Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cum sa faci bani fara sa muncesti

in Curiozitati

Sărac: “Banul este ochiul dracului”.
Bogat: “Lipsa banului este ochiul dracului”.

Cei bogaţi se îmbogăţesc tot mai mult, cei săraci sărăcesc tot mai mult, iar clasa de mijloc se zbate în datorii, deoarece despre bani nu se învaţă la şcoală ci acasă de la părinţi.
Sărac: “Vezi-ţi de şcoală şi învaţă serios”.
Sărac: “Nu-mi pot permite”. Creierul încetează să mai lucreze. Lenevie intelectuală.
Bogat: “Cum aş putea face să-mi permit asta?”. Creierul e pus la muncă.

Bogat: “Creierul meu este zilnic tot mai puternic pentru că îl exersez. Cu cât este mai puternic, cu atât câştig mai mulţi bani”.
Sărac: “Oamenii bogaţi să plătească mai multe impozite, ca să aibă grijă de cei mai puţin norocoşi”.
Bogat: “Impozitele îi pedepsesc pe cei care produc şi îi răsplătesc pe cei care nu produc”.
Sărac: “Învaţă serios ca să găseşti o companie bună la care să lucrezi”.

Bogat: “Învaţă serios ca să găseşti o companie bună pe care s-o cumperi”.
Sărac: “Motivul pentru care nu sunt bogat este că vă am pe voi, copiii”.
Bogat: “Motivul pentru care trebuie să fiu bogat este că vă am pe voi, copiii”.
Sărac: interzice conversaţiile despre afaceri şi bani la masă.
Bogat: încurajează conversaţiile despre afaceri şi bani la masă.
Sărac: “Când e vorba de bani, nu îţi asuma riscuri”.

Bogat: “Învaţă să stăpâneşti riscurile”.
Sărac: “Căminul nostru este cea mai mare investiţie şi cel mai mare activ al nostru”.
Bogat: “Casa mea este un pasiv şi când propria-ţi casă devine cea mai importantă investiţie înseamnă că ai încurcat-o”.
Sărac: plăteşte facturile la timp de la început.
Bogat: plăteşte facturile la timp, dar la sfârşit.

Tatăl sărac credea într-o companie sau într-un guvern care să se îngrijească de tine şi de nevoile tale, era mereu preocupat de creşterea salariului, de planurile de pensii, vacanţă şi altele. Agrea ideea de asigurări medicale plătite şi privilegiile pe care le acordă armata pensionarilor săi. De asemenea, iubea sistemul de funcţii definitive valabil în universităţi. Uneori, ideea protejării locului de muncă pe viaţă şi alte avantaje păreau mai importante decât slujba propriu-zisă. Adesea spunea: “Am muncit din greu pentru stat şi merit toate aceste drepturi”.

Tatăl bogat credea într-o independenţă financiară totală. El era împotriva mentalităţii “drepturilor”, socotind că duce la slăbiciuni şi la existenţa persoanelor nevoiaşe din punct de vedere financiar.
Sărac: se zbate să pună deoparte câţiva dolari.
Bogat: pur şi simplu creează investiţii.
Sărac: te învaţă cum să scrii un CV impresionant pentru o slujbă bună.
Bogat: te învaţă cum să faci planuri de afaceri şi financiare serioase astfel încât să poţi crea locuri de muncă.
Oamenii îşi modelează viaţa prin gânduri. Idei diferite pot avea efecte diferite asupra vieţii cuiva.
Sărac: “Nu voi fi niciodată bogat”. Acest gând s-a transformat în realitate.
Bogat: “Sunt un om bogat şi oamenii bogaţi nu fac asta”. Chiar dacă în acel moment era lefter.
Bogat: “Există o diferenţă între a fi sărac şi a fi lefter. A fi lefter e o situaţie temporară, a fi sărac e o situaţie veşnică”.
Sărac: “Nu mă interesează banii” sau “Banii nu contează”.
Bogat: “Banii înseamnă putere” sau “Eu nu muncesc pentru bani, banii muncesc pentru mine”.

Banii sunt o formă de putere. Dar şi mai puternică este educaţia financiară. Banii vin şi se duc, dar dacă ai o anumită educaţie în privinţa felului în care acţionează banii, poţi câştiga de pe urma acestei învăţături şi poţi să începi să-ţi construieşti averea. Motivul pentru care simpla gândire pozitivă nu funcţionează este acela că majoritatea oamenilor au făcut şcoală, dar n-au învăţat niciodată despre felul în care funcţionează banii, aşa încât îşi petrec viaţa muncind pentru bani.

“Cei bogaţi nu muncesc pentru bani”

Doi copii de 9 ani, colegi de şcoală, Robert şi Mike au acceptat să lucreze pentru “tatăl cel bogat” (tatăl natural al lui Mike) pentru 10 cenţi pe oră, 3 ore sâmbăta, cu promisiunea că vor fi învăţaţi cum să facă bani. Trebuiau să şteargă de praf cutiile de pe rafturile unei băcănii. Vânzătoare era d-na Martin. Robert îşi cheltuia de fiecare data banii pe albume cu benzi desenate care erau 10 cenţi bucata. Tatăl lui Mike, “cel bogat”, nu-i învăţa nimic, iar, în plus, trebuiau să renunţe la meciurile de baseball din fiecare sâmbătă.

După 4 săptămâni, Robert s-a hotărât să renunţe: devenise sclav cu 10 cenţi pe oră ceea ce era foarte puţin. Când i-a spus lui Mike despre decizia lui, acesta a zâmbit şi i-a răspuns că tatăl lui prevăzuse acest lucru şi din acest moment îi invită la o discuţie. Robert a rămas foarte mirat că tatăl cel bogat aşteptase ca el să ajungă la exasperare şi abia apoi urma să aibă loc prima întâlnire cu prima discuţie. Mike a explicat: “Tata e mai altfel. El predă altfel decât tatăl tău. Mama şi tatăl tău ţin multe predici. Tata e mai scump la vorbă, glăsuieşte mai puţin. Aşteaptă până sâmbătă. Am să-i spun că eşti pregătit.”

Robert era hotărât să ceară socoteală. Tatăl cel bun (“cel sărac”) era indignat, se încălca legea privind angajarea minorilor. Oricum, salariul trebuia să fie cel puţin 25 cenţi pe oră şi, de fapt, el nici nu avea nevoie de slujba asta nenorocită. Numai că, în următoarea sâmbătă, tatăl cel bogat l-a pus să aştepte în antreu vreo oră, deşi nu era nimeni în audienţă.

“Am înţeles că vrei să-ţi măresc leafa, în caz contrar tu fiind hotărât să pleci”, i-a zis tatăl cel bogat.

“Păi nu v-aţi ţinut de cuvânt”, a strigat copilul aproape izbucnind în lacrimi. “Mi-aţi promis că mă învăţaţi. Am lucrat din greu, am renunţat la meciurile de baseball şi azi m-aţi pus să aştept degeaba, dovedind lipsă de respect faţă de mine. M-aţi minţit. Sunteţi un escroc, aşa cum zice toată lumea. Vreţi toţi banii pentru dv. şi n-aveţi grijă de angajaţi. Nu m-aţi învăţat nimic.”

“Cum ştii că nu te-am învăţat nimic? Oare învăţatul presupune statul de vorbă sau un curs?” l-a întrebat calm tatăl cel bogat.

“Păi, da” i-a replicat copilul.

“Asta vă învaţă pe voi la şcoală. Dar nu asta vă învaţă şi viaţa. Şi, după părerea mea, viaţa este cel mai bun dascăl. În majoritatea cazurilor, viaţa nu-ţi vorbeşte, ci te împinge de la spate. Oamenii au două posibilităţi. Unii lasă viaţa să-i împingă de la spate fără sens, alţii se înfurie şi împing şi ei. Dar împing împotriva şefilor, a slujbei lor sau a soţului ori a soţiei. Ei nu-şi dau seama că de fapt viaţa este cea care-i împinge.”

Copilul nu înţelegea nimic din ceea ce spunea tatăl cel bogat.

“Viaţa ne împinge pe noi toţi. Unii renunţă, alţii se luptă. Puţini învaţă şi merg mai departe. Chiar sunt încântaţi că viaţa îi împinge încolo şi încoace. Aceşti puţini aleşi dovedesc că au nevoie şi doresc să înveţe ceva. Învaţă şi merg mai departe. Majoritatea abandonează şi câţiva, ca tine, se luptă. Dacă vei învăţa bine această lecţie, vei deveni un tânăr înţelept, bogat şi fericit. Dacă nu, îţi vei petrece tot restul zilelor dând vina pe viaţă pentru slujba care o ai, pentru faptul că eşti prost plătit sau pentru problemele care le atribui întotdeauna şefului.

Îţi vei trăi toată viaţa sperând că-ţi va oferi o mare şansă care să-ţi rezolve toate problemele financiare. Sau dacă eşti genul de om care n-are curaj, renunţi de câte ori viaţa te împinge încolo şi încoace. Dacă eşti aşa, îţi vei trăi viaţa fără riscuri, făcând ceea ce trebuie şi păstrându-te pentru ceva ce nu se va întâmpla niciodată. După care vei muri ca un bătrânel plicticos. Vei avea mulţi prieteni, pentru că eşti un tip atât de drăguţ şi de muncitor. Îţi vei trăi viaţa fără riscuri şi făcând exact ceea ce trebuie, dar adevărul este că vei lăsa viaţa să te supună. În adâncul sufletului, înseamnă că eşti îngrozit de asumarea riscurilor. Ai vrea să câştigi, dar teama de a pierde este mai mare decât fericirea de a câştiga. În adâncul sufletului, numai tu ştii că de fapt n-ai avut curajul să încerci. Şi totuşi alegi să trăieşti fără riscuri.”

“V-aţi jucat cu mine?”

“Se poate spune si aşa. Să zicem că doar te-am lăsat să vezi ce gust are viaţa.”

“Ce gust are viaţa?”, întrebă copilul încă furios, dar curios acum, încă dispus să înveţe.

“Voi, băieţi, aţi fost primii care m-aţi rugat să vă învăţ cum să faceţi bani. Am peste 150 de angajaţi şi nici unul nu m-a întrebat ce ştiu despre bani. Mi-au cerut o slujbă şi un salariu, dar niciodată nu m-au rugat să-i învăţ cum e cu banii. Astfel încât majoritatea îşi vor petrece cei mai buni ani ai vieţii lor muncind pentru bani şi neînţelegând de ce muncesc, de fapt. Deci, atunci când Mike mi-a spus că vrei să te învăţ cum se fac banii, am hotărât să trasez un parcurs cât mai apropiat de cel al vieţii reale. Aş putea să-ţi vorbesc la nesfârşit şi să nu auzi nimic din ceea ce spun. Aşa încât am hotărât să las viaţa să te împingă de la spate, pentru ca tu să mă auzi mai bine. De aceea ţi-am plătit doar 10 cenţi pe oră.”

“Şi ce am învăţat din faptul că am lucrat cu doar 10 cenţi pe oră”, a întrebat Robert. “Că sunteţi avar şi vă exploataţi muncitorii?”

Tatăl cel bogat a zâmbit iar: “Ar fi mai bine să-ţi schimbi punctul de vedere. Nu mai da vina pe mine, gândindu-te că eu sunt problema. Daca vei judeca aşa, va trebui să mă schimbi. Când vei înţelege că tu eşti problema, atunci te vei putea schimba, vei învăţa ceva şi vei deveni mai înţelept. Cei mai mulţi doresc ca toţi oamenii de pe lumea asta să schimbe pe oricine altcineva în afară de ei înşişi. Te asigur că este mult mai uşor să te schimbi tu însuţi decât să schimbi pe altcineva. Nu da vine pe mine pentru problemele tale.”

