Comunicarea între indivizii coloniei de albine

in Agronomie

Fie că este vorba de relaţii de nutriţie, acţiunea unor feromoni, contacte antenale şi folosirea organelor de simţ, în stup circulă o mulţime de informaţii, care permit menţinerea unui echilibru cu mediul exterior, informaţii care circulă atât în interiorul coloniei dar şi în afară – la posibilităţile de explorare a mediului exterior.

Recoltarea nectarului şi polenului nu se face la iniţiativa individuală a lucrătoarelor. Aceasta este organizată pe bază informaţiilor precise furnizate de „dansul albinelor” – mişcări caracteristice executate pe faguri, de albinele care descoperă sursa de hrană prin, care se comunică distanţa şi direcţia acesteia faţă de stup. Meritul descifrării dansului albinelor revine lui Karl von Frisch, pentru care a fost încununat cu premiul Nobel.

Dacă distanţa între sursa de hrană şi stup este mai mică de 100 m, albina intră în cuib, se eliberează de încărcătura adusă, apoi execută 1-2 cercuri mici pe fagure. După câteva secunde până la un minut face mişcările în sens contrar. În acest timp este urmată de celelalte albine, care caută să-i atingă abdomenul cu antenele. În scurt timp albina se eliberează de cele care o urmau şi execută aceleaşi mişcări în alte locuri pe faguri, apoi părăseşte stupul, urmată de o parte din albine, îndreptându-se spre sursa de hrană. Acest dans într-un sens şi altul pe mai multe locuri de pe fagure a fost numit dans mobilizator circular.

 

 

Dacă distanţa este mai mare de 100 m, albina execută mişcări pe un contur imaginar, asemănător cifrei 8 turtite. Prin acest dans se comunică distanţa, şi direcţia spre locul unde se găseşte hrana. Presupunând că albina pleacă din punctul A spre dreapta, execută un semicerc până în B, apoi se întoarce în linie dreaptă până la locul iniţial de plecare. Parcurge un nou semicerc spre stânga şi iar revine în A, completând astfel cifra 8. Mişcarea se repetă timp de câteva minute. Când albina se deplasează în linie dreaptă execută mişcări de balansare a abdomenului spre stânga şi dreapta, motiv pentru care dansul s-a numit dans mobilizator balansat

Distanţa până la sursa de hrană se indică prin numărul balansărilor în timp de 15 secunde. Cu cât distanţa faţă de sursa de hrană este mai mică cu atât numărul parcursurilor este mai mare, în timp ce numărul balansărilor creşte proporţional cu distanţa. De exemplu: dacă hrana se găseşte la circa 200 m, parcursurile vor fi 8,3, la 300 m vor fi 7,6 parcursuri, la 1 000 m vor fi 5,5, la 1 500 vor fi 4 etc. Numărul balansărilor la 100 m vor fi 2-3, la 400 m vor fi 6-8, la 700 m vor fi 10 – 12 etc.

Direcţia este indicată prin unghiul format de două drepte imaginare, care pornesc de la urdiniş spre soare şi spre sursa de hrană. Direcţia soarelui este reprezentată de partea de sus a ramei, iar direcţia sursei de hrană de sensul, în care parcurge albina linia dreaptă a semicercurilor. Dacă sursa de hrană se află în faţa urdinişului pe aceeaşi linie cu a soarelui, drumul drept al semicercurilor va fi Întregul sistem de comunicare este deosebit de complex şi în cadrul lui intervin şi alte elemente transmise şi recepţionate de celelalte simţuri. În timpul dansului, corpul albinei este atins de antenele celorlalte albine, hrana adusă în stup degajă mirosul specific, ceea ce înseamnă că, albinele iau cunoştinţă de sursa de hrană prin simţurile tactil şi olfactiv. Receptarea ultravioletului face posibilă orientarea după soare în condiţii de cer înnorat, deoarece radiaţiile ultraviolete străbat norii. Semnalele acustice fac ca “dansul” să devină mobilizator, iar alte mecanisme intră şi ele în joc cum ar fi: percepţia câmpului magnetic terestru, posibilitatea orientării după reperele din ambianţă, biocâmpul şi chiar telepatia.

 

Indivizii tuturor castelor, care alcătuiesc colonia de albine, sunt înzestraţi cu anumite glande secretoare, în majoritate de substanţe odorante, care reglează şi coordonează prin efectul lor viaţa socială. Aceste substanţe sunt cunoscute sub denumirea de feromoni, care definesc substanţele secretate de un animal la exterior, determinând la indivizii care le percep reacţii comportamentale şi fiziologice specifice.

