Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Citeste tot pana jos si o sa stii cum gandesc toti oamenii din jurul tau , chiar si rudele tale !!!

in Curiozitati

Citeste tot pana jos si o sa stii cum gandesc toti oamenii din jurul tau , chiar si rudele tale !!!

RELATIA AGRESOR – VICTIMA – tu ce esti, un agresor, o victima, un salvator, sau neutru?

Va-ti dorit vreodata sa nu va fi nascut, sa nu mai existati, sa iesiti din aceasta lume si nu stiti de ce?
Toate acestea se intampla atunci cand esti o victima (in familia ta, in societate), cand ai cele 4 coordonate ale vietii tale desfiintate de catre agresorul din preajma ta (sot, sotie, parinti) care de obicei se presupune ca reprezinta persoana/persoanele care ar trebui sa te iubeasca NECONDITIONAT dar care de fapt sunt IMPOSTOR/IMPOSTORI, fara ca tu sa sti.

Activitatea unui individ normal psihologic contine OBLIGATORIU urmatoarele 4 coordonate

Cele 4 coordonate ale vietii umane sunt:

1.activitatea (locul de munca, de unde iti castigi existenta)
2.relatia (viata sentimentala, cu sotul, sotia, copiii tai)
3.viata sociala (cercul de prieteni, altii decat cei de la servici)
4.viata personala (hobby-urile, ceea ce faci pentru sufletul tau, singur, in spatiul tau privat, in timpul tau privat), ea nu se poate suprapune cu punctul 1, adica fac bani distrandu-ma, delectandu-ma sau invers).

Un AGRESOR interzice ultimele 3 coordonate din viata victimei si limiteaza avansarea ierarhica in ce priveste prima coordonata, activitatea.

Cum?

Distrugand cele 4 misloace prin care victima isi atinge un obiectiv situat pe cele 4 coordonate.

Cele 4 mijloace prin care un om isi atinge un obiectiv in viata sa sunt :
1. Increderea in sine, stima de sine, valorizarea personala
2. Simtul responsabilitatii fata de propria persoana si fata de familia ta, fata de sociatate, comunitate
3. Comunicarea, modul in care comunici cu ceilalti pentru a-ti atinge un obiectiv
4. Sentimentele, cu rol de busola, care te orienteaza si te motiveaza spre un anume obiectiv

Agresorul doreste si el sa moara, atunci cand nu mai are pe cine agresa. Cand nu i se mai permite sa agreseze.
Atunci, daca mai are energie, agresorul va alerga flamand dupa alta victima, daca nu o gaseste in timp util, face depresie si se sinucide, se autoagreseaza.

Cand situatia se impute intre victima si agresor, iar victima ameninta ca va parasi agresorul, asistam la MITUIREA VICTIMEI DE CATRE AGRESOR. Agresorul se duce dupa victima, ii face mici cadouri si mari promisiuni, pentru a o aduce inapoi in cercul VICTIMA – AGRESOR.

Cum recunoastem de la inceput un AGRESOR?
1. Are o activitate monotona, stereotipa, care nu presupune schimbari dese.
2. Are o relatie de interes (pt sex, material, etc), e un om care mereu se teme sa nu piarda relatia in care e
2. Nu are prieteni (viata sociala), sau are 1-2 la fel ca si el, cu care se cearta des
3. Nu are nici un hobby, munceste tot timpul, sau trandaveste mult la carciuma, la tv etc
4. De cele mai multe ori e un psihopat care pe tot parcusrul vietii sale duce lipsa de una din trasaturile fiintei umane, si anume, noi, oamenii pe tot parcursul vietii suntem trivalenti, COPIL, ADULT, PARINTE. Intotdeauna AGRESORUL are un script de PARINTE NORMATOR – PERSECUTOR care traseaza norme si indicatii.
5. Urmareste cu savoare stirile de la ora 5 (Pro TV) care sunt de fapt momentul final al confruntarii AGRESOR -VITCIMA, sinucidere, crima, viol etc.
6. Urmareste cu savoare confruntarile politice, stirile care au un continut conflictual. Dar in plan real e incapabil de orice confruntare decat cu victima din familia sa.

Agresorul ataca initial INCREDEREA IN SINE a victimei, si viata sa personala, care de cele mai multe ori se desfasoara in preajma agresorului, daca cei doi locuiesc impreuna.
Apoi agresorul va indeparta victima de prietenii sai, ii anuleaza viata sociala.
Daca la servici el este seful ierarhic al victimei, nu va permite victimei sa avanseze prea mult ierarhic.
Cand victima se revolta, el va riposta in cele din urma fizic, cu bataia. Bataia e punctul final al agresiunii, dupa ce toate etapele agresiunii psihice s-au incheiat.

Agresorul este un abil manipulator psihic, altfel nu-si poate mentine victima langa el.

Agresorul cand reproseaza ceva la o persoana, totdeauna descrie ceea ce el nu are de fapt.
De axemplu, daca auzim o persoana spunand „mie totdeauna mi-a placut cinstea si ordinea”, inseamna ca avem de aface cu un om lipsit de cinste si dezordonat. Daca o femeie spune despre alta ca e fatarnica, de fapt ea se descrie pe sine.
Acest lucru e un fapt dovedit in psihologie, de aceea feriti-va sa faceti aprecieri negative la adresa oricui, fiindca de fapt nu faceti altceva decat sa va descrieti pe voi, si s-ar putea ca sa aveti ca interlocutor un om care stie asta.

Ce sunt AGRESORUL si VICTIMA? Sunt persoane nevrotice, care la randul lor au fost agresati, abuzati in familia lor.
Copiii batuti, ajung batausi de copii.

Ce e nevroza? E o tulburare psihica care apare la persoanele care se mint pe sine si pe cei din jur pentru a-si satisface o trebuinta: nevoia de a nu fi singur, de a avea cu cine face sex, de a exploata material o persoana.

Exemplu de cupluri de AGRESOR – VICTIMA:

1. POLITICIAN – ALEGATOR
2. PROXENET – PROSTITUATA
3. AMANT – AMANTA
4. EXCROC – CREDUL
etc.

In cuplul AGRESOR – VICTIMA, NU EXISTA SENTIMENTE, nu exista dragoste neconditionata, exista doar interese, beneficii morale, sexuale, materiale.

De cate tipuri sunt agresorii sau victimele:

1. Constienti (politicienii)
2. Inconstienti (oamenii de jos, cei fara educatie, care au preluat modelul din familie de pe timpul cand erau copii mici, pana la varsta de 7-8 ani, cand aveau dezvoltata doar inteligenta reala, nu si cea abstracta, de interpretare).

De exemplu, parintii care au o atitudine ambivalenta fata de copil, azi il bate fara motiv, maine il mangaie si tot asa, vor produce confuzie si disociatie in mintea copilului. El mai tarziu va dezvolta grave tulburari de comportament, alcoolism, consum de dogruri, cleptomanie, violenta nejustificata.

Cand apare ambivalenta sentimentala la parinti fata de copii?
Cand o femeie face un copil cu un barbat pe care nu-l iubeste, sau invers, cand barbatul se trezeste pe cap cu un copil de la o femeie pe care nu o iubeste. Aparitia celui de al doilea copil nu face decat sa agraveze situatia.

!!!! ATENTIE!!!
Victima se afla intr-o complicitate perversa cu AGRESORUL!
Nu faceti pe SALVATORUL cu nici unul din ei.
Cand unul din cei doi constientizeaza situatia si paraseste cercul in care se afla, NUMAI o persoana neutra, cu autoritate, un psihoterapeut competent poate face victima sau agresorul sa devina constient de situatia in care se afla si de jocul psihologic pe care il practica.

Cum se termina relatia dintre victima sau agresor?

De regula agresorul nu doreste sa constientizeze ceea ce face. Singurul lucru care il deranjeaza e „nesupunerea victimei” si amenintarea periodica a acesteia ca il va parasi. Agresorul nu doreste sa ucida fizic victima, atata timp cat aceasta se lasa abuzata psihic si fizic. Atat timp cat nu riposteaza.

Victima are 4 variante:
– dezvolta tulburare psihotica (disocierea personalitatii), mai intai face nevroza, apoi depresie, apoi tulburare afectiva bipolara, apoi schizofrenie
– daca psihicul victimei nu disociaza si rezista, victima doreste sa se sinucida, si pana la urma chiar se poate sinucide
– isi ucide agresorul
– pleaca definitiv si se trateaza la un psihoterapeut

Sa nu uitam ca victima de cele mai multe ori isi iubeste agresorul la inceput sau cel putin nu-l uraste. Apoi devine dependenta afectiv de el, dupa ce dispare si aceasta dependenta, ramane dependenta materiala (contractul de casa e la agresor, singurul care are servici e agresorul). Subconstientul agresorului are grija din timp ca el sa detina controlul total asupra victimei.

Cum recunoastem o potentiala victima, cum simte agresorul pe cine poate si pe cine nu poate sa agreseze?

1. Atat victima, cat si agresorul se tem de SINGURATATE, evident din motive diferite.
2. Agresorul, de obicei barbat, are o permanenta teama ca isi va pierde sursa placerilor sexuale, care e femeia – victima de langa el. De obicei o femeie abuzata emotional nu prea mai are orgasm cu barbatul ei agresor.
3. Victima o persoana emotiva, ezitanta, nu-si exprima sentimente, e invatata sa fie supusa, isi detesta propriul sex. Puneti o intrebara simpla. Intrebati o femeie daca si-ar fi dorit sa fie barbat, daca ea spune da, inseamna ca in familia ei tatal e un AGRESOR, si aceasta femeie e o potentiala victima.
4. Victima mereu se jeleste, ii place sa se auto-victimizeze, si cultiva cu cei din jur o relatie de absoluta dependenta afectiva, de autocompatimire.

Ce pateste cineva care vrea sa faca pe SALVATORUL pe nepusa masa in perversa relatie victima – agresor? Cei doi perversi se coalizeaza impotriva SALVATORULUI, si vor deveni AGRESOR pentru el.

Daca sunteti copil si aveti parinti AGRESOR – VICTIMA, nu interveniti. Incercati sa deveniti independent material fata de ei, parasiti cat mai repede domiciliul, faceti-va propria terapie (in Romania nu prea avem cu cine) si nu le mai permiteti:
– sa va viziteze cand vor ei, daca se poate deloc
– sa va mai sune cand vor ei, daca se poate deloc, sau sunati voi cand doriti
– nu permiteti sa vi se cultive de catre parinti (mai ales mama) autocompatimirea de sine („vai saracul de tine”, „vai ce greu trebuie sa-ti fi fost” etc)
– nu permiteti sa mai mentineti o relatie de dependenta afectiva bolnavicioasa cu ei

Cum recunosti daca ai o mama VICTIMA care nu-si iubeste sotul, si care evident e un AGRESOR pentru ea?

Ea dezvolta o relatie patologica cu copilul sau si anume:
– daca e baiat, il va sufoca cu o iubire egoista, posesiva, il va iubi ca pe un obiect, ca pe o posesie, el trebuie sa faca exact ce spune ea, nici o femeie nu e buna pentru baiatul ei, baiatul ei trebuie sa urmeze cariera aleasa de ea
– daca e fata, o va bate, o va agresa fizic, emotional, nu-i va permite sa aiba un prieten, pe motiv ca „toti barbatii e porci”

Cum recunosti daca ai un tata AGRESOR:- daca esti baiat, vei fi obligat sa urmezi carierea tatalui, sau oricum sa studiezi ceea ce el decide
nu-ti va permite sa te bucuri de nimic, si anume de ce: un om care se bucura, care are un hobby, e un om fericit, iar un om fericit nu poate fi dominat, subjugat, „orientat” in directia dorita de agresor.
tatal AGRESOR, se va teme ca tu sa nu-ti descoperi dorinta sexuala, sexualitatea. De ce ? Fiindca sexul inseamna PLACERE. Iar AGRESORUL, sa ne amintim, nu doreste ca victima sa se bucure de nimic.
– daca esti fata, iti va interzice sa ai un prieten, daca se poate pana la pensie, daca totusi accepta, va cronometra fiecare minut care il petreci cu el

De ce anume are voie VICTIMA sa se bucure cand se afla in preajma agresorului?
De NIMIC cu exceptia a ceea ce ofera AGRESORUL ca MITA DE IMPACARE.
Cum putem identifica acest fapt?
Sa zicem ca agresorul va cumpara banane si ciocolata ca semn de impacare. Ignorati-le, lasati-le sa se strice.
Agresorul se va infuria cumplit ca nu ati acceptat MITA de impacare. Asa stiti ca ce va fost oferit, va fost oferit CONDITIONAT, ca sa cedati
si sa nu mai faceti pe suparatul.
Retineti, tot ce vine din dragoste sincera, e NECONDITIONAT.
Mai departe, faceti-va un cadou putin mai scump, daca se poate pe banii AGRESORULUI.
Acest fapt il va determina sa turbeze de furie.

