Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Clasificarea tipurilor de deficienta vizuala

in Biologie/Sanatate

1. Clasificarea dupa gradul deficitului de vedere prezent

Acuitatea vizuala (AV) constitue facultatea regiunii maculare a retinei de a percepe obiecte de mici dimensiuni. Limita inferioara la care un obiect poate fi perceput constitue “minimum perceptibil” si corespunde unei imagini retiniene de diametrul unui con.

Capacitatea de separare a doua imagini izolate pe retina constitue “minimum separabile”. Obiectele care le determina formeaza un unghi de aproximativ 1’, care este considerat unghiul minim statistic sub care obiectele pot fi percepute de ochiul nostru. Determinarea acuitatii vizuale se face cu ajutorul optotipilor (tabele optometrice).

Tabelele optometrice sunt formate din randuri de litere, cifre sau imagini de marime descrescanda, verificate statistic. Langa fiecare rand este specificata distanta de la care dimensiunile respective pot fi percepute de un ochi emetrop. Examinarea se face de la o distanta fixa (5m), separat pentru fiecare ochi.

Rezultatul, AV, se calculeaza dupa formula AV=d/D, in care d este egal cu distanta examinarii (5m), iar D reprezinta distanta citirii randului respectiv de catre un ochi emetrop. De exemplu, daca subiectul reuseste sa diferentieze randul care trebuie citit la 5m, are AV de 5/5=1,00=100%. Cu cat va scadea distanta de la care poate fi perceput randul cu atat va scadea si AV. De exemplu la 1m avem 1/5=0,2=20%.

Clasificarea deficientei de vedere dupa AV este cea prezentata anterior de Zamfirescu:

a) ambliopie usoara cu AV cuprinsa intre 0,5-0,3
b) ambliopie medie cu AV intre 0,2-0,1
c) ambliopie forte sau accentuata cu AV su 0.1 (1/10) si respectiv
d) cecitate absoluta fara perceperea luminii ;
e) cecitate relativa, se percep miscarile mainii, lumina.

Astfel deficienta vizuala prezinta de la pierderea totala a capacitatii vizuale si pana la ambliopie in diferite grade, astfel incat intre cecitate absoluta si ambliopie mai exista si o cecitate relativa. Valorile prezentate mai sus sunt valabile pentru ochiul mai bun si corijat din punct de vedere optic cu ochelari.

Baremele existente pentru scolarizarea copiilor cu deficiente de vedere difera destul de mult de la o tara la alta. Diferentele apar mai cu seama in proportiile AV care stabilesc limitele intre scoala de orbi si scoala de ambliopi. Astfel in tara noastra sunt cuprinsi in scolile de orbi copiii a caror acuitate vizual nu depaseste 5%.

De asemenea trebuie precizat ca in determinarea gradului defectului vizual nu se ia in considerare exclusiv acuitatea vizuala ci si alte elemente ale capacitatii vizuale. Astfel, se considera echivalenta cecitatii deficienta vizuala care rezulta dintr-o reducere a campului vizual binocular la mai putin de 20 grade, chiar daca AV centrala este nemodificata (vederea tip teava de luneta).

In afara de AV si campul vizual, se mai iau in considerare , in ceea ce priveste aprecierea gradului deficientei si alte defecte ale aparatului vizual ce diminueaza capacitatea vizuala, ca de exemplu strabismul, nistagmusul etc. De asemenea la definirea gradului deficientei vizuale mai sunt implicati si alti factori optici si extraoptici, care concura la posibilitatile de valorificare practica a restului de vedere.

In acest sens se vorbeste de Eficienta Vizuala sau Dinamica Capacitatii Vizuale. Daca AV este prin excelenta o entitate fiziologica, ce poate fi determinata cantitativ, Eficienta Vizuala trebuie conceputa mai larg, cuprinzand o serie de factori psihologici de natura extraoculara. De fapt Eficienta Vizuala este educabila si perfectionabila in mod semnificativ pentru elevii ambliopi si pentru copiii cu resturi de vedere.

