Cultura caspunului

in Agronomie

Importanţa culturii

Datorită capacităţii mari de producţie, conţinutului ridicat de vitamina C şi alte substanţe nutritive, căpşunul reprezintă una din speciile pomicole importante din punct de vedere economic şi alimentar. Este specia care deschide sezonul fructelor proaspete, oferind alături de cireşe, fructe mature în a doua decadă a lunii mai.

Căpşunile sunt importante datorită conţinutului în zaharuri, acizi, vitamina C, săruri minerale (de fier, fosfor etc.), putându-se consuma în stare proaspătă sau industrializate sub diverse forme (gem, dulceaţă, sirop, jeleu, congelate etc.).

Specie foarte precoce, având capacitatea de a produce fructe încă din primul după plantarea, dacă stolonii se plantează în luna iulie.

Datorită taliei reduse (15-40 cm), sub formă compactă sau rară, căpşunul poate fi cultivat pe spaţii restrânse în grădini familiale, pe suprafeţe mari în câmp, sau în spaţii protejate (sere şi solarii).

 

Particularităţi de creştere şi fructificare

Căpşunul prezintă un sistem radicular nu prea profund, datorită condiţiilor în care s-a format, respectiv în pădure, la umbră, în sol reavăn, aerat şi acoperit an de an cu noi straturi de frunze.

Partea subterană este reprezentată de o tulpină scurtă (0,5-2 cm), din care pornesc numeroase rădăcini subţiri şi fibroase. În primii doi ani rădăcinile se dezvoltă mult, ajungând până la adâncimea de 50 cm şi lateral până la 30 cm, pentru ca după 3-5 ani de la plantare, sistemul radicular să se reducă treptat.

În acelaşi timp cu dezvoltarea sistemului radicular, apar, pe ramificaţiile tinere ale tulpinii, noi rădăcini adventive, care sunt dispuse etajat în cadrul tufei, corespunzător cu apariţia lăstarilor în decursul anilor.

Primăvara, rădăcinile încep creşterea mai devreme decât partea aeriană, înregistrând un prim maxim de creştere în lunile aprilie-mai, iar cel de-al doilea în luna iulie, faze în care plantele trebuie să găsească în sol condiţii favorabile de umiditate şi substanţe nutritive.

Partea aeriană este reprezentată printr-o tulpină perenă scurtă (10-15 cm), formată dintr-un număr variabil de ramificaţii, pe care cresc frunzele, pedunculii florali şi stolonii.

Creşterile anuale, de 1,5-2 cm, iau naştere din ramificaţiile laterale ale tulpinii, îşi formează o rozetă de frunze, care prezintă în vârf un mugure de rod. Noile creşteri anuale, care variază între 1-8, se formează de obicei din mugurii laterali ai rozetelor de frunze şi mai rar din mugurii dorminzi şi adventivi de pe porţiunile mai vechi ale tulpinii, mai ales atunci când vârfurile tulpinii au fost distruse de ger sau secetă.

 

Plantele de căpşun sunt întotdeauna verzi şi frunzele nu cad, însă mor în fiecare an datorită temperaturilor scăzute din timpul iernii, uneori frunzele păstrându-se verzi şi active chiar şi sub stratul protector de zăpadă.

Mugurii laterali dau naştere la stoloni (în condiţii de zile lungi) sau conuri de rod (în condiţii de zile scurte). Stolonii se pot forma pe parcursul întregului sezon de creştere, prezentându-se sub forma unor filamente lungi de 30-50 cm şi groase de 2-5 mm, care formează din loc în loc câte un nod.

În condiţii de hrană optimă pentru înrădăcinare, o plantă tânără încă neînrădăcinată poate supravieţui circa 2-3 săptămâni, fără să aibă legătură cu planta mamă. Detaşarea plantelor tinere de planta mamă se face atunci când acestea îşi formează rădăcinile secundare.

Mugurii floriferi se formează în vârful ramificaţiilor, de obicei fiind solitar şi dau naştere la unul sau mai mulţi pedunculi florali, care se formează în prelungirea axului principal şi pe care se formează o inflorescenţă ramificată.