“Dar nu mi-aţi plătit decât 10 cenţi.”
“Şi ce ai învăţat din asta?”
“Că sunteţi zgârcit”, a spus copilul un pic indignat.
“Vezi? Crezi că eu sunt problema. Dacă vei continua să reacţionezi aşa, nu vei învăţa niciodată nimic. Dacă vei gândi că eu sunt problema, ce-ţi rămâne de făcut?”

“Dacă nu-mi plătiţi mai mult sau dacă nu mă trataţi cu ceva mai mult respect, învăţându-mă, aşa cum v-am rugat, am să renunţ.”
“Bine zis. Asta fac cei mai mulţi. Renunţă, îşi caută o altă slujbă, o ocazie mai bună, o plată mai convenabilă, crezând că noua slujbă sau o plată mai mare vor fi soluţia problemei. În majoritatea cazurilor, lucrurile nu stau aşa.”

“Şi atunci care ar fi soluţia problemei? Să accept amărâţii ăştia de 10 cenţi pe oră şi să zâmbesc?”

“Asta e ceea ce fac ceilalţi oameni. Acceptă plata ştiind că altfel vor avea probleme financiare şi mai mari. Dar altceva nu mai fac, aşteptând doar o mărire a salariului, crezând că asta le va rezolva problema. Majoritatea acceptă pur şi simplu şi unii îşi mai iau încă o slujbă, muncind din greu, din nou mulţumindu-se cu o leafă mică.”

“Şi atunci care ar fi rezolvarea problemei?”, zise copilul privind în podea şi înţelegând că făcuse cunoştinţă cu viaţa reală.

“Asta. Ceea ce ai între cele două urechi”, zise tatăl cel bogat mângâindu-l uşor pe cap.

“Aceasta este lecţia nr. 1. Omul sărac şi cel din clasa de mijloc muncesc pentru bani. Cei bogaţi pun banii să muncească pentru ei.”
Sărac: “Fiule, vreau să studiezi serios, să iei note mari, pentru a-ţi găsi o slujbă sigură la o companie mare. Şi să te încredinţezi că ai şi toate avantajele respective.”
Bogat: “Vreau să înveţi cum să faci ca banii să muncească pentru tine şi nu invers.”

Tatăl ce bogat şi-a continuat prima lecţie. “Mă bucur că te-ai înfuriat că munceşti pentru 10 cenţi pe oră. Dacă nu te-ai fi înfuriat şi ai fi acceptat senin, ar fi trebuit să-ţi spun că nu te pot învăţa nimic. Vezi tu, adevărata învăţătură presupune energie, pasiune şi o dorinţă arzătoare. Furia joacă un rol important în această formulă, pentru că pasiunea este un amestec de furie şi de iubire. Când e vorba de bani, majoritatea oamenilor doresc să nu-şi asume nici un fel de riscuri. Deci nu-i călăuzeşte pasiunea, ci frica.”

“De asta acceptă o slujbă prost plătită?”

“Da. Unii spun că-i exploatez pe oameni. De fapt, ei se exploatează singuri. Lor le e frică, nu mie. Nu e nevoie să-i plătesc mai mult. Chiar dacă le-aş da mai mulţi bani, asta nu le-ar rezolva problema. Uită-te la tatăl tău. Câştigă o mulţime de bani şi tot nu-şi poate plăti facturile. Cei cărora li se dau mai mulţi bani, în majoritatea cazurilor, se înglodează şi mai tare în datorii. Vezi tu, tatăl tău a urmat şcoli înalte pentru a căpăta o slujbă bine plătită. Ceea ce s-a şi întâmplat. Dar tot are probleme financiare, pentru că la şcoală nu a învăţat nimic despre bani. În plus, el crede în ideea că trebuie să muncească pentru bani.”

“Şi dv. nu credeţi asta?”, a întrebat copilul.

“Nu prea. Dacă vrei să înveţi să munceşti pentru bani, atunci vezi-ţi de şcoală. Acela este locul ideal unde se învaţă aşa ceva. Dar dacă vrei să înveţi cum să pui banii să muncească pentru tine, asta numai eu pot să te învăţ şi asta doar în cazul în care eşti dispus şi vrei să înveţi.”

“Oare nu toată lumea vrea să înveţe asta?”

“Nu. Pur şi simplu pentru că este mai simplu să înveţi să munceşti pentru bani, mai ales dacă sentimentul principal este cel al fricii atunci când se deschide subiectul bani. Nu uita că doar frica este cea care îi face pe cei mai mulţi să muncească şi să aibă o anumită slujbă. Frica de faptul că nu-şi vor putea plăti facturile, frica de a nu fi concediaţi, frica de a nu avea destui bani, frica de a nu fi nevoiţi s-o ia de la capăt. Acesta este preţul studiului pentru o anumită profesiune sau meserie şi apoi al muncii pentru bani. Majoritatea devin sclavi ai banilor şi se înfurie pe şefii lor.

La 9 ani ai simţit deja ce înseamnă să lucrezi pentru bani. Fiecare angajat se simte groaznic când e pus să aştepte la coadă ca să intre la şef, iar când primeşte plata Statul deja şi-a luat partea lui prin impozite. Întotdeauna angajatului i se pare că primeşte prea puţin, dar nu are ce face din cauza fricii. Cei bogaţi nu lasă Statul să le facă una ca asta, numai cei săraci şi cei din pătura mijlocie. Pun pariu că eu câştig mai mult decât tatăl tău, totuşi el plăteşte mai multe impozite.”

“Deci tatăl meu are probleme cu impozitele pentru că nu înţelege cum funcţionează banii?”

“Impozitele sunt doar o mică parte din ceea ce ai de învăţat atunci când faci banii să muncească pentru tine. Sunt multe de învăţat. Studierea banilor va continua pentru mine tot restul vieţii, pentru că pe măsură ce aflu mai multe îmi dau seama că trebuie să ştiu şi mai multe. Cei mai mulţi dintre oameni nu studiază acest subiect. Merg la muncă, îşi încasează leafa, îşi echilibrează contul şi asta e tot. Şi culmea, se mai şi întreabă de ce au probleme cu banii. După care cred că dacă ar avea mai mulţi bani asta le-ar rezolva problema. Puţini îşi dau seama că problema constă în lipsa unei educaţii financiare. Aşadar mai ai acea pasiune pentru studiu?”

Copilul a dat din cap afirmativ.

“OK. Şi fiindcă spuneai că vrei să înveţi să nu munceşti pentru bani, de acum înainte n-am să-ţi mai plătesc nimic. Acum, întoarce-te la treabă. Mike e deja la muncă.”

Lui Robert nu-i venea să creadă. Venise pentru mărire de leafă şi pleca să muncească pe gratis. Vreme de trei săptămâni, cei doi copii au muncit pe gratis. Robert nici nu i-a spus tatălui său despre asta. Era sigur că nu va înţelege şi nici nu vroia să explice ceva ce nici el nu înţelegea prea bine.

Evitarea uneia dintre cele mai mari capcane ale vieţii

Tatăl cel bogat i-a invitat pe cei doi copii la o plimbare în parc.
“Aţi mai învăţat câte ceva?” Copiii s-au privit unul pe altul şi au ridicat din umeri.
“Sunteţi confruntaţi cu una din cele mai importante lecţii ale vieţii. Dacă o veţi învăţa, vă veţi bucura de multă libertate şi de siguranţa zilei de mâine. Dacă nu o veţi învăţa, veţi sfârşi ca d-na Martin şi ca majoritatea celor care joacă fotbal aici în parc. Ei muncesc din greu pentru o nimica toată, făcându-şi iluzii că au o slujbă sigură şi aşteptând cu nerăbdare concediul anual de trei săptămâni şi o pensie amărâtă după 45 de ani de muncă. Dacă această perspectivă vă încântă, am să vă măresc leafa la 25 de cenţi pe oră.”

“Dar aceştia sunt nişte oameni foarte muncitori. De ce vă bateţi joc de ei?”
“D-na Martin este ca o mamă pentru mine. Niciodată n-aş face una ca asta. Voi trebuie să înţelegeţi ceva ce majorităţii oamenilor le scapă pentru că au o perspectivă mult prea îngustă. Mulţi nu-şi dau seama în capcana în care se află. Nu vi se pare tentant să căpătaţi 25 de cenţi pe oră?”

Copiii au dat din cap că “nu”, dar realitatea era alta.
“Bine, atunci am să vă dau 1 dolar pe oră.”
Robert simţea că-i sare inima din piept, dar n-a spus nimic.
“Bine, 2 dolari pe oră.”
Pentru anul 1956, cu 2 dolari pe oră Robert devenea cel mai bogat copil din lume. Parcă şi vedea o bicicletă nouă, o mănuşă nouă de baseball şi admiraţia prietenilor. Tatăl cel bogat ştia că orice om are slăbiciunile lui şi că poate fi parţial cumpărat. Şi mai ştia că orice om, în egală măsură, nu poate fi niciodată cumpărat în anumite privinţe. Se punea problema care parte va rezista mai mult.
“Bine, 5 dolari pe oră.”

Deodată, copiii s-au trezit la realitate şi s-au calmat. Oferta devenise caraghioasă. Puţini adulţi câştigau în vremea aceea 5 dolari pe oră. Controlul a fost preluat de partea care nu putea cumpărată.

“Bun. Aproape toţi oamenii au un preţ. Şi asta din pricina fricii şi a lăcomiei. Mai întâi teama de rămâne fără bani ne motivează să muncim din greu şi, odată ce primim leafa, lăcomia sau dorinţa ne face să ne gândim la tot felul de lucruri pe care le-am putea cumpăra. Atunci se creează un anumit tipar. Tiparul conform căruia se trezesc, merg la muncă, îşi plătesc facturile, se trezesc, merg la muncă, îşi plătesc facturile… Din acel moment, viaţa lor este pentru totdeauna prada fricii şi a lăcomiei. Dacă le oferi mai mulţi bani, ei vor continua acest ciclu, pentru că îşi vor spori cheltuielile. Asta este ceea ce eu numesc Cursa Şobolanului.”

“Bine, atunci care este cealaltă cale? Ne-am cam săturat să muncim din greu, mai ales pe degeaba.”
“Ei bine, băieţi, sper ca aceasta să fie cea pe care o veţi găsi muncind şi studiind alături de mine. De asta nu vă mai plătesc. Primul pas ar fi sinceritatea.”
“Dar noi nu am minţit”, a zis Robert.
“N-am spus că aţi minţit. Am zis să spuneţi adevărul referitor la ceea ce simţiţi. Nu trebuie să o spuneţi altcuiva, decât vouă înşivă.”
“Vreţi să spuneţi că oamenii din parc, cei care muncesc pentru dv., d-na Martin, ei toţi nu fac asta?”

“Mă îndoiesc. În schimb, trăiesc cu teama lipsei banilor. În loc să se confrunte cu această frică, ei reacţionează şi nu gândesc. Reacţionează emoţional, în loc să-şi pună capul la contribuţie. După care se aleg cu câţiva bănuţi şi din nou pun stăpânire pe ei bucuria, dorinţa şi lăcomia de a o lua de la capăt şi din nou reacţionează în loc să gândească.”
“Deci sentimentele iau locul gândirii.”

“Exact. Ei reacţionează în raport cu sentimentele lor şi nu reuşesc să mai gândească. Ei simt frica şi merg la muncă, sperând că banii îi vor scăpa de frică. Această teamă veche îi bântuie şi i-a împins în această capcană şi muncesc din pricina ei, câştigă bani, muncesc, iar câştigă bani, totul în speranţa că vor scăpa de frică. Banii deţin controlul asupra sentimentelor lor, dar şi asupra sufletelor lor. Băieţi, aş vrea ca voi să evitaţi această capcană. Asta aş vrea de fapt să vă învăţ. Nu doar să fiţi bogaţi, pentru că bogăţia nu rezolvă problema. Banii nu pot domoli sufletul tulburat de frică şi de dorinţă. De fapt, motivul pentru care mulţi oameni sunt bogaţi nu este dorinţa, ci frica.

