Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Consiliere sportiva

in Sport

in-sports[1]

consiliere

din fr. conseiller – a consilia, a sfătui, a da poveţe;

conseiller, (ère)- consilier(ă)

1.2. sport-fenomen social care a apărut mai târziu decât ed fizică, căpătând amploare după primele Jocuri Olimpice din 1896. A devenit modern în sec. XIX şi contemporan în sec. XX..

Definirea conceptului de consiliere sportivă şi consilier sportiv

1.Consiliere sportivă:

În concepţia lui M. Epuran şi col. 2001, consiliere, denumită şi ghidare, este un proces prin care o persoană (sportiv în cazul nostru) este ajutată să-şi descopere şi să-şi dezvolte potenţialităţile acţionale, vocaţionale şi psihologice, precum şi să ajungă la nivel optim de fericire personală şi împlinire socială. Conceptul de consiliere este esenţial democratic prin ceea ce afirmă în teoria şi practica sa. Fiecare individ are dreptul de a-şi conduce singur propriul destin şi, în al doilea rând, membrii relativ maturi şi experimentaţi ai comunităţii sunt responsabili să se asigure că alegerea fiecărei persoane va servi atât propriilor interese cât şi pe cele ale societăţii din care face parte. În mod implicit în filozofia consilierii aceste obiective sunt complementare. Funcţia celor care îi ghidează pe sportivi sau pe tineri nu este aceea de a face un compromis între cerinţele individului pe de o parte şi solicitările comunităţii pe de altă parte, ci se referă mai degrabă la orientarea individului către acele posibilităţi permise de mediul său, care pot garanta cel mai bine realizarea nevoilor şi aspiraţiilor personale.

Ivey şi Simek-Downing,1980, citat de autorii de mai sus consideră că atât psihoterapia cât şi consilierea psihologică reprezintă procese de influenţare interpersonală reciprocă.

Modul în care persoana oferă ajutor ( psiholog, consilier, psihoterapeut) răspunde solicitărilor subiectului va influenţa în mare măsură evoluţia evenimentelor viitoare.

Ca şi în cazul psihoterapiei, consilierea psihologică are ca obiectiv ajutarea subiectului să funcţioneze mai eficient în viaţa cotidiană şi să aibă relaţii pozitive cu cei din jur.

Una din problemele majore pe care trebuie să le accentueze demersul de consiliere este dezvoltarea la subiect a unui sistem coerent de scopuri în viaţă, cu alte cuvinte, întărirea comportamentului intenţional. O persoana orientată spre scop are sentimentul propriei sale capacităţi, este capabilă să pună în acţiune modele alternative de comportament într-o situaţie dată, poate aborda problemele de viaţă din unghiuri de vedere diferite, fără a se cantona rigid în anumite soluţii prefabricate.

O consiliere eficientă nu poate fi separată de viaţa reală. Eficienţa demersului („training-ului”) ar trebui să fie principalul scop al oricărui ajutor, deoarece trăirea efectivă este cea mai valoroasă şi puternică tehnică pe care orice consilier poate să o ofere într-o relaţie de ajutorare.

Ajutorul psihologic reprezintă un demers organizat prin intermediul căruia o persoană calificată acordă asistenţă unei alte persoane sau grup sub forma interviului, consilierii sau psihoterapiei.

Intervievarea este definită ca un proces de strângere de informaţii cu privire la o persoană şi este utilizată mai ales în cadrul serviciilor de orientare vocaţională, de plasament profesional şi de selecţie.

Consilierea reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenţei pentru persoanele normale care doresc să-şi atingă obiectivele şi să funcţioneze mai eficient, în timp ce psihoterapia este un demers complex de tratament psihologic centrat pe reducerea unor simptome sau comportamente disfuncţionale sau, şi mai pretenţios, pe reechilibrarea şi reconstrucţia personalităţii. Cu toate acestea, mulţi specialişti consideră termenii de consiliere şi psihoterapie ca fiind echivalenţi.