Inflorescenţa este formată dintr-o floare primară, 2 flori secundare, 4 terţiale, rar apărând flori de gradele 4 şi 5. floarea tipică prezintă 5 sepale, 5 petale, 20-35 stamine şi un număr variabil de pistile.

În funcţie de modul de desfăşurare al înfloririi, întâlnim trei grupe de soiuri:

– soiuri ce înfloresc primăvara, o singură dată pe an, timp de 20-30 de zile;

– soiuri ce înfloresc de două ori pe an, primăvara şi toamna, timp de circa 15 zile;

– soiuri ce înfloresc continuu pe parcursul întregii perioade de vegetaţie, circa 150-190 de zile.

Polenizarea florilor se face fie prin intermediul vântului, fie cu ajutorul insectelor, în special cu cel al albinelor.

 

Fructul (căpşuna) ia naştere prin îngroşarea receptaculului floral, care se înroşeşte. Primele fructe care apar sunt cele provenite din florile crescute pe axul principal, acestea fiind şi cele mai mari şi tipice soiului. După acestea, urmează coacerea fructelor de pe ramificaţiile axului floral, care se micşorează pe măsură ce se apropie de vârf.

Perioada de timp necesară de la înflorire şi până la coacerea fructelor este de 25-30 de zile, iar de la pornirea în vegetaţie de 40-45 de zile.

 

 

Cerinţe faţă de factorii de mediu

Temperatura. Cerinţele căpşunului faţă de căldură sunt modeste, putând rezista iarna la temperaturi de –15oC, până la – 25oC, timp de câteva zile, în funcţie de originea soiului, grosimea stratului de zăpadă şi expoziţie terenului.

Temperaturile prea ridicate din timpul verii, cu insolaţie puternică, pot provoca arsuri la nivelul frunzelor, împiedicând dezvoltarea şi coacerea normală a fructelor şi stânjenesc formarea mugurilor florali la soiurile remontante şi cu înflorire prematură.

Umiditatea. Specie care iubeşte umiditatea, în condiţii de umiditate suficientă plantele crescând şi rodind bine, ceea ce conduce la obţinerea de producţii foarte bune, cantitativ şi calitativ. Poate fi cultivat în zone cu precipitaţi medii anuale de 500-900 mm, însă foarte important este modul de distribuţie ala acestora pe parcursul perioadei de vegetaţie (martie-octombrie).

Căpşunul are rezistenţă slabă la secetă, datorită sistemului radicular superficial dezvoltat, necesitând ploi dese şi mici, în condiţii de secetă fructele obţinute fiind mici şi de calitate redusă.

Pentru păstrarea umidităţii în sol, se recomandă mulcirea solului (acoperirea cu paie, fân, resturi vegetale, frunze uscate, folie de polietilenă etc.).

Lumina. Plantă ce suportă semiumbra, putându-se cultiva şi în culturi intercalate, când se obţin producţii mulţumitoare, însă recoltele cele mai bune se obţin în culturile neumbrite.

În general, soiurile de căpşun înfloresc şi rodesc o singură dată pe an, mai numindu-se şi soiuri „de zi scurtă”, întrucât diferenţierea mugurilor de rod are loc în zile cu aproximativ 12 ore de lumină, calendaristic începând în luna august şi ţine până toamna târziu.

La soiurile remontante, diferenţierea începe mai târziu, respectiv în luna septembrie, continuându-se până toamna târziu.

Solul. Cerinţele căpşunului cu privire la fertilitatea solului şi respectiv a umidităţii şi aerului din sol, sunt mari, preferând solurile uşoare, chiar nisipoase, dacă sunt bogate în substanţă organică.

Cele mai bune soluri sunt cele nisipo-argiloase, mijlociu de compacte, uşor acide (pH=5,5-6,5), bogate în substanţe nutritive şi cu umiditate suficientă.

