Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Civilizaţia greacă în epoca arhaică

in Arta

Aceasta se situează în jurul anilor 750 î.Chr., când lumea greacă ieşise din „epoca obscură”. Apăruse o nouă artă şi literatură, religia se constituise definitiv, noua scriere va fi un instrument esenţial pentru viaţa spirituală cât şi pentru comerţul care se intensifică iar viaţa economică va cunoaşte un deosebit avânt.

În secolul VII apare o nouă denumire ce se aplică tuturor grecilor, fără a ţine seama de etniile diferite, cea de eleni. Unitatea elenismului arhaic a fost o realitate, ale cărei trăsături esenţiale se evidenţiază în evoluţia oraşelor-state , a creaţiilor spirituale, unitate ce s-a manifestat în cadrul unei  multitudini de forme particulare, locale, datorită  diversităţii populaţiilor şi extinderii geografice a cuceririlor grecilor. Este epoca marilor colonizări, care s-au extins din sudul Italiei, Galiei, Iberiei, până în Egipt, nordul Africii, Asia Mică, Caucaz, gurile Donului, Marea Neagră.

Încă din această epocă, forma de organizare administrativă şi politică, general răspândită , a societăţii greceşti a fost oraşul-stat, numit polis. Pe de o parte, polisul reprezenta o unitate teritorială şi administrativă, ce cuprindea oraşul, cu pământurile din jurul său, cu conducerea şi alte organisme de administrare. Pe de altă parte, semnificaţia mai profundă a noţiunii de polis pentru greci a însemnat o comunitate de cetăţeni, cu origini etnice comune, care practicau aceleaşi credinţe şi ritualuri religioase, împărtăşeau aceleeşi idealuri civice. Pentru greci era o chestiune de mândrie să aparţină unui anumit polis, faţă de care aveau o seamă de obligaţii de ordin administrativ, de a participa, spre exemplu, la treburile publice, dar mai ales spirituale. Fiecare polis avea dreptul de a-şi bate propria monedă, se organiza pe baza unei constituţii proprii, avea zeii săi proprii, pe lângă zeităţile comune tuturor grecilor, care se constituiseră într-un panteon,  prefigurat încă din  epoca prearhaică. Templelor închinate  zeilor din religia oficială comună li se adăugau cele ale zeilor  veneraţi pe plan local. De asemenea, fiecare polis avea  o agora, piaţa publică în care se întâlneau cetăţenii pentru a discuta trebuirile obştei, un teatru în care aveau loc concursuri şi reprezentaţii de dramă şi comedie. Dincolo de elementele comune ale acestui tip de organizare, au existat în lumea greacă o serie de particularităţi, datorate zonei geografice, condiţiilor şi tradiţiilor proprii fiecărui polis. Informaţiile scrise despre organizarea acestora, viaţa politică, socială, economică, formele de invăţământ,  legislaţie şi administrarea justiţiei etc.se referă mai ales la Atena şi Sparta.

Formele de guvernământ

            Prima formă de guvernământ pare să fi fost, pretutindeni pe teritoriile locuite de eleni,  monarhia.

Regele, numit basileus,cârmuia oraşul, conducea armata, judeca toate cauzele civile (cele penale erau lăsate la discreţia răzbunării clanurilor), prezenta sacrificiile publice. Autoritatea regelui se baza pe nobleţea originii sale, considerată  divină, pe bogăţiile sale provenite mai ales din exploatarea propriilor lui pământuri. Nu avea însă putere absolută, era asistat de un consiliu  compus din capii familiilor nobile, cu care trebuia să cadă la învoială în anumite hotătâri pa care le lua. Nobilii erau mari proprietari de pământuri, oamenii de rând erau mici proprietari sau muncitori agricoli. Economia era încă rudimentară, se baza pe agricultură şi creşterea vitelor iar comerţul se baza pe troc, schimbul în natură, moneda nefiind încă cunoscută.

În ordine cronologică, în evoluţia socială şi politică a Greciei antice a apărut forma de guvernare aristocratică sau oligarhia (de la oligos-puţin şi arhe-conducere). Primele forme de acest fel au apărut în regiunea Ionia, când un grup de aristocraţi au pus mâna pe putere, în general fără violenţe. Puterea aristocraţiei se baza pe prestigiul unei origini socotite de esenţă divină şi pe o bogăţie considerabilă, de mari proprietari de pământ şi crescători de vite, în special cai.

Organul de conducere al guvernării aristocratice îl constituie consiliul numit gerusia , care succede consiliului regal din perioada precedentă. Era alcătuit din membri desemnaţi, în general pe viaţă, conform unor sisteme care variază de la oraş la oraş. Acesta conducea efectiv oraşul,  numea şi supraveghea pe magistraţi, care erau schimbaţi în fiecare an.

