Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Clasa Cephalopoda

in Biologie/Enciclopedie

Clasa Cephalopoda

Cuprinde moluşte care se caracterizează prin faptul că partea anterioară a piciorului se transformă într-o formaţiune cu aspect de pâlnie numită sifon, iar partea posterioară a piciorului într-o coroană de braţe prevăzute cu ventuze, situate în jurul orificiului bucal. Denumirea grupului previne deci, de la faptul că breţele derivă din picior (kephali – cap; podos – picior).

Au simetrie bilaterală primitivă. La fel şi poziţia complexului paleal (branhii, inimă, metanefridii, orificiu anal) este primitivă. Cochilia, la majoritatea speciilor (care sunt foarte mobile), nu mai joacă un rol foarte important, motiv pentru care este slab dezvoltată sau dispare. Piciorul (sifonul) împreună cu mantaua este adaptat la viaţă de înot rapid. Organele de simţ foarte bine dezvoltate, sistemul nervos concentrat, capul foarte bine dezvoltat, delimitat de masa viscerală.
Pentru caracterizarea grupului vom lua ca exemple 2 specii, una cu o cochilie foarte bine dezvoltată, primitivă, slab înotătoare şi una cu o cochilie slab dezvoltată, evoluată, bună înotătoare.

Ex. 1. Nautilus pompilius – specie slabă înotătoare, ce prezintă corpul protejat la exterior de o cochilie foarte bine dezvoltată.

Cochilia – are diametrul cuprins între 20 – 25 cm, fiind spiralizată într-un singur plan. La exterior este vizibilă doar ultima tură de spiră care este cea mai bune dezvoltată şi le acoperă pe toate celelalte (cochilie involută). Cochilia este de culoare alb, gălbuie, cu dungi sinuoase brune.

La interior, cochilia este împărţită prin numeroase septe curbate spre partea posterioară, în numeroase camere. Prima cameră a cochiliei se numeşte cameră iniţială sau protoconca, iar ultima cameră, care este şi cea mai mare, se numeşte cameră de locuit.

Toate septele sunt străbătute de o prelungire a masei viscerale ce poartă numele de sifon. În jurul sifonului, fiecare sept secretă câte un scurt guler septal ce are aspect de manşon şi este orientat spre patea posterioară a corpului. Animalul trăieşte doar în ultima cameră a cochiliei, toate celelalte camere fiind goale. Camerele goale pot fi umplute cu un amestec de gaze în care predomină azotul, iar animalul în acest caz va pluti, ridicându-se la suprafaţă. Animalul stă în cochilie în aşa fel încât faţa sa ventrală (cea cu pâlnia) este situată spre curbura mare a cochiliei.

În regiunea cefalică pot fi observate aproximativ 90 de tentacule scurte, lipsite de ventuze, numite şi ciri. Cirii dorsali se contopesc dând naştere unui lob cefalic ce joacă rolul unui opercul.
În cavitatea paleală a animalului pot fi observate 4 branhii bipectinate. În corelaţie cu aceste 4 branhii, inima este prevăzută cu 4 auricule, iar excreţia se realizează prin 4 metanefridii.
Ochii la Nautilus au aspectul unor cupe, deschise la exterior printr-un orificiu şi pline cu apă de mare.

Ex. 2. Sepia officinalis – specie foarte bună înotătoare. Are spect saciform, uşor aplatizată dorso-ventral, cu dimensiuni de până la 20 cm lungime. Corpul este împărţit de un şanţ transversal în 2 regiuni: capul şi trunchiul sau masa viscerală.

Capul – foarte bine dezvoltat, pe părţile latero-dorsale prevăzut cu 2 ochi foarte bine dezvoltaţi. Anterior se deschide la exterior orificiul bucal, delimitat de o buză circulară franjurată numită buză internă, înconjurată la rândul ei de o altă buză circulară, numită buză circulară externă.

În jurul orificiului bucal se găsesc 10 braţe sau tentacule. Baza acestor braţe este înconjurată de un pliu circular numit pliu bucal. Din aceste 10 braţe, 8 se dispun sub forma unei coroane în jurul orificiului bucal. Aceste 8 braţe au baza groasă şi se subţiază treptat spre vârf. Pe partea ventrală a acestor braţe pot fi remarcate ventuze pedunculate, dispuse pe 4 şiruri longitudinale.

Aceste 8 braţe au fost denumite tentacule musculoase. În interiorul cercului descris de tentaculele musculoase, pe laturile gurii pot fi observate alte 2 braţe, mai lungi, mai subţiri, cu aspect de spatulă. Aceste braţe sunt prehensile, putând fi retrase în 2 buzunare speciale. Pe extremitatea apicală, lăţită a acestor braţe se găsesc numeroase ventuze. Aceste 2 braţe cu aspect de spatulă sunt numite tentacule prehensile.

