Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cugetări memorabile

in Limba romana

petre-tutea

Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

Tot ce teoretic este just este practic necesarmente just. Nu şi invers, că oamenii au practici sinistre în istorie.

Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi cînd un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sînt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

Acum, mai la bătrîneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.

Au falsificat sută la sută alegerile. Aţi citit “Complicaţiile tehnicii votării”? Nu puteam să votez nici eu, atît era de complicat! Păi ce-i acest ceuşesc 89% pentru nişte golani care nu-s în stare să conducă nici o gară? Incapacitatea de guvernare a ăstora s-ar putea să fie şansa hoitului român să devină viu…

“Domnule Ţuţea, dacă aţi fi fost ales preşedinte la 20 mai, prin absurd, care ar fi fost prima hotărîre pe care aţi fi luat-o?” – Prima hotărîre: privatizarea, însemnînd construcţia celor două comune: comuna agrară, întemeiată pe gospodarul dibaci şi priceput, şi comuna urbană, guvernată de întreprinderi, de aceşti giganţi ai lumii moderne. Şi aş fi creat institute care să sincronizeze poporul român cu toate cuceririle speciei om, mutate în spaţiul valah. Că eu nu contest poporului român că limba lui şi geniul lui intelectual îi permit să mute creaţiile speciei om la el acasă.

Omul, cînd e singur, poate face fel de fel de unelte. Adică devine american, spun eu. Eu aş scrie peste Statele Unite astfel:”Omul este un animal care fabrică unelte.”M-au întrebat unii care sînt foarte filoamericani ce cred despre americani. Sînt lăcătuşi cosmici, domnule, le-am zis. India, de pildă, este inferioară tehnic Americii. Nici nu încape îndoială: America o bagă la jiletcă. Da’ spiritual America e o Ghana; pe lîngă India e primitivă.

Americanii nu mor în război. Sînt supraînarmaţi. Dau lovituri zdrobitoare. La ei cine face economie la muniţie răspunde în faţa Senatului.

Eu nu pot fi americanofob decît în ceea ce priveşte descompunerea religioasă în secte. Dar din punct de vedere politic… şi noi şi ruşii ar trebui să avem în frescele din biserici un Columb, căci fără el învăţăm acum nemţeşte cu dicţionarele pe genunchi.

În belşugul de-acolo nu poate apărea o gîndire teologică. Americanii n-au vocaţie; îl invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvînteze prăvăliile. Ei gîndesc negustoreşte. Exercită stăpînirea lumii doar la casele de bani.

Antisemitismul nu e o reacţie spontană a românilor, a germanilor, a polonilor, a francezilor, a americanilor, ci e provocat de evrei, prin exces. E provocat de ei ca spaimă, crezînd că-l previn. Antisemitismul funcţionează după principiul acţiunii şi reacţiunii. Păi dacă rabinul Moses Rosen, care e doctor şi face parte din Consiliul Mondial Evreiesc, îl înjură pe Eminescu… Păi ce ar zice el dacă eu l-aş lua pe Moise pe făraş?

Nu am fost şi nu sînt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Cristos nu e din Fălticeni.

O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.

Eu cînd discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu.

Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpîn.

Nu pot evita neplăcerile bătrîneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferinţele bătrîneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci. Ştiinţa şi filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare şi consolatoare pe continent – suverană – e Biblia.

Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.

Luther, cît e el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă ca să aflu asta. El nu era aşa bătrîn cînd a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin… Mie mi-a trebuit o viaţă ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.

Shakespeare, pe lîngă Biblie, – eu demonstrez asta şi la Sorbona – e scriitor din Găeşti.

În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încît şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.

Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

În biserică afli că exişti.

Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

În afară de cărţi nu trăiesc decît dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că n-au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă.

