O cultură de cannabis, compusă din 248 de plante, a fost descoeprită de poliţişti, în urma a patru percheziții efectuate în județele Constanța și Tulcea.
„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea și ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurillor D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea, au efectuat patru percheziţii în judeţele Constanţa şi Tulcea, în cadrul unei acţiuni ce a vizat destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri de risc„, infornează un comunicat al Poliţiei Române.
La una din percheziţii, făcută în oraşul Năvodari, județul Constanţa, s-a găsit „o cultură indoor de cannabis, alcătuită din 248 de plante în diferite stadii de vegetaţie, cu înălţimi cuprinse între 12 cn şi şi 1,80 metri. S-au mai ridicat aproximativ 20 kg de fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC – drog de mare risc) și echipamentele și substanțele folosite pentru întreținerea culturii de cannabis. Din celelalte imobile percheziţionate au fost ridicate bunuri folosite în activitatea infracțională: grindere metalice, telefoane mobile, calculatoare, cartele SIM, hard-diskuri-uri și SSD-uri.
În aceeaşi zi, au fost reţinute a patru persoane, urmând să se propună arestarea preventivă a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc, informează acelaşi comunicat.