Trunchiul (masa viscerală) – prezintă pe fiecare latură câte un pliu al mantalei ce formează o înotătoare îngustă. Aceste 2 înotătoare se continuă pe toată lungimea trunchiului, până în partea posterioară a acestuia, dar nu se sudează între ele.

Mantaua acoperă în întregime masa viscerală, formând pe partea ventrală a acesteia un pliu mare mare care delimitează o largă cavitate paleală. Această cavitate paleală comunică cu exteriorul printr-o fantă transversală largă, situată ventral la limita dintre cap şi masa viscerală. Prin această largă fantă, iese la exterior o formaţiune cu aspect de pâlnie, numită sifon sau infundibul. Partea largă a acestei formaţiuni este orientată către masa viscerală, iar partea îngustă, prevăzută apical cu un orificiu, proemină la exterior.

Pe partea largă a sifonului pot fi observate 2 mici invaginaţii ce poartă numele de butoniere. Pe partea ventrală a mantalei, corespunzător acestor butoniere există 2 mici proeminenţe numite butoni. Când animalul relaxează musculature de la nivelul mantalei, fanta de pe partea ventrală a corpului dintre cap si trunchi, prin care cavitatea paleală comunică cu exteriorul este deschisă. Prin această fantă, atunci când este deschisă, apa poate pătrunde în cavitatea paleală.

În momentul în care musculature mantalei se contractă, butonii intră în butoniere, închizând ermetic fanta transversală prin care intră apa în cavitatea paleală. În această situaţie, apa, sub presiune, este evacuată la exterior prin intermediul sifonului sub formă de jet care propulsează animalul. La nivelul cavităţii paleale se găsesc 2 branhii, orientate cu vârful spre înainte, şi tot aici se deschide orificiul anal, 2 orificii excretoare şi orificiul genital.

Pe partea dorsală a trunchiului, mantaua, acoperă cochilia. Aceasta este foarte redusă, de formă elipsoidală, puternic aplatizată dorso-ventral şi este cunoscută sub denumirea de os de sepie sau sepion. Anterior, sepionul este rotunjit, iar posterior se prelungeşte într-un rostru. Partea dorsală a sepionului este rugoasă, iar partea ventrală în treimea anterioară este netedă, iar în ultimile 2 treimi este acoperită de striuri sinuoase. Părţile laterale ale sepionului sunt prevăzute cu 2 pliuri de conchiolină.

Sepionul are o structură spongioasă, fiind plin cu aer. Îndeplineşte următoarele roluri:
-rol de protecţie.
-rol de flotor şi rol în menţinerea poziţiei corpului.
-punct de inserţie musculară.

Organizare internă.
Tegumentul – format din epidermă şi din dermă. Epiderma este alcătuită dintr-un singur strat de celule, acoperite la exterior de o cuticulă subţire. Derma este bine dezvoltată, groasă. La nivelul dermei se găsesc numeroşi cromatofori, complecşi, mobili, ce pot să se extindă sau să se contracte, determinând schimbarea culorii corpului. Printre cromatoforii obişnuiţi, care conţin pigmenţi se mai găsesc şi cromatofori numiţi iridocite sau guanofori. Aceşti guanofori conţin în loc de pigmenţi, granule de guanină. Lumina, atunci când trece prin aceşti guanofori este dispersată, irizată, dând animalului culori metalice, vii.

Scheletul – în afara sepionului, sepia posedă un schelet intern de natură cartilaginoasă. Cea mai importantă piesă din acest schelet este o capsulă cartilaginoasă cefalică care adăposteşte sistemul nervos central şi statocistele. Lateral, această capsulă prezintă 2 orbite în care sunt situaţi şi sprijiniţi ochii. În urma acestei capsule cartilaginoase poate fi observat un cartilaj nucal ce prezintă 2 prelungiri laterale ce se intind în tot lungul sepionului.

Musculatura – este foarte bine dezvoltată, în corelaţie cu marea mobilitate a acestui animal. De regulă, cu excepţia musculaturii din inimile branhiale, manta şi braţe, unde există musculatură striată, restul musculaturii este netedă.

Aparatul digestiv – începe cu orificiul bucal, înconjurat de o coroană de tentacule. Cavitatea bucală este foarte redusă şi comunică cu bulbul faringian. La nivelul bulbului faringian se dezvoltă puternic 2 fălci cornoase ce au aspectul unui cioc de papagal, dar în acest caz, falca ventrală este mai bine dezvoltată decât cea dorsală. “Ciocul de papagal” este exertil, constituind un organ foarte eficient de sfâşiat prada. Între aceste 2 fălci se poate observa odontoforul cu radula foarte bine dezvoltată.