Ceauşescu n-avea mască de golan, ci mască de golan fioros. Nu mi-am închipuit că un golan analfabet poate să aibă o asemenea poftă de luxurie. Vila lui de la Neptun…totul e de aur acolo. D-aia s-a şi numit “epoca de aur”…

Aşa-zisul triumf al proletariatului, care a sfîrşit ca triumf al lui Ceauşescu, a fost triumful lui Golănescu şi o trecere în întuneric. Asta a fost revoluţia proletară. Ce s-a petrecut în decembrie ’89 n-a fost o revoluţie, ci o restauraţie: geniul politic al poporului român a atestat reaşezarea în ordinea naturală. Asta s-a întîmplat atunci: o restauratio magna. Fără să ignor jertfele de la Timişoara, mă opresc la manifestaţia din faţa Comitetului Central, cînd mulţimea a huiduit tiranul. Atunci s-a întîmplat un fenomen fundamental: reintrarea în ordinea naturală a poporului român. Cînd mulţimea îi refuză tiranului încrederea, ăsta calcă în gol. Aşa a călcat Ceauşescu – în gol.

Cioran e o inteligenţă pură. Păi, ca să te fîţîi ca el prin Paris, trebuie să ai inteligenţă. Că acolo inteligenţă este! Are o singură trăsătură inadmisibilă în fiinţa lui: e neconsolator.

Eu m-aş întîlni cu Cioran în neliniştile mele, care seamănă cu ale lui, iar el s-ar întîlni cu misticismul meu în lirismul lui.

În ce priveşte cearta lui cu Divinitatea, eu sper ca Cioran să nu moară aici unde s-a născut, cum a murit Kant. Eu pe Cioran îl văd împăcat în amurg cu sine, cu Sfîntul Apostol Pavel şi cu Absolutul Divin, pentru a nu muri în lumea aceasta.

Ceea ce e ciudat la Cioran, nu e neliniştea de a fi om, ci neliniştea de a fi român.

Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii.

Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa:bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului! Adică să mănînci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda!

Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute.

A te poune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniştii nu trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tîlharii, ca violatorii de dame…

Comunismul e imanentism absolut: el mută complet omul în lumea asta. Comunismul înseamnă negaţia omului total, că omul total aparţine la cele două lumi:lumea trecătoare şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în felul ăsta nu e uman. Pentru că dacă îi spui unui om normal: mă, eşti un animal raţional muritor şi după tine rămîn doar viermi şi minerale – îţi dă cu bîta în cap!

M-am gîndit să scriu un pamflet anticomunist şi m-am gîndit să iau anticii şi modernii, cei mai mari pamfletari pe care-i întîlnesc, şi să iau de acolo cele mai acidulate imagini sau figuri de stil. Şi m-am gîndit că e un travaliu odios, gratuit, nu face trei parale. Şi am ajuns la o intuiţie mult mai corectă pentru a defini orice mişcare comunistă. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita diviziune a infracţiunilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rînd, delictele pe rînd şi contravenţiile pe rînd, şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universală, naturală prezentă în acest integral Cod Penal. Ei sînt infractori, comuniştii, nu sînt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: există în dreptul penal crime continue şi crime continuate; comunismul e o crimă continuă.

Comuniştii sînt atît de tereştri, că eu nu i-aş lăsa nici săse urce în avion, şi între Bucureşti şi Moscova i-aş pune să meargă pe jos, umplînd desagii cu mîncare din loc în loc…

Comunistul ştie că e animal, ştie că e raţional şi ştie că e absolut muritor. Dar în felul ăsta, cu toată raţionalitatea lui, între el şi dihor nu enici o deosebire.

Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic.

Rusia a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului.

Stalinismul e definiţia comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni cad de la putere, că nu sînt în stare să dea nici… apă. Nu se poate impune comunismul decît cu bîta, cu parul!

Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sînt în stare să conducă nici o comună rurală. Încurcă apele, înfundă fîntînile…

Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămîne pustiu.

Atît extrema stîngă, cît şi extrema dreaptă sînt falimentare. Comunismul, de pildă:premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută a oamenilor. În nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sînt egale, şi nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puţin ca forţă. Şi nici în specia om nu funcţionează, cu atît mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie. Şi încă… da, vorba lui Berdiaev, cusurul utopiilor nu stă în construcţia lor, ci în faptul că toate sînt realizabile. E un paradox, însă este adevărat că paradoxul este limita pînă la care poate merge inteligenţa umană, dincolo de care apare nimicul.

Comuniştii sînt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. Cum poţi gîndi egalitatea absolută – că aşa trebuie s-o gîndeşti ca să fii comunist – cînd nici nu ieşi bine în stradă şi te-ntîlneşti cu ea, cu inegalitatea?