Ei cred că banii pot îndepărta frica lipsei de bani, frica de sărăcie şi astfel adună averi întregi ca să descopere că tot nu scapă de frică. Pentru că acum se tem să nu piardă aceşti bani. Ştiu oameni care au milioane şi care acum se tem mai mult decât atunci când erau săraci. Sufletul lor plin de slăbiciuni este tot mai disperat. Nu vor să-şi piardă stilul de viaţă asigurat de bani, îşi fac griji în legătură cu ce ar putea gândi prietenii lor dacă şi-ar pierde toţi banii. Mulţi sunt disperaţi şi se îmbolnăvesc de nervi, chiar dacă par bogaţi şi au o mulţime de bani.”

“Deci omul sărac este mai fericit?”
“Nu cred. Evitarea banilor este tot un fel de psihoză, ca şi ataşamentul exagerat faţă de ei. Totuşi, sentimentele ne fac oameni, ne fac să existăm. Sentimentul denotă o energie în mişcare. Fii sincer în privinţa sentimentelor şi foloseşte-ţi inteligenţa şi sentimentele în favoarea ta, şi nu împotriva ta. De exemplu, când o persoană spune < >, mai mult ca sigur că ea gândeşte emoţional. Frica de a nu avea bani generează acest gând. În loc să dea fuga să-şi ia o slujbă pentru a câştiga câţiva bănuţi ar putea să-şi pună următoarea întrebare < >. După părerea mea, nu. Mai ales atunci când ai o privire de ansamblu asupra vieţii. Slujba este de fapt o soluţie pe termen scurt, pentru o problemă pe termen lung. Vreau să vă învăţ să stăpâniţi puterea banilor, să nu vă temeţi de ei. Şi asta nu se predă la şcoală. Dacă nu veţi învăţa asta, veţi deveni robii banilor.”

În sfârşit, Robert pricepea. Totul era logic acum. Tatăl cel bogat dorea să le lărgească perspectiva, să-i facă să vadă ceea ce d-na Martin nu putea să vadă, ca de altfel nici angajaţii lui şi nici chiar tatăl lui bun.

“Nu mă interesează să vă spun doar cum să faceţi grămezi de bani. Asta nu vă va ajuta să vă stăpâniţi frica sau dorinţa. Dacă nu vă veţi stăpâni mai întâi frica şi dorinţa şi vă veţi îmbogăţi, nu veţi fi altceva decât nişte sclavi bine plătiţi.”
“Cum putem evita capcana, atunci?”, a întrebat Robert.
“Principala cauză a sărăciei sau a zbaterii în marasmul financiar o reprezintă teama şi neştiinţa, şi nu economia sau statul sau cei bogaţi. Frica cu care se intoxică pe sine şi ignoranţa sunt cele care îi ţin pe oameni în capcană. Voi, băieţi, mergeţi la şcoală, luaţi-vă diplomele şi eu am să vă învăţ să nu cădeţi în capcană.”

“Ne-ai vorbit de teama de a nu avea bani. Dar cum ne afectează gândirea această dorinţă de bani?”, a întrebat Mike.

“Ce aţi simţit atunci când v-am ispitit cu o creştere a salariului? Aţi băgat de seamă cum vi se trezeşte dorinţa? Faptul că nu aţi cedat sentimentelor şi că aţi fost în stare să vă amânaţi reacţia şi să gândiţi temeinic a fost lucrul cel mai important. Asta contează. Întotdeauna vom avea sentimente de teamă şi de lăcomie. Cel mai important lucru pentru voi este să folosiţi aceste sentimente în avantajul vostru, iar pe termen lung să nu le lăsaţi să pună stăpânire pe gândirea voastră.

Ignoranţa este cea care intensifică teama şi dorinţa. În momentul în care o persoană încetează să se mai cunoască, se instalează ignoranţa. Această luptă este o decizie clipă de clipă, a învăţa să deschizi sau să închizi mintea cuiva. Şcoala este extrem de importantă. Oricine are nevoie de profesori, doctori, mecanici, artişti, bucătari, pompieri, soldaţi, etc. Şcoala îi formează astfel încât societatea noastră să înflorească şi să prospere. Din păcate, pentru cei mai mulţi oameni, şcoala este sfârşitul şi nu începutul. Să trăiţi o existenţă în care leafa pe care o câştigaţi să aibă ultimul cuvânt nu este viaţă adevărată. A crede că o slujbă îţi poate da sentimentul de siguranţă înseamnă a te minţi singur. Nu lăsaţi ca banii să vă conducă destinul. Învăţaţi să vă folosiţi sentimentele pentru a gândi şi nu gândiţi cu sentimentele.”

“Puteţi să ne spuneţi care este diferenţa dintre o gândire emoţională şi una cu capul?”

“Sigur că da. Mereu aud ceva de genul < > sau < > sau < > sau < <Îmi place slujba asta pentru că este una sigură>>, în loc să spună < >. Ultima întrebare duce la o blocare a gândirii emoţionale şi îţi dă ocazia să gândeşti limpede.”

După această discuţie, cei doi copii au continuat să lucreze pe gratis timp de două săptămâni. Ei continuau să reflecteze şi să stea de vorbă despre cum ar putea face bani. După o perioadă, Robert a observat că d-na Martin tăia coperta albumului cu benzi desenate pe din două. Păstra numai jumătate de copertă iar restul arunca într-o ladă mare de carton maroniu. Când a întrebat-o ce face cu cărţile din lada respectivă, ea a răspuns: “Le arunc. Îi dau distribuitorului de benzi desenate doar jumătate din copertă, ca să ştie ce marfă mi-a adus deja. Trebuie să vină cam într-o oră.” Copiii au aşteptat să apară distribuitorul şi l-au întrebat dacă pot să ia ei albumele care oricum se aruncau. Distribuitorul a răspuns că se poate doar dacă ei lucrează pentru magazin, iar albumele să nu fie revândute.

Parteneriatul celor doi copii renăscuse. La Mike acasă, într-o cameră la subsol, au făcut ordine şi au deschis o bibliotecă cu sute de albume de benzi desenate. Sora mai mică a lui Mike era bibliotecară pentru că îi plăcea să înveţe. Era deschisă 2 ore pe zi şi copiii din cartier plăteau 10 cenţi şi citeau câte albume doreau în această perioadă. Ei erau mulţumiţi având în vedere că un album nou costa 10 cenţi, iar la bibliotecă puteau citi la acelaşi cost 4-5 bucăţi. Robert şi Mike strângeau cam 9-10 dolari pe săptămână timp de trei luni.

Sora lui Mike câştiga 1 dolar pe săptămână şi avea voie să citească benzile desenate pe gratis, ceea ce făcea rareori, pentru că ea învăţa mereu. Cei doi copii se ţineau de cuvânt, muncind în continuare la magazin în fiecare sâmbătă şi adunând benzile desenate din diverse prăvălii. S-au ţinut de cuvânt şi faţă de distribuitor, pentru că nu revindeau albumele. Au încercat să deschidă şi o filială dar nu au mai găsit pe nimeni atât de conştiincios şi de încredere ca sora lui Mike.

După trei luni s-a încins o bătaie la bibliotecă din cauza unor derbedei şi tatăl lui Mike le-a cerut să renunţe la afacere şi le-a spus că nu mai trebuie să vină sâmbăta la lucru. El era foarte încântat că băieţii au învăţat prima lecţie atât de bine şi acum urmau alte lucruri noi de învăţat. Nefiind plătiţi pentru munca de la magazin, ei au trebuit să-şi folosească imaginaţia pentru a găsi o soluţie de a face bani. Cu această mică afacere ei au reuşit să deţină controlul asupra finanţelor lor şi să nu mai depindă de patron. Lucrul cel mai bun era că ieşeau bani şi când nu erau prezenţi la faţa locului. Banii au muncit pentru ei. Copiii au realizat că în loc să fie plătiţi cu un salariu, tatăl cel bogat le dăduse mult mai mult.

“De ce trebuie predat alfabetul financiar”

În 1990, Mike a preluat imperiul tatălui său şi acum îşi formează fiul exact la fel cum şi el a fost educat de tatăl său.

Robert s-a retras din afaceri în 1994, la 47 de ani, iar soţia sa 37 de ani. Averea creată nu depinde de inflaţie şi în cazul unor schimbări catastrofale ea va creşte automat. Valorile pe care le deţin sunt suficient de importante ca să crească de la sine. E ca atunci când plantezi un copac. Îl uzi câţiva ani şi într-o bună zi nu mai are nevoi de tine. Rădăcinile lui s-au înfipt suficient de adânc. Apoi copacul îţi dă umbră, spre marea ta bucurie.

Lumea financiară cunoaşte momente de înflorire dar şi de cădere. Dacă oamenii sunt pregătiţi să fie flexibili, deschişi şi să înveţe, atunci se vor îmbogăţi mai tare de-a lungul acestor schimbări. Inteligenţa rezolvă problemele şi produce bani. Banii fără o inteligenţă financiară sunt nişte bani care se duc repede. Foarte mulţi oameni nu reuşesc să înţeleagă că în viaţă nu contează câţi bani faci, ci câţi păstrezi. Mulţi oameni câştigă la loterie, iar apoi redevin săraci. Sau sportivi care la 24 de ani câştigă milioane, iar la 34 dorm pe sub poduri. Atunci când Robert este întrebat “Spune-mi cum să mă îmbogăţesc?” sau “De unde să încep?”, răspunsul lui, adesea, îi dezamăgeşte pe cei mai mulţi. Cuvintele aparţin tatălui cel bogat: “Dacă vrei să fii bogat, trebuie să ştii alfabetul financiar”. Majoritatea doresc să construiască clădiri ca Empire State, dar pe o fundaţie firavă sau chiar inexistentă.
Regula nr. 1 (şi unica): trebuie înţeleasă foarte bine regula dintre active şi pasive. “Oamenii bogaţi cumpără şi adună active. Oamenii săraci sau din pătura de mijloc adună pasive, despre care ei cred că sunt active”. “Activele nu sunt definite de cuvinte, ci de cifre. Şi dacă nu ştii să citeşti nişte cifre, nu vezi diferenţa dintre active şi o groapă. În contabilitate nu contează cifrele, ci ceea ce ne spun ele. E ca la cuvinte. Nu contează cuvintele în sine, ci povestea pe care ţi-o spun. Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi, trebuie să citiţi şi să înţelegeţi cifrele.”
Modelul circuitului financiar al unui activ este prezentat mai jos.

Venit
Cheltuieli

Active Pasive

Desenul acesta este o declaraţie de venituri care se mai numeşte şi declaraţie de profit şi pierderi. El măsoară venitul şi cheltuielile, banii care intră şi care ies. Următorul grafic este o balanţă. Se numeşte aşa pentru că trebuie să creeze un echilibru între active şi pasive. Este vital a se înţelege relaţia dintre declaraţia de venituri şi bilanţ.
Modelul circuitului financiar al unui pasiv este prezentat mai jos.