 

Tehnologia de cultură

Cultura anuală a căpşunului

Chiar dacă este o plantă perenă, cu durata de viaţă de 3-5 ani, în care se obţin 2-4 recolte, s-a constatat că este mai rentabilă cultura anuală comparativ cu cea multianuală. La cultura anuală, plantarea se face vara (iunie-iulie), folosindu-se stoloni refrigeraţi, iar în anul următor plantele rodesc abundent, după care se defrişează.

Fructele cele mai mari se obţin la prima şi a doua fructificare, după care greutatea acestora scade considerabil. Plantele de căpşun în vârstă de un an sunt capabile să dea producţii mari de fructe, care ajung la maturitate mai devreme cu 2-5 zile comparativ cu plantele mai în vârstă. La cultura anuală, producţia de fructe este de 12-25 t/ha, faţă de 5-8 t/ha la cultura multianuală.

Înfiinţarea plantaţiilor anuale. Se aleg terenuri plane sau cu panta de până la 7%, pretabile la mecanizare şi irigare. Terenul se desfundă la 35-40 cm, ocazie cu care se încorporează în sol 30-40 t/ha gunoi de grajd + 200-400 kg/ha superfosfat + 200-250 kg/ha sulfat de potasiu + dezinfectant.

Urmează mărunţirea şi nivelarea solului, prin 2-3 treceri cu freza, sau grapa cu discuri. Dacă se udă „pe brazde”, odată cu nivelarea se realizează şi o pantă de scurgere de 0,10 – 0,25 %. Brazdele se deschid cu modelatorul şi au lăţimea de 50 cm şi adâncimea de 15-20 cm.

Plantarea se face vara, în lunile iunie-iulie, în zona sudică putându-se prelungi până la 10-15 august. La plantarea pe teren modelat, pe fiecare brazdă de plantează 2 rânduri de stoloni, distanţate la 25 cm, între plante pe rând distanţa fiind de 15-20 cm.

La irigarea prin aspersiune, plantarea se face în benzi de câte 2 rânduri, distanţate la 25-30 cm, distanţa între benzi fiind de 75-80 cm.

Materialul săditor este reprezentat de stoloni refrigeraţi, stoloni care se obţin fie în plantaţiile de fructe, fie în plantaţii mamă, şi care se recoltează la sfârşitul verii sau toamna, fiind păstraţi în depozite frigorifice până în momentul plantării.

Plantarea se poate face manual (cu plantatorul) sau semimecanizat. La plantare solul trebuie să fie suficient de umed. Stolonii nu se mai fasonează, ci se mocirlesc, se distribuie la locul de plantare, după care se plantează, înainte ca mocirla să se usuce.

Foarte importantă este adâncimea de plantare, având grijă să nu se acopere cu pământ mugurele central. La plantarea prea adâncă, dacă stolonii se prind, nu pornesc în vegetaţie sau o fac foarte greu, iar la plantarea prea la suprafaţă plantele rămân descoperite de pământ către bază şi suferă din cauza secetei.

Lucrările de îngrijire a culturii. În anul plantării se fac 4-5 udări până în toamnă, după primele două udări fiind necesară afânarea solului la 4-5 cm, manual pe rând şi mecanizat pe intervale.

După plantare, la 2-3 zile se face controlul plantării, care constă în acoperirea rădăcinilor dezvelite şi replantarea stolonilor plantaţi prea adânc. După 12-14 zile, se înlocuiesc plantele ca nu s-au prins sau sunt prea firave, folosindu-se stoloni din acelaşi soi.

 

În timpul perioadei de vegetaţie se fac lucrări de îngrijire, cu scopul obţinerii până în toamnă a unei culturi cu plante viguroase cu muguri de rod diferenţiaţi.  Când temperatura scade sub –5oC, se mulcesc plantele cu paie, frunze uscate sau rumeguş, aşezate în strat subţire, astfel încât să poată fi observate frunzuliţele rozetelor.

Pe suprafeţe mici, la mulcire se foloseşte folie de polietilenă, neagră sau cenuşie, lată de 70 cm şi groasă de 3 mm, care se perforează în prealabil la distanţele dintre plante şi ale cărei margini se introduc în sol. Plantarea stolonilor se face în orificiile foliei, după care se udă.

