Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Clasificarile zoologice

in Biologie/Enciclopedie

Zoologia este una dintre ramurile principale ale ştiinţelor biologice, care se ocupă de studiul animalelor (de la gr. zoon = animal şi logos = vorbire).

Până prezent au fost descrise formal aproximativ 2 milioane de specii de animale. Descoperirea continuă de noi specii arată că această cifră este încă departe de adevăr, unii autori evaluând fauna actuală totală pe glob la 5 milioane de specii (Milennium Ecosystem Assessment).

Pentru a face ordine în lumea animală, a apărut necesitatea elaborării unui sistem de clasificare a speciilor şi grupelor de animale. Primele clasificări ale animalelor aveau la bază aspectul practic sau aspectul imediat al formelor, fără a se ţine cont de legăturile de rudenie dintre grupe (sisteme artificiale).

Cel mai pragmatic sistem de clasificare ar fi acela care împarte toate organismele vii în comestibile şi necomestibile. Ulterior a apărut necesitatea elaborării unor sisteme de clasificare mai ştiinţifice, mai apropiate de realitatea obiectivă, pe baza unor criterii filogenetice şi în contextul evoluţiei organismelor în decursul istoriei (sisteme naturale).

Întocmirea unui astfel de sistem se bazează pe stabilirea caracterelor de asemănare şi pe aprecierea caracterelor diferenţiale dintre specii şi dintre categoriile mai mari de grupe de specii.

Sistematica (de la cuvântul grecesc latinizat systema = sistem, în sensul de sistem de clasificare), atât cea zoologică cât şi cea botanică, poate fi definită drept ştiinţa care se ocupă cu diversitatea lumii vii şi cu stabilirea relaţiilor de rudenie dintre organisme.

Ea poate fi astfel opusă biologiei generale, ştiinţa fenomenelor generale ale vieţii sau a caracterelor comune tuturor vieţuitoarelor. Sistematica include toate ramurile comparative ale biologiei (morfologia şi anatomia comparată, fiziologia şi embriologia comparată, paleontologia etc.). În mod concret însă, sistematica se ocupă cu descrierea, ordonarea şi clasificarea speciilor.

Uneori pentru ştiinţa clasificării organismelor vii se foloseşte şi termenul de taxonomie (de la gr. taxis = aranjare, stabilire, ordonare; nomos = lege, regulă), care este considerat de unii oarecum echivalent cu sistematica. Totuşi, cei doi termeni nu sunt întrutotul identici.

Conform definiţiei date de G.G. Simpson (1961), sistematica este „studiul ştiinţific al felurilor şi diversităţii organismelor şi a tuturor relaţiilor dintre ele”, taxonomia este „studiul teoretic al clasificaţiei, incluzând bazele, principiile, procedurile şi regulile sale”, iar clasificaţia zoologică este „aranjarea în ordine a animalelor în grupe, pe baza relaţiilor şi asemănărilor dintre ele”.

E. Mayr (1969) redă pentru sistematică definiţia lui Simpson, fără a o analiza sau discuta, iar taxonomia o defineşte drept „teoria şi practica clasificării organismelor”. Deci după părerea ambilor autori amintiţi, taxonomia este ştiinţa principiilor clasificării, iar sistematica este clasificarea ştiinţifică a animalelor pe baza principilor enunţate de taxonomie.

Diferitele forme de animale care există sau care au existat în istoria lumii vieţuitoarelor provin unele din altele, trecând prin procese de complicare a organizării şi de adaptare la mediul extern. Prin urmare, între toate speciile există legături de rudenie mai apropiate sau mai îndepărtate.

Stabilirea acestor legături dintre grupele de animale, precum şi studiul evoluţiei acestor grupuri, ca ramuri ale arborelui genealogic al animalelor, se numeşte filogenie (de la gr. filon = trunchi; genesis = formare, naştere). Numai pe baze filogenetice se poate stabili o clasificare cu adevărat ştiinţifică a vieţuitoarelor (clasificare filogenetică). Emil Racoviţă (1929) defineşte taxonomia drept „filogenie aplicată”. Definiţia dată de Racoviţă se aplică de fapt sistematicii, care este clasificarea ştiinţifică (deci filogenetică) a organismelor vii.

