Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Clasa Rotatoria

in Biologie/Enciclopedie

Clasa Rotatoria (rota – roată; forein – a purta)
– grupează nematelminti de dimensiuni mici şi foarte mici (0,04 – 3mm, majoritatea cu dimensiuni cuprinse între 0,2 – 0,5 mm). Majoritatea sunt acvatice, fiind întâlnite în ape dulci alături de ciliate, alături de care au fost iniţial plasate.

Reprezentant characteristic: Epiphanes senta

Morfologie externă: corpul rotiferelor este în general alungit, cilindric sau fusiform, în extreme de puţine cazuri sferic, împărţit în 3 regiuni: cap (regiune cefalică); trunchi şi picior (coadă).

Tegumentul este acoperit de o cuticulă foarte bine dezvoltată, care în regiunea trunchiului formează o structură ce are aspectul unei platoşe cunoscută sub numele de lorică. Cu ajutorul unor muşchi speciali, în caz de necesitate, atât capul cât şi piciorul pot fi retrase în interiorul loricii.

Regiunea cefalică (capul) – la nivelul acestei regiuni poate fi remarcat orificiul bucal situat ventral şi 2 coroane de cili. Dintre aceste 2 coroane de cili, una trece pe sub marginea posterioară a gurii şi este cunoscută sub numele de cingulum (cingulum – cingătoare). La cele mai multe rotifere în interiorul acestei coroane de cili se mai poate remarca o a 2-a coroană de cili care evident trece pe deasupra gurii (coroană preorală) şi este numită trocus (trochus – roată).

Aceste 2 coroane de cili constituie aparatul rotator de la care derivă şi numele clasei. Acest aparat rotator joacă un rol dublu în viaţa rotiferelor: pe de o parte prin mişcarea cililor se provoacă un curent de apă ce va orienta hrana spre gură, iar pe de altă parte, mişcarea cililor din aparatul rotator constituie principalul mijloc de locomoţie pentru rotiferele libere, nefixate. La Epiphanes senta trocusul este slab schiţat ceea ce indică un caracter de primitivitate.

În multe cazuri, trocusul este foarte apropiat de cingulum, delimitând astfel un şanţ ciliat prin care alimentele sunt împinse spre gură (Melicerta, Pedalion). În cazul speciilor fixate, discul cefalic prezintă prelungiri sub formă de lobi, suprafaţa de capturare a prăzii fiind astfel mult mărită (Melicerta).

În cazul speciilor la care corpul este sferic (Trochosphaera), cingulum este slab dezvoltat, constituind o mică coroană în jurul gurii, iar trocusul este foarte bine dezvoltat formând o coroană largă, preorală care înconjură pe la ecuator corpul animalului.

Trunchiul: în cazul speciei Epiphanes senta, lorica nu este bine dezvoltată, ci în jurul trunchiului poate fi remarcată o cuticulă inelată, telescopabilă. Majoritatea speciilor libere prezintă la exteriorul trunchiului o lorică foarte bine dezvoltată, iar speciile fixate îşi construiesc un tub în jurul trunchiului, gelatinos la Stephanoceros, sau din diverse corpuri din mediul extern cimentate între ele (Melicerta).

În partea posterioară a trunchiului, dorsal, se deschide la exterior orificiul cloacal.
Piciorul – este scurt, terminat prin 2 prelungiri simetrice numite degete. La extremitatea degetelor se deschid la exterior orificiile unor glande cimentare numite şi glande pedioase cu ajutorul cărora animalul se poate fixa temporar de substrat.

Organizarea internă:
La rotifere corpul este alcătuit dintr-un număr fix, specific de celule. De exemplu la specia luată în discuţie, Epiphanes senta, care are dimensiuni de aproximativ 0,4 mm, corpul este alcătuit din 959 de celule.