În interiorul coloniei de albine, feromonii sunt reprezentaţi de mirosurile de alarmă, atractanţii sexuali, substanţele răspândite prin trofalaxie, substanţele stimulatoare ale comportamentelor de apărare şi de identificare a indivizilor aceleiaşi colectivităţi etc. Substanţa de matcă este un feromon complex, secretat de glandele mandibulare ale mătcii.

În 1961, Butler şi colab. izolează în substanţa de matcă acidul 9 – oxodec

– trans – 2 -enoic (9 – ODA), sau acidul geranic, care este responsabil de:

– recunoaşterea mătcii de către albine;

– blocarea construcţiei botcilor;

– atracţia trântorilor, în timpul zborurilor de împerechere;

– atracţia lucrătoarelor de către matcă, stimulându-le să o hrănească;

– determină albinele să construiască celule normale pe faguri.

Un al doilea feromon, în substanţa de matcă, este acidul trans–9–

hidroxidec–2–enoic (9-HDA), responsabil, la rândul său, de:

– blocarea dezvoltării ovarelor lucrătoarelor şi a instinctului de clădire a botcilor;

– menţinerea roiului compact, determinând albinele să se apropie unele de altele.

 

Ambele substanţe par să fie responsabile de asigurarea coeziunii coloniei, deoarece utilizarea celor două substanţe de sinteză a determinat aşezarea unui roi într-un anumit loc.

Renner şi Baumann (1964) arată existenţa unor substanţe feromonale produse de glandele subepidermice ale mătcii, care ar fi responsabile de copulaţie.

Altfel spus, un trântor atras către matcă de 9 – ODA va proceda la copulaţie, dacă va detecta aceste substanţe pe abdomenul mătcii, doar pe o rază de 30 cm. Acest feromon stimulează activitatea de copulaţie a trântorilor (Renner şi Vierling, parcurs perpendicular pe partea superioară a ramei. Când se află opus urdinişului, albina se va îndrepta perpendicular în partea inferioară a ramei. În situaţia că hrana se află în partea stângă a liniei soarelui, unghiul va fi spre stânga de la perpendiculara pe ramă şi în mod analog în partea inversă, când este spre dreapta 1977), iar în amestec cu 9 – ODA şi 9 – HDA favorizează organizarea şi menţinerea “suitei mătcii”.

O altă substanţă odorantă este secretată de o pereche de glande, numite

Kazhevnicov, situate în cavitatea camerei acului mătcii, cu rol de atracţie a lucrătoarelor. Feromonii secretaţi de către matcă, datorită mirosului lor puternic, atrag lucrătoarele, care îi ling de pe corpul acesteia. Organele lor olfactive şi gustative primesc stimulii pe care apoi îi comunică altor albine lucrătoare. Feromonii produşi de matcă reprezintă factorii majori de organizare a vieţii în colonie, atât în interiorul stupului cât şi în exterior, matca fiind centrul de emiterea semnalelor şi deci principala responsabilă de organizarea coloniei de albine. Prin relaţiile de nutriţie, substanţa de matcă este răspândită, la fel ca şi hrana, între albinele lucrătoare. Atât timp cât este percepută substanţa de matcă, comportamentul lucrătoarelor este normal şi din toate larvele îngrijite eclozionează lucrătoare. Când cantitatea de feromoni scade sau dispare, fără a fi întreruptă activitatea de îngrijire a puietului de către doici, se declanşează instinctul de clădirea botcilor, ca mai apoi, dimensiunile, forma şi orientarea acestor celule să conducă la modificări ale comportamentului specific de alimentare, în sensul că larvele din care vor ieşi viitoarele mătci sunt vizitate de 10 ori mai frecvent, iar calitatea hranei este superioară datorită hrănirii numai cu lăptişor.

 

În afara feromonilor secretaţi de către matcă, în organizarea activităţii coloniei de albine intervin feromonii secretaţi de către trântori şi lucrătoare. Trântorii emit un feromon cu rolul de a asigura coeziunea lor în aşa numitele “zone de adunare a trântorilor” sau “zone de congregaţie” şi de a atrage mătcile neîmperecheate în culoarele lor de zbor. Ajunse aici, datorită emisiunii de 9 – ODA, mătcile sunt imediat urmate de trântori, care zboară în formaţie compactă în urma acestora.

Feromonii produşi de lucrătoare intervin în activităţile de grupare, orientare şi de apărare. Gruparea albinelor se realizează cu ajutorul secreţiei glandei lui Nasonov. Albinele cercetaşe indică sursa de nectar cu ajutorul secreţiei aceleiaşi glande şi tot cu ajutorul ei lasă “urma de miros”, pentru a orienta culegătoarele la sursa de cules, uşurează orientarea albinelor, când se întorc la stup sau când un roi populează un stup.