Venit
Cheltuieli

Active Pasive

Activele sunt ceva care îţi bagă banii în buzunar.
Pasivele sunt ceva care îţi scot banii din buzunar.
Asta este tot ce trebuie ştiut. Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi petreceţi-vă viaţa achiziţionând active. Dacă vreţi să fiţi săraci sau să faceţi parte din pătura de mijloc, petreceţi-vă viaţa cumpărând pasive.
Exemple de pasive: ipoteci, împrumuturi, cărţi de credit, care se conectează cu următoarele cheltuieli: impozite, ipoteca, chiria, mâncarea, hainele, distracţia, alte cheltuieli fixe. Toate acestea trebuie acoperite doar din leafă în cazul unei persoane sărace.

Exemple de active: acţiuni, obligaţiuni, note de credit, bunuri imobiliare, proprietăţi intelectuale, care se conectează cu următoarele venituri: dividendele, dobânda, venit din închirieri, redevenţele, plus, eventual, leafa. Se observă că aceleaşi cheltuieli se pot acoperi acum mult mai uşor, având mai multe surse de venit. Se va ajunge astfel încât să nu se mai depindă de leafă şi persoana bogată va dobândi astfel libertate financiară.

Degeaba posedăm bani mulţi dacă îi cheltuim pe toţi. Se poate ajunge, de fapt, la amplificarea problemelor financiare odată cu mărirea salariului sau câştigarea unui premiu la loto. De aceea, persoanele bogate devin mai bogate, iar cele sărace mai sărace, pentru că există o diferenţă majoră în felul cum sunt folosiţi banii. Banii scot la iveală lipsurile noastre ca oameni. Banii nu fac decât să accentueze modelul circuitului banilor prezent în mintea noastră. Dacă modelul presupune cheltuirea a tot ce aveţi, mai mult ca sigur că dacă veţi avea mai mulţi bani veţi cheltui şi mai mult. De unde şi proverbul: “Nebunul îşi înnebuneşte banii”.

Japonezii stăpânesc trei lucruri: mânuirea săbiei, a bijuteriilor şi a oglinzilor. Sabia este puterea armelor, bijuteriile simbolizează puterea banilor: “Nu uita regula de aur: cine are aurul stabileşte regula jocului”. Oglinda simbolizează puterea cunoaşterii de sine. Cunoaşterea de sine este cea mai importantă dintre cele trei. Tendinţe la modă:
Sărac: “Casa ta este un activ. Ia-ţi un împrumut pe termen prelungit şi mai scapă de datorii. Munceşte mai mult. Mai ia-ţi o slujbă. Este o avansare. Cândva voi ajunge vicepreşedinte. Economiseşte bani. Când o să mi se mărească leafa o să cumpăr o casă mai mare. Fondurile mutuale sunt sigure.”

Dacă vrei să determini pe cineva să facă ceva e suficient să-i spui: “Nu cred că poţi să o faci.”
O om inteligent angajează persoane care sunt mai inteligente decât el.
Şcolile produc buni angajaţi şi nu buni patroni.
Sărac: “Banii nu sunt importanţi. Dacă-ţi demonstrezi capacitatea profesională banii vor veni de la sine”.
Averea unei persoane măsoară, de fapt, câţi bani produc banii acelei persoane. Cu alte cuvinte, capacitatea de supravieţuire financiară pe timp cât mai îndelungat, în cazul în care persoana decide să se oprească din produs bani.
În cazul în care se doreşte creşterea cheltuielilor, trebuie mai întâi crescut fluxul de bani pe circuitul activelor care să ducă la sporirea venitului şi abia apoi se poate cheltui excedentul. Nu trebuie apelat la un împrumut de la bancă pentru care se garantează cu casa proprie. Excedentul de venit trebuie investit mai departe pentru ca acesta să crească în avalanşă.

“Vezi-ţi singur de afacerea ta”

Ray Kroc, fondatorul companiei McDonald’s, se ocupă de fapt cu afaceri imobiliare şi nu cu vânzare de hamburgheri. Practic, persoana care cumpără hamburgherul plăteşte şi terenul pe care este amplasată clădirea şi care aparţin companiei lui Ray Kroc. În prezent, McDonald’s este cel mai important proprietar de terenuri din lume, având un teren chiar mai întins decât Biserica Catolică, deţine cele mai importante intersecţii sau colţuri de stradă din America, dar şi din alte locuri din lume.
Oamenii muncesc pentru oricine altcineva înafară de ei înşişi. Mai întâi, muncesc pentru proprietarii companiei, apoi pentru stat prin impozite şi, în final, pentru bancă, pentru că acolo se află ipoteca lor.
Secretul nr. 3 al celor bogaţi este: “Vezi-ţi singur de afacerea ta”.
Problema cu sistemul de învăţământ este că devenim ceea ce studiem: dacă studiem bucătăria devenim bucătari, dreptul produce avocaţi, şcoala de mecanici produce mecanici. Greşeala apare în momentul în care devenim ceea ce învăţăm şi nimic mai mult, uitând să ne ocupăm de afacerea personală. Oamenii îşi petrec întreaga viaţă ocupându-se de afacerile altora şi îmbogăţindu-i pe aceştia. Este o mare diferenţă între profesia unui om şi afacerea lui. Ray Kroc este agent de vânzări de profesie şi este instruit să vândă orice, dar afacerea lui este să acumuleze proprietăţi sub forma unui venit care să producă.
Pentru a obţine o siguranţă financiară, oamenii trebuie să-şi vadă de afacerea lor. Afacerea voastră se învârteşte în jurul coloanei de active, spre deosebire de coloana de venit. Regula nr. 1 este să cunoşti diferenţa dintre active şi pasive şi să cumperi active. Cei bogaţi se concentrează asupra coloanei de active, în vreme cei toţi ceilalţi se concentrează asupra declaraţiilor de venit.
Sărac: “Am nevoie de o mărire de leafă”, “Dacă m-ar avansa şi pe mine”, “Am să mă apuc iar de şcoală, pentru a obţine o slujbă mai bună”, “Am să fac ore suplimentare”, “Poate reuşesc să-mi mai iau o slujbă”, “În două săptămâni îmi dau demisia, am găsit o slujbă unde sunt plătit mai bine”.

În unele cercuri, aceste idei de mai sus sunt idei de bun simţ. Dar aceste idei continuă să se concentreze asupra coloanei de venit şi nu vor ajuta persoana respectivă, decât dacă banii suplimentari sunt folosiţi pentru achiziţionarea unor active generatoare de venit. Dar oamenii nu au, în general, o educaţie financiară minimă şi, de aceea, ei continuă să fie conservatori din punct de vedere fiscal: “Nu-mi pot permite să-mi asum riscuri”.

Începeţi să vă preocupaţi de propria voastră afacere. Păstraţi-vă slujba de zi cu zi, dar apucaţi-vă să cumpăraţi active reale şi nu pasive sau bunuri personale care nu mai au aceeaşi valoare reală de îndată ce le aduceţi acasă. O maşină nouă pierde aproximativ 25% din preţul pe care îl plătiţi în momentul în care ieşiţi cu ea din magazin. Nu este un activ real, chiar dacă bancherul vă lasă să o treceţi pe listă în cazul când doriţi un împrumut.
Adulţi, aveţi grijă să nu faceţi prea multe cheltuieli! Reduceţi pasivele şi construiţi cu inteligenţă o bază solidă pentru active. Pentru tinerii care încă mai stau cu părinţii, este important ca aceştia să-i înveţe diferenţa dintre active şi pasive. Determinaţi-i să îşi construiască o coloană solidă de active înainte de a pleca la casa lor, de a se căsători, de a-şi cumpăra o locuinţă, de a avea copii şi de a se trezi într-o situaţie financiară riscantă, agăţându-se cu disperare de slujbă şi cumpărând totul pe credit. Sunt atât de multe cupluri tinere care se căsătoresc şi cad în capcana unui stil de viaţă care nu le mai dă posibilitatea de a ieşi din datorii aproape tot restul existenţei lor active. În majoritatea cazurilor, de îndată ce şi ultimul copil pleacă din casă, părinţii îşi dau seama că nu sunt bine pregătiţi pentru pensie şi încep să se străduiască să pună nişte bani deoparte. Apoi propriii lor părinţi se îmbolnăvesc şi se trezesc cu noi răspunderi.
Activele reale se împart în mai multe categorii:

1.Afacerile ce nu presupun prezenţa proprietarului. Sunt conduse de alte persoane. Dacă proprietarul ar trebui să muncească acolo, n-ar mai fi o afacere, ci o slujbă.
2.Acţiuni.
3.Obligaţiuni.
4.Fonduri mutuale.
5.Venituri ce generează proprietăţi imobiliare.
6.Depuneri.
7.Drepturi de autor de pe urma proprietăţilor intelectuale cum ar fi muzică, scenarii, brevete.
8.Orice altceva care are valoare, produce venit sau creşte ca valoare şi este oricând vandabil.
De îndată ce un dolar intră în coloana activelor, nu-l mai lăsaţi să iasă. Socotiţi în felul următor: orice dolar care intră in coloana activelor devine angajatul vostru. Cel mai bun lucru este ca banii să muncească 24 de ore din 24 şi asta de-a lungul mai multor generaţii. Păstraţi-vă slujba, munciţi serios, dar construiţi în coloana activelor.

Pe măsură ce circuitul banilor se extinde, puteţi să vă permiteţi şi luxul. Bogaţii îşi permit asemenea achiziţii la sfârşit, iar săracii le cumpără de la început pe datorie. Cei din clasa de mijloc par bogaţi, dar în realitate se îndatorează şi mai tare. Cei bogaţi cumpără obiectele de lux din venitul suplimentar generat de active, iar săracii din propria lor sudoare şi din ceea ce ar trebui să lase moştenire copiilor. Obiectele de lux ar trebui să fie o răsplată pentru o investiţie sau pentru dezvoltarea unor active reale.

“Puterea companiilor”

IQ-ul financiar presupune cunoaşterea a 4 domenii:
1.Contabilitatea. Cu cât răspundeţi pentru o sumă mai mare de bani cu atât trebuie mai multă acurateţe. Acesta este lobul stâng al creierului sau detaliile.
2.Investiţia. Ştiinţa banilor care fac bani. Aceasta presupune strategii şi formule. Acesta este lobul drept al creierului sau partea creatoare.
3.Economia de piaţă. Ştiinţa cererii şi a ofertei. Trebuie cunoscute aspectele tehnice ale pieţei, care funcţionează emoţional.
4.Legea. Folosind o companie şi toate subterfugiile contabile, investiţiile şi pieţele pot duce la o creştere enormă. Cineva care se pricepe la avantaje în domeniul impozitelor şi la protecţia oferită de o companie se poate îmbogăţi mult mai rapid decât un ins care este un simplu angajat sau are o firmă la care este unic acţionar.

A. Avantaje în domeniul impozitelor. O firmă poate face foarte multe lucruri pe care o persoană fizică nu le poate face. De exemplu, poate plăti cheltuieli înainte de a-şi plăti impozitele. Aceasta este o întreagă zonă de cunoaştere extrem de palpitanta, dar nu neapărat utilă, dacă nu există nişte active solide sau o afacere. Angajaţii câştigă şi sunt impozitaţi, încercând să trăiască din ceea ce le rămâne. O firmă câştigă, cheltuieşte tot ce poate şi este impozitată pe ceea ce rămâne. Vacanţele devin întâlniri de lucru în Hawaii, plata maşinii, asigurările, reparaţiile intră în cheltuiala firmei, mesele de la restaurant, etc.

B. Protecţia împotriva proceselor. Cei bogaţi îşi ascund averea în firme şi fonduri speciale pentru a-şi proteja activele de creditori. Când cineva dă în judecată o persoană bogată, aceasta are avocaţi serioşi şi o protecţie legală, ajungându-se adesea la concluzia că bogătaşul respectiv nu deţine de fapt nimic. Bogătaşii controlează totul, dar nu deţin nimic. Cei săraci încearcă să deţină totul pentru a pierde apoi sumele respective în folosul statului. Dacă aveţi nişte active legale veţi beneficia mai mult de pe urma lor protejându-le prin intermediul unei firme.
Carte: “Inc. And Grow Rich”, “Deschide-ţi o firmă şi îmbogăţeşte-te”.