Musculatura – la rotifere nu există un sac musculo-cutaneu la fel ca la ceilalţi nematelminţi. Acest lucru este explicabil prin prezenţa cuticulei foarte bine dezvoltată care nu permite mişcările viermiforme sau de târâre ce ar fi dus la dezvoltarea musculaturii.

Aparatul digestiv – merge în linie dreaptă începând de la orificiul bucal situat în regiunea cefalică pe partea ventrală şi până la orificiul cloacal, situat dorsal, la limita dintre trunchi şi picior.

Orificiul bucal comunică cu un scurt tub faringian ciliat ce se deschide într-o dilataţie a faringelui numită mastax. La nivelul mastaxului se deschid 2 glande salivare şi tot la acest nivel se găsesc 3 piese chitinoase, una este mediană şi 2 laterale, ce alcătuiesc un aparat masticator.

Piesa mediană joacă rolul unei nicovale şi este cunoscută sub numele de incus, iar piesele laterale au rolul unor ciocănele şi sunt numite maleus. Incusul (nicovala) este alcătuită dintr-un suport numit fulcrum şi din 2 suprafeţe de mestecat numite rami. Maleusul este alcătuit dintr-o coadă numită manubrius si dintr-un şir de cârlige ce trag hrana şi o mărunţesc pe suprafaţa nicovalei, şir de cârlige numit uncus.

Musculatura puternică din pereţii mastaxului a atras acestui compartiment şi denumirea de cameră musculoasă. Mastaxul se continuă cu un esofag îngust, apoi cu un stomac larg, ciliat, în care se deschid 2 glande stomacale ce secretă sucuri digestive. Stomacul se continuă cu intestinul care se deschide într-un cloac alături de oviduct şi de vezicula urinară. Cloacul se deschide la exterior prin orificiul cloacal.

Aparatul respirator: nu a apărut încă în seria animală. Schimbul de gaze pe întreaga suprafaţă a corpului este mult îngreunat datorită cuticulei foarte bine dezvoltate. Schimbul de gaze are loc la nivelul intestinului prin care circulă o mare cantitate de apă.

Aparatul circulator: nu a apărut încă în seria animală.
Aparatul excretor – este de tip protonefridian, reprezentat prin numeroase protonefridii dispuse în întreaga masă a corpului. Protonefridiile se deschid în 2 canale protonefridiene dispuse pe laturile corpului. În regiunea posterioară a trunchiului aceste 2 canale protonefridiene se deschid într-o veziculă excretoare, care la rândul ei se deschide în cloac. Vezicula excretoare pulsează ritmic, motiv pentru care este numită şi veziculă pulsatilă. Protonefridiile, pe lângă rolul excretor, joacă un rol foarte important în reglarea presiunii osmotice. Astfel, în 20 de minute, un rotifer elimină la exterior o cantitate de apă egală cu volumul corpului său.

Sistemul nervos: este reprezentat printr-un ganglion cerebroid situat pe partea dorsală a faringelui, de la care pleacă nervi la organele sensitive, la aparatul rotator şi la muşchii ce retrag regiunea cefalică în lorică. În regiunea faringelui, dar pe partea ventrală, se mai găseşte şi un al 2-lea ganglion nervos numit ganglionul mastaxului în legătură cu rolul masticator al acestei camere. La nivelul piciorului s-a diferenţiat un al 3-lea ganglion nervos, numit ganglion pedios. Acesta este legat de ganglionul cerebroid prin 2 cordoane nervoase laterale.

Organele de simţ sunt reprezentate prin oceli, palpi ciliaţi (cei mai importanţi sunt palpii laterali anteriori şi palpii latero-ventrali posteriori), peri senzitivi şi fosete ciliate.

Reproducerea: la rotifere nu există reproducere asexuată şi nici regenerare.
Sexele sunt separate, masculii fiind mult mai mici decât femelele.