Ontogenia (de la gr. onta = fiinţă; genesis = formare), care se ocupă cu studiul stadiilor de dezvoltare ale vieţuitoarelor, joacă un rol important în stabilirea legăturilor filogenetice între grupurile mari de animale deoarece „ontogenia este o recapitulare a filogeniei”.
Deoarece mai bine de 90% dintre speciile de animale au dispărut în decursul istoriei geologice a Pământului, legăturile filogenetice dinte animalele actuale sunt puse în evidenţă prin intermediul dovezilor paleontologice, sub formă de fosile.

Este ştiut că vieţuitoarele se împart în două mari categorii: plante şi animale. La prima vedere este uşor de deosebit o plantă de un animale: plantele sunt fixate în pământ prin rădăcini, sunt în general de culoare verde datorită clorofilei, nu au sensibilitate, nu se mişcă, au în constituţia lor celuloză, se hrănesc prin asimilaţie clorofiliană.

Animalele, din contra, sunt sensibile, sunt mobile, având organe caracteristice pentru acest scop (cili, picioare, aripi, înotătoare etc.), se hrănesc numai cu substanţe organice, nu au celuloză (exceptând tunicierii care conţin tunicina cu o compoziţie chimică apropiată compoziţiei celulozei

Clasificarea zoologică reprezintă ordonarea animalelor în grupuri de mărimi sau importanţă diferite (categorii sistematice) pe baza gradului lor de înrudire.

Categoriile taxonomice marcate cu bold nu pot lipsi din clasificare, fiind obligatorii. Adeseori însă, în studiul grupelor se proliferează subgrupuri distincte, astfel încât toate categoriile obligatorii se pot împărţi în subcategorii (subîncrengături, subclase, subordine, subfamilii, subgenuuri etc.).

De asemenea, în cazul unor unităţi care au afinităţii mai mari între ele se pot folosi anumite supracategorii (supraclasă, supraordin, suprafamilie). Există şi aşa zisele categorii „neutre”,care pot fi plasate la nivele diferite ale sistemului (diviziunea, subdiviziunea, cohorta, secţia, tribul, grupa, varietatea, rasa, natio, forma etc.).

Specia este unitatea taxonomică esenţială pe baza căreia se construiesc, pe cale sintetică, grupele aparţinând categoriilor taxonomice superioare. În prezent nu există încă o definiţie unanim acceptată a speciei.

Până spre sfârşitul sec. XVIII-lea se credea că vieţuitoarele sunt creaţia divinităţii, că ele sunt şi vor rămâne neschimbate până la sfârşitul lumii. Vieţuitoarele fiind considerate entităţi fixe, neschimbătoare, nu se punea la îndoială existenţa unei limite precise între specii, ci numai problema de a le cunoaşte, a le denumi şi a le cataloga. În 1809 J.B. Lamarck arată în lucrarea Philosophie Zoologique că vieţuitoarele nu au fost întotdeauna aşa cum sunt astăzi. Ele au apărut în mod spontan, din timpuri foarte îndepărtate, sub forme foarte simple şi s-au transformat treptat, au evoluat şi s-au perfecţionat, acest proces fiind şi astăzi în continuă dezvoltare.

În 1859 apare monumentala operă a lui Ch. Darwin, Originea speciilor, care, alături de alte opere importante ale aceluiaşi autor, au fost hotărâtoare pentru victoria concepţiei transformării şi evoluţiei vieţuitoarelor. Dar, odată cu victoria concepţiei evoluţioniste s-a pus în discuţie tot mai insistent problema existenţei reale a speciilor. S-a spus că dacă vieţuitoarele se transformă necontenit şi apar mereu forme noi, atunci cum se pot pune limite între specii? Noţiunea de specie corespunde unei realităţi obiective.