Daca toate acestea se intampla, inseamna ca locuiti in casa cu un om care va este cel mai mare dusman, care v-a mintit de la bun inceput, care a fost in IMPOSTOR, in calitate de SOT, sotie, MAMA sau TATA.

Nu reactionati agresiv. Faceti-va planuri cum sa parasiti impreuna cu lucrurile dv. acel domiciliu.
Odata plecat nu mai reveniti sub nici o forma. Aveti de a face cu un om inconstient de patologia sa, care nu se va schimba NICIODATA. Nu-i permiteti sa va mai caute, nu-i permiteti sa va mai sune. ORICE CONTACT TREBUIE INTRERUPT.
Recomandati-i pe un ton neutru sa mearga la un terapeut, spuneti-i asa: „nu ma mai suna, te rog de dragul tau sa mergi sa te tratezi”. Nu mai reveniti in relatie NICI MACAR DUPA CE individul respectiv s-a tratat, vechile traume se pot redeschide, si proastele obiceiuri reluate.

In momentul cand victima doreste sa se sinucida, sa nu mai existe, e semn de prognostic agravant, inseamna ca AGRESIUNEA a durat atat de mult incat AGRESORUL a anulat DREPTUL la EXISTENTA pe care fiecare dintre noi trebuie sa ni-l acordam. Smulgerea victimei din acest cerc si psihoterapia se impun de urgenta. Chiar cu sprijinul autoritatilor.

Agresorul nu doreste moartea victimei decat rar, scopul sau e POSESIA ABSOLUTA A VICTIMEI, CA PE UN OBIECT, si pe o durata infinita.
Dar prin faptul ca el anuleaza orice drept al libertatii sociale si personale a victimei, victima care e atasata afectiv de AGRESOR trage concluzia ca de fapt nu merita sa mai traiasca.
Agresorul duce devalorizarea victimei sale la xtrem, la maxim, dar atat cat permite victima.
Ca victima sa-i permita acest lucru, el are neaparata nevoie de a ataca permanent increderea in sine a victimei.
Pentru a face acest lucru, el are multe misloace. Mesaje ambivalente, fraze cu dublu inteles, sau cu inteles defavorabil victimei, impinge vitcima intr-o directie in care stie sigur ca nu va reusi ca apoi sa-i spuna ca nu e capabila de nimic.
Multi dintre noi avem parinti care ne spun fraze de genul: „eu pe tine te iubesc cel mai mult pe lumea asta, eu traiesc prin tine”, dupa care daca copilul greseste ii va spune „tu esti piatra mea de moara legata de gatul meu” sau „nu e nimic de capul tau”. Toate aceste fraze sunt schizofrenice si obliga copilul la supunere, dependenta afectiva absoluta, obliga copilul sa traga concluzii defavorabile in favoarea sa.

De unde apare si de ce exista aceasta patologie agresor – victima?
Ea se perpetueaza din generatie in generatie, e o contaminare din familie, parintele agresor isi contamineaza copilul in primii 7 ani de viata. Daca copilul e agresat dupa cei 7 ani, dupa ce i se dezvolta celelalte tipuri de inteligenta (cand nu mai crede tot ce vede) acel copil nu va dezvolta o patologie prea grava. Felul in care se poarta parintii cu copilul in primii 7 ani, cei 7 ani de acasa se numeste SCRIPT. Acest script, care e totdeauna negativ, copilul il va purta toata viata cu el, si va face mereu si mereu aceleasi greseli fiindca nu e constient de scriptul sau imprimat din familie.

Cum e inteligenta copilului pana la 7 ani? Daca spre un copil de 5 ani vine un caine latrand care vrea sa-l muste, copilul inchide ochii si gata, pentru el cainele a disparut si copilul nu se mai teme. Daca spunem unui copil de 3-4 ani ca in podul casei sunt fantome, acel copil ani de zile se va teme ca din pod vor cobori fantome, el crede absolut tot ce i se spune, si daca parintii lui sunt niste impostori, el nu va sesiza, decat ca nu va intelege nimic din ambivalenta lor care insa in timp va produce grave perturbari in relatiile sale de mai tarziu. Va crede toata viata in Mos Craciun, cand de fapt pentru el Mos Craciun chiar nu a existat.

Cum se manifesta acesti copii?
Ei sunt foarte tematori in prima zi de scoala, plang, si incearca sa fuga.
Cand sunt mai mici nu pot fi lasati sub nici o forma singuri. Cand vor fi mai mari, vor fi dependenti de partenerul de viata, acei copii sunt adultii de maine care vor lega relatii numai pentru a nu fi singuri. Lipsa unui sentiment real intr-o relatie, duce la persecutie si victimizare fiindca evident, acel copil devenit adult, nu i s-au oferit sentimente si siguranta de care avea nevoie.
Copiii institutionalizati manifesta un puternic sindrom de abandom, care de fapt e un sindrom din frustrare la lipsa de afectiune.

Situatiile TAMPON, sau PARATRASNET:
– parinti casatoriti din diverse interese, se pomenesc ca au un copil. De obicei in cupluri fara sentiment nu mai apare al doilea copil. Cei doi care nu se iubesc, pentru a putea ramane impreuna fara a se agresa prea tare, devin agresori pentru copil. Fac un hobby din el, il POSEDA ca pe un obiect. Asa apare PSEUDODEBILITATEA. Un copil care s-a nascut normal psihic si fizic, care are un anumit potential si niste abilitati de a presta o profesie, este directionat in cu totul alte directii, „inalte” , egoiste, pentru a compensa stima de sine a parintilor. Asa apar medicii, avocatii, procurorii, judecatorii, din asemenea familii. Cum se numeste asemenea familie, care isi orienteaza copilul spre lipsa de sentiment, spre material etc.? O familie materialista? Nici vorba, se numeste o familie SCHIZOIDA. Copiii care se opun „educatiei” acestui tip de parinti, o opozitie inconstienta, vor ajunge SCHIZOFRENI.

In Romania, parintii fac copii pentru ei, pentru parinti. Putin le pasa lor ca sa observe ce abilitati are copilul lor, ei investesc in ceea ce ei decid ca trebuie sa faca acel copil. De aceea nu avem profesionisti de calitate.
In OCCIDENT, parintii fac copii pentru ei, pentru copii. Chiar daca nu exista un sentiment foarte puternic, lipseste manipularea care la noi e generalizata.

Ce e SCRIPTUL?
Avem SCRIPT peste tot, la nivel de individ, la nivel de familie, la nivel de tara si la nivel de continent.
Scriptul poate fi INDIVIDUAL, sau colectiv.
Evidend, vedem cu totii ce script COLECTIV e in Romania, in Suedia, sau in Irak.

Cand scriptul negativ se generalizeaza atat de mult, incat nu mai destingi alb de negru, vin razboaiele.

Scriptul e ca un virus, el vrea sa supravietuiasca, si cel mai grav, sa se amplifice din generatie in generatie. El distruge atat agresorul cat si victima. Dar el in sine, SCRIPTUL supravietuieste.
Asa piere un neam.

Esti de neam bun sau de neam rau?
De ce boierii din vechime, nobilii urmareau acest aspect, de neam bun? Nu se referea numai la starea materiala, ci si la cea spirituala.
Cine se casatoreste cu un agresor, isi condamna neamul la pieire in cateva generatii. Dar omul liber va salva victima.
Cel mai greu de salvat e agresorul, fiindca el nu sufera atat de mult ca victima sa, nu cauta nici o vindecare.

In diverse religii, el se numeste DEMON. Toti oamenii care nu au propria terapie facuta cu cineva care e eliberat din script, TRAIESTE IN SCRIPT.
A te elibera de scriptul cu care ai iesit din familie, inseamna a fi un OM LIBER. Asta urmaresc toate religiile si toate filozofiile.
Propria devirusare. Sa nu agresezi pe nimeni, si sa nu fi agresat.

Concluzie: nu exista vina, si agresorul la randul sau a fost o victima. Cine doreste, se poate elibera.

Cunoscand lucrurile de mai sus, putem deveni constienti de noi insine, si atunci putem obtine ceea ce dorim, GANDIREA POZITIVA
capata un sens. Cum poti gandi pozitiv daca ai un script infect? Daca ai o relatie infecta? Daca ai parinti infecti?
Daca tu ai un comportament infect? Daca pierzi relatie dupa relatie dupa acelasi tipar dar nu poti constientiza de ce?
Intreaba-te, ce Mos Craciun ai avut, ca sti ce esti!

Urez mult succes tuturor celor care se afla in situatia de victima, agresor sau copil traumatizat pentru a iesi cat mai repede din aceasta situatie.

Toti cei care vor sa se SALVEZE vor intelege. Ceilalti vor pieri trazniti fara sa stie de unde vine fulgerul.

Mai demult God trimitea ingerul sau Nimicitorul sa mai rareasca din cei cu un script prea infect. Dar asta era valabil la evrei.
La celelalte popoare „nimicirea” e invizibila, familiile schizofrene merg la biserica tot mai des, fac matanii, dupa aceea merg la vrajitoare (ambivalenta) si in cele din urma, „osteniti” se intreaba „doamne, oare ce se puse pe noi?”. Nu stiu ei de script, dar stiu de topor, pun mana pe topor, dau la cap, si ultimu bezmetic din familie stinge lumina dupa el (se sinucide).

Cum stim si din budism si din biblie, God Tatal nu judeca pe nimeni. Oamenii se judeca si se nimicesc singuri.

Merg la psiholog dau bani grei si nu le spun aia nimic. Cum naiba sa le spuna adevarul, dupa stiu eu 30 ani de casatorie, ca s-ar spanzura imediat.

Nevroticul, e un om care iubeste minciuna, si nu suporta adevarul. Il auzim des spunand „eu nu mint, eu sunt un om cinstit, totdeauna corect”. Poate o fi la magazin cand da restul, dar in familia sa e departe de cum sunt de exemplu politicienii in familia lor.
Acesti oameni cu mintea sarmana iubesc conflictul, se uita la politicieni, dar ei nu stiu ca politicienii sunt niste manipulatori de profesie care MIMEAZA CONFLICTUL si isi vad de interes, adica bunastarea familiei lor.
Pe gand „alegatorii” isi vad de nenorocirea din interiorul familiei lor.
Aici e marea diferenta.
Din cauza asta n-o sa vedeti nenorociri „naturale” pe capul celor din varful piramidei, ci numai peste „cei mici” care nu sunt nici pe departe INOCENTII care se pretind ca sunt. Fiindca pentru familia lor cei mici sunt numai fiere si venin. Dar cei smecheri de sus, sunt numai lapte si miere, la propiu si la figurat. Exista sentiment in familiile lor, exista educatie, exista bunastare, exista multe. La cei mici nu prea exista de nici unele, dar la tara cam toti au un topor. Acum au unii si chainsaw, poate o sa vedem un Dabuleni Chainsaw Masacre.