Ce reprezintă consilierea?

– este o relaţie şi o formă specială de comunicare, de aceea ea implică ascultare;

– este o relaţie care se stabileşte atunci când o persoană este ascultată de o alta;

– are dublu rol: de a preveni situaţiile de criză şi proactiv;

– este o activitate iniţiată de o persoană care caută ajutor şi efectuată de specialişti în domeniul sportiv sau au cunoştinţe întemeiate pe bază de licenţă în domeniu.

– este o formă confidenţială de a oferi ajutor;

– cadrul în care are loc acest tip de consiliere este cel sportiv.

2.Consilier sportiv

Oamenii se adresează de regulă consilierului pentru că au un conflict decizional şi trăiesc un sentiment de blocaj la nivelul gândurilor, sentimentelor şi comportamentului. Aceştia au nevoie să li se ofere o nouă perspectivă, să fie ajutaţi să spargă vechile tipare rigide ale comportamentului dezadaptativ şi să ia noi decizii pentru a-şi soluţiona problemele.

-este o persoană abilitată de a asista la creşterea şi dezvoltarea fiecărui individ privind cariera de sportiv şi interdependenţa acestei laturi a vieţii sociale cu celelalte laturi ale vieţii cotidiene şi a-l sfătui pe cel care cere ajutor având în vedere că fiecare sportiv are dreptul la:

  • respect şi demnitate ca fiinţă umană, ca actual şi viitor sportiv de performanţă şi mare performanţă;

  • autonomie şi autodezvoltare;
  • libera alegere de a urma perspectiva carierei sportive;
  • respectarea vieţii sale private în deplină confidenţialitate şi în conformitate cu anumite standarde etice ca: obligaţiile şi responsabilităţile consilierului faţă de părinţi, profesori, colegi, comunitate, faţă de sine şi profesia sa.(extras din Asociaţia Consilierilor din S.U.A. şi din Standardele Etice Generale ale Asociaţiei Internaţionale de Orientare Şcolară şi Profesională, 1995).

Competenţele profesionale ale consilierului sportiv:

persoanele care lucrează în domeniul consilierei carierei de sportiv trebuie să posede studii superioare cu stagii de formare în domeniul consilierii în carieră sau cu experienţă şi rezultate în activitatea de profesor care de-a lungul timpului a demonstrat că poate să crească generaţii de sportivi de performanţă;

-specialiştii care lucrează în acest domeniu trebuie să-şi asume responsabilitatea profesională şi morală în utilizarea informaţiilor pe care le deţin- direct prin intermediul instrumentelor de lucru- maximal în interesul individului, cu consimţământul acesteia şi cu asigurarea confidenţialităţii acestor date faţă de terţe persoane;

-consilierii profesionişti să caute permanent să-şi perfecţioneze cunoştinţele, deprinderile, abilităţile şi aptitudinile lor în domeniu, să aibă un rol activ în crearea de circumstanţe favorabile educaţiei

3. Puntea dintre consilier şi consiliat (sportiv) se realizează prin comunicare, al treilea termen implicat în acest domeniu.

Definiţii şi concepte despre comunicare

Oamenii se urăsc pentru că se tem unii de alţii, se tem pentru că nu se cunosc, nu se cunosc pentru că nu comunică (Martin Luther King)

În Dicţionarul Enciclopedic, 1996, COMUNICARE -înseamnă- înştiinţare, ştire, veste. În <fr. Comunicare este sinonim cu „a fi în legătură cu…”>.

A. roşca, 1975, subliniază că omul este singura fiinţă vorbitoare. Fără limbaj nu poate fi concepută nici existenţa omului ca fiinţă socială, nici existenţa societăţii însăşi.

Coordonarea activităţii colective presupune, aşadar, posibilitatea comunicării reciproce între oameni; cu acest prilej, fiecare individ este înştiinţat despre stadiul executării celorlalte acţiuni, despre experienţa dobândită de ceilalţi membri ai societăţii, în procesul cunoaşterii colective a realităţii obiective.