2. Clasificarea deficientilor vizuali dupa momentul instalarii deficientei

In functie de criteriul temporal al instalarii deficientei vizuale, deosebim deficiente congenitale, deficiente dobandite (in copilaria timpurie, la varsta anteprescolara, prescolara, scolara) si deficiente tardive.

Persoanele cu cecitate congenitala sunt complet lipsite de reprezentari vizuale, iar cele cu deficienta vizuala survenita (tinandu-se cont de timpul care a trecut de la aparitia deficientei pana la varsta actuala ) pot pastra o serie de imagini vizuale care pot avea o influenta insemnata asupra particularitatilor psihologice ale dezvoltarii.

Studiile de specialitate remarca importanta tiflopsihologica a reprezentarilor vizuale ale elevilor cu cecitate, recomandand mentinerea acestor imagini pe o perioada cat mai indelungata dupa instalarea deficientei precum si valorificarea lor in procesul de invatamant. Astfel Heller, deosebeste in functie de participarea experientei optice la definirea profilului psihologic al deficientului vizual, urmatoarele grupe de persoane deficiente vizual:

– persoane cu cecitate congenitala si cei care au orbit in primul an de viata ; acesti subiecti sunt lipsiti de orice experienta optica , viata lor psihica nefiind influentata de reprezentari vizuale;

– persoane la care deficienta a survenit la varsta de 2-4 ani; la acestia se remarca in perioada imediat urmatoare instalarii cecitatii, o interventie a reprezentarilor vizuale ce participa la interpretarea datelor tactil-kinestezice, fiind vorba de o stransa interdependenta a modalitatilor tactil-vizuale. Reprezentarile vizuale se sting treptat.

– persoane care au orbit dupa varsta de 4 ani; acestia dispun de un bagaj insemnat de reprezentari vizuale si date tactil-kinestezice si auditive ce evoca intodeauna imaginile vizuale anterioare (proces denumit vizualizare)

– copii cu resturi de vedere. Chiar daca acestea sunt minime si permit numai perceperea luminozitatii si a unor raporturi spatiale vagi (marimea obiectelor si distanta aproximativa), se recurge de asemenea la vizualizare , imaginile vizuale interpretand pe cele tactil-kinestezice.

O tratare mai putin analitica a problemei o intalnim la Steinberg, care distinge numai cecitatea timpurie si tardiva. In prima grupa include orbii congenitali si cei care au orbit la varsta de 1-3 ani, specificand insa ca de fapt toti cei care au orbit pana la varsta pubertatii trebuie considerati ca facand parte din aceasta grupa. In categoria orbilor tardivi clasifica clasifica persoanele care au orbit dupa varsta pubertatii.

Dupa cum s-a vazut exista in literatura tiflopsihologica numeroase clasificari ale deficientilor vizuali dupa momentul instalarii deficientei. Ceea ce au ele in comun insa este faptul ca nu au fost elaborate experimental, cu deductiv , deseori empiric prin aplicarea la aceasta problematizare a unor periodizari de varsta din psihologia copilului. Ca un fapt pozitiv se impune totusi constatarea ca clasificarile orbilor dupa momentul instalarii deficientei scot in evidenta importanta deosebita a reprezentarilor vizuale pentru viata psihica a copilului cu cecitate.

Astfel, problema duratei si stabilitatii imaginilor optice dupa pierderea vederii este tratata mai ales pe baza auto-observatiei. Astfel, se citeaza de exemplu relatarile unor nevazatori, care si-au pierdut vederea in diferite perioade de varsta si de la orbirea carora au trecut intervale diferite de timp. Se considera ca ultimul refugiu al imaginilor vizuale il constitue visul, iar in visele orbilor apar inca mult timp imagini vizuale, chiar dupa ce acestea au fost de mult inlocuite , “acoperite” de imagini de alta natura (tactil-kinestezica, auditiva) si nu mai pot fi reproduse in stare de veghe.