Frustrarea este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii în chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce îi apartinea anterior, în ordinea materiala sau în plan proiectiv si afectiv.
Principalele elemente ale procesului de frustrare sunt: cauza sau situatia frustranta, în care apar obstacole si relatii privative printr-o anumita corelare a conditiilor interne cu cele externe (o împrejurare de viata ce genereaza insatisfactii); starea psihica de frustrare, constând din trairi conflictuale, suferinte cauzate de privatiuni, anxietate etc.; reactiile comportamentale si în genere efectele frustrarii.
Dintre reactiile frustrarii se evidentiaza agresivitatea, care poate fi orientata asupra obiectului frustrarii sau, prin comutare, asupra oricarui alt obiect; regresiunea la modalitati inferioare de comportament; depresia si reactiile de abandon.
Exista o distinctie între frustrarea ce se exprima în stari si comportamente locale si frustrarea ce determina structurari de personalitate, de unde rezulta si un profil al frustratului, cronic decompensat si cu tendinte mai mult sau mai putin eficiente de supracompensare.

De fapt ce e SCRIPTUL ? Stiintific el vine din AT (analiza tranzactionala).
Iata o scurta descriere a ceea ce e AT-ul pe link-ul de mai jos
http://www.srat.ro/index.php?option=com_co…=4&Itemid=4

Scriptul e ceea ce „indura” si „crede” orbeste copilul in primii 7 ani de viata.
In primii 7 ani de viata copilul preia direct si orbeste tot ce vede, are o inteligenta de „robot cu senzori”.

De exemplu daca fetita vede in primii 7 ani de viata ca mama sa primeste batai mortale si frecvente de la taicasu, deduce pentru toata viata ei ca femeia e o zdreanta care ajunge inevitabil sa fie calcata in picioare de mascul.
Astfel aceasta femeie isi va dispretui propriul sex feminin, considerandu-l fara valoare.
Deasemenea mama ei agresata fizic de sot, va ajunge sa isi bata urat de tot fiica pentru fleacuri, face proiectie negativa pe fiica sa, se razbuna pe ea pt bataia primita de la sot, asta in cazul in care sotul arata iubire pt fiica sa, dar o bate pe mama.
Inca un motiv de autodevalorizare pentru fiica.

Ce va face aceasta fiica? Nu-si va mai alege un sot macho ca mama ei, va alege o starpitura, cu sau fara bani, dar cel mai probabil cu bani, daca tatal ei agresor nu a avut prea mult de oferit. Isi va spune, „ei na, asta e suficient de slabanog sa nu ma bata, si destui bani sa-mi compensese orgasmul meu cel rarisim si sublim…?!”

Ei, acum va ve-ti intreba, care-i va fi traiul cu sotul cel firav la trup? Unul groaznic, cu timpul.
Fiindca starpitaura va simti ca nu e iubit, si trebuie sa finanteze la greu „placerea” feminina din cauza asta. Sotul firav, va deveni un AGRESOR cumplit. Dar nu unul fizic, ci unul psihic. Ce va fi cu femeia si copiii ei din acea relatie? Pacienti la Balaceanca, daca sotul firav provine dintr-un mediu de jos fara educatie, sau vor deveni ….politicieni rapace, fara scrupule, daca sotul e f banos si le face periodic cadouri consistente, vile, masini de lux, etc. Asa se intretin relatiile fara sentiment in inalta societate, si nu vom vedea in veci pe acesti oameni educati crapandu-si capul la stirile de la ora cinci.

La fel, un baietel daca isi vede mama batuta cumplit, iar tatal e f bun cu el in defavoarea mamei, va deveni un agresor de femei, le va bate de le va stinge. Dar daca tatal il va devaloriza si pe el, va ajunge un pampalau. Daca insa mama baietelului il agreseaza pe taicasu, mai rar, vor rezulta cei mai timizi baieti din cati am vazut noi vreodata. Un baiat-fetita victima, client de prostituate pe centura. Si daca va face o relatie, va fi cu o femeie cu un handicap fizic, sau f urata.

In concluzie, ce vede copilul ca face parintele de acelasi sex pana la varsta de 7 ani, aia va face si el daca e iubit de celalalt parinte. Daca nu e iubit de nici unul, si ambii sunt ambivalenti fata de el, acesta va deveni client la psihiatru pe viata, in Romania nu avem psihologi, iar psihiatrii nu se implica, unii fiinca nu stiu nimic, iar cei care stiu, se fac ca nu vad. Fiindca a depista realitatea nu e mare filozofie, dar sa faci terapie, asta e lucru mare. Dincolo se poate face, sper ca si la noi, mai 10-20 ani. Sa ni se dezvolte simtul datoriei, care e grav afectat de societatea socialista si de ce a urmat dupa.

De completat ca frustrarea nu are loc decat la oamnii care au script de victima sau agresor. Adica la cei care se mint si se manipuleaza unii pe altii tocmai pentru niste beneficii care de fapt nu-i mai satura niciodata, pentruca lipseste sentimentul. Si lipsa sentimentului genereaza agresivitate, egoism, se impiedica unii pe altii sa se bucure de cele mai banale lucruri.

In relatiile de tip AGRESOR – VICTIMA ( ma refer strict la sot – sotie ) , parerea mea este ca nu exista cale de a schimba ceva … Singura modalitate de a depasii aceasta faza este , asa cum a spus si Iosafat , acea de a pleca , pentru ca mai devreme sau mai tarziu vei supune si copii la acelasi tip de relatie .

Plecarea implica mult mai mult decat niste vorbe … Sunt ani in care ai incercat sa faci ca sa existe o familie si in care nu ai reusit decat sa te desfintezi ca femeie si ca mama … sunt ani in care toata munca ta s-a irosit incercand sa faci in asa fel incat sa fie bine si bine tot nu a fost , sunt ani in care ai cautat raspunsuri pe care oricum nu le-ai gasit si constati ca agresiunea se extinde si asupra copilului tau … In acest moment probabil ca s-a ajuns la umplerea paharului si la a te gandi foarte serios ca trebuie sa pleci … Problema este ca nu mai esti atat de tanara si nu stii incotro sa pleci si ce le poti oferi copiilor tai … Aici este marea mea problema ..

Presupunand ca reusesti sa-ti insusesti lectia si refuzi sa mai fii agresat – aici vorbesc despre relatia sot – sotie ( care o preocupa si pe Berbecut – cum crezi ca mai poti convietui langa un agresor care se vede lipsit de victima? Cum crezi ca va reactiona agresorul lasat fara victima?

Fara sa stiu prea mult despre psihologie, actionand doar intuitiv, am incercat sa fiu SALVATOR. Am sfarsit prin a ajunge VICTIMA – si fara a salva pe cel agresat ( care a devenit AGRESOR). Acum cand refuz sa mai fiu VICTIMA sunt vazuta ca AGRESOR.

Cand nu exista victima, nu exista nici agresor. Victima intretine rolul agresorului- asta e si micul paradox. Cand vrei sa scapi de rolul victimei, exista tendinta, cel putin initial, sa preiei modelul agresorului, sa te impotrivesti sa incerci sa il faci sa simta, ca un fel de razbunare, ce ai simtit tu. Aici intervine „pericolul”. De asemenea, portretele facute de iosafat sunt exagerate, cu un scop foarte precis si bun, insa in viata reala intervin multe aspecte ce atenuaza aceste caracteristici. Normal, tu poti sa le simti foarte intens, mai ales cand iei contact prima data cu o asemenea teorie, insa cand spui „gata, plec” trebuie sa te gandesti daca partenerul are macar un sambure de dorinta de a se transforma.
Ce face agresorul? Poate isi comuta rolul catre alte relatii- la serviciu, de exemplu, poate are un moment de revelatie, propice inceperii unei terapii de cuplu, poate va cauta asiduu sa te puna iar in rolul de victima. Ideea e ca daca fugi, fara sa incerci sa iti dai seama ce a condus la situatia asta, ai sanse sa nu descoperi care dintre variantele astea e cea adevarata.
Un agresor, este in sinea lui, tot o victima, dar la nivel spiritual, sa spunem (un om care nu stie sa obtina ce isi doreste prin cai sincere, un om care este obsedat de control, etc.), si e cu atat mai mult „tragica” situatia lui pentru ca in momentul in care rolul ii este desconspirat, nu va beneficia de „compasiunea” celor din jur- si acest lucru activeaza agresivitatea lui.

Nu am zis ca intreruperea relatiei in sine este rea, ci ca fuga nu mi se pare o solutie! Pentru ca daca fugi de pe picior de victima, in relatia urmatoare fie vei fi agresor, din frica de a nu fi victima, fie vei fi iar victima, pentru ca nu ai invatat nimic din relatia ce tocmai s-a sfarsit.

Inca un lucru, din ce am observat la anumite persoane in jurul meu, agresorul isi alege victime nu neaparat dintre cei mai slabi, ci tocmai dintre cei mai puternici, dar carora le-a gasit o sensibilitate. Dominarea celui puternic, pentru a fi el puternic.

Exact pe problema asta, a triunghiurilor „nefaste”, este Analiza Tranzactionala, cu care fie ai contactul direct prin asociatia de analiza tranzactionala, fie in cadrul altor scoli de terapie, cu o tendinta mai eclectica, cum e experientiala.

relatia traita de mine cu familia mea. O relatie tip Agresor-Victima ca si una dintre cele descrise mai sus. Cu toate ca notiunile mele in materie de psihologie nu depasesc nivelul de profan, senzatia ca sunt o victima am avut-o inca din tinerete…mai exact incepand cu varsta de 15-16 ani. Am trecut si prin faza in care mi-am dorit enorm de mult sa ma sinucid, chiar am avut si un moment in care , innebunita si exaperata de tatal meu, pe care l-am perceput in copilarie si adolescenta ca pe un dusman, m-am dus sa ma arunc de la etaj. M-am oprit in acel moment, pentru ca m-am gandit ca daca voi face un atare gest, lumea nu va realiza tirania pe care a trebuit sa o suport, ci ma va cataloga pe mine, drept „nebuna”. Si pentru ca eu dorem sa traiesc, nu am facut acest gest. De multe ori, desi eram o adolescenta( asta se intampla pana la varsta de 18 ani), am tot incercat sa le spun parintilor mei, ca se comporta gresit fata de mine, ba chiar le-am cerut sa ma duca ei la psihoterapeut, pentru ca simteam o tensiune psihica insuportabila. De prisos sa spunem ca mi s-a oferit cu generozitate Amitriptilina. Au trecut anii, si eu am dezvoltat niste sentimente care nu ar trebui sa existe in sufletul cuiva fata de parintii sai. Am simtit mereu instinctiv ca, daca vreau sa traiesc, solutia este sa scap de ei, si sa nu le mai permit sa ma domine. M-am mutat, la o distanta mare fata de ei, incat sa nu ma poata vizita oricand doresc, le-am interzis sa imi mai ceara socoteala pentru fiecare minut din viata mea, nu le-am permis sa ma viziteze fara anunt prealabil, insa nu am rupt complet relatia cu ei, si recunosc si de ce: ma ajutau financiar. Cu toate astea, indepartarea de ei am facut-o la un moment dat brutal, pentru ca, desi le explicam civilizat ca nu este cazul sa se mai amestece in viata mea, ei nu pricepeau si deveneau violenti verbal. Asta m-a determinat sa fiu si eu dura, si sa le replic tot in maniera agresiva. Aceste dispute verbale au avut loc mai tot timpul, periodic, pana la moartea tatalui meu. In ultimii ani, ajunsesem amandoi extrem de agresivi unul fata de celalalt…cu toate ca ai mei nu au renuntat pana in ultimul moment la statutul de agresori, nu au putut sa ma mai controleze in proportie de 100%. Cu toate astea, eu constientizez ca aceasta relatie anormala, m-a amprentat mult. Nu am mai simtit deloc mila fata de parintii mei, si mai degraba as fi sarit in ajutorul unor persoane care imi oferisera caldura sufleteasca pe parcursul vietii, decat in ajutorul parintilor mei. Stiu ca mediul in care am trait m-a marcat, cu toate ca cei din jur, prea putin stiu realitatea pe care am trait-o, si prefera sa ma judece pe mine, ca pe un copil denaturat, care a preferat sa fie dur cu parintii, ba mai mult, cand am incercat sa le povestesc doar o parte din tratamentul de care am avut parte, au zis ca inventez povesti, ca sa imi scuz ticalosenia. Insa am o problema, care ma cam deranjeaza de foarte multi ani: simt ca in greselile mele de comportament se ascund „urmele” vietii din copilarie, insa imi doresc extrem de mult sa pot sa „descifrez” ceva mai mult din mine, sa incerc sa „repar” ceea ce as mai putea repara, si asta pentru acum am un copil, si inca de cand era un nou-nascut, deseori mi-am pus intrebarea ce as putea sa fac, ca el sa nu sufere din cauza problemelor mele, generate de relatia mea cu parintii. Nu spun ca eu nu vreau sa nu repet greselile parintilor mei, eu vreau mai mult….nu vreau sa le repet, dar nici nu vreau sa fac altele noi, si poate mai grave. Asa incat va cer acest sfat: daca se poate, cu cine as putea sa discut, astfel incat sa nu ofer si copilului meu un stat in viata, cu niste probleme?!?. Scuze pentru postul lung, si multumesc aniticipat pentru un eventual raspuns.