Avantajele utilizării foliei de culoare închisă la plantare sunt:

–         structura iniţială a solului este mai stabilă;

–         se evită evaporarea apei;

–         temperatura solului este mai ridicată;

–         se împiedică creşterea buruienilor;

–         nu sunt distruse prin praşile rădăcinile superficiale;

–         plantele sunt mai viguroase;

–         înfloritul şi coacerea fructelor se face mai timpuriu cu 3-4 zile;

–         stolonii apăruţi nu pot înrădăcina şi se elimină cu uşurinţă;

–         fructele nu vin în contact cu solul, fiind curate şi neatacate de putregai;

–         se elimină praşilele;

–         producţia obţinută acoperă cheltuielile generate de procurarea foliei.

În primăvara anului următor, după zvântarea solului, se strâng frunzele uscate şi materialul folosit pentru protejarea culturii peste iarnă şi se administrează 150 kg/ha azotat de amoniu pe intervalul dintre rânduri, încorporându-se la 6-8 cm.

Pe teren neacoperit, până la înflorire, sunt necesare 3-4 praşile şi 1-2 irigări, dacă este secetă,  aplicându-se tratamente fitosanitare. Odată cu apariţia primelor fructe în inflorescenţă este necesară mulcirea solului cu un strat de paie, gros de 3-4 cm şi lat de 20-25 cm, de-o parte şi de alta a rândului de plante, pentru a evita murdărirea fructelor.

 

Cultura multianuală a căpşunului

Durează de obicei 3 ani, recomandându-se aplicarea la planta premergătoare a 30-40 t/ha gunoi de grajd, pregătirea terenului făcându-se ca la cultura anuală, doar că terenul nu se mai modelează.

Înfiinţarea se poate face toamna, primăvara sau vara.

La plantarea de toamnă (din a doua jumătate a lunii august până la mijlocul lunii octombrie), rezultate bune se obţin în zonele cu precipitaţii suficiente în momentul plantării, sau care se pot iriga. Până la sfârşitul toamnei, plăntuţele înrădăcinează bine, îşi dezvoltă rozeta de frunze, dar formează puţini muguri de rod, ca urmare, în anul următor, producţia de fructe lipseşte sau este foarte mică.

Plantarea de primăvară (în martie-aprilie) este indicată în zonele deluroase şi nordice şi se caracterizează prin lipsa producţiei de fructe în anul respectiv, chiar recomandându-se îndepărtarea inflorescenţelor care apar, pentru a nu fi stânjenită dezvoltarea plantelor, cu repercusiuni asupra producţiei anului viitor.

Plantarea de vară (15 iulie-15 august) presupune utilizarea de stoloni refrigeraţi, sau recoltaţi direct din câmp, se caracterizează printr-o dezvoltare normală a plantelor, are loc diferenţierea mugurilor floriferi şi se obţin producţii mari de fructe atât în anul următor cât şi în viitorii doi ani.

Tehnica plantării. Când se plantează în rânduri, distanţa de plantare este de 80-90/20-25 cm, iar când se plantează în benzi, este de 30-40/20-25 cm, iar între benzi 75-80 cm.

Se folosesc stoloni viguroşi, care prezintă rădăcini de 8-10 cm şi au o rozetă formată din 3-5 frunze. Înainte de plantare, se fasonează rădăcinile (cele care depăşesc lungimea de 10 cm), se îndepărtează frunzele uscate, bolnave sau rănite, se mocirlesc şi se plantează stolonii în dreptul semnelor de pe sârma gradată.

Se aşează rădăcinile răsfirate, se pune peste ele pământ reavăn şi mărunţit, care se îndeasă cu mâinile, pentru a asigura un contact cât mai bun al rădăcinilor cu solul. Mugurele central trebuie să rămână la nivelul solului, neacoperit cu pământ. După plantare, obligatoriu se udă şi se continuă udarea până când se constată că plantele s-au prins.