Aparatul genital femel: este reprezentat prin 1 sau 2 ovare. Fiecare ovar este constituit dintr-o regiune bazală vitelogenă şi o regiune apicală germinativă. De la ovar pleacă un oviduct numit şi uter ce se deschide la nivelul cloacului. Ouălele sunt foarte mari, astfel încât în unele cazuri eliminarea oului are loc prin ruperea corpului femelei.

Aparatul genital mascul: reprezentat printr-un testicul voluminous ce se continuă cu un canal deferent în legătură cu penisul. Masculii nu apar decât în anumite perioade ale anului si au o organizare a corpului mult simplificată. Ei nu se hrănesc şi mor imediat după împerechere. Copulaţia are loc prin cloac sau printr-un punct oarecare al corpului. Spermatozoizii circulă prin schizocel pană ajung la nivelul ovarului unde are loc fecundaţia. Se cunosc şi numeroase specii unde nu există masculi, caz în care înmulţirea are loc prin partenogeneză.

Durata vieţii la rotifere este în medie de 2 -3 săptamâni. Aceste animale trec peste perioadele nefavorabile (iarnă, uscăciune etc.) în stadiul de ouă durabile.
Primăvara, din ouălele durabile vor ecloza doar femele. Aceste femele depun ouă nefecundate numite ouă subitane (ouă diploide) din care din nou eclozează alte generaţii de femele. Deci, în acest stadiu, reproducerea este partenogenetică. Femelele care eclozează din ouăle subitane, respectiv ouăle depuse de ele, poartă numele de femele amictice, respectiv ouă amictice (diploide).

În momentul în care temperatura apei devine maximă, femelele depun ouă haploide din care vor ecloza masculi. Masculii se vor împerechea cu femelele din genereţia parentală. După împerechere, femelele depun ouă prevăzute cu membrane tari, rezistente, numite ouă durabile. Aceste ouă nu se vor mai dezvolta mai departe decât în momentul în care condiţiile de mediu redevin favorabile. Femelele care fac ouă haploide din care eclozează masculi se numesc femele sexupare sau femele mictice, iar ouăle haploide se numesc ouă mictice.

Alternanţa dintre generatiile partenogenetice şi generaţiile bisexuate se numeşte heterogonie. Când pe parcursul unui an are loc o singură alternaţă între generaţiile partenogenetice şi generaţia sexuată avem de-a face cu o heterogonie monociclică. Există şi specii unde sunt întâlnite şi heterogonii biciclice sau policiclice, după cum există şi specii ce se reproduce doar bisexuat.

Când condiţiile de mediu devin neprielnice, rotiferele intră în anabioză, adică elimină din corpul lor cea mai mare cantitate de apă şi secretă în jurul corpului o membrană protectoare. În această stare pot supravieţui ani de zile. În condiţii experimentale, rotifere în anabioză au supravieţuit timp de 8 ore la – 270 grade Celsius şi timp de 35 minute la + 150 grade Celsius.

Clasa Gastrotricha (gastros – pântece; trichos – peri; peri pe partea ventrală a corpului). Sunt animale acvatice cu dimensiuni mici şi foarte mici, cuprinse între 0,06 şi 1,5 mm. Au fost plasate mult timp alături de ciliate şi rotifere.
Reprezentant caracteristic: Chaetonotus maximus.
Morfologie externă: sunt specii cu aspect viermiform, cu simetrie bilaterală, uşor aplatizate dorso-ventral. Extremitatea cefalică este mai lată decât porţiunea imediat învecinată (gâtul) şi este prevăzută cu 4 smocuri de cili puternici şi mobili ce-i folosesc atât ca peri senzitivi, cât şi la locomoţie.