Iata raspunsul meu:

Cu parintii ai procedat corect, ei erau niste persoane bolnave, care nu stiau ce inseamna rolul de parinte.
Tatal tau nu era multumita de mama ta ca partener de sex opus si a vazut in tine un potential partenerer de sex opus, a sperat ca sa obtina de la tine ceea ce i-a lipsit in relatia cu mama ta. Socant dar adevarat. Din pacate se pare ca nici tu n-ai intrunit criteriile lui si atunci te-a respins, te-a persecutat.

El nu te-a vazut niciodata ca pe fiica lui, retine, era un om bolnav. Din categoria lui fac parte tatii incestuosi. El va plati in fata lui Dumnezeu pentru ce ti-a facut tie, nu-l uri. Nu are rost, asemenea oameni sunt total inconstienti de ce fac, sunt niste computere care ruleaza un program virusat si care da aceleasi erori ciclice.(agresiuni),

Poti sa nu faci aceleasi lucuri cu copilul tau daca iti faci propria psihoterapie prin analiza tranzactionala, cam 30-40 sedinte. Iti constientizezi scriptul tau care l-ai dobandit din familie si cam in 2 ani el se va sterge.

Personal iti recomand sa rupi dependenta ta afectiva cu copilul tau. E f periculoasa. El nu e posesia ta, e o fiinta care NU ARE NICI O LEGATURA CU TINE, ci iti este dat de Dumnezeu ca sa-ti testeze comportamentul.
Copilul tau este o fiinta complet indepenenta de tine, a carui viata tu nu trebuie sa o controlezi sub nici un aspect, doar ii trasezi norme generale de comportament, il ajuti doar in directia dorita de copilul tau, nu il domini in nici un fel, nu te porti trufasa cu el, faci tot ce e posibil ca sa fi EGAL DE LA EGAL cu el, esti partenerul lui, asta spune analiza tranzactionala. Si atunci, daca copilul deduce ca totul e OK, el e OK, tu esti OK, nu tu esti STAPAN, si el SCLAV, copilul tau va fi un OM LIBER in viata sa. O sa fac un topic separat cu ce inseamna a fi om liber. Sa nu te ataseszi emotional de nimic, nici de lucruri nici de persoane, ca sa nu-ti para rau de nimic si dupa nimeni, sa poti pleca azi in USA, si dupa o luna in Japonia, si oriunde sa te simti ca acasa.

NIMIC MAI DEZGUSTATOR decat lacrimile NESINCERE, sa nu uitam ca si agresorul plange dupa victima sa de o viata. Dar sa ne intrebam de ce? Fiindca de fapt isi plange sie-si de mila, fiindca victima sa, sa zicem a fost ca sotie persoana care l-a ingrijit o viata intreaga, a fost sora sa de caritate. Sunt multe exemple.

Tu sa nu fi sora de caritate a fiului tau. Sa fi partenerul lui.

N-am scris pe private fiindca doresc ca si altii sa poata invata cate ceva, iar eu sa ma pot corecta daca gresesc. Sfaturile trebuie sa vina din mai multe surse.

Te refaci prin psihoterapie, care ti-o poti face si singura daca esti hotarata sa nu te mai minti pe tine. Cine nu te-a iubit sincer, nu merita sa iti mai ocupe mintea nici 2 secunde.

Si, la inceputul unei relatii, un barbat trebuie sa precizeze clar, vreau sa ma implic si emotional, vreau doar o relatie pentru sex fiindca ma atragi fizic, si de ce nu, poate femeia e de acord si nu are neaparata nevoie sa fie mintita de „excrocul sentimental” cu promisiuni de casatorie si alte cate si mai cate.

De ce exista multi excroci sentimentali in Romania
Fiindca femeile sunt PROST EDUCATE
Din pacate, in Romania, femeile sunt educate sa accepte o relatie intima cu un barbat numai pe baza de sentiment, ca si cum vezi doamne, femeia e incapabila de a face sex fara sentiment.

Iata ce se ascunde in spatele acestei conceptii a femeii de a nu accepta sa faca sex cu un barbat fara sentimente fata de ea.
Si anume dorinta certa de SIGURANTA A RELATIEI, care evident nu poate fi fara un sentiment.
IN Romania, FEMEILE SUNT EDUCATE SA FIE DEPENDENTE EMOTIONAL SI FINANCIAR de mascul.
De aceea aevm atatea femei materiasliste. Din pacetele, ele isi strapung sufletul ajungand cu 3-4 puradei pe la 30 de ani, si nevoite sa faca sex cu un mos de 70 de ani pe care niciodata nu l-au iubit, ca doar nu poti iubi pe tataia ca pe un partener adevarat.

Escrocii sentimentali, n-ar exista, nu ar fi nevoiti sa-si faca rolul daca n-ar exista si victimele.
Asa cum nici un excroc nu poate excroca decat exploatand un viciu (lacomia de bani nemunciti, vezi Caritasul din 1993. etc).

Fiecare nas isi are nasul. NU mai puneti botul la material, la nevoia de siguranta PRIN ALTII, la nevoia DE A VA REALIZA PRIN ALTII, DE A VA VALORIZA PRIN ALTII, fiti proprii vostri stapani si spuneti adevarul.

Ce e adevarul? Adevarul e CEEA CE SIMTI, ADEVARUL E SENTIMENTUL, NU CEEA CE VREI SA OBTII DE LA CINEVA, CI CEEA CE SIMTI PENTRU CINEVA.
Vrei sex, spune asta. Vrei iubire, spune asta. Vrei bani, du-te la colt de strada in minijup rosu etc

In occident, pana si tarfele sunt mai bine educate decat romanul de rand.
Pe cine vedem noi in Romania spunand ADEVARUL?
Ori iti spune ce vrei tu sa auzi, ori te minte in asa fel ca sa scoata ce vrea de la tine.

Sa nu ne mai mintim pe noi insine, sa spunem ce simtim nu ce vrem si vom fi fericiti toata viata.
Asa se explica sintagma „spune adevarul si adevarul te va face liber”. degeaba esti moral cu ceilalti, daca iti bati joc de ceea ce simti tu, daca iti calci in picioare propriile sentimente.
Adevarul e sentiment, e iubire neconditionata.
Adevarul nu e scop, nici interes.

Spuneti-va:
In tot ce fac eu am sentiment nu scopuri, iar scopul meu e sa ma feresc de oamenii care au un scop dar nu au sentiment.

cei care se simt singuri sa isi spuna lor:

Numai singur sunt propriul meu stapan.
Sunt singur dar cel mai mult ma iubesc pe mine, eu sunt mie insumi atotsuficient.
Oricine doreste sa ma faca dependent de el, sub orice forma, emotional, financiar, social, e cel mai mare dusman al meu, nu-mi e nici sot, nici parinte, e cel care ma deposeda de orice aparare, ca apoi sa fiu vulnerabil in fata oricarui atac.

Atasament exista in orice relatie, fie ea cu sau fara un sentiment real. Totusi o relatie fara sentiment, degenereaza intr-un atasament patologic, mai ales daca victima considera ca agresorul are sentiment real pentru ea sau invers. Apare o situatie confuza in mintea ambilor, atat agresor cat si victima, fiindca ambii se mint reciproc si joaca teatru.

Oricum, in mediile joase, exista atasament patologic triplu, fata de oameni, locuri si lucruri.
De aceea taranii au „mare dragoste de patrie” dar isi abuzeaza in draci nevasta si copiii.
De aceea oamenii de jos nu-si mai arunca gunoaiele, sau si mai rau, la batranete le colectioneaza.
Daca-i ducem de la sat la oras, devin anxiosi pana la agorafobie.

Asta e, taranii pur si simplu nu stiu sa iubeasca, nici pe ei, nici pe oameni, nici natura, ei practic cu agricultura lor fac sex cu natura ca un violator.

Cine a vazut vreodata vreun taran impresionat de o floare sau de zborul unei randunici in amurgul soarelui? Putini am vazut asa ceva, in schimb betii, batai si injuraturi la tot pasul.

Si in orasele occidentale gasim asemenea comportamente, dar mai la periferie, in general la emingranti.

Incet incet, civilizatia occidentala isi face loc si la noi, intai in marile orase, in firme, apoi in familie, si treptat treptat in 2-3 generatii lumea se va schimba radical, totul va fi fost ca si un vis urat.
Asa cum multi nu-si mai aduc astazi aminte cozile la alimente dinainte de `89 tot asa putini isi vor mai aduce aminte comportamentele descrise la acest post.

Cum devin parintii agresori pentru copiii lor, desi initial se agresau intre ei

Singura modalitate pentru barbatul agresor de a-si tine aproape femeia victima e de a`i servi regulat false motivatii, de a o face sa creada ca scopurile lui sunt scopuri comune. De exemplu:

– realizarea copilului in directia aleasa de agresor devine scop comun, la care participa mai ales sotia, material si emotional pentru copil, desi ea nu-si da seama ca de fapt nenoroceste viata copilului. Sotul agresor motiveaza ” sa-l facem de profesie x sau y sa „NE MANDRIM SI NOI CU EL/EA”
– achizitionarea unei masini dorita de agresorul si pe care sotia victima nu o va conduce niciodata devine scop comun, sotia participand financiar cu 50% din pretul masinii. Agresorul motiveaza ca masina e utila familiei fiind camioneta, pentru transportul lucrurilor la piata. Dar sotia nu are voie sa invete sa conduca, fiindca condusul masinii inseamna independenta si placere. Ori agresorul nu doreste independenta si placerea victimei. O victima care se bucura, e mai greu de dominat. O victima care conduce o masina, isi dezvolta increderea in sine, lucru periculos pentru agresor.
– esecul copilului, sau revolta sa impotriva directiei trasate de tatal agresor, DEVINE OFENSA COMUNA, atat pentru tata agresor, cat si pentru mama victima. Tatal agresor convinge mama victima ca fiul/fiica a inselat asteparile comune ale familiei (desi initial erau doar asteptarile tatalui dictator in familie). Este indusa ideea perversa ca a fost atins si orgoliul mamei.
Tatal motiveaza aceasta atingere de orgoliu cu faptul ca pe ei, pe parinti, ii va rade tot targul din acuza esecului social al fiului/fiicei lor, pe principul ca meritele fiului/fiicei sunt datorita lor, parintilor, iar esecurile parintilor sunt datorita copiilor respectiv datorita fiului / fiicei lor. In acest fel, tatal agresor o coalizeaza pe mama alaturi de el impotriva copilului astfel ca cei doi devin agresori pentru copil, prin reprosuri pentru tot ce i-au oferit iar el copilul prin esecul sau nu i-a putut despagubi pe parinti pentru efortul facut.
Se uita complet ca esecul copilului era de astepat din moment ce drumul sau a fost ales / fost impus de parinti (tatal).
Si chiar daca copilul ar fi esuat in propria alegere, nu ar trebui sa exite reprosuri daca in familie ar exista sentiment autentic. Iubirea inseamna intelegere si acceptare, in tot ce face cel iubit, succes sau esec.