Lucrările de îngrijire. Până la înflorit se aplică 3 praşile mecanice, la adâncimea de 8-10 cm şi 3 praşile manuale între plante pe rând, la adâncimea de 4-6 cm. Ca şi la cultura anuală, la începutul formării fructelor se face mulcitul. După recoltarea fructelor, se îndepărtează mulciul şi se efectuează a 4-a praşilă mecanică (la 8-12 cm) şi manuală (la 4-6 cm), se smulg buruienile din jurul tufelor şi se suprimă stolonii apăruţi.

Datorită tasării solului în momentul recoltării, este necesar ca în timpul verii să se mai execute 2-3 praşile, iar în septembrie să se facă o mobilizare a solului la adâncimea de 10-12 cm.

Pentru combaterea buruienilor se pot folosi şi erbicide, cum ar fi: Adol 80 WP, în doză de 3-3,5 kg/ha; Venzar 80 WP – în doză de 3-3,5 kg/ha; Devrinol 50 WP, în doză de 4-6 kg/ha; Dual Gold 960 EC, în doză de 1,2 l/ha sau Focul ultra, în doză de 3-4 l/ha.

Fertilizarea culturii constă în administrarea a 400-500 kg/ha superfosfat + 200-250 kg/ha sulfat de potasiu, care se aplică ½ toamna şi ½ după recoltarea fructelor + 300-360 kg/ha azotat de amoniu, aplicat în 3 reprize: toamna, primăvara înainte de înflorit şi după recoltarea fructelor.

După recoltarea fructelor, in plantaţiile cu vârsta de peste 2 ani,  se recomandă cositul frunzelor, urmat de aplicarea a 120-150 kg/ha azotat de amoniu, irigarea şi afânarea solului.

 

 

Cultura căpşunului remontant

Căpşunul remontant se caracterizează prin apariţia inflorescenţelor aproape pe întreaga perioadă de vegetaţie (din aprilie-mai şi până în octombrie-noiembrie), perioada de rodire fiind de 150-160 de zile.

Producţia nu este repartizată uniform pe întreaga perioadă de vegetaţie, ci prezintă două maxime, unul în mai-iunie şi altul în septembrie-octombrie. Înmulţirea acestor soiuri remontante se poate face prin stoloni sau prin despărţirea tufei.

Plantarea se realizează toamna sau primăvara. La plantarea de toamnă, inflorescenţele care apar nu se suprimă, deoarece vor continua să se dezvolte în primăvara următoare. În schimb, la plantarea de primăvară, se suprimă toate inflorescenţele apărute, oprindu-se numai cele care apar toamna.

Datorită fructificării abundente şi pe o perioadă lungă de timp, cerinţele căpşunului remontant pentru apă şi hrană sunt foarte mari. Ca urmare, la plantare se administrează 30-40 t/ha gunoi de grajd, iar anual se aplică 500-600 kg/ha superfosfat + 300-400 kg/ha sare potasică (½ din doză toamna şi ½ în iunie, după recoltarea fructelor) + 500-600 kg/ha (azotat de amoniu, aplicat în 4 reprize: ¼ – toamna, ¼ – primăvara timpuriu, cu 2 săptămâni înainte de înflorit, ¼ – după recoltarea fructelor din primul sezon şi ¼ – la începutul lunii august- pentru stimularea diferenţierii mugurilor florali şi recolta din toamnă).

După fiecare fertilizare se mobilizează solul şi se irigă. La soiurile care emit stoloni, este necesară îndepărtarea acestora de 3-4 ori pe an, pentru a preveni scăderea producţiei de fructe.

Mulcirea culturii este necesară pe parcursul întregii perioade de recoltarea fructelor, respectiv din mai şi până în octombrie, cea mai indicată fiind folia de polietilenă.

Plantaţia de căpşun remontant se exploatează economic timp de 2 ani, după care se defrişează.

 

 

Cultura protejată a căpşunului

Se practică sub adăposturi temporare sau permanente, fără căldură artificială, cum ar fi: tunelele din folie de plastic, serele-solar cu şi fără biocombustibil, clopotele de sticlă etc.).

