Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cele trei etape ale iubirii de sine

in Psihologie

Majoritatea oamenilor isi petrec cea mai mare parte a timpului intr-o stare de constiinta care le spune ca “nu sunt indeajuns de buni”. Multi isi petrec intreaga viata  in aceasta stare. Unii reusesc sa se prefaca ca sunt altfel, dar, de fapt, au acelasi sentiment.

arata_img

Altii ajung, insa in punctul in care isi spun “mi-a ajuns!”, “m-am saturat!”. Acesta este un punct de tranzitie , de regula dublat de patima si uneori de manie, dar mai ales daca persoanele respective simt ca s-a profitat sau au fost bruscate sau intimidate. In ciuda acestui lucru, este mult mai bine asa decat sa te afli in faza de “eu nu sunt indeajuns de bun”, in mare parte pentru ca sansele ca acesti oameni sa mai fie vreodata folositi sau intimidati saunt acum mult mai mici.

In timp, cativa mai norocosi, vor reusi sa ajunga la liman.Acestia sunt cei care s-au saturat sa isi spuna “Mi-a ajuns!” Cei care au noroc ating o stare de liniste interioara in care isi pot spune: “sunt indeajuns de bun” sau “sunt suficient de inteligent”. Aceasta stare se caracterizeaza prin acceptare si liniste, pace, fiind de multe ori insotita de mlte zambete si veselie. Viata inceteaza sa mai fie stresanta in cea mai mare parte a ei.

Etapa 1: Nu sunt indeajuns de bun (sau de inteligent)

Aceasta lipsa de iubire de sine, nu este in prim-planul preocuparilor noastre. Stim ca se afla la un anumit nivel, dar nu suntem constient de acest lucru in viata de zi cu zi. E ca un fel de spiridus camuflat dupa perdeaua mintii gata sa sara sis a peria controlul ori de cat ori ceva potential bun se intrezareste la orizont in viata noastra.

De multe ori, sentimentele noastre legate de propria persoana se refleca in cei din jurul nostru, dar in special in felul in care ne trateaza acestia.

Unui grup de detinuti, condamnati pentru jaf sau agresiune I s-a ceut sa priveasca cateva inregistrari video cu persoane care traversau o trecere de pietoni aglomerata. Apoi li s-a spus sa indice care dintre acele persoane ar fi putut fi tina atacurilor sau jafurilor lor.

S-ar putea crede ca victimele au fost alese dupa talie, insa infractorii au selectat cativa barbate impozanti ca structura si au lasat deoparte cateva femei minion. Era vorba despre modul in care trecatorii isi tineau si miscau corpul, de persoane ale caror  limbaj al trupului transmitea nesiguranta sau o incredere in sine scazuta, adica acel sentiment de “nu sunt indeajuns de bun”. Cei care transmiteau sentimentul ca au incredere in propria persoana erau in mare parte ignorati.

Este important de tinut minte ca uneori, fara sa vrem, transmitem tot felul de semnale celorlalti.

Etapa 2: Mi-a ajuns!, Pana aici!, M-am saturat!

 

Acesta este momentul in  care se petrec micile miracole, schimbarile subtile din viata oamenilor sau din mediul inconjurator, care nu se manifestasera pana acum. Aceasta etapa constuie o zona “sanatoasa” in care ne aflam. In acest punct, nu mai simtim ca nu avem nici un control asupra vietii noastre.  Chiar daca nu ne convin circumstantele actuale, ne dam seama ca avem totusi control asupra propriei persoane , si odata ce ne exercitam acest control, intelegem ca detinem mai multa putere decat credeam pentru a ne modela realitatea personala.

Acesta este momentul in care se iau decizii, in care se formeaza relatiile, se consolideaza sau se rup, in care se obtin promovarile, in care se cauta un loc de munca si in care se afla ce e respectul. Acesta este momentul in care decidem sa facem schimbari in ceea ce priveste stilul nostru de viata si in care incepem sa ne simtim liberi.

 

Etapa 3: Sunt indeajuns de bun (sau de inteligent)

 

Daca ni se acorda suficient timp, multi dintre noi vor ajunge la stadiul “sunt indeajuns de bun (sau de inteligent)”. Acesta este punctul in care nu mai simtim nevoia sa demonstram lumii ca suntem stapanii propriei noatre vieti, pentru ca ajungem sa o simtim, sa faca parte din noi.

In aceasta etapa nu mai vrem sa aratam numanui ca avem valoare, nici nu ne mai simtim obligati sa fim de acord cu toata lumea si nici nu mai asteptam ca ceilalti sa ne simpatizeze. Facem fata mult mai bine sentimentului de rusine. Nu ne mai este teama sa ne dezvaluim slabiciunile, incertitudinile sau vulnerabilitatile. Avem grija de noi, iar viata curge mai lin.

Este o stare de multumire. Nu ne mai opunem vietii si asa dobandim, de fapt, mai mult control asupra acesteia. Este si o stare de recunostinta atat fata de oameni cat si fata de viata noastra.

Cei care stiu ca sunt “indeajuns de buni” nu isi pun la indoiala valoarea personala. Iubirea de sine este presupunerea pe care o fac in mod natural. Recunosti usor o persoana care stie ca este “indeajuns de buna”. De regula, acesta persoane sunt foarte placute si nu fac nici un efort pentru a ne convinge de punctele lor forte sau de realizarile pe care le au, dar se preocupa de multe ori de ale celorlalti.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Psihologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web