Cati dintre parinti daca ar fi constienti de sine ar mai face copii? Putini!
Ca adult nu iti faci familie ca sa nu fi singur, ca sa ai cu cine face sex sau ca are partenerul casa si tu nu.
Odata ce formezi un cuplu, nu faci copii din mandrie personala, ca sa te valorizezi pe tine prin copil.
Copilul e expresia IUBIRII AUTENTICE dintre cei doi parteneri de sex opus care formeaza un cuplu.

Orice cuplu in care nu exista sentiment autentic, va plati prin copii minciuna care sta la baza formarii acelui cuplu.

Daca oamenii s-ar iubi la modul autentic, psihologii si psihiatrii nu ar mai avea clienti.

Pe timpul lui Ceausescu psihologia a fost interzisa a se mai studia, dar oare de ce?

Acolotii lui Ceasescu, nu el, erau oameni educati, care cunosteau si psihologie.
Acestia au inteles ca daca sti psihologie poti manipula usor masele dar nu pe cei care sunt de asemena cunoscatori de psihologie. Psihologia are ca scop despistarea omului nepotrivit la locul potrivit, adica a impostorilor la locul de munca, in relatie, in functii de conducere etc. d.pd.v. moral, sentimental si nu numai in ce priveste abilitatile personale.

Desfiintand psihologia, au inceput sa apara generatii de oameni usor de condus si manipulat, dar care cel mai rau au preluat modelul dictatorial in propriile familii, astfel ca desi Ceausescu a murit, un mare procent din familiile romane au cate un dictator la pupitru in persoana celui care se pretinde tata, sot, sau pentru copil mai ales, mama.

Acest fenomen nefast a fost mult redus in occident in ultima suta de ani, la nivel de familii.

In familiile unde ambii parinti sunt agresori psihici (ajunge si unul singur si bun), iar copiii au structura slaba, cel mai grav fenomen care se petrece in mintea copiilor (in afara de nebunie) e negarea dreptului la existenta pentru ei insisi. Parintii de fapt ar dori ei unul altuia sa isi interzica dreptul la existenta, dar cei pe care reusesc sa-i programeze sigur sunt copiii.

Mult mai tarziu, un asemenea copil traumatizat, poate invata prin psihoterapie sa-si acorde dreptul la existenta.
Un om programat sa isi nege dreptul la existenta, distruge tot in jurul sau. Programarea are loc in copilarie, prin ceea ce traieste copilul in familia sa. Iata cateva exemple de „programare”:

Parintele agresor se manifesta asupra copilului prin mesaje nonverbale si atitudini care exprima:
1. Intimidare
2. Sfidare
3. Inhibare (isi exhiba in fata copilului buna sa dispozitie la care insa copilul nu are voie sa participe, buna dispozitie din motive pe care copilul nu le intelege si care nici nu-l intereseaza pe copil, e o exhibare agresiva, sfidatoare, ceva de genul „eu sunt mare, pot fi fericit, tu insa nu pana vei deveni adult”)
4. Nu cumpara niciodata jucaria dorita de copil, cumpara insa cateodata o jucarie care-i place lui, iar cand copilul o strica il pedepseste aspru.
5. Copil e obligat sa manance mancarea care nu-i place si la ore cand nu-i este foame.
6. I se limiteaza fara motiv timpul de joaca (sa fi la ora cutare in casa, fara sa i se explice de ce)
7. Nu este niciodata apreciat daca reuseste ceva
8. In raport cu alti copii, este totdeauna apreciat negativ, „altii pot, el nu poate”.
9. Exploatare prin munca, copii tratati ca niste obiecte (parintele bea la crasma banii facuti de copil, pe care-i bate daca nu muncesc, sau nu cersesc pentru el)
10. In cazul in care copilul se revolta la abuzurile emotionale si psihice, e abuzat moral, „nu esti in stare sa faci cutare sau cutare, nu esti bun de nimic” sau si mai rau, este batut.
11. Abuz emotional, copilului i se reproseaza nefericirea parintilor. „Din cauza ta sunt eu nefericit”
12. Copilului i se interzice bucuria, in diverse ipostaze, limitarea la joaca, la desene animate, fara sa i se explice si motivele.
De exemplu sunt parinti psihopati preocupati sa-si supravegheze copiii daca se masturbeaza sau nu (de parca ei nu s-au masturbat si nu se mai masturbeaza inca). E o mare satisfactie pentru ei sa isi surprinda copiii intr-un act atat de „odios” in opinia lor, mai ales ca au grija inca inainte de pubertate sa le faca „educatia sexuala” de asa maniera incat sa deduca ca sexul e ceva detestabil, un pacat.
De fapt, subconstientul acestori parinti le spune ca sexul i-a atras pe ei in relatia de familie si le-a adus pe cap copii din sex pentru care nu vor sa-si asume responsabilitatea cresterii decat in conditiile in care copiii se supun „patului lui Procust”.
Acesti parinti se simt vinovati ca au o familie bazata pe sex si nu pe dragoste si insinctiv interzic sexul copiilor lor, mai ales ca sexul, fie ca e vorba si numai de un gest nevinovat de masturbare reprezinta placere. Ori placerea de orice fel nu e pe placul unui parinte agresor care nu-si iubeste partenerul de viata si implicit nici copiii care ii are cu el
Inutil sa mai spun ce excese de masturbare fac copiii proveniti din familiile unde nu exista sentiment. Cazuri de fetite care se masturbeaza la varsta de 2 ani, iar la 7 ani sunt deja performere (o fac de mai multe ori pe zi). La 14 ani au deja avorturi iar la 30 de ani nu le mai poate suporta nimeni. La fel, baieti alcoolici la 15 ani. Placerea obtinuta prin masturbare excesiva, suplineste la copil lipsa de afectiune. E ca si datul cu capul in perete la copiii din orfelinate. Frica ca ar putea fi descoperiti de parintele psihopat e o trauma in plus. Acum insa cu abundenta tv, cred ca s-ar putea sa se intample invers, copiii sa-si surprinda parintintii masturbandu-se. Oricum ceea ce fac acesti parinti cu copiii lor se cheama tot masturbare. S-au casatorit din sex, s-au masturbat 1-2 ani in doi, s-au plictisit, iar copiii devin unealta masturbarii parentale.

Acesti copii traumatizati sunt copiii care plang in prima zi la scoala, care intra in sala de clasa timizi, sfiosi, copiii care rad peretii. Ei vor fi victimele de mai tarziu.

Existenta copilului este intr-adevar groaznica si pe buna dreptate. El nu are alta sansa de supravietuire decat sa se supuna, sa se adapteze parintelui psihopat. Partea tragica e ca multi din copiii astia cand vor creste mari, vor proceda in acelasi mod cu copiii lor (copiii batuti, devin batausi de copii) ca sa „recupereze” umilinta personala pe spinarea celui mai slab.

Scenariul „mizerabililor” se repeta la nesfarsit.

In asemenea comunitati infectate, familiile se autodistrug pe acelasi calapod. Familia patologica e ca un ghem de serpi, fiecare cu coada celuilalt in gura. Cateodata, un copil cu structura puternica reuseste sa evadeze. Dar totusi, ce e in sufletul sau! Oriunde ar pleca, ii cara pe parintii patologi cu el in capul sau. O gramada de conflicte si lucruri care nu si le poate explica, care il vor tortura ori de cate ori isi va aminti de familia sa.

Dupa ce am citit toate astea am ajuns la concluzia ca sunt foarte putine familii normale (in romania) . Sau ma insel eu ? Cum ai descrie o familie normala ?
Oricum , chiar daca posturile tale sunt in general reci si dure , ne ajuta mult.Posturile astea m-au ajutat mai mult decat vizitele l-a psiholog sau psihiatru !

Putine familii sunt formate pe sentiment autentic si reciproc. Cand nu e, educatia suplineste lipsa sentimentelor.
Am mai spus, de exemplu in cazul seducatorilor nobili.
Cu cat barbatul e mai sarac, femeia mai frumoasa, el se adreseaza tot timpul cu „doamna mea in sus, doamna mea in jos”.
Dar o face fara sa devina patetic, si fara sa se umileasca, e o arta. Si oricum preferabil asa decat parului sau strategiilor de incolacire prin distrugerea increderii in sine a femeii.

E un grafic al aducatiei, al structurii bune, al manierelor. Al educatiei de a-l lasa si pe celalalt sa traiasca.
Ea scade de exemplu din centrul orasului spre periferie.
De la urban spre rural.
De la Vest la Est.

Faptul ca il lasi si pe celalalt sa traiasca, se masoara in gradul de fericire individiuala, bunastare a unei comunitati fie ea tara, continent, familie. Cu cat nivelul de patologie psihologica e mai mare, cu atat scade bunastarea materiala, cresc conflictele si numarul de persoane cu tulburari psihice.

Familia „normală” în România e în primul rând o familie în care se consumă alcool în fiecare seară. Adesea, femeile beau şi ele în acelaşi ritm cu bărbaţii, fără vreo reţinere. Ele beau uneori şi în timpul zilei, când se adună câte 2-3 prietene.

Copiii nu fac excepţie. Am văzut, inclusiv în parc, „la lumina zilei”, copii care au primit alcool în biberon, în primele luni de viaţă. „Ca să doarmă bine”, „ca să fie mai liniştiţi”. La 3 ani, e lăsat „să guste” din paharele adulţilor. La 5 ani, goleşte singur paharele de pe masă, când nu-l vede nimeni. La 14-15 ani, toate condiţiile ca să calce pe urmele părinţilor sunt deja îndeplinite.

Daca societatea lor, ca si a noastra azi, trebuie sa produca institutii care sa constranga (vezi Politia veterinara) inseamna ca oamenii sunt un mare masura neintergrati social.
Daca statul trebuie sa suplineasca functiile psihice ale unui om civilizat, inseamna ca omul nu este maturizat, educat, civilizat…

Societatea nu trebuie să producă instituţii care să constrângă şi nici să statul nu trebuie să suplinească funcţiile psihice ale individului. Dar tentaţia există. Tentaţia de a impune altora propriul punct de vedere, prin instituţii special create. Şi dacă instituţiile respective sunt create, integrarea socială nu se mai produce natural.

Pe vremea lui Ceauşescu, paşaportul trebuia predat autorităţilor. Mulţi dintre cei care reuşeau să plece, se comportau ca un câine abia scăpat din lanţ. Prilej pentru autorităţi să justifice limitarea dreptului la liberă circulaţie. Iliescu a reuşit să demonstreze că oamenii îşi pot păstra paşapoartele, fără să se ajungă în situaţia ca „ultimul să stingă lumina”. A fost o tranziţie absolut necesară, pentru a ajunge astăzi în punctul în care restul statelor din Uniune să ne permită să călătorim fără paşaport.

Am putea avea o discuţie similară şi despre instituţia numită şcoală şi despre măsura în care mai există astăzi educaţie în afara şcolii. Tocmai pentru că şcoala există şi e obligatorie.

Dar concluzia este aceeaşi: instituţiile cu rol de constrângere pe care „le produce statul” inhibă autoreglarea şi integrarea socială naturală. Iar „statul” e reprezentat nu de extratereştri sau de trupe străine de ocupaţie, ci de oameni din aceeaşi societate bolnavă, ajunşi în postura de a impune „legal” celorlalţi propriul lor punct de vedere. De-aia în România, singurele soluţii care reies din sondaje, pentru orice, indiferent de domeniu, sunt „înăsprirea pedepselor” şi „amenzile usturătoare”.