Cultura sub tunele de plastic. Tunelele simple au o lărgime de 50-60 cm, schelet de susţinere format din fier-beton de 6-8 mm sau nuiele de salcie, lungi de 1,7 m şi groase de 1,5-2 cm, care se înfig în pământ la distanţe de 1 m. Acoperirea se face cu folie de polietilenă lată de 1,4 m şi groasă de 0,05-0,1 cm.

Aerisirea tunelului se face la început prin descoperirea la capete, apoi prin ridicarea foliei zilnic dimineaţa şi reaşezarea sa seara.

Tunelul dublu  este format din două tunele simple, acoperite la rândul lor cu un alt tunel larg de 3,3 m şi înalt de 1,8 m. Fiecare din cele două tunele simple, acoperă câte 4 rânduri de căpşun, distanţate la 30-35 cm, între tunele lăsându-se o potecă lată de 60-70 cm.

Acoperirea tunelului se face cu folie de polietilenă dublă, care asigură o temperatură mai ridicată, care grăbeşte coacerea fructelor cu 20-30 de zile faţă de cultura neprotejată şi cu 10-15 zile faţă de cultura în tunele simple.

Tehnologia aplicată culturii în tunele. Se protejează cultura anuală sau cea clasică (în anul II de vegetaţie), amplasată pe terenuri uşoare, scurse, care se încălzesc repede primăvara. Fertilizarea solului constă în administrarea a 40 t/ha gunoi de grajd + 200-250 kg/ha azotat de amoniu + 200-500 kg/ha superfosfat + 200-300 kg/ha sulfat de potasiu, după care se ară la adâncimea de 35-40 cm şi se nivelează.

La mijlocul lunii februarie se aşează tunelul direct pe cultură, respectiv folia de polietilenă. În primele 10-15 zile după acoperire nu este necesară aerisirea tunelului, dar apoi se face aerisirea, în orele calde din zi, când temperatura exterioară depăşeşte 18-20oC. În perioada înfloritului se aeriseşte zilnic, sau odată la două zile, ocazie cu care pătrund albinele asigurându-se polenizarea.

Lucrările de îngrijire sunt identice cu cele aplicate la cultura în câmp deschis (praşile, udări, tratamente fitosanitare etc.).

Serele-solar sunt construcţii permanente, cu durată de exploatare de 5-10 ani, la care se înlocuieşte numai folia din plastic şi care asigură coacerea fructelor mai devreme cu 20-30 zile, comparativ cu adăposturile temporare. În serele-solar se practică cultura anuală, lucrările agrotehnice fiind aceleaşi cu cele aplicate în tunelele din plastic.

Cultura căpşunului în sere asigură o coacere a fructelor cu 50-60 de zile mai devreme decât la cultura în câmp deschis şi uneori chiar mai devreme. Stolonii destinaţi înfiinţării culturii în sere, trebuie să fie bine dezvoltaţi, să prezinte 3-5 ramificaţii anuale purtătoare de muguri roditori şi să fi fost fortificaţi înainte de plantare.

Fortificarea stolonilor în câmp se face prin 3 metode:

–         repicarea timpurie a stolonilor de pe planta-mamă;

–         utilizarea stolonilor refrigeraţi;

–         folosirea stolonilor crescuţi în ghivece sau cuburi nutritive.

a) Repicarea stolonilor detaşaţi de planta-mamă se face în perioada 1 septembrie – 1 octombrie a anului premergător plantării în seră, la distanţa de 25/20 cm, timp în care se aplică 3-4 fertilizări şi tratamente fitosanitare.

b) stolonii refrigeraţi (păstraţi la frigider) se plantează în câmp la începutul lunii iunie la distanţa de 25/15 cm.

c) stolonii plantaţi în cuiburi din turbă sau ghivece nutritive, se menţin până toamna în aer liber, udându-se zilnic prin aspersiune şi fertilizându-se de 4 ori cu îngrăşăminte complexe. Întrucât plantele din ghivece prin transplantare rămân cu rădăcinile intacte, ele nu stagnează din creştere după transplantare.