In ceea ce priveste stingerea reprezentarilor vizuale, se considera ca în general îsi pierd semnificatia mai intai reprezentarile culorilor, iar abia mai tarziu reprezentarile vizuale ale formei, care au un echivalent si un suport in reprezentarile tactil-kinestezice ale formei si, în consecinta se mentin un timp mai indelungat.

Voss s-a ocupat de problema evocarii reprezentarilor la orbii tardivi. In functie de modalitatea receptiva care poate duce la evocarea acestor imagini vizuale, distinge o serie de tipuri:

– tipul acustic ce isi evoca imaginile vizuale prin perceptii auditive;
– tipul tactil-motor unde evocarea imaginilor vizuale are loc in procesul operarii tactile cu obiectele;
– tipul intelectual ce vizualizeaza sub influenta unui efort de gandire deosebit; etc.

Studiul obiectiv al reprezentarilor vizuale la persoanele cu cecitate a fost abordat printre altii si de Zemtova, care a cercetat mai ales implicatiile kinestezice (oculomotorii) si reproducerea imaginilor vizuale. Autoarea a folosit inregistrari concomitente a curentilor de actiune a degetelor mainii drepte care palpau un obiect in concordanta cu oculograme rezultate in aceiasi activitate.

S-au pus astfel in evidenta legaturile vizual kinestezice la orbii tardivi, aratand ca acestea constitue baza pentru reprezentarile lor vizuale. Acelasi cercetator a utilizat electroencefalografia asupra unui lot de 40 de persoane cu diferite grade de deficienta vizuala. Nu s-au putut observa diferente semnificative intre intre datele inregistrate pentru persoanele cu cecitate tardiva si congenitala pe de o parte si cele cu resturi de vedere. La toate categoriile de subiecti s-a pus in evidenta insa inhibarea ritmului alfa.

Aceasta clasificare dupa momentul instalarii deficientei este importanta avand in atentie reprezentarile vizuale si mentinerea lor in procesul educativ si de reabilitare. Este stiut faptul ca o perceperea tactila atenta a unui obiect de catre copilul cu cecitate necongenitala, nu duce intodeauna in mod spontan la reproducerea imaginii vizuale a acestuia.

In special pe masura distantarii in timp de momentul orbirii, vizualizarea se produce numai ca rezultat al unei solicitari speciale, reproducerea avand loc atunci cand intervine un efort sustinut. De aici decurg o serie de sarcini de ordin tiflopedagogic.

Specialistul va incerca sa puna in evidenta bagajul si semnificatia reprezentarilor vizuale ale elevilor cu cecitate sau ambliopi, pentru ca un copil care a orbit la 6 ani prezinta alte caracteristici decat unul care a orbit la 10 ani. In acest scop se pot folosi o serie de probe:

– probe de identificare a unor obiecte. Se pot oferi copiiilor obiecte considerate a fi cunoscute de ei tactilo-kinestezic, urmarindu-se reactiile de investigatie, criteriile de cunoastere, reactiile verbale. In decursul verbalizarii pot apare anumite elemente vizuale ce constitue rezultatul evocarii experientei lor optice;

– probe grafice si tiflografice ce servesc la punerea in evidenta a imaginilor vizuale. Probele constau in desenarea unor obiecte sau situatii, folosind creion sau mijloace tiflografice (desen in relief).

Analiza lor ne pot furniza indicii relevante, ca de pilda aparitia perspectivei (3D) ce constitue un indicator al unor reprezentari vizuale;

– probe de confectionare a unor obiecte. Copii sunt pusi sa modeleze din plastilina anumite obiecte, fara a avea la indemna modelul;

– probe verbale ce urmaresc determinarea experientei optice reflectata in sfera limbajului.
Dupa determinarea bagajului de reprezentari vizuale ale fiecarui elev, specialistul va trebui sa manifeste o serie de preocupari in legatura cu mentinerea acestora in cadrul diferitelor activitati. Important este ca solicitarea si mobilizarea acestor reprezentari sa constitue o preocupare continua.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web