Agresorul este o victima care a „despagubit” la randul sau alt agresor si simte nevoia imperioasa de a se „despagubi” la randul ei prin altcineva care a „invatat” sa fie victima (din familie).

Daca doua victime ajung in relatie, una din victime devine agresoare, cealalta ramane victima.
O victima sau un agresor au valenta dubla, pot fi ori una ori alta depinde de compatibilitate, de beneficii.
Multi agresori familiali, sot-sotie se plang in exterior: „noi suntem oameni umili”.
Sunt umili cu cei pe care nu-i pot umili. Asa trebuie inteleasa cuplarea. O victima ramane victima in relatia cu o alta victima mai puternica, pe care nu o poate incaleca, umili. La inceputul relatiei, ambele victime incearca sa se umileasca reciproc, dar una din ele nu va reusi si atunci isi accepta pozitia de victima (de obicei femeia care e trimisa la coltul ringului cu o laba de urs).
Exista si cupluri de victima-victima doar aparent, de exemplu sotii care aleg sa se sinucida impreuna.
Ei sunt 2 victime raportat la societate, la exterior. In interiorul relatiei lor, unul e adjunct, celalalt seful care i-a decizia sinuciderii convingandu-l pe celalalt ca „merita” sa se sinucida intru-cat au suferit prea mult. Agresorul convinge victima sa ca si el e o victima, ambii au suferit destul si e timpul sa se curete impreuna. Dar agresorul e cel care face planul de bataie.
Victima fiind cu creierul spalat accepta orice. Vezi Hitler-Eva Braun.

Pentru omul care devine agresor, sunt importante cateva notiuni, principii bine inradacinate in creierul sau (in script-scenariu de viata personala):

1. Nevoia de despagubire (nevoia de a calca in picioare pe celalalt)
2. Nevoia de rasplata (in cazul in care isi fericeste victima cu ceva, sentimente sau obiecte, simte nevoia acuta de rasplata intreita, de apreciere, de lauda, de prosternare a victimei in fata sa)
3. Timpul scadentei, punctul culminant al agresiunii, momentul cand agresorul cere „rasplata” maxima pentru serviciile aduse. E un moment cand agresorul se infatiseaza trufas, multumit de sine si total nemultumit de victima sa. Din acel moment incepe calvarul suprem pentru victima lui.
4. Bilantul, momentul cand agresorul se simte „pustiu si gol” ca pamantul in timpul genezei, moment cand isi doreste moartea, se poate sinucide, sau isi poate ucide victima, pentru a mai stoarce ultima picatura de „despagubire” de la ea, care e chiar viata victimei.

Din nevoia de despagubire vine de exemplu agresiuna la locul nepotrivit si asupra persoanei nepotrivite: sotul umilit la servici de sefi vine acasa, isi bate fara motiv nevasta si copilul iar copilul trage pisica de coada.

In spatele unui diagnostic de schizofrenie al unui copil, se ascunde un parinte pervers pe care
nu-l deconspira nimeni.

Diagnosticul psihiatric serveste de paravan agresorului (e paravanul dupa care sta pitita constiinta sa, fie el parinte, partener de viata). In acelasi timp diagnosticul psihiatric arunca victima agresorului in genune.
Il degreveaza pe agresor de orice responsabilitate, dar condamna victima lui pentru totdeauna.
Si din toate astea, psihiatrul castiga bani frumosi.

Agresorul si victima sunt persoane care si-au pierdut busola interna (sentimentele fata de ei insisi si fata de ceilalti), s-au le-a fost furata….
Pe parcursul relatiei, agresorul devine tot mai atent cu sine iar victima sa tot mai neatenta cu sine.

Omul cand isi pierde busola interna (sentimentul care il motiveaza, il directioneaza) cauta repere, motivatii externe.
Se ghideaza dupa horoscop. Se teme de superstitii, de pisica neagra care-i apare in drum, de numarul 13 etc.
Familia in care nu exista motivatii interne (sentimente) le va cauta in exterior. Isi face o baie noua dupa care deschide usa vecinilor:”hai vecine sa vezi ce baie mi-am tras”.
Daca e la sat, se scoala cat mai de dimineata sa-l vada vecinii cat e de harnic.
Pizma celor din jur e motivatia externa preferata de familiile „harnice” care nu au la baza lor sentimentul unuia fata de celalalt.

Cei care formeaza familii fara sentiment, sunt persoane goale pe dinauntru. Tot ce au e trupul lor cu care isi identifica sinele.
Motiv pentru care unii dezvolta o preocupare patologica vis-a-vis de sanatatea si integritatea lor corporala. De la cele mai nastrusnice medicamente si alimente naturiste pana la teama de cutremure si alte cataclisme naturale.
Preocuparea si teama asta le-o insufla si celor din jur prin sfaturi necerute, stiri negative.
De la acesti oameni bizari poti afla prima data care e alimentul cel mai nenatural, mai plin de E-uri pe care trebuie sa il eviti. Sau cand e posibil sa loveasca urmatorul cutremur.
Cel mai mic semn de boala, e motiv de panica maxima pentru ei. Cel mai mic defect fizic din nastere pe care il poate avea copilul lor e motiv de maxima nemultumire. Si evident, urmeaza o naveta furibunda la medici pentru a aduce perfectiunea inapoi. Oamenii fara sentiment, pretind perfectiunea de la semenii lor. Aceasta tendinta spre perfectiune e un mecanism psihologic de despagubire pentru infirmitatea lor sufleteasca, pentru neputinta de a avea sentiment neconditionat pentru sine, pentru cei din jur, e o compensare pana la urma pentru starea de nefericire din sufletul lor. Cauza starii de nefericire ei nu o pot constientiza motiv pentru care si dezvolta tot delul de mecanisme compensatorii.

p.s. sentiment neconditionat: sa-ti iubesti (accepti) aproapele asa cum e el fara sa-i ceri nimic in schimb pentru asta. Sa oferi ceva fara sa astepti rasplata.

Agresorul si victima, sunt oameni care nu inteleg de fapt ce e iubirea (acceptare si intelegere).
Ei confunda iubirea cu indragostirea, care e adevarat te fericeste o vreme. Dar indragostirea se termina cu atat mai repede cu cat nu sti sa iubesti neconditionat.

Cum poti sa iti pierzi busola interna (busola omului e sentimentul din el, pe care si-l calca in picioare)

1. Nu ai fost iubit neconditionat in familie, in copilarie, prin urmare nu sti sa iubesti neconditionat (absenta sentimentelor autentice fata de sine si ceilalti)
2. Iti alegi un artener de viata de care nu esti indragostit (absenta sentimentelor fata de partener)
3. Iti alegi o cariera pentru care nu ai aptitudini, vocatie (absenta sentimentelor fata de munca prestata)

Absenta sentimentelor genereaza in om sentimentul ca nu el isi controleaza viata. Ca ori pe unde umbla e un rob.
Ca nu el e stapanul sau ci mereu altii (patronul, partenerul de viata).

Absenta sentimentelor duce cu timpul la dificultati de memorare, de atentie.
Partenerul care nu are sentiment in relatie, uita oala cu mancare pe aragaz frecvent. Mintea sa e ocupata (inconstient) cu modul in care ar putea scapa de chinul relatiei, nu de grija ca sa iasa mancarea buna.

Cu timpul calcarea in picioare a sentimentelor proprii duce la o stare de tampire, de pseudodementa (la batranete) iar asupra copiilor genereaza o pseudodebilitate (din cauza ca parintele fara sentiment calca in picioare sentimentele copilului sau).

Viata noastra e guvernata de sentimentul din noi. Renuntarea la el pentru beneficii imediate (materiale, sexuale, morale, de inlaturare a singuratatii) il duce la neantizare. La anularea sinelui.

Cand vezi un copil sau un adult ca are gandurile aiurea, ca nu se poate concentra la ce spui, ca vorbeste peste tine sau nu are rabdare sa te asculte inseamna ca sentimentele sale sunt absente. Ce inseamna absenta setimentelor? Inseamna ca avem a face cu un om care isi calca in picioare sentimentele proprii, ale celor din jur si caruia ii sunt calcate in picioare sentimentele. E vorba de un om care umbla in viata fara busola interna. Un om fara busola devine victima-agresor pentru a se despagubi pe sine sau pe altul pentru starea de nefericire.

1.rezolvarea (eliminarea) dependentelor afective nejustificate de sentiment autentic (de exemplu dependenta afectiva si materiala de niste oameni care iti sunt impostori in calitate de parinti – cazul multor adolescenti cu probleme, sau intreruperea unei relatii sado-masochiste cu partenerul de viata), dependenta de oameni, locuri si lucruri care de fapt nu ti le doresti, nu iti plac, care iti compenseaza lipsa unor valori adevarate, reale in viata. O dependenta e teama de a ramane singur in viata, teama ca nu mai ai cu cine face sex – la barbati complexati fizic, social, material, teama ca nu te mai vrea nimeni dupa o anumita varsta ca ai imbatranit si nu mai poti face copii-la femei; teama ca ramai pe drumuri in cazul victimei dependente locativ de agresor, toate vin din absenta sentimentelor pentru sine.
2.constientizarea minciunii de sine (dupa o anumita varsta cred ca se mai face la judecata de apoi)

Cei care agreseaza psihic sunt „ucigasi ai mintzii”.
Pentru a-i contra, nu trebuie sa-i agresezi la randul tau. Ci doar SA TE APERI (fara reprosuri, fara sa te plangi, fara sa te autocompatimesti). Cea mai buna aparare impotriva unui agresor a ca victima sa renunte la statutul de victima.
Cand nu esti victima, nu mai poti fi agresat.
Totusi unii agresori au trecut pragul spre psihopatie, agreseaza fara motiv.
In momentul asta nu mai e nimic de facut. Agresorul psihic cand nu mai poate ucide mintea, poate ucide trupul (poate comite crima).

Cand victima nu mai permite sa fie agresata (se apara eficient, devine independenta etc) agresorul devine frustrat sau dimpotriva isi poate reveni la normal, adica victima renunta sa mai fie victima, agresorul renunta sa mai fie agresor.
Cand unul isi rezolva problemele are si celalalt ocazia sa si le rezolve pe ale sale de la sine. Cazurile de genul asta sunt f rare, de obicei e vorba de o victima care isi face terapie eficienta si se lupta cu agresorul de pe pozitiile unui om puternic, nu de pe pozitii de victima (cu reprosuri si plangeri). Dar cazurile astea sunt atat de rare ca pot ramane in teorie.

In majoritatea cazurilor traumele victimei nu-i permit sa actioneze ca un actor neutru dupa ce agresorul ii este deconspirat de catre altii sau de catre ea insasi cu puterea mintii ei. Cand victima simte ca prinde putere asupta agresorului vrea razbunare. Vrea inapoi ce i s-a luat. Vrea sa se despagubeasca.
Momentul cand victima isi provoaca agresorul e momentul cand a sosit scadenta pentru victima.
Atunci victima poate fi ucisa de agresor sau isi poate ucide agresorul, depind cine e mai iute, mai planificat in actiune.

Figurativ vorbind, agresorul e ca un „demon” (vampir psihic) care isi poseda victima in toate modurile posibile, iar victima sa e un „demonizat”. Odata demonizata victima dupa ce scapa de langa agresor va demoniza si pe altii.
Ca victima sa fie „demonizata” de un „demon”, ea trebuie sa fie „putin” „demonizata” din familia ei unde s-a nascut. Asa sustine AT-ul.

Dar eu cred ca oamenii malefici pot „demoniza” un om slab de inger chiar daca a iesit „curat” din familie.