Coeficientul de inteligenţă financiară este sinergia mai multor priceperi şi talente. Doar combinând cele 4 tehnici de mai sus puteţi visa la mari averi.
Pe scurt, cei bogaţi cu firme: câştigă, cheltuiesc, plătesc impozite, în această ordine. Cei care muncesc pentru firme: câştigă, plătesc impozite şi abia apoi cheltuiesc ce le mai rămâne.

“Cei bogaţi inventează banii”

Cu toţii suntem hărăziţi de Dumnezeu şi avem un potenţial extraordinar, dar totuşi singurul lucru care ne ţine pe loc este îndoiala de sine. Nu atât o lipsă de informaţii tehnice ne blochează, cât mai degrabă o lipsă de încredere în sine. Şi unii sunt mai afectaţi decât alţii.

După ce terminăm şcoala, cei mai mulţi dintre noi îşi dau seama că diplomele şi notele nu contează prea mult. În lumea reală, în afara facultăţilor, mai există şi altceva decât note. Unii îi spun tupeu, alţii cutezanţă, alţii îndrăzneală, neînfricare, încumetare, bravadă, şiretenie, tenacitate şi măreţie. Indiferent cum am categorisi acest ingredient, în cele din urmă el hotărăşte viitorul nostru într-o măsură mai mare decât notele de la şcoală. În realitate, nu cel deştept ajunge cel mai adesea departe, ci cel îndrăzneţ. Geniul financiar presupune atât cunoştinţe tehnice cât şi curaj. Este o vreme în care lumea se mişcă extrem de îndrăzneţ mereu înainte, în timp ce alţii se vor crampona de o viaţă care piere.

Acum 300 de ani pământul reprezenta o avere. Cel care deţinea terenul deţinea şi averile. După care au urmat fabricile şi producţia, iar America a început să domine lumea. Industriaşii deţineau averi. În prezent informaţia este totul. Cel care deţine cele mai multe informaţii la timp deţine averi. Problema este că informaţiile zboară în lumea întreagă cu viteza luminii. Noile averi nu mai cunosc oprelişti în graniţe şi limite precum terenurile şi fabricile de altă dată. Schimbările vor fi mai rapide şi mai puternice. Unii oameni vor ca lucrurile să rămână ca altă dată. Se opun schimbării.

Multe persoane şi-au pierdut slujba sau casa şi dau vina pe tehnologie sau pe economie sau pe şefii lor. Din păcate ei nu înţeleg că problema ar putea să fie ei înşişi. Ideile învechite sunt pasivele lor cele mai mari. Ele reprezintă nişte pasive pur şi simplu pentru că nu înţeleg că un lucru care a fost un activ până mai ieri a încetat să mai fie, pentru că ziua de ieri nu mai există.

A-ţi limita opţiunile e cam acelaşi lucru cu a te agăţa de idei vechi. Inteligenţa financiară înseamnă a avea mai multe opţiuni. Nu contează ce se întâmplă, ci câte soluţii financiare diferite iei în considerare pentru a transforma un ghinion în milioane. Este măsura în care eşti creator în rezolvarea problemelor financiare. Majoritatea au o singură soluţie: muncesc din greu, economisesc şi iau cu împrumut. Puţini înţeleg că omul îşi construieşte singur norocul şi tot aşa face şi banii.

Tatăl cel bogat explica celor doi copii: “Banii nu există. Cei săraci şi cei din clasa de mijloc muncesc pentru bani. Cei bogaţi fac bani. Cu cât veţi socoti mai mult că banii sunt o realitate, cu atât veţi munci mai mult pentru ei. Dacă veţi pricepe ideea că banii nu există, vă veţi îmbogăţi mult mai repede.”

“Bine, şi atunci ce sunt banii, dacă nu există?”, a întrebat Mike.

“Sunt ceea ce acceptăm să fie. Cel mai valoros şi mai puternic activ al tuturor este, de fapt, mintea noastră. Dacă este bine pregătită, ea poate crea o avere enormă în ceea ce poate părea o clipă. O avere mai mare decât cea la care visau regii acum 300 de ani. O minte neformată poate crea însă o sărăcie extremă care să dureze o viaţă de om şi pe care să o transmită şi familiei.”

În era informaţiei, banii cresc exponenţial. O mână de oameni devin cumplit de bogaţi din nimic, adică din simple idei şi contracte. Se constată că acest lucru se întâmplă mereu, mai ales dacă de gândim la cei care negociază acţiuni şi investiţii. Prin nimic nu se înţelege că se face un schimb de bani. Ei provin din contracte. Un semnal cu mâna la o licitaţie, un clic pe calculatorul unui comerciant din Lisabona din partea unuia din Toronto, un telefon către un agent de bursă, etc. Nu banii trec dintr-o mână în alta, ci contractele. Evident că există întotdeauna riscuri. Inteligenţa financiară sporeşte însă şansele. Astfel, ceea ce este riscant pentru o persoană este mai puţin riscant pentru o altă persoană. Acesta este principalul motiv pentru care oamenii ar trebui să investească mai mult în educaţia financiară decât în acţiuni, proprietăţi imobiliare sau în alte pieţe de capital. Cu cât sunteţi mai deştepţi, cu atât aveţi mai multe şanse să câştigaţi, în ciuda tuturor greutăţilor.

Nu uitaţi să vă şi distraţi, pentru că este un simplu joc. Uneori câştigaţi, alteori pierdeţi, dar în acelaşi timp învăţaţi. Majoritatea oamenilor nu câştigă niciodată pentru că se tem prea tare să nu piardă. De aceea, şcoala tradiţională ne învaţă că nu e bine să greşeşti şi suntem pedepsiţi de fiecare dată când greşim. Şi totuşi dacă privim cu atenţie modul în care sunt concepuţi oamenii, ei învaţă tocmai din greşeli. Învăţăm să mergem căzând mai întâi. Dacă n-am fi căzut niciodată, n-am fi mers niciodată. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mersul cu bicicleta. Învingătorii nu se tem de pierderi, ei învaţă din ele şi merg mai departe. Doar rataţii se tem. Eşecurile sunt parte componentă a procesului reuşitei. Cei care evită eşecul evită şi reuşita. Ai pierdut continuă, ai câştigat continuă.

Există două tipuri de investitori:
1.Cel mai obişnuit tip este cel care cumpără un pachet de investiţii. Ei sună un intermediar, cum ar fi o companie de proprietăţi imobiliare, un agent de bursă sau un finanţist şi cumpără ceva. Poate să fie o participare la un fond mutual, acţiuni sau obligaţiuni. Este o modalitate bună, cinstită şi simplă de a investi. Este ca şi când un client merge şi cumpără un calculator de pe raft gata asamblat şi configurat.

2.Cel de-al doilea tip de investitor este cel care creează investiţii. Acest investitor, de obicei, pune pe picioare o afacere, asamblând ocaziile sau cunoaşte alţi oameni care ştiu să o facă. Este asemeni celor care cumpără componente de calculator şi apoi le asamblează. Este un fel de a croi după măsura clientului.
Acest al doilea tip de investitor este, de fapt, investitorul profesionist. Pentru aceasta trebuie învăţate trei lucruri:

1. Cum să descoperiţi o ocazie pe care toţi ceilalţi au ratat-o. Trebuie să vedeţi cu ochii minţii ceea ce alţii nu reuşesc să vadă cu ochii. O persoană cumpără ieftin o casă părăginită pe care toată lumea o ocoleşte. Dar casa este însoţită şi de 4 terenuri goale, ceea ce nu toată lumea ştie. Persoana a demolat casa şi a vândut mai târziu terenurile unui constructor pentru o sumă de 3 ori mai mare.

2. Cum se strâng banii. Oamenii obişnuiţi merg doar la bancă. Există mai multe feluri de a aduna capital fără a fi nevoie de o bancă. Majoritatea oamenilor lasă ca banii să fie o oprelişte în încheierea unei afaceri. De multe ori Robert a cumpărat o casă, acţiuni sau un bloc fără un ban în bancă. De exemplu, a cumpărat o casă cu 1,2 milioane USD. A încheiat o obligaţiune de plată, cu un contract scris între vânzător şi cumpărător. După care a adunat 100.000 USD pentru avans şi i-au rămas 90 de zile pentru a strânge restul banilor. De fapt, el ştia că acea casă valorează de fapt 2 milioane USD.

Robert nu a reuşit să strângă niciodată banii dar a pasat afacerea unui prieten, care i-a dat 50.000 USD numai pentru faptul că i s-a găsit această afacere. Total zile de lucru: trei. Contează mai mult ceea ce ştii şi nu ceea ce cumperi. Investiţia nu înseamnă cumpărare. Este mai degrabă o formă de cunoaştere.
3. Cum să-i organizaţi pe oamenii deştepţi. Oamenii inteligenţi sunt cei care muncesc alături de o persoană pe care eventual o angajează şi care este mai inteligentă decât ei. Când aveţi nevoie de un sfat, aveţi grijă să apelaţi la consilierii cei mai buni.

Ceea ce ştiţi este cea mai mare avere pe care o deţineţi. Ceea ce nu ştiţi este cel mai mare risc pe care vi-l asumaţi. Riscul există întotdeauna, aşa că învăţaţi să riscaţi şi nu să evitaţi riscurile.

“Munciţi ca să învăţaţi – nu munciţi pentru bani”

Când Robert a scos prima carte a sa: “Dacă vreţi să deveniţi bogaţi şi fericiţi, nu mergeţi la şcoală”, un editor i-a sugerat să-i schimbe titlul în: “Economia educaţiei”. Însă primul titlu fiind de-a dreptul şocant, a avut parte de multă publicitate. A devenit o persoană controversată la toate emisiunile, unii credeau că e nebun de legat, dar cartea se vindea foarte bine, ceea ce, de fapt, a contat până la urmă.

În şcoală şi la locul de muncă prinde foarte mult ideea specializării. Adică pentru a câştiga mai mult sau a fi avansat trebuie să te specializezi. Tatăl cel bogat l-a încurajat însă să facă exact contrariul. “Trebuie să ştii câte puţin din cât mai multe”, i-a sugerat el. Siguranţa era totul pentru tatăl cel sărac şi cu multă şcoală. Experienţa câtor mai multe domenii era totul pentru tatăl cel bogat. De aceea, Robert de-a lungul vieţii a schimbat mai multe meserii şi a lucrat în diferite departamente pentru a prinde măcar jargonul de specialitate al domeniului respectiv. În armată a învăţat, de exemplu, cum să comande şi să manevreze oamenii mai ales în situaţii periculoase.

Majoritatea celor care muncesc nu progresează niciodată. Ei fac numai ce au fost învăţaţi să facă, îşi iau o slujbă sigură. Tinerii mai ales trebuie să aleagă locul de muncă pentru ceea ce ar putea să înveţe şi nu neapărat pentru ceea ce câştigă. Tatăl cel sărac aştepta o mărire de leafă, învăţa tot mai mult pentru avansări, dar de fiecare dată problemele nu se rezolvau, pentru că impozitul devenea mai mare, cheltuielile la fel şi el rămânea foarte dezamăgit. La ce bun atâta amar de muncă, pentru o pensie amărâtă şi o viaţă plină de griji? Era prins în capcană, ca micii hamsteri care învârt rotiţele de metal din cuştile lor.