Şi la comunişti sînt stăpîni şi slugi, dar ei sînt ipocriţi, pentru că ştiu că iegalitatea oamenilor nu poate exista nicăieri; sînt perfect escroci, tocmai pentru că afirmă că esenţa comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa egalităţii absolute e nulă, iar socialiştii adaugă puţin sifon în vinul ăsta.

Sistemele sociale trebuie definite finalist, prin ce urmăresc. Comuniştii urmăresc egalitatea anarhică finală. Ăştia sînt comuniştii – anarhişti! Prin finalitatea lui, marxismul nu e ostil anarhiei, pentru că nu poţi fi egalitar decît dacă eşti anarhic.

Cînd se vorbeşte de totalitarismul comunist e o contradicţie în termeni. Totalitari nu pot fi decît oamenii care pleacă de la întreg la parte – după formula aristotelică. Or, comuniştii, nu sînt totalitari. După ce mă orientez? După Manifestul comunist, care e evanghelia lor, evanghelia roşie. Acolo se spune că idealul lor e o societate fără stat, fără clase, concepută ca o asociere liberă de indivizi. E incendiul anarhiei finale, sfîrşitul Manifestului, cum zice Kauţki. Comuniştii sînt anarhişti la finalitate. Totalitari sînt fasciştii, hitleriştii şi Biserica Catolică, pentru că şi ea pleacă de la principiul aristotelic: întregul premerge partea. Ăştia sînt totalitari. Mi-a spus un ziarist: Nu mai spuneţi asta, că zăpăciţi tineretul! Dacă toţi îi consideră pe comunişti totalitari, nu pot sa dau pe post asta… Dar eu – ce-i în guşă şi-n căpuşă. Nu mă dau înapoi. Nu pot să mint.

Cei care stau sub fluviul evenimentelor, stau fie din orgoliu, fie din capacitate de adaptare. Dat, de multe ori, adaptarea la împrejurări se cheamă conformism şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune…Cei care nu se conformează trag consecinţele, fie din orgoliu, fie din incapacitate de adaptare. Dar adaptarea ţine mai mult de biologic decît de spiritual. De pildă eu mă situez în fluviul inform al stanilismului, care se revarsă prin stanilismul haotic anglo-saxon asupra Europei centrale. Deci cum pot fi eu, dacă încerc să judec acest fluviu inform al stanilismului care situează omul în regnul animal, cum pot eu să scap de acet animalism? Prin orgoliu, mă opun – şi intru în temniţ. Prin conformism, devin un simplu animal adaptabil. De altfel, să ştiţi un lucru:în lupta cu evenimentele politice majore omul basculează între eroism şi laşitate. Te supui evenimentelor, ştiind că singur nu le poţi înfrînge; şi nu-ţi convine să candidezi la eroism.

Reacţionar e cel vetust şi învechit. Conservatorii mari nu sînt reacţionari, pentru că au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu.

Cred că acum la noi, ar fi optimă o conducere conservatoare, realizată însă într-un climat democratic. Adică un partid conservator, tradiţionalist, naţionalist, într-un climat liberal. Ca să nu facă din conservatorism instrument de tiranie, că eu nu pot să accept în numele nici unei idei să asupresc o singură celulă dintr-un om.

Constituţia liberală din 1923 nu e o operă, e o capodoperă. Un rege puternic, înfăşurat într-un stat al normelor liberale: separaţia puterilor şi libertăţi cîte doreşte nea Niţă; nici nu poate duce atîtea libertăţi!

Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meseriaş de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creaţie reală, au adus-o în istorie creştinii.

De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu cînd citesc cuvîntul creaţie – literară, muzicală, filozofică – leşin de rîs. Omul nu face altceva decît să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă.

Cum să fie creatura creator? “Hai tată, să-ţi arăt moşia pe care ţi-am făcut-o cînd nu eram în viaţă…” Păi cum să fie creatura creator?

Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Şi uneori nimereşte, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi succesiunea fenomenului din el sînt creştinii. Creştinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Creştinismul este pur şi simplu. Despre creştinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi sîntem creştini fără să vrem. Şi cînd sîntem atei sîntem creştini: că respirăm creştinismul cum respirăm aerul.

Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

A fi creşti înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinţii sînt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale – acesta este omul creştin.