 

Plantarea stolonilor în seră se face la sfârşitul lunii noiembrie, la temperaturi medii zilnice de până la 5oC, respectiv când plăntuţele sunt în repaus. Înainte de plantare, se fertilizează solul cu 30-40 t/ha gunoi de grajd + 150-200 kg/ha azotat de amoniu + 300-500 kg/ha superfosfat + 200-300 kg/ha sulfat de potasiu + 300 kg/ha sulfat de magneziu, apoi se mobilizează cu sapa rotativă şi se dezinfectează solul cu vapori de apă supraîncălziţi.

Se mărunţeşte solul, se nivelează şi se plantează, pe o travee de seră, două benzi a 4 rânduri la distanţa de 30/20 cm, între benzi distanţa fiind de 60-70 cm.

După plantare, timp de o lună de zile, se menţine o temperatură scăzută (1-5oC), numai pentru creşterea sistemului radicular şi nu şi a părţii aeriene, după care se ridică temperatura progresiv, în medie cu 1oC pe zi, până ajunge la 15-18oC. Când apar primele fructe, temperatura este urcată la 22-24oC pe timpul zilei şi 14-16oC pe timpul nopţii. Diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte are un rol foarte important asupra înfloritului, fecundării şi dezvoltării fructelor.

Umiditatea solului trebuie menţinută la 70-75 % din capacitatea de câmp, pentru ca cea atmosferică să ajungă noaptea la 90-100%, iar ziua să scadă la 65-70 %, prin aerisire. Este foarte importantă aerisirea, mai ales în perioada înfloritului, pentru a sigura o polenizare mai bună şi plante mai robuste.

În ceea ce priveşte lumina, este necesar iluminatul suplimentar, cu ajutorul unor lămpi normale, acesta începând atunci când stolonii pornesc în vegetaţie şi durează timp de 40 de nopţi, alternând ¼ oră lumină cu ¾ oră întuneric.

Polenizarea florilor se face cu ajutorul albinelor, fiind necesar un stup de albine la 800-100 m2 cultură de căpşun, sau se stropesc cu substanţe hormonale.

Cultura căpşunului în răsadniţe. Ţările cu tradiţie în cultura căpşunului (Olanda, Italia, Franţa) folosesc răsadniţele cu încălzire tehnică şi pentru forţarea căpşunilor. În aceste răsadniţe, amestecul de pământ este format din: două părţi pământ de ţelină + o parte mraniţă + o parte nisip + îngrăşăminte (15 g azotat de amoniu + 35 g superfosfat + 10 g sare potasică – la 15 kg amestec de pământ).

La plantare se folosesc stoloni care se repică în iunie-iulie în răsadniţe reci sau pe câmp, pe straturi special amenajate în vederea fortificării. În ianuarie, stolonii sunt transplantaţi în răsadniţe cu încălzite tehnică, pentru forţare.

Se plantează 8-9 plante/m2 de răsadniţă. Încălzirea (forţarea) începe la mijlocul lunii ianuarie şi durează două luni şi jumătate, timp în care se menţine în răsadniţe temperatura de 15-20oC. Maturarea fructelor începe în a doua jumătate a lunii martie şi durează până în ultima decadă a lunii aprilie, producţia de fructe variind între 1-4 kg fructe/m2.

 

Recoltarea fructelor

Datorită coacerii eşalonate a fructelor, recoltarea se face în 5-6 reprize. După recoltare, coacerea fructelor nu mai continuă, păstrându-şi aspectul exterior şi gustul pe care-l au în momentul detaşării de pe plantă.

Ţinând cont de destinaţie, fructele destinate livrării la distanţa mari se recoltează atunci când au culoarea roz sau roz-roşietică, în timp ce fructele livrate la distanţa mai mici se recoltează la maturitatea deplină. Recoltarea se face când nu este rouă sau stropi de ploaie, întrucât căpşunile sunt foarte perisabile şi sensibile la mucegaiuri şi putrezire.

 

Fructele destinate consumului în stare proaspătă se culeg cu caliciu şi peduncul, iar cele destinate industrializării se pot recolta fără caliciu.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play