Anterior se deschide orificiul bucal. Partea posterioară a corpului se termină cu 2 prelungiri ce au aspect de furcă. La exterior, corpul este acoperit de o cuticulă foarte bine dezvoltată, prevăzută cu peri şi solzi. Pe faţa ventrală a corpului se găsesc 2 benzi longitudinale lipsite de cuticulă, dar în schimb acoperite cu cili foarte bine dezvoltaţi ce servesc la mişcarea prin târâre. La nivelul tegumentului, pe lângă peri, solzi şi cili se mai găsesc şi nişte tubuşoare chitinoase în vârful cărora se deschid glande lipicioase, motiv pentru care acestea sunt numite tubuşoare adezive. La Chaetonotus maximus se găsesc doar 2 astfel de tubuşoare în timp ce la unele specii marine pot fi identificate până la 200 astfel de tubuşoare.
Organizarea internă:

Aparatul digestiv: începe cu orificiul bucal situat terminal, chiar la extremitatea anterioară a corpului. Acesta se continuă cu cavitatea bucală care apare pentru prima dată în seria animală. Aceasta este căptuşită cu o cuticulă groasă, foarte bine dezvoltată, iar la nivelul ei se pot observa numeroşi dinţişori şi peri. Urmează un faringe musculos, apoi intestinul mijlociu, neciliat ce se deschide într-un scurt intestin posterior ce comunică cu exteriorul prin orificiul anal situat chiar deasupra furcii codale.

Aparatul circulator şi aparatul respirator nu există.

Aparatul excretor: este reprezentat printr-o pereche de protonefridii, fiecare dintre acestea fiind prevăzută cu câte un lung canal excretor. Aceste canale excretoare se deschid la exterior separat, prin 2 pori excretori situaţi pe partea ventrală a corpului. Aceste protonefridii joacă un rol foarte important în special în menţinerea constantă a presiunii osmotice, ele fiind întâlnite în special la speciile dulcicole şi lipsind la speciile marine. Un rol foarte important în realizarea excreţiei îl joacă intestinul şi tegumentul.
Sistemul nervos – reprezentat printr-un ganglion cerebroid bilobat de la care pleacă 2 cordoane nervoase longitudinale laterale.

Reproducerea: speciile dulcicole se înmulţesc partenogenetic, fiind cunoscute doar femelele. Speciile marine sunt hermafrodite.

Clasa Nematoda (nema – ată, filament): – grupează nemathelminţi paraziţi ce au corpul cilindric, filamentos, cu dimensiuni foarte variabile, unele microscopice, altele de 1 -2 m. Cea mai mare specie cunoscută este Placentonema gigantissima – peste 8 m.

Reprezentant caracteristic: Ascaris lumbricoides – limbricul de om.

Parazitează în intestin la om. Corpul are culoarea alb- lăptoasă nefiind pigmentat. Sexele sunt separate, cu dimorfism sexual. Femela are dimensiuni de 25 – 30 cm şi este ascuţită la ambele capete în timp ce masculul măsoară între 15 – 17 cm şi prezintă partea posterioară îndoită sub formă de cârlig.
La femelă, la extremitatea anterioară se deschide orificiul bucal, iar la extremitatea posterioară, uşor subterminal se deschide orificiul anal.

Porţiunea dintre orificiul anal şi extremitatea posterioară poartă numele de coadă. Imediat sub orificiul bucal se deschide la exterior orificiul excretor, iar cam la 1/3 din lungimea corpului se găseşte orificiul genital. La mascul, orificiul genital se deschide împreună cu intestinul posterior într-o cavitate cloacală ce comunică cu exteriorul prin orificiul cloacal. Prin acest oriciu cloacal, la mascul proemină la exterior 2 spiculi peniali ce au rol în împerechere.

Organizarea internă:
Corpul este protejat la exterior de o cuticulă groasă, rezistentă, elastică şi cu o structură anhistă. Epiderma, cunoscută şi sub numele de hipodermă are o structură sinciţială şi se prezintă sub forma unei pături subţiri situate sub cuticulă. Prezintă 4 îngroşări ce proemină în cavitatea corpului sub forma a 4 linii longitudinale cunoscute sub numele de linii hipodermice. Dintre aceste linii, 2 sunt situate lateral, fiind numite linii hipodermice laterale, una e situată medio-dorsal şi una medio-ventral. Chiar sub hipodermă se găseşte musculatura, foarte bine dezvoltată, împărţită în 4 câmpuri musculare de cele 4 linii hipodermice.

