Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Comunicat DNA. Precizări despre ancheta asupra Guvernului

in Evenimente

Precizarea DNA vine ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanţi ai mass media.

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legatură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative şi că în prezent se efectuează acte procedurale.

„La Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competenţa de soluţionare a instituţiei, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate. Precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat al DNA. Sursa: Stiripesurse.ro

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web