Regimul aristocratic va fi ameninţat de mai mulţi factori, care au acţionat independent .Astfel, introducerea monedei, care a înlocuit treptat trocul, a avut consecinţe de cea mai mare importanţă. Precursoarele monedelor au fos lingourile de aur sau argint ştampilate, care se foloseau de multă vreme în Orient. Invenţia monedei este atribuită lui Giges, rege al regatului oriental al Lidiei , în secolul VII. Monedele greceşti erau bătute de diferitele oraşe, fiind diferite ca etalon dar aveau în comun faptul că erau din argint, în toată lumea greacă. Răspândirea monedei a reprezentat un preţios instrument pentru schimburile comerciale, uşurându-le mult şi permiţând unor negustori să strângă averi uriaşe, care pentru prima dată în istoria Greciei reprezintă bunuri mobiliare (bani) şi nu funciare (pământuri). Negustorii îmbogăţiţi erau deopotrivă nobili şi oameni provenind din păturile de jos iar puterea economică tot mai mare a acestei clase va atrage pretenţii din partea acestora la puterea politică, în devafoarea aristocraţiei.

O altă cauză a diminuării puterii aristocraţiei au fost schimbările în arta militară. În secolul VIII, lupta era una de cavalerie, iar militarii erau de regulă nobili care aveau resursele materiale pentru a poseda şi întreţine cai, precum şi armamentul corespunzător.  În perioada următoare , creşte importanţa, pe plan militar , a infanteriei grele, în consecinţă tactica se baza pe alte principii . Un nou ideal se substituie celui cavaleresc, înlocuit de cel al „omului de arme” (hoplitul) , militari ce proveneau din clasa de mijloc. Hopliţii îşi puteau procura armura completă, scutul, lancea chiar dacă nu erau oameni bogaţi, astfel încât statutul lor social devine mai important, prin urmare apare posibilitatea ca aceştia să acceadă la funcţii politice. O evoluţie asemănătoare a avut loc în ce priveşte marinarii. Corăbiile de război, cu echipaje din ce în ce mai numeroase, erau constituite din oameni de rând, care erau echipaţi de către cetăţenii comunităţilor din care făceau parte. Hopliţii şi marinarii devin o pătură de mijloc importantă, esenţială pentru apărarea oraşelor. Pe plan politic, consecinţa a fost apariţia unor revendicări din partea acestei noi clase.

O altă formă de guvernământ, tirania, a reprezentat o soluţie provizorie (a durat aproximativ un secol, între  VII-VI) la criza socială a Greciei arhaice. Este vorba de instituirea prin violenţă a puterii unui singur individ, regim pe care grecii l-au numit tiranie (de la cuvântul de origine etruscă turan –domn).Tiranul este cel care pune mâna pe putere şi o păstrează cu forţa, deosebindu-se de rege, care era deţinătorul unei autorităţi legitime, deoarece era ereditară. Regimul tiraniei a fost specific oraşelor foarte evoluate din punct de vedere politic, economic şi social, nu  a fost răspândit în întreaga Grecie şi a avut caracteristici particulare de la un oraş la altul. In ciuda acestor diferenţe, au existat unele trăsături comune ale tiraniei în lumea greacă. Tiranii nu schimbau constituţia existentă a oraşului-stat, nici pe magistraţii aleşi, deşi puterea efectivă era în mâinile lor. Aristocraţii sunt mai ales cei care i-au urât pe tirani, deoarece li se luaseră privilegiile, oamenii de rând, într-o oarecare măsură, s-au bucurat de unele avantaje. „Blândul tiran” Pisistrate, cum este numit în unele scrieri ale epocii, ce a stăpânit la Atena, a acordat împrumuturi micilor proprietari de pământ confiscate de la nobili, pentru a-şi putea transforma ogoarele în plantaţii de vie şi măslini. O altă caracteristică comună tuturor tiranilor a fost „politica lor de prestigiu”, cum o numeşte P. Leveque, prin care încercau să-şi asigure autoritatea. Aceasta consta în: iniţiative privind construcţiile importante în oraşul pe care îl stăpâneau, precum temple, şosele, canalizări etc., prin care ofereau locuri de muncă cetăţenilor de rând ; încurajare şi susţinerea materială a oamenilor de cultură şi artă, prin comenzi şi oferirea de avantaje materiale, cu condiţia, desigur, ca artiştii şi poeţii de la curţile lor să îi preamărească; un alt mijloc de obţinere a prestigiului a fost diplomaţia activă, materializată prin acţiunile de colonizare şi prin alianţe matrimoniale cu cele mai distinse familii greceşti şi străine. După cum remarcă Leveque, mai presus de toate, tiranii erau extrem de solidari între ei, ajutându-se unii pe alţii, cu scopul de a-şi consolida şi păstra puterea. După aproximativ un secol, tirania dispare, cel mai adesea răsturnarea tiranului se făcea fără violenţă, acesta era silit în unele cazuri să se exileze, mai rar era asasinat.

O nouă formă de guvernare, democraţia, va apare în Grecia în perioada clasică, mai precis la Atena.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web