Compoziţia feromonului emis de glanda lui Nasonov este complexă. În compoziţia acestuia intră geraniolul, acidul geranic, acidul nerolic, citrali, nerol şi farnesol. Dintre aceştia, geraniolul, acidul nerolic şi citralii reprezintă compuşii cei mai activi ai feromonului.

Albinele lucrătoare eliberează un feromon de alarmă, în momentul în care se găsesc în situaţii periculoase. Albina îşi scoate acul, emite feromonul şi înfinge acul în duşman, pe care astfel îl marchează, continuând să elimine acest feromon timp de 5 minute (Morse, 1975). Acest feromon are efect antagonist celui secretat de glanda lui Nasonov, blocând eliberarea acestuia din urmă. Sharer şi Bach (1965) descoperă în glandele mandibulare ale lucrătoarelor 2- heptanonul, care provoacă reacţia de alarmă, dar nu se cunoaşte cum îl folosesc albinele. De asemenea, secreţiile glandelor mandibulare ale mătcii, când aceasta este mânuită brutal sau înghemuită de lucrătoarele între care a fost introdusă, induc acestora o atitudine agresivă. Tot pe baza acţiunii unor feromoni s-a putut constata că albinele izolate trăiesc mai mult în prezenţa albinelor moarte şi că extrasul rece de albine în eter prelungeşte viaţa albinelor izolate. Aceste substanţe sunt reprezentate de acizii azelici şi pimelici (Chauvin şi colab, 1984).

Chiar puietul elimină un feromon, care inhibă dezvoltarea ovarelor la lucrătoare, prin hormonul juvenil, secretat de corpora allata. Acelaşi hormone de lucrătoare şi a viitoarelor mătci. Lipsa mătcii şi a puietului tânăr, din care familia orfană să-şi crească o nouă matcă, favorizează dezvoltarea ovarelor la lucrătoare, care pot depune ouă nefecundate, care vor da naştere la trântori mai mici cu 40% faţă de cei eclozionaţi din ouăle depuse de către matcă.

 

După Ruttner şi Hesse (1981), ovarele lucrătoarelor de Apis mellifera conţin mai puţine ovariole (3 la Apis mellifera mellifera şi 9 la Apis mellifera capensis), faţă de 160-180 ovariole, în fiecare ovar, la matcă. Când o familie dealbine devine deja bezmetică, ouăle se dezvoltă în ovariolele a 10% din lucrătoare,într-un interval de 7 zile.

 

La Apis cerana şi Apis dorsata, lucrătoarele ouătoare sunt înconjurate chiar de o suită (Velthuis, 1976), care, în condiţii normale, nu există decât în preajma mătcii. Falsa matcă ar avea deci glande producătoare de feromoni, la felca una obişnuită. În stup circulă numeroase informaţii, mediate de alte substanţe, încă neidentificate, la care albinele reacţionează uneori în grup sau individual. Aceste substanţe sunt cunoscute sub numele generic de epagine. Cu ajutorul unei epagine este marcat spaţiul (stupul, scorbura, cuşca), în care albinele au petrecut un timp pentru familiarizare, grăbind astfel însuşirea spaţiului respectiv de către colonie.

Botcile artificiale goale ţinute în stup sunt acceptate într-un procent mai mare faţă de situaţia în care transvazarea larvelor se face direct. Acest fapt se datorează unei alte epagine şi prezintă importanţă în tehnologia creşterii intensive a mătcilor.

S-a mai constatat că un hrănitor utilizat de albine este preferat unuia nou, dar nu utilizat în altă colonie. Epagina responsabilă de această situaţie are rolul de respingere (repulsină), pentru albinele străine şi de recunoaştere (de familiarizare), pentru albinele propriei colonii.

Dacă un stup este rotit în jurul propriei axe cu 180°, albinele vor ateriza iniţial la vechiul loc al urdinişului, după care se deplasează în mers până la noua poziţie a urdinişului, marcând în felul acesta pista, încât după 10 – 15 minute aterizările au loc pe scândura de zbor, în noua poziţie. Această situaţie este pusă pe seama unei alte epagine, deşi la alte insecte sociale (furnicile), trasarea itinerarului se face cu ajutorul secreţiei glandei Dufour. Alectinele sau substanţele de cules, reprezintă feromoni de natură necunoscută, cu rolul de a permanentiza legătura între albină şi floare pe durata culesului, nefiind exclusă legătura acestora cu indicatorii de recunoaştere.

 

Feromonii joacă un rol extreme de important în sistemul de comunicare, deosebit de complex, la albine.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play