Dacă o persoană nu este obişnuită cu schimbările, îi va fi greu să se schimbe. Mulţi nu doresc să mai înveţe şi altceva, să mai investească în propria educaţie, pe motiv că este prea mare efortul şi nu vor să facă decât ceea ce îi interesează. Robert le răspunde întotdeauna că nici pe el nu-l interesează să meargă să facă gimnastică, dar totuşi se duce pentru că se simte mai bine şi va trăi mai mult, cu toate că îi displace profund şi efortul e mare. Viaţa seamănă mult cu mersul la sala de sport. Cel mai greu este să te urneşti. După aceea, e din ce în ce mai simplu şi mai uşor. De fiecare dată, după terminarea exerciţiilor de gimnastică, se bucura că a reuşit să se convingă să meargă să facă sport, pentru că, până la urmă, se simţea bine.

Dacă nu sunteţi dispuşi să munciţi ca să învăţaţi ceva nou şi insistaţi în schimb asupra unei înalte specializări în domeniul vostru, interesaţi-vă mai întâi dacă firma la care lucraţi are sindicat. Sindicatele apără specialiştii.

Când îşi întreba studenţii: “Câţi dintre voi puteţi face un hamburgher mai bun decât McDonald’s ?”, aproape toţi ridicau mâna. “Atunci, cum se face că McDonald’s câştigă mai mulţi bani decât voi?”. Răspunsul era unul singur: McDonald’s excelează în afaceri. Are un sistem imbatabil.

Lumea este plină de oameni talentaţi. Mult prea des ei sunt săraci sau au probleme financiare sau câştigă mai puţin decât ar fi în stare şi asta nu pentru ceea ce ştiu, ci din cauza a ceea ce nu ştiu. Ei îşi concentrează toată atenţia asupra felului cum se face hamburgherul şi nu asupra felului în care se vinde sau se livrează hamburgherul.

Când un tânăr strălucit este ales să fie pregătit să preia conducerea unei companii, el este plimbat prin toate departamentele pentru a cunoaşte tot sistemul financiar. Generaţia celui de-al doilea război mondial considera că e rău să te muţi de la o companie la alta. În prezent, acest lucru este considerat o mişcare inteligentă. Poate că pe termen scurt înseamnă un câştig mai mic, dar pe termen lung se merită însutit, pentru că se investeşte, de fapt, în educaţie.

Un talent foarte important care trebuie cultivat este acela de a vinde şi de a face marketing. Cei mai mulţi se tem că vor fi refuzaţi. Pe lângă faptul că trebuie să ştim să acumulăm informaţii, să vindem şi să facem marketing, trebuie să fim buni profesori, dar şi buni învăţăcei. Pentru a fi cu adevărat bogaţi trebuie să fim capabili să oferim aşa cum suntem capabili să primim. Mulţi oameni sunt săraci pentru că nu sunt nici buni profesori, nici buni elevi.

Ambii taţi ai lui Robert erau generoşi. Cu cât ofereau mai mult, cu atât primeau mai mult. Tatăl cel bogat ştia că pentru a câştiga bani trebuia să dăruieşti bani. A da bani este secretul majorităţii familiilor foarte bogate. Pentru acest lucru s-au format organizaţii şi fundaţii caritabile concepute pentru a spori averi, dar şi pentru a dărui permanent. Tatăl cel sărac promitea mereu că dacă o să aibă un ban în plus o să-l dăruiască. Problema era că niciodată n-avea un ban în plus. Muncea tot mai mult, pentru a obţine mai mulţi bani, în loc să se concentreze asupra legii celei mai importante a banilor: “Dă şi ţi se va da”. De fapt, el credea în: “Primeşte şi apoi vei da.”

Depăşirea obstacolelor

Chiar şi după ce oamenii studiază şi se alfabetizează din punct de vedere financiar, ei tot se mai lovesc de obstacole în obţinerea independenţei financiare. Există cinci motive principale pentru care cei iniţiaţi din punct de vedere financiar nu reuşesc totuşi să aibă o coloană a activelor suficient de bogată:
1.Frica.
2.Scepticismul.
3.Lenea.
4.Obiceiurile proaste.
5.Aroganţa.

Motivul nr. 1. Înfrângerea fricii de a pierde bani. Niciodată n-a existat nimeni pe lumea asta care să-i facă plăcere să piardă bani. Iar Robert nu a întâlnit nici un om bogat care să nu fi pierdut bani. În schimb, el cunoaşte o mulţime de oameni săraci care nu au pierdut nici un bănuţ în viaţa lor… prin investirea lui, adică. Teama de a pierde bani este firească. Toată lumea o are. Chiar şi cei bogaţi. Dar problema nu este teama, ci felul cum este ea stăpânită. Felul cum reacţionaţi la pierderi. Felul cum manevraţi eşecul. Cu toţii suntem eroi în unele direcţii şi laşi în altele.

Tatăl cel bogat l-a sfătuit pe Robert să procedeze ca texanii. “În Texas, totul este mai mare. Când se câştigă, se câştigă masiv. Când se pierde, se pierde spectaculos. Texanii au o atitudine diferită în raport cu riscul, cu răsplata şi cu eşecul. Ei trăiesc în stil mare, se mândresc când câştigă şi se fălesc când pierd”. Ei au şi un proverb: “Dacă tot e să dai faliment, să fie unul spectaculos”.

Oamenii se tem atât de tare să nu piardă, încât până la urmă pierd. Robert a observat de-a lungul vieţii că, de obicei, se câştigă după ce se pierde ceva. Înainte de a învăţa mersul pe bicicletă orice om cade de mai multe ori. Alt proverb texan spune aşa: “Toată lumea vrea să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară”. Texanii nu-şi ascund eşecurile, nu le îngroapă. Ei se inspiră din ele şi până la urmă le transformă în strigăte de izbândă. Este formula de bază a omului învingător. Învingătorii se inspiră şi învaţă din eşecuri. Rataţii rămân înfrânţi şi nu-şi mai pot reveni.

Cei mai mulţi spun că Pearl Harbor a fost o greşeală a americanilor. Robert crede că a fost mai degrabă o greşeală a japonezilor. Un sobru amiral japonez chiar spune în filmul “Tora, Tora, Tora”: “Mă tem că am trezit un monstru”. Această înfrângere a mobilizat întreaga Americă într-un mod fără precedent şi a devenit motivul principal pentru victoria deplină. Cel mai mare secret al învingătorilor este mobilizarea la maxim după eşec şi transformarea lui în reuşită. Ei nu se tem să piardă pentru că îşi cunosc exact valoarea.

Din punct de vedere financiar, oamenii normali îşi plănuiesc viaţa mult prea fără riscuri şi la un nivel mult prea mic. Îşi cumpără case mari şi maşini mari, dar nu cu investiţii mari, ci din împrumuturi cu dobândă.

Motivul nr. 2. Depăşirea scepticismului. “Pică cerul. Nu sunt deştept. Nu sunt destul de bun. Cutare e mai bun ca mine. Şi dacă economia se prăbuşeşte imediat după ce eu investesc? Şi dacă lucrurile nu ies cum am plănuit? Şi dacă pierd controlul şi nu pot să dau banii înapoi?” Sau cu toţii avem prieteni care ne aduc cu picioarele pe pământ: “Dacă e o idee chiar atât de grozavă cum de nu i-a venit nimănui? Ce te face să crezi că ai fi în stare? N-o să meargă niciodată. Nu-ţi dai seama ce spui.” Se pune un nod în stomac, nu mai poţi dormi şi mintea se blochează.

Peter Lynch de la fondul mutual Fidelity Magellan se referă la avertismentele gen “drobul de sare” considerându-le nişte “zgomote de fond” pe care le auzim cu toţii. Acest zgomot de fond fie ia naştere în mintea noastră, fie este produs de prieteni, familie, colegi sau mass-media. Lynch îşi aminteşte de perioada 1950, când se propaga ideea unui război atomic şi toţi oamenii sau pornit să-şi construiască adăposturi subterane şi să facă rezerve de alimente. Dacă ar fi investit banii în mod înţelept, poate că ei sau măcar copiii lor ar fi cunoscut independenţa financiară.
Unele persoane pornesc şovăielnic la drum, iar apoi se răzgândesc brusc, luându-se după sfaturile unor prieteni, care ştiu exact de ce nu o să meargă treaba, dar fără să fie investitori. Acestea sunt “remuşcările cumpărătorului” şi, de asemenea, ne afectează pe noi toţi. Scepticii întotdeauna critică, învingătorii analizează. Analiza îţi deschide ochii, veşnicele comentarii negative doar te orbesc şi te blochează.
De câte ori Robert pomeneşte despre afacerile imobiliare, i se spune din start: “Nu vreau să repar closete”. Persoana respectivă critică de la bun început, nu analizează. Robert răspunde întotdeauna: “Nici eu”. Se discută despre afaceri serioase şi lumea se concentrează pe toalete.
Legat de piaţa de acţiuni, toată lumea spune: “Nu vreau să pierd bani”. Robert nu înţelege de ce toată lumea crede că el ar vrea să piardă bani în acest mod. În loc să analizeze, aceşti speriaţi îşi blochează mintea. Dacă majoritatea oamenilor ar înţelege cum funcţionează investiţiile pe piaţa de acţiuni şi ce înseamnă un “stop” mult mai mulţi ar investi ca să câştige şi nu ca să piardă. Stop este o simplă comandă pe calculator, prin care îţi sunt vândute automat acţiunile în momentul în care preţul scade abrupt, ajutând la reducerea pierderilor şi la creşterea la maximum a unor câştiguri. Aceasta este o extraordinară unealtă pentru cei care se tem să nu piardă.

Motivul nr. 3. Lenea. Oamenii ocupaţi sunt adesea cei mai leneşi. Sunt ocupaţi cu munca, cu copiii, să se uite la televizor, să pescuiască, să joace golf sau să meargă la cumpărături. Toate acestea în mod excesiv. Omul de afaceri foarte ocupat munceşte din greu stă la serviciu şi în week-end apoi apar probleme cu soţia, nu le rezolvă la timp, ea îl părăseşte şi ia şi copiii. Demoralizat, el începe să nu mai muncească bine şi îşi pierde şi slujba. Acesta este scenariu foarte comun. Prin ocupare excesivă se manifestă cea mai des întâlnită lene. În adâncul sufletului, ei ştiu că, de fapt, evită ceva important, dar sunt “ocupaţi” şi continuă pe linia asta pentru a evita ceva cu care nu vor să se confrunte.
Care este leacul leneviei? Răspunsul este puţină lăcomie. Mulţi am fost educaţi că dorinţa pătimaşă sau lăcomia ar fi ceva rău. “Oamenii hrăpăreţi sunt oameni răi”, spune orice părinte. Şi totuşi, în noi toţi există dorinţa de a avea lucruri frumoase sau de a trăi ceva palpitant. Pentru a înăbuşi aceste sentimente, părinţii inoculează sentimentul de vinovăţie: “Te gândeşti numai la tine. Nu ştii că mai ai fraţi şi surori? Vrei să-ţi cumpăr asta? Crezi că sunt fabrică de bani? Ştii că noi nu suntem bogaţi.” Nu atât cuvintele, cât tonul lor trezesc în copii sentimentul de vinovăţie.
Reversul la cele de mai sus este răsfăţul copiilor în mod excesiv, doar pentru că părinţii nu au avut parte de aşa ceva în copilăria lor. Robert are un vecin care nu mai are loc în garaj pentru maşină pentru că este plin cu jucăriile cumpărate de-a lungul timpului pentru obrăznicăturile lui răsfăţate. “Nu vreau să trăiască şi ei sentimentul nesatisfacerii dorinţelor”, spunea el. Nu pusese nimic deoparte pentru anii de facultate ai copiilor sau pentru pensie, dar copiii lui puteau obţine orice jucărie îşi doreau.
Tatăl cel bogat interzicea expresia: “Nu-mi pot permite”. Spunea că în momentul când ai spus-o, creierul a încetat să mai gândească. De fapt, chiar este o minciună. Omul ştie asta. “Spiritul omenesc este foarte puternic. El ştie că poate face orice.” Însă atunci când este vorba de o minte leneşă care spune “Nu-mi pot permite”, izbucneşte un adevărat război interior. Spiritul se supără, iar mintea cea leneşă trebuie să-şi apere minciuna. Spiritul strigă din răsputeri: “Hai să mergem la sală şi să facem mişcare”. În schimb, mintea cea leneşă spune: “Dar sunt obosit, am muncit din greu pe ziua de azi”. Sau spiritul spune: “M-am săturat până peste cap să fiu sărac. Hai să facem ceva să ne îmbogăţim”. La care mintea cea leneşă răspunde: “Oamenii bogaţi sunt hrăpăreţi şi escroci. Şi apoi, e prea mare osteneala. Există riscuri, s-ar putea să pierd banii. Şi aşa muncesc destul. Oricum, am prea multe de făcut la serviciu. Uite câte am de făcut numai în seara asta. Şeful vrea să termin treaba până mâine dimineaţă”.
“Nu-mi pot permite” aduce tristeţea, deznădejdea, apatia şi adesea duce la depresie. Întrebarea “Cum mi-aş putea permite asta?” deschide posibilităţi, incită şi creează visuri. În zilele noastre, există milioane de oameni care au un sentiment de vinovăţie faţă de lăcomia lor. Dar fără puţină lăcomie şi fără dorinţa de a avea ceva mai bun nu există posibilitate de progres. Prea multă lăcomie, ca orice lucru în exces, nu este bună, pentru că te face orb şi analiza afacerii devine precară. Sentimentul de vinovăţie este, de fapt, mai rău decât lăcomia. Pentru că vinovăţia îţi jefuieşte sufletul din trup. Cel mai bine a spus-o Eleanor Roosevelt: “Fă ceea ce îţi spune sufletul că e bine, pentru că oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat de ceilalţi şi dacă faci şi dacă nu faci”.