Nimic nu poate inlocui creştinismul; nici toată cultură antică precreştină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcţie de geniul religios al epocii, nu în funcţie de isprăvi politice.

Isus Cristos este eternitatea care punctează istoria.

Dacă nu cunoşti revelat – prin graţie divină – sau inspirat, nu cunoşti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu ştiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle”. Şi eu spun: dacă Newton gîndea pînă la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai înţelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură “ legea gravitaţiei”? Fenomenele lumii interioare şi ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom şi orgolios creds că explorează lumea interioară şi exterioară cu jocul lui de ipoteze şi că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

N-ar trebui să se vorbească aşa mult despre democraţie. Eu, în materie de democraţie, nu am nici o părere personală. Mă bizui pe doi gînditori clasici. Pe Platon şi pe Aristotel. Platon susţine că sînt trei forme de guvernămînt degenerate:tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este sistemul face fiecare ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede.

Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. Deci democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea… Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat în micul dicţionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie.

În democraţie, numai întîmplarea naşte un mare şef. De pildă, un mare conducător în democraţie a fost Clemenceau, care a condus politic primul război mondial.

Eu, cît aş fi de aristocrat în gîndire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atît. Dar toţi proştii aştia, luaţi împreună, sînt un principiu istoric.

Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze foarte mult asupra maselor. Aceştia sînt aleşii. Istoria este făcută de aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricărei democraţii burgheze. Asta e forţa constantă a democraţiei. Iar extremelor – fie extremei stîngi, fie extremei drepte – , care violează ideea de echilibru social, democraţia le este ostilă.

Eu nu sînt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la cîine: nu scapă decît cei care sînt tari.

Eu sînt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de poporul român. Şi pînă la urmă mi-am modificat poziţia: nu sînt democrat, sînt demofil, iubitor de popor.

Democraţia totală e cimitir istoric. Noi nu sîntem în pericol, că n-avem nici măcar democraţie; un cimitir istoric presupune un trecut de viaţă care să fie îngropat.

Şi totuşi cel mai bun sistem social e cel care pleacă de la respectul măştii de om: democraţia. Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.

Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebeşte de egalitarismul comunist prin lege. În democraţie legea funcţionează, în vreme ce în comunism legea nu există; e tiranie.

Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? – Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.

În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

Binele şi răul sînt conceptelepedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.

Dumnezeu s-a revelat, dovadă că este. De fapt, vînzoleala asta haotică a lumii actuale, frămîntarea lumii actuale, mă convinge că nu există decît Dumnezeu. Că totul e muritor, şi universul şi omul, şi că lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic şi o va spulbera din orgoliul divin de-a o face din nou – considerînd că prima lui ispravă s-a înecat istoric.

În celebra Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sînt egali de la natură. Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu. Oamenii sînt inegali de la natură. Sint inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.

Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii.

Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.

Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă “ideea platonică de român”, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.

Noica a fost o personalitate, dar a spune “epoca Noica” e ca şi cum ai spune “epoca Ghiţă Popescu”. Nu a fost nici măcar o epocă “Nae Ionescu”, cu toate că el într-adevăr, putea face epocă. La fel Eliade, Cioran. Face oare epocă un profesor universitar la Chicago? Iar Cioran a spus: Eu sînt cazul Cioran – şi nu cred că s-a izmenit cînd a afirmat asta, pentru că, e evident, n-aţi auzit de “ciorănism” în România. El este, ca de altfel şi Eliade, o personalitate care s-a limitat la ea însăşi. Însuşi Iorga, din acest punct de vedere, i-a rămas inferior lui Maiorescu, pentru că Maiorescu a punctat epoca lui. Sămănătorismul lui Iorga a marcat, dar nu a făcut epocă, ci poate fi considerat doar un eveniment.

Europa e formată din trei familii de popoare: familia popoarelor germene, a celor latine şi familia popoarelor slave. Părerea mea e că dominanta e latină şi spiritul european nu e nici slav, nici german, ci latin. Latinitatea e dominantă europeană. Nu Germania. S-au zbătut germanii, dar sînt tot subalterni, ca şi slavii.