Dintre aceste 4 câmpuri, 2 sunt câmpuri musculare latero-dorsale, iar 2 sunt câmpuri musculare latero-ventrale. Fibrele musculare au o structură caracteristică fiind alcătuite din 2 regiuni: o regiune contractilă şi o regiune protoplasmatică. Partea contractilă este lungă, fusiformă, diferenţiată într-un mare număr de miofibrile şi are forma unui uluc orientat cu partea concavă spre cavitatea corpului şi cu partea convexă spre peretele corpului. Această regiune conţine o cantitate foarte mică de protoplasmă, deoarece în acest caz protoplasma este cantonată în regiunea protoplasmatică care apare ca o veziculă ataşată de regiunea contractilă printr-un peduncul îngust.

În această regiune se poate observa nucleul şi o reţea de fibre de susţinere necontractile. Regiunea protoplasmatică proemină puternic în cavitatea corpului ocupând-o în mare parte. Extremitatea liberă a acestei regiuni se prelungeşte într-un filament îngust care se orientează spre linia medio-dorsală în cazul câmpurilor latero-dorsale, sau spre linia medio-ventrală în cazul câmpurilor latero-ventrale.

Musculatură circulară nu există din cauza cuticulei tari.
La Ascaris în fiecare câmp muscular există mai multe şiruri de celule musculare – formă polimiară. La cele mai multe nematode în fiecare câmp muscular există doar câte 2 şiruri de celule – forme meromiare. Există însă şi nematode la care pătura musculară nu este împărţită în câmpuri – forme holomiare.

Cavitatea corpului este un schizocel sau un pseudocel larg, plin cu un lichid cu o consistenţă uşor gelatinoasă, străbătut de fibre şi lame conjunctive foarte fine.

Aparatul digestiv. Tubul digestiv merge în linie dreaptă de la orificiul bucal şi până la cel anal. Începe cu orificiul bucal înconjurat de 3 buze: o buză dorsală şi 2 buze latero-ventrale. Cavitatea bucală lipseşte, orificiul bucal comunică direct cu faringele musculos, având lumenul triunghiular în secţiune transversală şi care funcţionează ca o pompă aspiratoare. Faringele se continuă cu intestinal mediu, apoi cu cel posterior ce se deschide la exterior prin orificiul anal în cazul femelei sau în cavitatea cloacală în cazul masculului.

Aparatul respirator şi cel circulator lipsesc.

La formele care parazitează în sânge sau în ţesuturi bine vascularizate, schimbul de gaze are loc la nivelul tegumentului, iar la formele care parazitează în intestin respiraţia este anaerobă realizându-se prin descompunerea glicogenului. În urma acestui proces rezultă şi o serie de produşi secundari cum ar fi acidul valerianic şi acidul lactic care au o acţiune toxică asupra gazdei.
Aparatul excretor: este reprezentat prin 2 canale excretoare situate în interiorul liniilor hipodermice laterale.

Aproape de regiunea anterioară a corpului aceste canale se unesc pe linie medio-ventrală într-un scurt canal comun ce se deschide la exterior prin orificiul excretor. În majoritatea cazurilor aceste canale excretoare au aspectul literei H deoarece extremitatea anterioară a canalelor se prelungeşte dincolo de unirea acestora pe linie medio-ventrală. S-a stabilit că acest sistem de canale excretoare reprezintă de fapt o singură celulă excretoare, ale cărei canalicule excretoare s-au întins în tot lungul corpului. Pe tot parcursul acestui sistem nu au fost observaţi cili sau flamuri vibratile, deoarece lumenul canalelor este limitat de o cuticulă bine dezvoltată. Referindu-se la acest sistem de canale excretoare, unii autori consideră că el reprezintă protonefridii modificate, iar alţii că ar proveni din modificarea unor glande tegumentare.