Motivul nr. 4. Obiceiurile proaste. Viaţa noastră este o reflectare a obiceiurilor şi nu atât a educaţiei şi a studiilor. Toţi bărbaţii ar dori să aibă trupul lui Arnold Schwarzenegger, dar în loc să treacă pe la sală, ei se duc la o bere şi asta aproape în fiecare după-amiază.
Oamenii bogaţi se plătesc prima dată pe ei, înainte să plătească statului. Săracii plătesc la început de lună toate facturile şi apoi folosesc ce mai rămâne. Amândouă categoriile îşi achită facturile la vreme, dar bogaţii o fac la sfârşit, iar săracii la început.

Motivul nr. 5. Aroganţa înseamnă orgoliu plus ignoranţă. Tatăl cel bogat spunea mereu: “Ceea ce ştiu este ceea ce mă ajută să fac bani. Ceea ce nu ştiu mă face să pierd bani. De câte ori am fost arogant, am pierdut bani. Pentru că, atunci când sunt arogant, cred sincer că lucrurile pe care nu le ştiu nu sunt importante”. Există mulţi oameni în lumea afacerilor, finanţelor şi a investiţiilor care habar n-au despre ce vorbesc. Mulţi dintre cei care aparţin industriei banilor doar îşi laudă marfa precum negustorii de maşini la mâna a doua. Alţii încearcă să facă pe grozavii în timpul discuţiilor. Se folosesc de aroganţă pentru a-şi ascunde lipsurile şi ignoranţa.

Pornirea

La întrebarea “Cum să încep?” Robert răspunde simplu: “Vă garantez că este foarte uşor să găsiţi afaceri profitabile. E ca mersul pe bicicletă. După câteva buşituri, devine cât se poate de simplu. Geniul nostru financiar doarme pentru că am fost educaţi să credem că banul este ochiul dracului şi stă la rădăcina tuturor relelor. Am fost învăţaţi să nu ne facem griji pentru viitorul nostru financiar, pentru că firma sau statul vor avea grijă de noi la pensie. Mesajul continuă să fie munciţi din greu, câştigaţi bani, cheltuiţi şi apoi împrumutaţi-vă şi rămâneţi datori toată viaţa. Din păcate, 90% dintre oameni subscriu la aceste idei, pentru că este mult mai uşor să-ţi găseşti o slujbă cât de cât sigură, cu oarece avantaje şi să munceşti pentru bani, deoarece nu presupune învăţatul unor domenii noi, iar riscurile sunt minime”.
Robert recomandă 10 paşi pentru trezirea geniului financiar. Nu sunt obligatorii şi, în acelaşi timp, mai pot fi şi alţii în plus.
1. Găsirea unui motiv mai puternic decât realitatea. Un motiv sau un scop este o combinaţie între ceea ce “vrei” şi ceea ce “nu vrei”. Robert nu a vrut să muncească toată viaţa. Nu-i place să fie angajatul cuiva. Nu vrea ca statul să-i ia cea mai mare parte din muncă prin impozite foarte mari. Tatăl cel sărac a muncit din greu şi nici măcar nu a putut să transmită mai departe rezultatul eforturilor sale de o viaţă. Cei bogaţi muncesc din greu, dar lasă o moştenire copiilor lor. El vrea să fie liber să călătorească în lumea întreagă şi să trăiască în stilul în care place. Să deţină controlul asupra timpului şi vieţii lui. Să nu depindă de o leafă şi pensie amărâtă. Vrea ca banii să muncească pentru el. Şi asta cât încă mai este tânăr. A vrut ca la 40 de ani să fie liber, dar a trebuit să aştepte până la 47, trecând prin multe experienţe, din care a avut multe de învăţat. Nu a fost uşor, dar nici greu. Dar fără o motivaţie serioasă sau un scop, totul este greu în viaţă.

2. Alegerea zilnică. Puterea alegerii. De aceea oamenii doresc să trăiască într-o ţară liberă. Doresc puterea de a alege. Cu fiecare dolar pe care îl câştigăm obţinem şi puterea de a ne alege viitorul şi de a fi bogaţi, săraci sau din clasa de mijloc. Obiceiurile de a cheltui reflectă exact cine suntem. Oamenii săraci au obiceiuri proaste în privinţa cheltuielilor. Robert a ales să cumpere active. Mike le avea oferite pe tavă deja, dar tot trebuia să aleagă pentru a învăţa să o menţină. Multe familii bogate îşi pierd activele la generaţia următoare, pentru că nu a fost nimeni format în ideea păstoririi acestor active. 90% din populaţie alege să fie săracă, pentru că a fi bogat “e prea complicat”. Şi atunci se inventează expresii de genul: “Nu mă interesează banii”, “N-am să mă îmbogăţesc niciodată”, “Nu trebuie să-mi fac griji, sunt încă tânăr”, “Când o să adun nişte bani am să mă gândesc şi la viitorul meu”, “Soţul / soţia mea se ocupă de partea financiară”. Faptul că nu aveţi bani nu trebuie să fie o justificare pentru a nu învăţa. Este o alegere pe care o facem zilnic, adică ceea ce facem cu timpul nostru, banii noştri şi cu ceea ce învăţăm sau ştim. Aceasta este puterea alegerii. Cu toţii avem de ales. Robert pur şi simplu a ales să fie bogat şi face această alegere zilnic. Investiţi mai întâi în educaţie. În realitate, singurul bun pe care îl aveţi şi pe care nu vi-l poate lua nimeni este mintea voastră. Este cea mai puternică unealtă pe care o vom putea stăpâni vreodată. Fiecare alege. Vă puteţi uita la MTV toată ziua sau puteţi citi reviste cu maşini sau merge la ore de olărit sau de planning financiar. Hoţii de obicei fură din case televizoare şi aparatură electronică şi nu cărţi. Robert participă la seminarii, cumpără cărţi de specialitate, casete audio, ascultă alte opinii fără să critice. Cei aroganţi nu mai au nevoie de studiu. Ei sunt deja buricul pământului. Întotdeauna critică părerile ce contravin stilului lor de gândire. Dar bilanţul lor contabil arată altceva. Ascultatul este mai de preţ decât vorbitul, pentru că se nasc mai multe opţiuni din opinii diverse. De aceea, Dumnezeu ne-a dat două urechi şi o singură gură. Mulţi gândesc cu gura şi critică în loc să asculte şi să-şi însuşească noi idei şi noi posibilităţi. Ei comentează, în loc să pună întrebări. Faptul că reuşeşti să cumperi o casă sau două nu înseamnă că devii expert în afaceri imobiliare.

3. Alege cu grijă prietenii. Puterea asocierii. Robert nu şi-a ales prietenii în funcţie de declaraţiilor lor de venituri, deşi există oameni pe care îi frecventează doar pentru că au bani. Vrea să dobândească o parte din cunoaşterea lor. El a observat că prietenii cu bani discută despre bani. Prietenii care au cumplite probleme financiare nu le plac acest subiect şi chiar li se pare o grosolănie sau un gest neintelectual. De la ei a învăţat ceea ce nu trebuie să facă. El are câţiva prieteni care au creat peste un miliard de dolari într-o viaţă de om. La trei dintre ei a întâlnit acelaşi fenomen: prietenii lor care nu aveau bani n-au venit niciodată să-i întrebe cum au reuşit. În schimb, au venit să le ceară bani şi / sau o slujbă. Robert nu-i ascultă niciodată pe prietenii lui săraci sau speriaţi. Îi sunt dragi, dar când e vorba de bani întotdeauna ştiu de ce nu o să meargă treaba. Problema e că lumea îi ascultă. Este foarte important să ai încredere în tine şi să nu mergi cu mulţimea. Investitorii inteligenţi sunt ca surferii: dacă s-au mişcat lent şi au pierdut un val se pregătesc pentru următorul, nu aleargă după valul întârziat pentru că vor fi măturaţi de acesta. Profitul se face la cumpărarea acţiunilor şi nu la vânzarea lor. Trebuie cumpărate acţiuni care nu sunt prea bine cunoscute de cei mulţi. Şi apoi aşteptat cu răbdare şi fără ca vremea să se piardă. Trebuie să fim pregătiţi pentru noul val. Este bine a se avea prieteni bogaţi, pentru că ei sunt în miezul lucrurilor şi ei fac informaţiile.

4. Stăpâneşte o formulă şi apoi învaţă una nouă. Puterea învăţării rapide. Devii ceea ce înveţi. Dacă ai studiat bucătăria devii bucătar, etc. Nu vă opriţi niciodată, învăţaţi tot timpul. Şcoala nu este sfârşitul, ci începutul. Deprindeţi metode şi formule de a face bani de la alţii cu experienţă. Stăpâniţi formula, practicând-o şi apoi învăţaţi alta. Oamenii săraci cunosc una singură, leafa şi facturile. Majoritatea facultăţilor au şi ore despre planning-ul financiar şi despre cumpărarea de investiţii tradiţionale. De aici se poate începe bine. De fapt, ceea ce ştii este bine cunoscut şi de alţii, dar ceea ce contează cu adevărat, în această lume în care totul se schimbă extrem de rapid, este cât de repede afli. Această calitate este nepreţuită.