Cunosc un caz, o profesoara de matematica care s-a casatorit cu un homosexual. Ambivalenta lui sentimentala si sexuala fata de ea (ea nu a stiut niciodata ca e homosexual) au schizofrenizat-o (plus tacticile lui de a o face sa creada ca nu stie ce vorbeste, ca uita diverse lucruri, etc). A ajuns sa iasa la plimbare cu sotul si fiul, o lua inaintea lor si incepea sa isi arunce hainele de pe ea, iar cei doi se grabeau sa le adune si sa o imbrace la loc.
Cazurile de disociati care se dezbraca in public sunt destule.
Dupa internari multiple la psihiatrie, sotul a luat-o acasa, a inchis-o intr-o camera, a batut scanduri la ferestre, a legat-o ca pe animal, si i-a dat mancare din ce in ce mai rar. Prietenii de familie nu au mai avut voie sa o viziteze. Intr-un an a murit.

Imi aduc aminte de un film vechi in care sotul isi inebuneste deliberat sotia, ii ascundea lucrurile, (mai ales cele daruite de el) si apoi o intreba unde sunt. Dupa un timp le gasea el chipurile, si i le arata, apoi ii spunea vezi, incepi sa iti pierzi memoria, e timpul sa mergi la spihiatru. Faptul ca o facea sa creada ca nu stie ce face, il apara pe el de escapadele sale cu alte femei. Tot ce i se parea sotiei ciudat in comportamentul lui, el ii spunea ei ca sunt simple halucinatii din cauza bolii.

Mai trebuie sa spun ca victima are insomnii, migrene, cefalee, psoriazis, alergii, palpitatii, atacuri de panica, spasmofilie, crize de isterie, etc si pentru toate astea se trateaza cu „naturiste”, cauta raspunsuri la horoscopul de la tv si viziteaza manastirile? Unele chiar s-au calugarit in starea lor de confuzie.

Suntem tentati sa vedem partea buna, sa ne fortam sa vorbim doar de iubire. Si asta ne costa. Un spectacol dezgustator este, de exemplu, o serbare de 8 martie la o gradinita sau la scoala primara. Copiii sunt invatati sa spuna tot felul de minciuni si fantasmagorii despre mama lor si asta pentru satisfactia acestor mame…

” Un spectacol dezgustator este, de exemplu, o serbare de 8 martie la o gradinita sau la scoala primara. Copiii sunt invatati sa spuna tot felul de minciuni si fantasmagorii despre mama lor si asta pentru satisfactia acestor mame…”
dar iti dai seama cat ii dezgusta pe micutii care au mame impostoare? sau cat ii intristeaza pe cei la care le-a murit mamica posesiva?

„Suntem tentati sa vedem partea buna, sa ne fortam sa vorbim doar de iubire. Si asta ne costa.”

E vorba de iubirea neconditionata, asa zisul altruism. Indragostirea intre parteneri apare si poate sa dispara. Si dispare foarte repede la oamenii care au trait in familia lor iubirea conditionata (care nu e iubire).

Psihanaliza a batut multa vreme campii. Freud s-a ratacit mult in sex. Jung (desi evreu crescut in religia mozaica) a ajuns sa caute raspunsuri in spiritism. In fine, scrierile lui Jung sunt greu de inteles chiar si pentru profesionisti.

AT-ul lui Eric Berne a facut ceva de bun simt. A preluat, s-a intors la filozofia crestina si a transpus-o intr-o forma analitica, sintetica, usor de inteles pentru oricine e dispus sa relationeze pe principiul „nu fa altuia ce tie nu-ti place” sau mai bine zis „nu impiedica pe altii sa obtina ceea ce tu iti doresti si ai obtinut deja”.

Interesant ca dupa ce omenirea a trecut prin analize psiholgice extrem de alambicate s-a intors la intelepciunea populara izvorata din bunul simt si usor de inteles.

Indragostirea egoista (iubesti pe celalalt pentru tine) te poate face fericit o vreme, dar nu-l fericeste pe celalalt cu nimic. Si mai ales nu are nici o tangenta cu altruismul.
A te indragosti de partener nu te ajuta cu nimic in a-l pastra in relatie alaturi de tine.
Mai rau, cu cat te iubesti pe tine mai putin, cu atat te indragostesti mai puternic de celalalt. Atat de puternic incat daca primesti papucii te poti arunca de la etajul 9. Sinele e absent, fiind totdeauna la celalalt. Cand celalalt nu mai e, sinele tau dispare, simti ca nu mai existi si prin urmare pui in practica trecenea la neant.

Agresivitatea e o reactie la frustrare nu e nici instinct nici sentiment.
Omul are 4 sentimente, bucuria, tristetea, iubirea si mania. Iubire inseamna altruism, intelegere si acceptare pentru nevoile celuilalt, chiar daca acesta are nevoie sa nu te mai vada in veci. Din iubire pentru el, si nu pentru tine, il lasi in pace.
Lipsa bucuriei produce tristete. Iar tristetea de lunga durata epuizeaza creierul si genereaza depresie.
Lipsa iubirii (nu indragostirii) naste manie in om. Ce inseamna asta? Daca un om de langa tine, pe care tu l-ai tratat cu altruism, ai fost atent cu nevoile sale, i-ai lasat mana libera sa se bucure de orice, iar el in schimb te agreseaza facand tocmai invers de cum i-ai facut tu, asta te manie.
Iar mania e un sentiment sanatos prin care tu il aduci la realitate pe cel care practic agreseaza fara motiv.
A nu te mania, a te lasa calcat in picioare atunci cand sti ca nu meriti genereaza frustrare in timp.

Cineva care isi injura si umilea frecvent „prietenul” ii spunea acestuia cand el nu-i raspundea inapoi cu aceeasi moneda: „nu tine in tine ca se impute si miroase urat”. Corect. A te mania pe oamenii care au ca principiu de viata „mojicia impune respect, sunt mojic sunt respectat” e un lucru sanatos, care il obliga pe mojic ca „asa nu merge”.

Furia, spre deosebire de manie, nu e un sentiment, e o reactie care apare din frustrare de cele mai multe ori generata de egoism (Dl. Goe). Furie au psihopatii, paranoicii, si toti egoistii care vor mai intai sa li se satisfaca propriile dorinte inaintea dorintelor altora (se intelege mai ales prieteni, membri din familie, etc.)

Mai pe intelesul tuturor, toti cei lipsiti de capacitati empatice, de altruism, de putinta si stiinta de a iubi neconditionat sunt mai tot timpul furiosi. Furia permanenta e specifica agresorilor decompensati. E nevoie sa fie pusi in camasa de forta si pe diazepam intravenos ca sa poti discuta cu ei.
Majoritatea copiilor mici, datorita extremei lor vulnerabilitati, cred ca nu pot supravietui fara un parinte , ingrijitor protectiv. De aceea, daca tati sau mami agreseaza violent copilul, acest fapt creeaza un conflict cu convingerea copilului , in ceea ce priveste necesitatile pentru supravietuire. Copilul rezolva confictul creand in mintea sa o scindare disociativa , ceea ce ii permite unei parti din el “sa nu stie” despre eveniment si astfel continua sa creada ca are un parinte protectiv, in consecinta motiv sa supravietuiasca.
Acelasi tip de conflict apare cand o persoana este confruntata cu o nevoie absoluta de a functiona si inca este prea coplesita de impactul traumei ca sa o faca, sau cand o persoana atasata de standarde morale inalte este fortata sa participe la activitati de “neimaginat”.
Agresorii ce inteleg mecanismul disocierii pot crea in mod deliberat asemenea conflicte victimelor lor.
Fiecare din aceste situatii va genera victimei o nevoie intensa de a nega ca evanimentul a aparut vreodata , ceea ce va crea invariabil zidul disociator dorit de agresori. Acestia pot fi siguri ca victima va fi adanc implicata in a nu darama zidul pentru ca aceasta ar insemna sa se confrunte cu realitatea de neindurat a propriilor emotii.

Bine zis! Cu timpul oricum victima devine propriul agresor (asa numitele atacuri de panica si anxietate).

Agresorul se „calmeaza” dupa ce isi vede victima cu botul pe labe in crize de anxietate si panica. Ce a instalat el se executa (programul) in capul victimei. Poate deveni „grijuliu”, „ce ai patit draga mea de esti asa de trista”?
Victima: „pai nu sti ce mi-ai facut asa si pe dincolo?!”
Agresorul: „Draga mea, sa uitam trecutul, sa fim optimisti, cum vrei sa iti fie bine daca tot te intorci in trecut? Stiu ce am facut, imi pare rau dar sa nu ne mai amintim!”

Una din armele agresorului e „uitarea” impusa victimei cu motivatia ca ii face rau „aducerea aminte”. Ceea ce uita agresorul e ca el nu isi schimba conditia de agresor ci doar modalitatile de a agresa. Ceea ce el recunoaste catre victima e general, superficial, din varful buzelor si fara nici un sentiment (fara mustrari de constiinta, pentru ca agresorul considera ca nefericirea sa se datoreaza victimei de langa el, asa ca nu poate simti nimic pentru ea, ceea ce recunoaste o face pentru a tine victima langa el, are nevoie de ea pentru anumite beneficii).

Iar una din conditiile „reglarii” prezentului e recunoasterea si ispasirea completa a trecutului.

Ce spunea Neagu Djuvara despre Iliescu: „omul ăsta nu trebuie să moară în patul lui” ci in patul de la puscarie. Cu alte cuvinte, Romania nu-si revine pana agresorii ei nu isi ispasesc pacatul si victimele nu sunt despagubite in mod legal si moral.

Tot asa si in relatia victima-agresor, nu exista impacare fara clarificare si nici iertare fara ispasire.
Convietuirea victimei langa agresor nu poate avea un viitor bun. Ori victima va fi distrusa complet, ori agresorul devine victima si tot ce „a semanat” va primi intreit de la victima sa devenita agresor. In orice caz, cei doi se vor autodistruge fie prin violenta fizica, fie prin alcool fie prin nebunie (cele trei variante de script tragic, sinuciderea, nebunia, drogurile).

Triunghiul dramatic şi rolurile jucate în el

Topicul incepe cu fraza interogativa „RELATIA AGRESOR – VICTIMA – tu ce esti, un agresor, o victima, un salvator, sau neutru?”

Exista trei roluri: agresor, victima si salvator care constituie „triunghiul dramatic”.

Oamenii le joaca pentru ca au fost programati din copilarie sa le joace inconstient (prin ceea ce au trait ei in familie in relatia cu părinţii lor).

Cei incapabili de a-si constientiza propria valoare (cei agresati, traumatizaţi din copilărie de părinţi, apoi automat de cei din cercul lor social) comuta rapid de pe un rol pe altul. In contact cu o persoana mai slaba vor juca rolul de agresor iar cu una mai puternica vor deveni ca prin farmec umili.

Oamenii cu structura puternica isi cunosc valoarea si cumuta rar de pe un rol pe altul, pastrand in majoritatea cazurilor o atitudine expectativa, de neimplicare, sunt neutri.

Un om agresat (traumatizat) va juca roluri functie de circumstanta, pentru ca rolul îi aduce un fals beneficiu, o falsă despagubire (situatii intalnite cel mai adesea la agresor), de exemplu o postura cameleonica umila î-l fereşte (asa spera subconstienul victimei, dar efectul e exact opus) de potenţiale agresiuni (atitudinea celui care a învăţat postura de victimă, atitudinea umilă a agresorului în faţa unui om pe care î-l percepe mai puternic – ca incredere in sine, statut social, aspect fizic, etc. etc).

Rolul de salvator. O persoana agresata in familie devine deosebit de amabila cu vecinii carora le ofera sfaturi si poveţe cerute şi necerute. De exemplu agresorii din familie sunt enervaţi de batrânelul neputincios care e acru si necomunicativ in interiorul familiei dar deosebit de amabil şi zâmbitor in exterior.

Aşa e si in viata….nu te expui unor situatii care te pot duce in triunghiul dramatic pe o poztie perdanta….stai neutru si iti alegi situatia care sa te multumeasca cel mai bine. Asta fac nobilii si boierii….instinctiv stau pe pozitii puternice si nu comuta des rolul.

Cu postarile care le-am facut, am intrat in triunghiul dramatic pe pozitia dominanta de salvator (neinvitat). Victimelor care suferau din greu le-au folosit aceste postari. Agresorii insa simtindu-se agresati de postarile cu pricina m-au agresat la randul lor.

