Ceara de albine – falsificări prin substituiri

in Agronomie

Ceara de albine este de asemenea susceptibilă la o gamă largă de falsificări, prin substituiri totale sau parţiale. Agenţii de falsificare fac parte din diverse grupe ca:

– alte ceruri: de origine vegetală (ceara de Montana, de Carnauba – care nu prezintă interes pentru ţara noastră, din cel puţin două motive: fie nu sunt accesibile falsificatorilor, fie au preţul mai mare decât al cerii de albine) şi de origine animală (cetaceum, lanolină).

– grăsimi animale sau derivate – cele mai folosite fiind seul şi stearina;

răşinile şi colofoniu;

hidrocarburi petroliere – parafina, cerezina şi smoala.

Toţi agenţii de falsificare au caracteristicile fizico-chimice specifice, care le diferenţiează categoric de cele ale cerii şi deci examenul de laborator decelează cu uşurinţă falsificările.

Tabelul de mai jos redă valorile parametrilor fizico-chimici ai principalilor agenţi de falsificare a cerii de albine comparativ cu produsul autentic [5].

 

 

Produs Punct de topire ºC Indice de aciditate,

mg KOH/g

Indice de saponificare,

mg KOH/g

Indicele de esteri,

mg KOH/g

Indicele de raport
Ceara de albine 62-66 17,0 – 21,4 84 – 102 68 – 83 3,5 – 4,5
Seu 40 – 50 < 2 192 – 200 190 – 198 95 – 98
Stearină 56 – 70 200 – 210 200 – 210 0 0
Colofoniu 110 – 135 150 – 180 165 – 197 15 – 17 < 1
Parafină 56 < 7 < 7 0 0
Cerezină 70 – 80 < 7 < 7 0 0
Smoală > 80 < 7 < 7 0 0

Lăptişorul de matcă concentrează la un înalt nivel toţi factorii nutritivi şi biologic activi care asigură creşterea, dezvoltarea şi înmulţirea albinelor într-un ritm impresionant. Aceste particularităţi l-au făcut pe om să recolteze şi să utilizeze  lăptişorul de matcă pentru trebuinţele proprii, deşi problema cea mai dificilă ce se ridică este conservarea acestuia.

Agenţii de falsificare pot imita din punct de vedere organoleptic produsul natural, dar nu şi compoziţia lui chimică, fapt ce se poate decela prin compararea produsului suspect cu cel natural.

Agenţii de falsificare şi modificările care se depisteză prin procedee de laborator pot fi:

– adaosul de triturat de larve de albine – duce la: conţinut de apă peste limita maximală; conţinut de proteine sub limita minimală; pH peste 4,5; apariţia de fragmente de epitelii larvare depistate la examenul microscopic;

– adaosul de amidon sau făină de cereale – urmăreşte: corectarea consistenţei ca urmare a falsificărilor cu apă, reacţia cu iod fiind pozitivă, iar la examenul microscopic în lumină polarizată se observă granulele de amidon;

– adaosul de ou integral sau gălbenuş – duce la: conţinut de grăsime peste limita maximală; pH mai mare de 4,5;

– alcoolul sau alţi conservanţi.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play