Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

CEAUȘESCU a cerut închiderea ZONEI: Nici în momentul de faţă nu s-a putut găsi o explicaţie precisă cu privire la ce se întâmplă aici.

in Curiozitati

Pe Valea Ialomiţei, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, se află un loc unic în lume, care ascunde o sursă de apă misterioasă. Cu toate că primele cercetări au fost efectuate în urmă cu 88 de ani, nici în momentul de faţă nu s-a putut găsi o explicaţie precisă cu privire la ce se întâmplă aici. 

618x381_14475348153a3eb192

În anul 1927 au fost efectuate primele cercetări în Munţii Bucegi, care au vizat zona cunoscută drept “Şapte Izvoare”. Interesant este faptul că, după ce au efectuat o analiză a apei, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta nu are nicio bacterie şi nici azotaţi sau azotiţi, fiind cea mai pură din lume. Au urmat şi alte cercetări, inclusiv ale străinilor, iar rezultatele au rămas, de fiecare, neschimbate. Se presupune că cele şapte izvoare sunt chiar “apa sfântă” a dacilor. Aceştia credeau că izvoarele aveau puteri miraculoase de vindecare.

De altfel, pe scuturile de luptă ale dacilor se afla şi simbolul celor şapte izvoare misterioase din locul pe care chiar îl numeau “Zona Nemuririi”, scrie nationalisti. ro.
În anii 1981 –1982, şi societatea Hidrotehnica a efectuat studii cu privire la misterioasa apă din inima Bucegilor, iar după aflarea rezultatelor, Nicolae Ceauşescu a cerut ca toată zona să fie închisă. “Preşedintele de atunci a fost informat că această sursă de apă este cunoscută de peste 2.000 de ani şi că se găseşte în zona iniţiatică a dacilor, în Masivul Bucegi, că scrierile vechi pomenesc despre o apă din care a băut Zamolxe înainte de a deveni zeu şi că există un simbol al celor şapte izvoare pe scuturile dacice redate pe Columna lui Traian. Lui Ceauşescu i-a sunat bine mai ales faptul că acolo s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv. Dosarele de la Şapte Izvoare au fost redeschise după ‘90, iar testele recente au arătat ca informaţiile lui Ceauşescu nu erau chiar departe de realitate”, susţine Ion Olteanu, unul dintre cercetătorii fenomenelor stranii din Bucegi. Astfel, în timpul comunismului, apa de aici era consumată doar de familia Ceauşescu.

Cu un debit de aproximativ 400 de litri pe secundă, apa izvorăşte dintr-o grotă în care se află un imens lac subteran care nu a secat niciodată. Cercetătorii au două ipoteze privind puritatea apei celor “Şapte izvoare”. Prima se referă la faptul că este posibil să treacă printr-un câmp magnetic, fiind curăţată astfel de toate impurităţile. A doua ipoteză implică existenţa unui zăcământ de argint pe lângă care trec izvoarele, fiind împiedicată astfel dezvoltarea bacteriilor. Totuşi, nu se ştie dacă vreuna dintre aceste variante este cea reală, astfel că zona rămâne în continuare învăluită în mister. Potrivit bioenergeticienilor, în zonă există energii pozitive foarte puternice. De altfel, de-a lungul vremii, au existat şi mărturii ale unor oameni care au susţinut că s-au vindecat miraculos de anumite boli.

CITESTE MAI MULT AICI

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web