Rol excretor mai îndeplinesc: glandele ventrale, celulele fagocitare şi glandele rectale.
Glandele ventrale: sunt plasate în regiunea faringiană fiind reprezentate prin câteva celule gigantice care acumulează produşi de excreţie pe care apoi îi elimină în tubul digestiv.
Celulele fagocitare: sunt celule gigantice situate în regiunea anterioară a corpului lângă liniile laterale. Sunt mobile, motiv pentru care poziţia lor nu este stabilă. La limbric sunt în nr. de 4. Acestea fagocitează diverse particule străine care pătrund sau se formează în ţesuturi. Nu au legătură cu canalele excretoare.

Glandele rectale: sunt plasate la limita dintre intestinul mijlociu şi rect, fiind reprezentate prin 3 sau 6 celule. Nici în cazul acestora nu s-a putut remarca legătura dintre ele şi intestin.
Sistemul nervos: este reprezentat printr-un inel nervos perifaringian pe care se găsesc mai mulţi ganglioni nervoşi rudimentari: ganglion dorsal, ganglion ventral, ganglioni laterali etc.

De la acest inel pleacă spre partea anterioară 6 cordoane nervoase ce se orientează către papilele sensitive de la nivelul buzelor (câte 2 pe fiecare buză). Spre partea posterioară a corpului pleacă 8 cordoane nervoase din care unul dorsal situat în linia hipodermică medio-dorsală, unul ventral, situat în linia hipodermică medio – ventrală şi 3 perechi laterale. Cordoanele nervoase longitudinale sunt legate între ele prin comisuri transversale. La mascul, în vecinătatea cloacului mai există un ganglion anal.

Organele de simţ: reprezentate prin câte 2 papile senzitive situate pe fiecare buză. La mascul în regiunea cloacului există papile şi peri senzitivi. În regiunea anterioară a corpului mai pot fi remarcate şi nişte organe chemoreceptoare numite amfide, cu ajutorul cărora poate fi percepută natura chimică a alimentelor. La unele nematode în regiunea cozii mai există 2 mici organe numite famide ce funcţionează ca organe tactile.

La nematodele libere mai există şi 2 oceli.

Aparatul reproducător: sexele sunt separate, iar reproducerea are loc doar pe cale sexuată.
Aparatul reproducător mascul: reprezentat printr-un singur testicul filamentos ce se continuă cu un canal deferent mai gros decât testiculul. Partea terminală a canalului deferent este mai groasă formând o veziculă seminală ce se deschide în cloac prin intermediul unui canal ejaculator.

Peretele cloacului prezintă 2 evaginaţii în fiecare evaginaţie existând câte spicul cuticular mişcat de muşchi speciali.

Aparatul reproducător femel: reprezentat prin 2 ovare filamentoase, lungi şi foarte subţiri. De la fiecare ovar pleacă câte un oviduct ce se continuă cu câte un uter. Oviductele sunt mai groase decât ovarele, iar uterele mai groase decât oviductele.

Uterele se reunesc pe linia mediană a corpului în 1/3 anterioară într-un vagin comun ce se deschide la exterior prin orificiul genital femel.

Dezvoltarea: O femelă de limbric depune zilnic aproximativ 200000 de ouă. Aceste ouă pentru a-şi continua dezvoltarea au nevoie de o cantitate mare de oxigen, motiv pentru care sunt eliminate la exterior cu excrementele. Omul înghite ouă embrionate (prin mâni murdare, alimente etc.). In intesinul omului din ouă ies larve care străbat peretele intestinului, trec în circulaţie şi se localizează la nivelul ficatului.

După o perioadă trec din nou în circulaţie, ajung la nivelul ventriculului drept şi de aici la nivelul plămânului. Aici trăiesc aproximativ 8 zile. Din plămân migrează în cavitatea bucală apoi fiind înghiţite ajung din nou la nivelul intestinului.

