Cercetători IT romani au realizat un soft care revolutioneaza comunicarea la distanta

in Informatica

Deja suntem obișnuiți cu performanțele extraordinare ale românilor în domeniul IT-ului, performanțe recunoscute de cele mai mari firme de profil din lume. Nu întâmplător, de altfel, specialiștii noștri sunt în număr mare în prima linie a Microsoft, la fel cum nu dintr-un accident firma românească Bitdefender este printre cele mai bune firme din lume care produc sisteme antivirus.

Astfel, ”în cadrul unui proiect dezvoltat de Centrul Universitar Nord Baia Mare, un grup de cercetători au realizat un soft care, atașat la niște ochelari inteligenți, ar putea să revoluționeze comunicarea la distanță. Ochelarii sunt dotați cu o cameră video în miniatură, ceea ce le permite celor care se află în fața calculatorului, oriunde în lume, să vadă și să audă în timp real tot ce vede și aude cel care îi poartă.”, ne spune Radio România Cluj.

ochelari

„Noi am dezvoltat produsul pentru cel mai mare producător de electrocasnice din lume. Cu ajutorul lui, specialiştii care se ocupă de întreţinere şi depanare vor fi scutiţi de drumuri inutile pentru reglaje care pot dura să zicem 5 minute. Vă dau un exemplu: o poartă de control de la Aeroportul din Melbourne trebuie reglată de specialistul care este la Braşov. Cu ajutorul ochelarilor se face o economie de câteva mii de euro pentru drum, dar şi specialistul este degrevat de 72 de ore de zbor”, a declarat Oliviu Matei, administratorul firmei de IT care a dezvoltat produsul. (Vocea Transilvaniei)

Ideea este că aplicația pusă la punct de românii din Baia Mare poate fi folosită în nenumărate domenii. Imaginați-vă că sunteți plecat undeva și, în caz de urgență, nu aveți posibilitatea unui consult medical. Dacă atât dumneavoastră, cât și medicul de familie aveți acest sistem, medicul vă poate consulta de la distanță, aproape ca și cum ar fi lângă dumneavoastră, putând să tragă concluzii pe baza a ceea ce vede în timp real.

În acest moment, specialiștii lucrează la perfecționarea sistemului, acesta urmând să fie lansat pe piață în viitorul apropiat.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.