Cea mai mare farsa din istoria omenirii, Teorii ale conspiraţiei care te pun pe gânduri. Apollo 11 şi primul pas pe Lună

in Astronomie

Pe 20 iulie 1969, în urmă cu 46 de ani, istoria lumii avea să fie schimbată pentru totdeauna. Astronautul Neil Armstrong făcea primul pas pe suprafaţa Lunii, în cadrul misiunii Apollo 11, alături de Edwin „Buzz” Aldrin şi Michael Collins, evenimentul colosal fiind “umbrit” de zeci de teorii ale conspiraţiei.

Pe 16 iulie 1969, Neil Armstrong (comandantul misiunii), Michael Collins (pilotul modulului de comandă) și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin (comandantul modulului lunar) plecau în călătoria vieţii lor. După patru zile petrecute departe de Terra, timp în care milioane de oameni au aşteptat cu sufletul la gură semnalele trimise de ei, cei trei astronauţi au reuşit să îndeplinească cel mai mare vis al președintelui american John F. Kennedy. Pe 20 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor scrie a1.ro

Atunci au fost rostite cuvintele “un pas mic pentru om, unul mare pentru omenire”

De-a lungul timpului, în jurul aselenizării au fost lansate zeci de teorii ale conspiraţiei. Părerile împărţite, criticile şi zvonurile aruncate în stânga şi în dreapta au apărut din prima secundă, însă nicio afirmaţie nu a reuşit să spulbere importanţa evenimentului.

“Flat Earth Society” a fost una dintre primele organizații care au acuzat NASA de falsificarea aselenizării, argumentând că aceasta a fost realizată la Hollywood, fiind regizată de Stanley Kubrick. Alţii consideră ca echipajul de pe Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, însă filmul cu ce s-a petrecut acolo este ţinut secret, publicului primind un fals.

Poate cea mai cunoscută teorie cu privire la reuşita celor trei astronauţi este cea legată de vestitul drapel arborat. De ce pare că se mişcă steagul în fotografiile prezentate de NASA? De unde „vânt”?

Predomină ideea că întreg programul de aterizare cu echipaj uman a fost o farsă totală de la început până la sfârșit. Unii susțin că tehnologia cu care s-a încercat să se trimită oameni pe Lună a fost insuficientă sau că radiațiile, vântul solar, erupțiile solare, ejecțiile coronale de masă și radiația cosmică au făcut o astfel de călătorie imposibilă.

Susținătorii conspirației spun, de asemenea, că guvernul american a încercat să distragă atenţia populaţiei de la războiul din Vietnam.

În ciuda acuzaţiilor, cei mai mulţi oameni de știință susțin că acestea sunt neîntemeiate. De asemenea, sondajele de opinie arată că și în rândurile publicului general există destul de puțini susținători ai acestor acuzații, sondajele arătând că în SUA doar 6% din populație e de părere că aselenizarea a fost trucată.

Potrivit lui James Longuski, profesor de aeronautică și inginerie astronautică de la Universitatea Purdue (SUA), mărimea și complexitatea scenariilor presupusei teorii a conspirației fac veridicitatea lor o imposibilitate. Mai mult de 400.000 de oameni au lucrat la proiectul Apollo timp de aproape zece ani. Astronauții, oamenii de știință, inginerii, tehnicienii şi muncitorii calificați ar fi trebuit să păstreze secretul, ceea ce este foarte greu de crezut. Mai mult, Longuski susține că ar fi fost mult mai ușor de fapt să se producă aterizarea pe Lună decât să se realizeze o asemenea conspirație masivă privind falsificarea aselenizării.

Să fie primul pas pe Lună cea mai mare farsă din secolul al XX-lea? Oare va ieşi vreodată adevărul la iveală? Acestea sunt întrebări ce par fără răspuns…

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.