Alte nematode parazite la om:

Enterobius (Oxyuris) vermicularis: oxiurul. Trăieşte în intestinul gros la om. Femela măsoară 10 – 15 mm, masculul, 2 – 5 mm. Femela ascuţită la ambele capete, masculul cu partea posterioară a corpului având aspect de cârlig. Femelele mature, pline cu ouă, în special noaptea, ies în zona orificiului anal unde-şi depun ouăle. Ponta numără până la 20000 de ouă. In acelaşi timp cu depunerea ouălor, femelele elimină şi o substanţă care determină un prurit intens determinând gazda să se scarpine, prin aceasta ouăle ajung pe degetele gazdei apoi în gură şi ciclul se reia.
În aproximativ 4 ore din ouăle plasate în jurul orificiului anal ies larve care vor migra în sens invers faţă de femele.

Ancylostoma duodenale: parazită la om în partea anterioară a intestinului. Masculul atinge dimensiuni de aproximativ 1 cm, iar femela de 2 cm. Se hrăneşte cu vilozităţi intestinale din care rupe bucăţi şi le înghite. În acelaşi timp suge şi sânge pe care-l foloseşte şi ca pe o sursă de oxigen. Masculul prezintă în partea posterioară a corpului o pungă copulatoare care se lipeşte în timpul împerecherii ca o ventuză de vulva femelei. Rănile provocate de acest parazit se închid greu deoarece parazitul elimină şi o substanţă anticoagulantă. Din acest motiv omul infestat se anemiază şi are o culoare galben – verzui, iar afecţiunea a fost denumită chloroză egipteană. Ouăle eliminate din corpul omului se dezvoltă în pământ umed de unde pătrund activ prin piele omului ajung în circulaţie apoi se localizează în plămâni de unde migrează în intestin.

Dracunculus medinensis: parazitează subcutanat la om. Are dimensiuni de până la 1,2 m lungime şi 1,5 mm diametru. Tubul digestiv dispare în întregime, cavitatea corpului fiind ocupată în totalitate de uterul foarte bine dezvoltat.

Larvele parazitului trăiesc libere în apă. Acolo sunt înghiţite de un mic crustaceu din genul Cyclops. Omul preia aceste larve consumând apă cu aceşti mici crustacei. Nu se cunoaste cum din intestin acest parazit ajunge să se localizeze sub pielea de pe mâini sau picioare, unde femela ajunge la completa dezvoltare în aproximativ 1 an. În uterul femelei din ouă ies larve. Acestea sunt puse în libertate prin ruperea peretelui uterului, apoi al peretelui corpului femelei apoi al pielii gazdei. Această specie este răspândită în Africa şi Asia.

Filaria bancrofti – femela 10 cm, masculul 4 cm. Diametrul corpului de 0,3 mm la femelă şi de 0,1mm la mascul. Trăieşte în sistemul limfatic la om. Femelele depun larve numite microfilaria care sunt foarte mici. Acestea trec în sânge de unde sunt luate de tânţarul Culex fatigans. În corpul tânţarului larva îşi continua dezvoltarea apoi este transmisă prin întepare la un nou om. Una dintre simptomele afecţiunii produse de acest parazit este elefantiaza. Aceasta constă în umflarea exagerată a scrotului, mâinilor sau picioarelor persoanelor infestate. Aceste umflături se produc în urma acţiunilor mecanice, toxice şi iritative exercitate de parazit asupra gazdei în urma cărora căile de scurgere a limfei sunt obturate.