Botanistul şi zoologul John Ray, care a introdus pentru prima dată noţiunea de specie, ca şi Cuvier, care şi-au desfăşurat activitatea la peste 100 ani distanţă unul de celălalt, au elaborat o definiţie oarecum asemănătoare despre specie: „Specia este totalitatea indivizilor născuţi unii din alţii, sau proveniţi din părinţi comuni şi a tuturor acelora care li se aseamănă tot atât de mult pe cât se aseamănă între ei”.

Această definiţie se bazează pe 2 criterii: cel de asemănare (criteriul morfologic) şi cel al originii (criteriul descendenţei). Al doilea criteriu a fost introdus de Cuvier în definiţia iniţială a lui Ray.
La începutul secolului al XX, marele savant şi zoolog român Emil Racoviţă dă următoarea definiţie laconică: „specia este o colonie izolată de consângeni”.

Prin izolare se poate înţelege izolarea geografică, izolarea ecologică, izolarea reproductivă etc., izolare care în esenţă împiedică amestecul de sânge cu grupe de altă consangvinitate. Totuşi, această definiţie nu dă indicaţii de ceea ce este specia şi nici criterii de recunoaştere şi delimitare a ei.

Taxonul reprezintă un grup de organisme, ca obiecte concrete ale clasificării biologice. Acesta trebuie deosebit faţă de categoria sistematică care este rang sau nivel în ierarhia clasificării.

Simpson (1961) spune că „organismele aparţin aceluiaşi taxon deoarece sunt asemănătoare, dar indivizii sunt asemănători deoarece aparţin aceluiaşi taxon”. Conceptul de similaritate este fundamental în sistematică. Similaritatea evaluată prin caracterele pe care le au în comun este o măsură a legăturii de rudenie dintre taxoni.

Clasificarea biologică are două înţelesuri (Mayr, 1969; Brusca & Brusca, 1996):
– procesul de clasificare (delimitarea, ordonarea şi ierarhizarea organismelor în grupuri)
– rezultatul clasificării (sistemul de clasificare propriu zis)

Carl Von Linné (1758), cu 100 de ani înaintea de apariţia operei lui Darwin, în lucrarea SYSTEMA NATURAE a elaborat reguli precise de constituire a sistemului de clasificare şi a introdus categoriile sistematice. Una dintre cele mai importante reguli este acea de atribuire a denumirilor plantelor şi animalelor, cunoscut sub numele de nomenclatură binară. El a fost, de asemenea, primul om de ştiinţă care a folosit mai degrabă asemănările decât deosebirile pentru a elabora clasificarea sa.

De ex. pentru midie (Mytilus galloprovincialis) Mytilus este numele generic (se scrie cu majusculă), iar galloprovincialis este epitetul specific (se scrie cu litere mici şi nu este niciodată folosit de unul singur). Această nomenclatură este valabilă şi astăzi, deşi există încercări de elaborare şi implementare a unei nomenclaturi filogenetice.

Nomenclatura este un sistem de reguli care facilitează comunicarea. Diferitele denumiri date pentru aceeaşi specie poartă numele de sinonime. Primul cod de reguli (Strickland code) a fost adoptat în 1842. În 1901 această primă versiune a fost revizuită sub forma Codului Internaţional de Nomenclatură

Zoologică (I.C.Z.N.).
α-Taxonomie = descrierea speciilor noi şi încadrarea preliminară a acestora în genuri cuprinzătoare.
β-Taxonomie = analiza relaţiilor de înrudire dintre specii şi elaborarea unei scheme de clasificare pentru taxonii supraspecifici (= Sistematica)
γ-Taxonomie =analiza variabilităţii intraspecifice şi interpretarea cauzală a diversităţii organice.

Raporturile filogenetice dintre grupele care constituie o unitate taxonomică, mai mică sau mai mare, sunt reprezentate cel mai sugestiv sub forma unui arbore genealogic. E. Haeckel (1866) a reprezentat sistemul de clasificare sub forma unui arbore genealogic.
Tipuri de arbori filogenetici:

Monofiletic – Parafiletic – Polifiletic

Taxonomia numerică (fenetica) abordare teoretică nouă Sneath şi Sokal (1963)
Sistematica filogenetică (cladistica) Henning (1966) folosirea informaţiei filogenetice în construirea clasificării biologice.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web