Copil de 11 ani ajuns in coma alcoolica la spital! ”I-am dat țuică SĂ ÎI MAI TREACĂ DIN FOAME ȘI…!”

in Articole

Un copil de doar 11 ani din Vaslui a fost transportat de urgență la spital după ce a consumat mai multe pahare de alcool. Culmea este că în acele momente, copilul era supravegheat chiar de mama sa care îl îndemna să bea, pentru a mai uita de foame. Băiatul face parte dintre-o familie defavorizată, în care ambii părinți sunt casnici și trăiesc din mila vecinilor.

61447661

Probabil cu probleme psihice, mama băiatului le-a declarat medicilor că primise niște țuică de la vecini și era păcat să nu o bea nimeni. Cum copilul plângea de foame, aceasta i-a dat mai multe pahare de țuica. Din păcate, în urma cantității mari de alcool pe care a băut-o, șansele de supraviețuire ale copilului sunt minime. Potrivit medicilor de la Spitalul de copii ”Sfânta Maria”: ”Starea copilului era extrem de grava, baiatul avand tensiunea foarte scazuta. Pacientul avea si un edem pulmonar toxic, avand in vedere ca a aspirat in plamani din propria voma”, a declarat, medicul Carmena Piseru. Părinții vor fi decăzuți din drepturile părintești, iar ceilalți trei copii ai lor vor ajunge într-un centru de plasament.

Sursa: Aflasitu.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.