Radula este înconjurată lateral şi dorsal de 2 pliuri ce constituie o formaţiune cu aspect de tecă. Faţa internă a acestei formaţiuni (faţa dinspre radulă) este acoperită cu numeroşi dinţişori. La nivelul faringelui se deschid 2 perechi de glande salivare. Secreţia glandelor salivare posterioare este veninoasă, iar cea a glandelor salivare anterioare este digestivă.

Esofagul are aspectul unui tub drept ce comunică cu stomacul cu aspect de sac, cu pereţii foarte musculoşi, situati în partea posterioară a corpului. De la stomac pleacă spre partea anterioară intestinul, care este scurt, formează o singură ansă, apoi se deschide în cavitatea paleală, la baza sifonului, prin orificiul anal. La limita dintre stomac şi intestin se formează un cec piloric, relativ bine dezvoltat. La baza acestui cec piloric se deschide în tubul digestiv hepatopancreasul În partea terminală a intestinului se deschid canalele glandei cu cerneală, glanda fiind localizată în apropierea stomacului.

Dintre glandele anexe, la sepia întâlnim: glandele salivare, hepatopancreasul, glanda cu cerneală. Digestia se desfăşoară în întregime la nivelul cavităţii tubului digestiv.

Aparatul respirator – reprezentat prin 2 branhii foarte bine dezvoltate, cu aspect de piramidă alungită, situate în cavitatea paleală, cu vârful orientat spre înainte. Axul branhiilor este alipit şi concrescut aproape în întregime cu mantaua. Foiţele branhiale sunt foarte puternic plisate, suprafaţa de respiraţie fiind astfel mult mărită.

Aparatul circulator – este deschis. Inima, înconjurată de pericard, alcătuită dintr-un ventricul şi 2 auricule, este situată în apropierea branhiilor. Din ventricul pleacă spre partea anterioară a corpului o aortă cefalică, iar spre partea posterioară o aortă abdominală.

Aorta cefalică irigă: capul, braţele, sifonul, faringele, esofagul , stomacul, glandele salivare, hepatopancreasul ect. , iar aorta abdominală irigă intestinul terminal, peretele dorsal al corpului, gonadele etc. Din organele din partea anterioară a corpului, sângele se adună într-un mare sinus venos, situat în jurul faringelui. De la acest sinus venos pleacă vena cefalică care după un scurt traseu se împarte în 2 vene cave ce duc sângele la cele 2 branhii. Din partea posterioară a corpului, prin câteva vene sângele ajunge tot în aceste 2 vene cave.

Venele cave formează numeroase diverticule şi sunt acoperite de metanefridii care au aspectul unor saci, realizându-se astfel filtrarea sângelui ce merge la branhii. Chiar la baza branhiilor, venele cave formează 2 dilataţii cu pereţii musculoşi, numite inimi branhiale. Aceste inimi branhiale pompează sângele în branhii prin venele branhiale aferente. Din branhii, sângele oxigenat ajunge în auricule prin 2 vene branhiale eferente.

Din auricule, sângele e pompat în ventricul şi circuitul se reia.
Aparatul excretor – de tip metanefridian, constituit din 2 metanefridii mari ce au aspectul unor saci renali situaţi în regiunea viscerelor. Fiecare metanefridie comunică cu pericardul prin orificiul reno-pericardic, iar canalul excretor al fiecărei metanefridii se deschide în cavitatea paleală lângă orificiul anal.

Sistemul nervos – este foarte concentrat. Ganglionii nervoşi caracteristici moluştelor, în acest caz s-au concentrate foarte tare, rezultând o singură masă nervoasă situată în jurul esofagului şi protejată de capsula cefalică cartilagioasă.

Organele de simţ: – foarte bine dezvoltate în relaţie directă cu modul de viată al acestor animale. Sunt reprezentate prin ochi, statocişti, organe olfactive, gustative şi tactile.
Ochii – sunt cei mai mari din întreg regnul animal. Pot atinge diametrul de 40 cm. Globul ocular este împărţit de cristalin şi corpul ciliar într-o cameră anterioară şi o cameră posterioară.

Camera anterioară este limitată spre exterior de o cornee transparentă. Între cornea transparentă şi cristalin se găseşte irisul. Camera posterioară a ochiului este căptuştă de retină. De la retină pleacă prelungiri nervoase către ganglionul optic situate în spatele ochiului, iar de aici nervul optic către ganglionii cerebroizi. Retina este conversă.

Organele statice sunt reprezentate prin 2 statociste.
Organelle olfactive – reprezentate printr-o pereche de osfradii ce au apectul unor gropiţe şi sunt situate în spatele ochilor. Cu ajutorul lor, sepia, percepe calitatea ape ice intră în cavitatea paleală.
Organele gustative – organul subradular.
Organele tactile – reprezentate prin cellule sensitive dispuse pe întreaga suprafaţă a corpului, dar în special la nivelul braţelor.