Membrii forumului care deja stiau toate aceste lucruri s-au plasat de la inceput pe pozitia neutru fara sa se implice.

De aici intelegem si raspunsul care î-l da un psiholog la întrebarea: „Cum rezisti intre nebuni? – Simplu, totul e sa nu te implici!” Cei care inca joaca roluri nu pot „sa nu se implice”. Cei care au scapat de „roluri” prin terapie (rezolvarea conflictelor adunate), care si-au umplut viata care era goală POT foarte usor sa nu se implice intr-un mod patologic.

Singura terapia nu „hraneste”. De „hrănit” se va „hrăni” fiecare singur (unii au spus „fiecare după posibilităţi” – blum.gif ) de preferabil folosind un scenariu de viaţă corect (învăţat tot în terapie).
Iar daca ai un partener care joaca incorect, poti sa-i tai rolul sau sa i-l corectezi (si daca partenerul are tarie de caracter, ideal si sentimente, accepta sa joace corect cu tine).

Cu un om care joaca roluri ai 3 variante:
1. Stai neutru
2. Îi retezi rolul (CUT, cum fac regizorii) si î-l aduci pe drumul corect (daca ai cu cine)
3. Intrii in joc pe un rol complementar mimat, pentru a-l manipula (asa fac cei asa zisi „psihologi înăscuţi” – pe romăneşte excrocii)

Unii nu asteapta sa ajunga adulti independenti.
Fug in strada si in canale, ca in bancul ala, decat caine gras în lant, mai bine lup jigarit si liber prin padure. Daca nu exista autoritati responsabile si psihologi buni acesti copii raman victime toata viata.

Am revenit.
Tocmai avui o cearta lunga cu mama. Ma rog, cearta e impropriu spus .. am pornit o oarece discutie calma, si in final am ajuns sa ne certam pe teme fumate deja. Faza este ca ea are un prieten mai mic decat ea cu destul de multi ani .. tipul a locuit la noi pana nu demult, cand de comun acord s-au despartit. De ce s-a intamplat asta? Pai pentru ca el, ca si mine, se simtea pampered, protejat ca un copil, si normal refuza sa se comporte responsabil (daca-i cerea sa repare ceva in casa sau sa o ajute la cumparaturi, dadea din colt in colt). Eh si m-a pus dracu sa pun intrebarea retorica cumde relatiile ei mereu esueaza … si cumde la munca mereu a nimerit peste colegi ai dracului / sefi care-i voiau raul … si daca nu s-a intrebat niciodata daca are si ea vreo vina in chestiunea asta. (stiu, am jucat de pe pozitia „tu nu esti OK”).

Asa ca am ajuns sa povestim cum a crescut ea cu tirana de maica-sa, care niciodata n-a iubit-o, si apoi cu idiotul de taica-meu, care era ca lemnu’ cand voia sa-l manipuleze. Acu’, si el devenise violent cand aveam vreo 6-7 ani, sau cel putin de atunci imi amintesc, chestiune din cauza careia s-au si despartit … Faza este ca eu am aceleasi trasaturi de caracter ca si el, sunt relativ hotarat cand vreau sa fac ceva, taciturn, imprastiat .. i-am zis ca astea’s trasaturi, nu DEFECTE ca in viziunea ei smile.gif Moment in care ea mi-a zis ca asa le vede (si basta), si ca pentru ea fostul sot nu mai exista ca persoana. So I asked daca nici eu nu exist, prin continuarea rationamentului, din moment ce eu seaman cu el smile.gif S-a blocat.

Plus ca in familie suferinta „incasata” de-a lungul vietii este moneda de schimb. Toti cand se cearta amintesc mai-mult-sau-mai-putin-subtil cat au suferit ei, din varii motive, si cum s-au sacrificat sau au fost sacrificati. Evident, mama l-a „inghitit” pe tata timp de 8 ani, pentru ca eu sa ajung fiu nerecunoscator .. in fine, am scos si eu moneda si am zis pe faţă ca certurile mama-tata si mama-bunica m-au terminat psihic timp de 8 ani (7-15), plus fortarile ei in a obtine aprobarea, continuate pana azi. Moment in care s-a ridicat, ca semn de „nu vreau sa aud asa ceva”, si s-a dus sa fumeze o tigara. Nu-i venea sa creada cand am zis ca nu vreau sa preiau mingea frustrarilor lor mai departe, nu ma intereseaza cine cu cine s-a certat acum 20 de ani si ca nu vreau sa relationez cu o persoana decat prin prisma parerii mele proprii despre respectivul. Cred ca mi-a scapat si un „ar trebui sa-l intreb si pe tata despre cum a decurs casnicia voastra” laugh.gif

Ma simt ciudat de usurat .. desi stiu ca de maine agresiunile vor continua, eu voi raspunde tot cu agresiuni, ea va incerca sa bage totul sub pres si sa continue viata ca si cum nici n-am fi discutat in seara asta ..

Nu stiu de ce…dar ma regasesc perfect in aceasta descriere,vad ca comut destul de repede de pe un post pe altu…de la victima la salvator sau agresor…atunci cand stiu ca nu mai am scapare incep sa plang, cand sunt incoltita si devin victima agresiunilor celor din jur ca nu reusesc sa ma apar , agresor pentru ca daca este cineva care ma enerveaza si vad ca e mai slab ca mine il atac si il fac sa se simta exact asa cum ma simt si eu si salvator caci imi place sa ma bag unde nu imi fierbe oala, adica daca vad ca cineva este hartuit in vreu fel cam ma bag sau ofer ajutor necerut de cei din jur…cam nasol ca stiu ca toate trerceri de la o stare la alta mai mult rau imi fac dar „c’est la vie”.dar intrebarea mea ar fi reusesti sa scapi de aceste treceri si sa nu mai fac atata schimb de roluri?

Eu m-as mira ca daca un parinte e agresor, sa inceteze vreodata. Desi poate sa treaca de la bataie la alte tipuri de agresiune mai subtile. Insa sanzatia pe care ti-o da e la fel ca atunci cand te batea in copilarie. Simti ca n-ai unde sa fugi si dupa ce te-ai maturizat ti-e mila sa „dai” si tu.
S-ar parea ca de cele mai multe ori mamele nu si-au retezat ca lumea cordonul ombilical. Simt ca in clipa cand dau nastere unui copil, acesta ii ramane proprietate pe viata. N-are dreptul sa gandeasca altfel sau sa fie altfel decat ea sau decat cum vrea ea. In momentul cand vad vreo opinie diferita, vreo pretentie sa aiba propria-i personalitate, le apuca furia si nu stiu sa faca altceva decat sa dea. In opinia mea principala solutie e sa le explici constant si ferm ca esti diferit/a de ea. (si de tata in unele cazuri).
Insa slabe sanse sa fii altfel. De obicei, prin identificare cu agresorul, ajungi sa-i semeni. Sau o dai in bara ca victima cu un partener asemanator.
Mie mi se pare o problema reala si importanta in Romania ca parintii inca isi bat copiii. Cunosc multa lume care o face si nimeni si nimic nu-i poate convinge sa inceteze. Ori isi idealizeaza proprii parinti din nevoia de a uita cat de mult au suferit ei in copilarie, ori se razbuna inconstient pe copiii lor pentru ca, de exemplu, nu-si pot bate seful, iar copilul deocamdata nu le poate face nimic.

Agresori autentici şi agresori mimetici

Motivaţiile interne, secrete, pentru care un agresor tinde să îşi distrugă victima sunt nevoia de control absolut (uneori manifestată şi asupra obiectelor), nevoia permanentă de valorizare prin devalorizarea victimei şi teama inconştientă de singurătate (sindrom de abandon reprimat dar compensat anticipat cu o autopromisiune: „De data asta nu mă vei mai părăsi pentru că te voi omorî!” – imaginea maternă este proiectată în parteneră). Agresorii autentici sunt cei care au deflectat mental injoncţiunile parentale fară să le internalizeze în scopul autoagresiuni (cum fac victimele autentice sau depresivii), dar le transmit mai departe altora (cum ar veni, sunt purtatori de infectie fara sa se fi infectat prea mult, motiv pentru care nici nu sufera suficient incat sa isi doreasca o psihoterapie; părerea agresorilor autentici despre sine e una bună sau foarte bună). Agresorii autentici manifestă rar şi superficial mustrări de conştiină. Dacă îşi cer iertare, o fac din vârful buzelor fără a simţi nimic pentru victimă.

Victima autentică este de regulă un agresor pentru propria persoană (depresivii), părerea ei despre sine e una deloc pozitivă. In exterior este un agresor mimetic (mimează comportamentul agresiv observat în familie în situaţii pe care le percepe primejdioase sau pur şi simplu în situaţii banale ca un mijloc de defulare întârziată). O victimă se poate asocia cu un agresor, sedusă de protecţia pe care acesta i-ar putea-o oferi prin comportamentul său agresiv (prostituata şi peştele, concubina neajutorată şi concubinul macho cu accese periodice de agresivitate). Victimele autentice sunt cele care apeleaza din proprie initativă la psihoterapie, pentru ca ele sufera. Daca sunt insotite de agresorii lor, e doar un act de complezenţă din partea acestora. Un agresor autentic are constiinta de sine mult diminuata, aproape similar cu un psihopat, daca nu identic. Faptul că un agresor ar participa cu victima la şedinţe de psihoterapie constituie pentru el un act de bunăvoinţă şi nu unul curativ pentru sine. Tine de măiestria psihoterapeutului în a conştientiza un agresor autentic dacă e sau nu persoana minunată care se consideră. Suferinţa este un factor ajutător în cazul victimei pentru conştientizarea de sine, sau măcar pentru a cere ajutor de specialitate. In cazul agresorilor autentici, lipsesc şi suferinţa şi conştiinţa de sine (numită în psihanaliză Supraeul).

Aceste poziţii sunt extreme, in realitate există un grad de suferinţă atât pentru agresor cât şi pentru victimă, având în vedere ca ambii au fost iniţial victime. Desigur acest grad de suferinţă este mult disproporţionat la început şi tinde spre o egalizare. Apare efectul de toleranţă la stimulii obţinuţi din agresare, pentru agresor. Bucuria agresării de la inceput scade în final pentru agresor, chiar dacă măreşte supliciul victimei. Cand se atinge acest prag, apare pericolul ca agresorul să-şi ucidă victima datorită frustrării. Stimulii obţinuţi din agresare au efect de drog pentru agresor, dar ca orice drog, efectul diminueaza in timp si nici o supradoza nu-l mai poate readuce inapoi. In acest caz, supradoza pentru agresor este actul crimei.

Care sunt cauzele pentru care o victimă devine un agresor stabil pe poziţie pentru multă vreme (agresorul autentic), iar o altă victimă devine stabilă pe poziţia de victimă? Cauzele ţin preponderent de structura psihică, determinată genetic şi mai puţin de intensitatea mediului agresor iniţial. Cu alte cuvinte, agresorul stabil pe poziţie are un psihic mai puternic, o inteligenţă mai mare, o încredere în sine mai mare pe care şi-o întreţine lovind potenţiale victime. Poziţia sa de viaţă este cea a paranoicului „Eu sunt OK – tu nu eşti OK”; îşi alege partenera şi prietenii în aşa fel ca să-şi menţină această poziţie până la adânci bătrâneţi. Victima care se percepe pe sine ca un om slab, ca o persoană non-OK, va cauta protectia unei persoane puternice, agresive, ca si tatal sau, si o gaseste in persoana unui soţ autoritar, agresiv, cu mici manii cum ar fi cea a controlului initial a banilor si obiectelor, apoi a persoanelor si astfel capcana se inchide. Victima intră totdeauna singură in capcana pentru ca neavand un model parental sănătos, tendinţa e de a se plia pe un model complementar sieşi dacă nu îl poate imita chiar ea pe cel parental (victima caută agresorul şi invers).

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web