Creşterea larvelor

in Agronomie

1-a zi:

larvele de lucrătoare se scot din stup la vârsta de 1—2 zile. Pentru a obţine cât mai multe larve de aceeaşi vârstă, matca se izolează în colonie timp de 12—24 ore, pe un fagure fără puiet, cu cinci zile înainte de începerea experienţei. Cu o oarecare experienţă, însă, vârsta larvei poate fi apreciată cu suficientă exactitate după dimensiune şi greutate. Cel mai bine se dezvoltă larvele cu o greutate de 1—2 mg. Din cauza marilor diferenţe în greutatea larvelor de aceeaşi vârstă se recomandă ca în loc de vârstă să se menţioneze greutatea lor. Larvele de albine cu o greutate sub 0,5 mg sunt mult mai sensibile la creşteri în laborator; ele şi cresc mai încet. Din astfel de larve mici, aşa numite larve-ou, în cadrul testului nu se dezvoltă mai multe mătci (procentual) decât din larve de 1—2 mg. Larvele mici de albine pot fi uşor scoase din celulele de fagure, cu o spatulă de transvazare foarte îngustă, fără ca fagurii să fie deterioraţi. Când se scoate şi puţin lăptişor odată cu larva, se reduce pericolul rănirii larvelor de albine mici şi sensibile. Larva este aşezată într-un recipient de creştere în care s-a introdus în prealabil, cu o pipetă, 0,25 ml lăptişor de matcă (diluţie 2:1 şi 1:1, vezi alineatul precedent). Trebuie ţinut cont ca partea dorsală a larvei să fie orientată pe soluţia nutritivă, tot dorsal, să nu fie atinsă hrana: în caz contrar, respiraţia larvei este îngreunată şi ea moare. Când este prea puţin lăptişor disponibil, în prima zi de creştere larvele mai pot fi aşezate şi câte 4—5 una lângă alta într-un recipient pe cele 0,25 gr soluţie de lăptişor. Larvele experimentale sunt introduse pe urmă fiecare în recipiente definitive instalate în stativele descrise mai sus şi acoperite cu folie de plastic, în incubator la 35°C şi 85—90% umiditate a aerului. Este recomandabil ca experienţa să fie efectuată înainte de masă pentru a se mai putea adăuga după-amiaza târziu, în fiecare recipient, câte 0,1 ml soluţie nutritivă, adică cca. 2 picături — cu ajutorul unei pipete gradate Pasteur. Înclinând uşor recipientele, lăptişorul se scurge pe peretele 1ateral în jos şi ajunge sub larve, care plutesc la suprafaţă; în felul acesta ele nu riscă să fie sufocate de lăptişorul adăugat.

 

Ziua a 2-a:

dimineaţa şi seara se administrează fiecărei larve 0,1 ml lăptişor după procedeul descris, în cazurile când în prima zi s-a pornit cu mai multe larve într-un recipient, dimineaţa acestea trebuie transvazate fiecare într-un recipient pe câte 0,25 ml lăptişor de matcă diluat ; seara, şi ele primesc câte 0,1 ml lăptişor.

 

Ziua a 3-a:

hrănirea ca în ziua a 2-a. Figura 26 reprezintă stadiul de dezvoltare al larvelor în această zi a experienţei.

 

Ziua a 4-a:

numai în caz de nevoie, adică dacă lăptişorul s-a îngroşat mult şi larvele nu îl mai acceptă din această cauză, se mai administrează fiecărei larve dimineaţa câte o picătură de soluţie de lăptişor. După-amiaza, lăptişorul de matcă nefolosit este îndepărtat cu grijă cu o pipetă (aspirat). Pentru aceasta se foloseşte de exemplu o pipetă Pasteur cu capăt de cauciuc. Când numărul larvelor din experienţă este mai mare, se recomandă racordarea pipetei la o trompă de apă şi aspirarea lăptişorului cu mare atenţie. Cu oarecare experienţă se poate recunoaşte după forma larvelor, care din ele se găsesc în preajma eliminării excrementelor şi” a începerii ţeserii coconului. Larvelor la care însă nu s-a încheiat hrănirea activă trebuia să li se mai lase puţin lăptişor în recipient.

 

Ziua a 5-a:

dimineaţa se îndepărtează ultimele resturi de lăptişor din recipient, pentru ca larvele să înceapă nimfoza pe un substrat uscat. Majoritatea larvelor cărora li s-a. luat în ziua precedentă tot lăptişorul au epuizat toată hrana eventual rămasă în vas şi au început eliminarea excrementelor. Câteva larve îşi ţes deja coconul (fig. 27). Foliile de plastic care acoperă recipientele de creştere prevenind evaporarea se îndepărtează acum. Astfel se asigură o ventilare mai bună şi se previne acumularea umezelii.

 

Ziua a 6-a:

larvele se lasă, pe cât posibil netulburate, în incubator.

 

Ziua a 7-a:

câteva larve întinse se transformă în pupe. S-a dovedit că din toate larvele experimentale intrate în această zi în nimfoză rezultă mătci.  în felul  acesta, la  numai şapte  zile după începerea  experienţei se poate aprecia deja numărul mătcilor din experienţă. Orientarea pupelor în recipiente este diferită, ceea ce nu influenţează dezvoltarea lor în continuare.

26 —  Larve de albină în a  treia zi de creştere larvară.

crestere larve

Ziua a 8-a — a 9-a:

pupele determinate spre matcă sau spre forme intermediare cu caracteristici preponderent de matcă diferă de pupele de lucrătoare prin pigmentarea mai pronunţată a ochilor şi culoarea timpurie a chitinei .

Fig.   27  —   Larve de albină în a 5-a zi de creştere, care se împupează după ce li s-a îndepărtat lăptişorul. Fig.  28  —  Pupe de albină  cu  diferite  coloraţii  ale  ochilor  în  a  8-a  zi  de  creştere în laborator

crestere botci

Ziua. a 11-a — a 12-a:

primele albine eclozionează; este vorba de mătci adevărate, care comparate cu mătcile crescute în condiţii naturale, în colonie, prezintă aceeaşi perioadă de dezvoltare (16 zile inclusiv dezvoltarea  ouălor şi larvelor în stup înaintea începerii experienţei .

 

Ziua a 13-a:

mai pot ecloziona mătci, când pentru experienţă s-au folosit larve de albine foarte tinere, în greutate de 0,5 mg sau mai mult mai eclozionează şi forme intermediare cu caracteristici mai pronunţate de matcă.

 

Ziua a 14-a — a 15-a:

apar acum mai ales forme intermediare ce prezintă şi caracteristici de matcă şi de lucrătoare, fiind însă deseori mult asemănătoare lucrătoarelor . În cursul zilei a  16-a eclozionează şi lucrătoare pure.

 

Ziua a 16-a — a 17-a:

în aceste două zile şi celelalte animale experimentale devin albine adulte; este vorba exclusiv de lucrătoare .

 

 

Ziua a 10-a:

pupele cu caracteristici de matcă sau de formă intermediară (vezi mai sus) trebuie izolate unele de altele, pentru că s-ar putea omori reciproc. Pentru aceasta se  aşează fie cu vasele lor cu tot în cutiile cu sertare descrise mai înainte , fie împreună cu bolul lor, câte una, în văsuţe închise. Larvele întinse care în a zecea zi de experienţă încă nu au intrat în nimfoză sau, şi aceasta se întâmplă mai des, au ajuns numai semipupe, au murit şi sunt excluse din experienţă.

 

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play