D. R. Frumuşani, 1999, subliniază că într-un proces de comunicare, sursa emite un mesaj către receptor în scopul provocării unei reacţii a acestuia. Pentru a provoca receptorului reacţia dorită, este necesar ca acesta să fie convins şi să accepte ca fiind credibil conţinutul mesajului.

Dar, pentru ca receptorul să acţioneze în direcţia dorită de emiţător trebuie ca acesta din urmă să analizeze variabilele referitoare la destinatarul comunicării şi să decidă asupra posibilităţilor şi căilor de motivare ale acestuia.

Relaţia receptorului în urma decodării mesajului este mesajul care se transmite în legătură cu interacţiunea dintre comunicatori prin feed-back. Feed-back-ul, pentru a fi eficace, trebuie nu doar să sintetizeze scopul propus ci să şi păstreze relaţia intactă, deschisă, nedefensivă, cu interlocutorul, el trebuind să fie o invitaţie la interacţiune prin comunicare.

A. Dragu, S. Cristea, 2002, subliniază despre comunicarea interumană că ea se realizează cu ajutorul unor limbaje verbale şi nonverbale prin care se schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii, etc.) pentru a influenţa, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt.

A comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:

  • să convingi;

  • să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea şi personalitatea;

  • să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului;

  • să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale interlocutorului, în cazul nostru sportivului.

În concepţia lui V. PAVELCU, 1965, cuvântul duce cu sine starea noastră psihică, comunicând-o altora şi tot cuvântul ne aduce înţelesul psihic al acţiunii altora sau al efectului propriilor noastre acţiuni. Prin cuvânt reacţionăm asupra altora, iar răspunsul acestora (cuvântul, gestul, mimica, acţiunea) ne face conştienţi, despre înţelesul cuvântului emis. In felul acesta, noi creăm un fapt psihic, controlându-l prin răspunsul primit.

H. Delacroix, 1924, susţine că „actul mintal se substituie acţiunii nemijlocite”.

Prin limbaj poate fi comunicat (transmis de la un om la altul) întregul conţinut al vieţii psihice. Deşi limbajul se află în relaţii strânse cu toate procesele şi însuşirile psihice ale omului, inclusiv cu cele mai simple (senzaţiile şi percepţiile), totuşi cercetările psihologice au stabilit de multă vreme că principalul conţinut al comunicării verbale îl formează gândirea.

Cercetările ştiinţifice au demonstrat că omul nu poate gândi fără să folosească mijloacele lingvistice; în absenţa limbajului la copil (de pildă, la copilul surdomut) nu se poate dezvolta gândirea specific umană.

Funcţia primordială şi fundamentală a limbii şi limbajului este funcţia comunicativă.

La analiza ştiinţifică a procesului de comunicare a contribuit în mare măsură teoria informaţiei. Potrivit acestei teorii avem de-a face cu un proces de comunicare atunci când o informaţie este transmisă dintr-un loc în altul sau de la o persoană la alta.

Elementele implicate în realizarea unui transport de informaţie alcătuiesc împreună un sistem de comunicaţie.

H. Lasswel, 1948, susţinătorul „Teoriei comunicării unilaterale” a surprins esenţa comunicării în enunţul: Cine ce spune, pe ce canal, cui, cu ce efect ?

N. Vinţanu, 1998, susţine ideea că informaţia care alcătuieşte substanţa actului de comunicare interpersonală are posibilitatea de a putea fi codificată şi transmisă cu ajutorul unor instrumente diferite lingvistice (limbajul luat în totalitatea funcţiilor şi laturilor sale) sau extralingvistice. Forma cea mai uzuală este comunicarea verbală care lucrează cu conţinuturi şi sensuri explicite, ce pot fi reluate, explicite, traduse în alte coduri etc.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sport

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web