Aparatul reproducător: – sexele sunt separate.
Aparatu reproducător mascul – reprezentat printr-un singur testicul de la care pleacă un canal deferent foarte lung, ce formează numeroase anse, apoi se deschide la nivelul veziculei seminale. După vezicula seminală, canalul deferent formează o altă dilataţie – prostata -, apoi rezervorul spermatic (sacul cu spermatofori). Nu există organ copulator (penis). Spermatoforii sunt luaţi de mascul cu ajutorul unui braţ specializat numit hectocotil, în cazul sepiei al 4 – lea braţ stâng, şi introduşi în cavitatea paleală a femelei.

Aparatul reproducător femel – reprezentat printr-un ovar. Din ovar, produsele genitale (ovulele), cad direc în cavitatea celomică, reprezentată în cazul de faţă prin pericard. În pericard se deschide oviductul format dintr-o porţiune anterioară dilatată (uter) şi o porţiune posterioară glandulară în care se deschid şi 2 glande albuminipare. Alături de orificiul uterului pot fi observate şi orificiile excretoare ale glandelor nidimentare. Secreţia glandelor nidimentare, împreună cu secreţia părţii terminale a oviductului, formează coaja oului.

Sistematică – după gradul de dezvoltare al cochiliei şi după numărul de branhii, cefalopodele se impart în următoarele subclase:
1.Subclasa Tetrabranchia (Exocochilia)
2.Subclasa Dibranchia (Endocochilia)

1. Subclasa Tetrabranchia – cuprinde cefalopode primitive ce respiră prin 4 branhii, inima este prevăzută cu 4 auricule, iar excreţia se realizează prin 4 metanefridii. Prezintă corpul protejat de o cochilie extenă, bine dezvoltată. În fauna actuală sunt foarte puţine specii ce aparţin acestui grup de cefalopode. Majoritatea speciilor cunoscute sunt fosile.
Ex: Nautilus pompilius.

2. Subclasa Dibranchia – respiră prin 2 branhii, inima este prevăzută cu 2 auricule, excreţia se realizează prin 2 metanefridii, iar cochilia fie dispare, fie se reduce foarte mult şi este acoperită de manta.
După numărul braţelor din jurul orificiului bucal, repezentanţii acestei subclase se impart în 2 ordine:

Ordinul Decapoda – în jurul orificiului bucal se găsesc 10 braţe (8 tentacule musculoase şi 2 tentacule prehensile). Pe laturile trunchiului se găsesc înotătoare. Cochilia este redusă, acoperită de manta.

Reprezentanţi:
Sepia officinalis

Sepiola rondeleti – are dimensiuni de 7 – 8 cm lugime. Corpul este rotunjit posterior, iar înotătoarele au aspectul unor lobi rotunjiţi ce nu se ating între ei posterior.
Rossia macrostoma – dimensiuni de 2 – 3 cm. Capul reprezintă jumătate din lungimea corpului. Ochii sunt foarte mari în raport cu restul corpului.

Loligo vulgaris – atinge 50 cm. Corpul foarte hidrodinamic, are aspectul unei torpile. Înotătoarele laterale se unesc posterior şi iau formă rombică.

Ordinul Octopoda – în jurul orificiului bucal se găsesc 8 braţe bucale identice. Pe laturile trunchiului nu există înotătoare, iar cochilia dispare.
Reprezentanţi:

Octopus vulgaris – caracatiţa. Cu braţele întinse atinge dimensiuni de până la 3m şi 15 kg. Pe partea ventrală a braţelor se găsesc ventuze nepedunculate dispuse pe 2 şiruri longitudinale. La bază, braţele sunt unite printr-o palmură puţin dezvoltată.

Eledone aldrovandi – se aseamănă cu caracatiţa, dar este mai mică, iar în lungul braţelor se găsesc ventuze pedunculate, dispuse pe un singur şir.

Argonauta argo – prezintă un puternic dimorphism sexual. Femela atinge dimensiuni de până la 20 cm, iar masculul de 1 cm. corpul femelei este acoperit de o cochilie fină, transparentă, pergamentoasă, necompartimentată. Această cochilie este secretată de tegumentul extermităţilor lăţite a 2 dintre braţele dorsale. În această cochilie, fmela depune ouăle, motiv pentru care cochilia este numită şi nacelă ovigeră.

Masculul prezintă un hectocotil de aproximativ 12 cm, detaşabil. Baza hectocotilului este groasă prevăzută cu aproximativ 100 de ventuze. Partea apicală a hectocotilului are aspectul unui bici. La maturitate, hectocotilul se detaşează de corp plecând cu spermatoforii în căutarea femelei

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web