Loa loa – este o altă filarie care se localizează cu predilecţie în ochi.
Trichuris trichiura (Trichocephalus dispar) – trăieşte în cecum şi în intestinul gros la om. Femela măsoară aproximativ 5 cm, iar masculul 4 cm. Primele 2/3 ale corpului sunt puternic subţiate, iar ultima 1/3 este normal dezvoltată. Aceste animale stau cu partea efilată (subţiată) adânc înfiptă în mucoasa intesinală a gazdei. La femelă la limita dintre porţiunea efilată şi porţiunea normal dezvoltată se deschide orificiul genital. La mascul partea posterioară a corpului este în forma unui cârlig. Din cavitatea cloacală proemină la exterior un singur spicul penial. Femela are un singur ovar.
Trichinella spiralis: trăieşte la om, câine, şobolan, porc. Masculul are aproximativ 1,6 mm, iar femela 2,5 – 5,4 mm.

In stadiul adult, paraziţii trăiesc în intestinul subţire al gazdei. Femela depune larve nu ouă, deci este vivipară. Larvele sunt depuse de către femelă într-un vas sangvin de la nivelul peretelui intestinal. O femelă depune în jur de 1800 ouă. Din circulaţia sangvină, larvele se localizează în muşchii bine oxigenaţi (diafragm, intercostali, muşchii limbii), unde încep să se hrănească consumând miofibrile.

La un moment dat, lungimea parazitului depăşeşte lungimea fibrei musculare, iar parazitul se dispune din acest motiv în spirală. Ca o reacţie de apărare, gazda izolează treptat parazitul, închistându-l într-o capsulă cartilaginoasă. Închistat parazitul poate rezista la porc până la 11 ani, iar la om până la 31 ani.

Clasa Kinorhyncha (kinein – a mişca; rhynchos – trompă)

Animale viermiforme, cu dimensiuni de cel mult 1mm lungime. Corpul protejat la exterior de o cuticulă foarte bine dezvoltată împărţită în 13 inele numite zonite. Sunt specii libere, marine, bentonice. Se hrănesc cu alge microscopice, precum şi cu detritus.

Reprezentant caracteristic: Echinoderes dujardini.

Morfologie externă: corpul este cilindric, uşor aplatizat pe partea ventrală. Corpul este împărţit în 2 regiuni: regiunea cefalică şi trunchiul. Regiunea cefalică este reprezentată prin primul zonit. La nivelul acestui zonit poate fi observată gura în poziţie strict terminală înconjurată de o coroană de ţepi cuticulari. Pe partea dorsală a capului pot exista 1 sau mai multe perechi de ochi. In rest pe acest zonit mai pot fi remarcate mai multe coroane de peri puternici. Capul este retractil, el putând fi retras cu ajutorul unor muşchi în interiorul zonitelor trunchiului. Datorită acestei caracteristici, regiunea cefalică este cunoscută şi sub denumirea de trompă.

Primul zonit al trunchiului este cunoscut sub numele de gât. Pe laturile trunchiului pot fi observate 2 şiruri de spini laterali, iar dorsal un şir de spini dorsali. Deoarece corpul acestor animale posedă foarte mulţi ţepi, acest grup a fost denumit şi Echinodera (echinos – ţep; deros – piele). Pe zonitul 11 se deschid la exterior 2 orificii excretoare, iar pe zonitul 13, 2 orificii genitale situate lateral şi orificiul anal, situat median.

Organizarea internă:
Musculatura: reprezentată prin 2 benzi musculare dorsale, 2 benzi musculare ventrale, muşchi dorso-ventrali şi prin muşchi caracteristici regiunii cefalice (retractori şi protractori ai trompei).
Aparatul digestiv: tubul digestiv este drept, începând de la orificiul bucal şi până la cel anal. Nu există diverticule. La nivelul faringelui se deschid 2 glande salivare, iar la nivelul esofagului 2 glande digestive.

Aparatul circulator şi cel respirator nu există.
Aparatul excretor – reprezentat prin 2 protonefridii ce se deschid la exterior pe zonitul 11.
Aparatul reproducător: sexele sunt separate. Gonadele câte o pereche la fiecare sex se continuă cu conductele genitale ce se deschid la exterior prin orificiile genitale de pe zonitul 13.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web