Aşa, dacă gîndeşti omul ca european, au nemţii o expresie: a vorbi de puritate germană, poloneză, franceză este ridicol, pentru că popoarele Europei sînt die Fruchte einer Promenademischung (Progeniturile unei corcituri), adică două babe surde, cu doi cîini, stau la taifas şi după două zile află că toţi căţeii fătaţi de căţeluşă nu seamănă cu fiul babei.

Evreii au geniu religios. Ei au creat două religii, iudaică şi creştină. Mai glorioase nu văd religii în lume… Sînt o rasă superioară, sînt părinţii religiei noastre. Pentru ei cultura înseamnă religie. Restul este artă şi ştiinţă. Cultura înseamnă la ei spirit şi numai ei au lăsat cultură pe unde au stat, ovreii. Cultura Europei e iudaică şi civilizaţia e multiformă. Iudeo-germano-latino-slavă.

De ce au existat întotdeauna resentimente faţă de ovrei? – Stilul lor de viaţă. Cînd în Antichitate, au intrat în contact cu romanii, aceştia îi înţelegeau la nivelul sticlei. Nu ştiau ce sînt. Nu semănau cu romanii. Eu nu vorbesc rasial, vorbesc antropologic: pur şi simplu nu-i înţelegeau.

În Evul Mediu, pe vremea cînd europenii aveau meseriaşi-bijutieri, ruşii mîncau paie. Fără tradiţia asta adîncă, nu se poate face supercivilizaţie modernă. Xenopol spune aşa: Viciul esenţial al istoriei românilor, din cauza războaielor neîntrerupte cu turcii, e absenţa de dospire îndelungă a Evului Mediu.

Extrema dreaptă, ca şi cea stîngă, e falimentară. Omul nu e dispus, de dragul unei minorităţi numite elită, să ajungă iobag. Nici ultimul măturător nu este dispus să renunţe la libertate pentru că în frunte se află un tiran care e înţelept ca Platon. Înţelepciunea ăluia e de două parale. Dacă ăla se realizeză utopic pe sine, cel de pe stradă suferă.

Greşelile gîndirii de dreapta la noi? Absolutizarea totalitarismului, care este european falimentar. Excesele. Absolutizarea ideii totalitare, care confiscă personalitatea, şi mai ales ignoranţa în ceea ce priveşte onestitatea lui Hitler, acestea au fost greşelile. Hitler a spus: Nu respect decît un singur cuvînt, cel dat poporului german. Iar Ribbentrop a declarat că Germania n-are nevoie de prieteni, ci de supuşi. Păi cum poţi să mai fii colaborator cu un asemenea imperialism?

Orice extremă este socialmente insuportabilă, pentru că e lipsită de ideea fundamentală a oricărei societăţi bine organizate, ideea de echilibru. Extremele violează ideea de echilibru social.

Şi poporul, şi foarte mulţi intelectuali nu pot suporta extremele, iar democraţia este ostilă extremelor, care confiscă – şi extrema stîngă şi extrema dreaptă – personalitatea umană. Nu cred însă că extrema dreaptă poate fi gîndită în paralel cu cea stîngă, cum se face. Extrema dreaptă nu confiscă proprietatea, personalitatea legată de proprietate. Extrema stîngă e egalitară; egalitatea coercitivă e sterilizantă.

Nu ştiu dacă fantasticul e din nimic sau din ceva, dar ca să fii fantastic trebuie să fii transsenzorial, în afară de concret şi de real. Însă fantasticul nu e totuna cu misticul şi la o adică el e mult mai aproape de senzorial şi foarte îndepărtat de mistic: pentru că lui îi lipseşte relaţia cu misterul.

Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rînd la iubeşti pentru farmecul lor, şi în al doilea rînd le iubeşti pentru că fac oameni.

Eu încerc o experienţă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păducherniţa metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, deşi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar foloseşti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii şireţi teoria adevărului dublu: secundum fidem – adevărul după credinţă şi secundum rationem – adevărul după raţiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească pînă îi ia dracul… Că poţi, în filozofie, să rătăceşti pînă devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.

La urma urmelor, are şi filozofia acces la adevăr, pentru că situarea spiritului în adevăr e vocaţională.

Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

Francmasoneria doreşte puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religioşi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe duşmani îi anulează social. Au o structură supranaţională, deci sînt antinaturali. Toţi cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiţiei între popoare; anulează însuşi principiul civilizaţiei moderne, născută prin luptă.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web