5. Plătiţi-vă mai întâi pe voi. Puterea autodisciplinei. Nu are rost să faceţi o grămadă de bani şi apoi să-i faceţi praf. Cei care câştigă la loterie, ajung şi mai săraci dacă nu îşi impun o disciplină financiară. Lipsa de disciplină îi face pe cei cărora li se măreşte leafa să-şi cumpere imediat o maşină nouă sau să plece într-o croazieră. Cele mai importante calităţi manageriale sunt: managementul circuitului financiar, managementul oamenilor, managementul timpului personal. Fiecare din ele sunt sporite de autodisciplină. Nu faceţi datorii prea mari pe care să fie nevoie să le plătiţi apoi. Păstraţi cheltuielile la un nivel scăzut. Construiţi-vă mai întâi activele. După aceea abia cumpăraţi o casă mai mare sau o maşină mai frumoasă. Nu e deloc inteligent să rămâneţi în “cursa şobolanului”. Când nu aveţi bani pe care să-i puteţi rula, lăsaţi constrângerile să se acumuleze şi nu intraţi în economii sau în investiţii. Folosiţi aceste constrângeri ca să vă inspire geniul financiar pentru a găsi noi căi de a câştiga mai mulţi bani şi de a vă plăti facturile. Unul dintre cele mai proaste obiceiuri ale oamenilor săraci este “intratul în economii”. Cei bogaţi ştiu că economiile se folosesc doar pentru a crea şi mai mulţi bani, şi nu pentru a plăti facturile.

6. Plătiţi-vă bine brokerii. Puterea unui sfat bun. Experţii, consilierii buni trebuie bine plătiţi. Cu cât ei câştigă mai mult cu atât şi Robert câştigă mai mult. Trăim în epoca informaţională. Informaţia este nepreţuită. Brokerul este ochiul şi urechea voastră în raport cu cursul pieţei. Oamenii din clasa de mijloc preferă să dea bacşiş la restaurant de 15-20%, dar nu se îndură să dea între 3-7% pentru un broker. Le place să dea bacşişuri care intră în coloana cheltuielilor şi să se scumpească la cei care pe care i-ar putea considera în coloana activelor. Din păcate, mulţi dintre brokeri sunt doar simpli vânzători. Este o diferenţă enormă între un broker care vinde case şi unul care vinde investiţii. Când intervievează un expert plătit pentru angajare, Robert îl întreabă ce proprietăţi sau ce acţiuni are şi care este procentul pe care îl plăteşte în impozite. Fiţi corecţi şi ei vor fi la rândul lor corecţi. Dacă nu vă gândiţi tot timpul decât cum să-i reduceţi comisioanele, de ce ar fi interesaţi să rămână în preajma voastră? Este o logică elementară. Marele talent ca manager este să ştiţi să vă comportaţi cu subalternii şi să-i plătiţi bine pe cei care sunt mai deştepţi decât voi în anumite domenii specifice.

7. Fiţi “darnic precum un indian”. Aceasta este puterea de a obţine ceva din nimic. Dacă unui colonist îi era frig, indianul îi dădea o pătură. Crezând că este vorba de un dar, colonistul se simţea jignit atunci când indianul i-o cerea înapoi. Indienii la rândul lor se supărau atunci când îşi dădeau seama că indivizii veniţi pe meleagurile lor ar fi vrut să nu le mai dea pătura înapoi. De aici vine expresia “darnic ca un indian”. E, de fapt, o simplă neînţelegere între două culturi diferite. În lumea “coloanei activelor”, este vital să fiţi darnici ca indienii. Prima întrebare a investitorului sofisticat este “Cât de repede îmi pot recupera banii?” De asemenea, vrea să ştie cu ce se alege, adică lui ce-i rămâne. De aceea, ceea ce se numeşte “profitul la investiţii” este atât de important. Dintr-o medie de 10 investiţii la bursă, Robert dă lovitura cu două sau trei, cinci sau şase stau pe loc şi pierde la două sau trei.

8. Activele duc la cumpărarea obiectelor de lux. Puterea concentrării. Dacă dăm la 100 de persoane 10.000 USD la începutul unui an, după părerea lui Robert vom avea la sfârşitul anului următoarea situaţie: 80 nu vor mai avea nimic, poate chiar datorii mai mari ca la început, pentru că din banii ăştia au plătit un avans la o maşină nouă, la un televizor sau pentru o vacanţă, 16 vor spori suma cu 5-10%, 4 vor ajunge la 20.000 USD sau chiar la câteva milioane. Mult prea adesea ne concentrăm asupra împrumuturilor necesare obţinerii lucrurilor pe care ni le dorim, în loc să facem bani. Pe termen scurt, vă descurcaţi repede cu un împrumut, dar e mai greu pe termen lung. Este un obicei prost pe care ni l-am format ca persoane şi ca popor. Deseori o cale mai simplă devine dificilă, iar o cale mai dificilă de multe ori devine simplă. Banii sunt o forţă foarte puternică. Din păcate, oamenii folosesc această forţă împotriva lor. Dacă banii sunt mai deştepţi ca voi, veţi munci pentru ei toată viaţa.

9. Nevoia de eroi. Puterea mitului. Puterea exemplului. Orice copil, orice adult are cel puţin un idol, în domeniul pe care-l interesează. Robert îi are pe Donald Trump, Warren Buffett, Peter Lynch, George Soros şi Jim Rogers. Urmărind acţiunile idolilor ne inspirăm dintr-o sursă de geniu pur. Ei te fac să spui: “Dacă ei pot, pot şi eu.”

10. Învăţaţi-i şi pe alţii şi veţi fi răsplătiţi. Puterea de a dărui. De câte ori simţiţi că vă “lipseşte” sau “aveţi nevoie” de ceva, mai întâi daţi ceea ce doriţi şi veţi primi înapoi însutit. Acest lucru este valabil pentru bani, zâmbete, iubire şi prietenie. Robert crede în principiul reciprocităţii. Vrea bani, dă mai întâi bani. Vrea să vândă, ajută pe cineva să vândă şi apoi reuşeşte şi el. Vrea contracte, ajută pe cineva să obţină nişte contracte şi ca prin farmec contractele apar singure şi la el. O vorbă spune aşa: “Dumnezeu nu are nevoie să primească, dar oamenii trebuie să dea.” Tatăl cel bogat spunea deseori: “Oamenii săraci sunt mai hrăpăreţi decât cei bogaţi.” Există o poveste despre un tip care stătea cu nişte lemne de foc în braţe într-o noapte geroasă şi ţipa la soba lui: “Când o să-mi dai ceva căldură o să bag nişte lemne pe foc.” De câte ori Robert simte că oamenii nu-i zâmbesc, începe el să zâmbească şi ca prin minune toată lumea începe să zâmbească în jurul lui. Este adevărat că lumea nu este în fapt decât o oglindă a fiecăruia. Pe măsură ce Robert îi învaţă pe alţii şi el acumulează mai multă învăţătură. Dacă vreţi să aflaţi mai multe idei despre bani, învăţaţi-i pe alţii mai întâi. Şi o ploaie de idei noi şi răsplăţi vă vor cuprinde. Tatăl lui Robert cel sărac şi cu multă şcoală îi învăţa pe profesori şi a devenit un maestru al lor. Tatăl cel bogat îi învăţa pe tineri cum face el afaceri. Privind retrospectiv, Tatăl lui Robert cel sărac şi cu multă şcoală îi învăţa pe profesori şi a devenit un maestru al lor. Tatăl cel bogat îi învăţa pe tineri cum face el afaceri. Privind retrospectiv, Robert şi-a dat seama că generozitatea lor faţă de ceea ce ştiau i-a făcut să fie mai deştepţi. Există pe lumea asta puteri mult mai mari decât noi. Putem ajunge acolo singuri, dar este mai uşor cu ajutorul acestor puteri. Tot ceea ce trebuie este să fiţi generoşi cu ceea ce aveţi şi aceste puteri vor fi generoase cu voi.

Mai vrei să fii bogat?
Iată ce ai de făcut

Cei 10 paşi de mai sus pot fi consideraţi de cei mai mulţi oameni mai curând o filozofie, decât ceva practic. Robert consideră că înţelegerea filozofiei este la fel de importantă ca şi înţelegerea practicii. Sunt oameni care deseori de-a lungul vieţii neglijează una dintre cele două şi efectele negative încep să apară. Pentru cei care vor “să facă” iată câţiva paşi:
1. Nu mai faceţi ceea ce faceţi. Luaţi-vă o pauză şi lămuriţi-vă ce funcţionează şi ce nu. Definiţia nebuniei este să faci mereu acelaşi lucru aşteptând rezultate diferite.

2. Căutaţi idei noi. Căutaţi prin librării cărţi despre subiecte diferite şi unice. Robert le numeşte formule. De exemplu, el a găsit într-o librărie oarecare cartea lui Joel Moskovitz “The 16 Percent Solution” (“Soluţia celor 16 procente”). A cumpărat-o, a citit-o şi a aplicat-o.

3. Căutaţi persoane care au făcut deja ceea ce vreţi să faceţi. Nu vă temeţi dacă comunitatea îi consideră nebuni, excentrici, săriţi de pe fix, etc. Multă lume judecă numai la suprafaţă. Discutaţi cu aceste persoane şi inspiraţi-vă din experienţa lor.

4. Urmaţi cursuri şi cumpăraţi casete audio şi video. Prietenii s-ar putea să vă spună că vă irosiţi banii de pomană.

5. Faceţi cât mai multe oferte. După ce vizitaţi obiectivul lăsaţi întotdeauna o ofertă. Nu se ştie niciodată. Întotdeauna lăsaţi şi o portiţă de scăpare. De exemplu: “Afacerea trebuie aprobată şi de partenerul meu.” Acest partener poate să fie chiar propria pisică.

6. În imobiliar, pentru ca o afacere să fie profitabilă trebuie să cuprindă două elemente: să fie un chilipir şi să fie o schimbare. Robert face jogging în cartierul în care vrea să investească. Prin repetiţie el observă mici diferenţe de-a lungul timpului. Îşi dă seama care din proprietăţi sunt puse în vânzare demult. Stă de vorbă cu şoferii camioanelor de mutat mobila, cu poştaşii, vecinii, etc. Caută o zonă proastă, de unde toată lumea fuge, şi investeşte acolo. Aşteaptă schimbarea în bine şi finalizează apoi afacerea.

7. De ce consumatorii vor fi întotdeauna săraci. De câte ori apar vânzări cu preţ redus într-un supermagazin, consumatorul dă fuga şi îşi face o rezervă. Când sunt vânzări cu preţ redus la acţiuni, ceea ce cel mai adesea se numeşte o cădere sau o corecţie, consumatorul fuge de acolo. Când la supermagazin cresc preţurile, consumatorul cumpără din altă parte. Când cresc preţurile pe piaţa de acţiuni, atunci consumatorul începe să cumpere.

8. Căutaţi unde trebuie. Un vecin şi-a cumpărat un apartament cu 100.000 USD de la un agent imobiliar normal. Robert a cumpărat acelaşi apartament alături cu 50.000 USD de la departamentul de ipoteci nerăscumpărabile al unei bănci. A plătit 500 USD la un curs pentru a cunoaşte procedeul. Vecinul a zis că nu-şi poate permite să cheltuiască banii ăştia pentru un curs de două zile. E prea mult. Dar el aşteaptă să crească preţurile la apartamente. Robert i-a explicat faptul că profitul se face la cumpărare şi nu la vânzare.

9. Robert caută întâi pe cineva care vrea să cumpere şi apoi pe cineva care vrea să vândă. Chiar dacă nu aveţi prea mulţi bani puteţi gândi în stil mare. Cei care vând cu amănuntul fac reduceri la cantităţi mari. Compania lui Robert trebuia să achiziţioneze calculatoare, iar el a sunat câţiva prieteni şi au cumpărat împreună mai multe calculatoare pentru a beneficia de reducerea de preţ. Cei cu câştiguri mici gândesc meschin, acţionează singuri sau deloc.

10. Învăţaţi din istorie. Toate marile companii la bursă au început ca firme mici. Colonelul Sanders întemeietorul lui KFC nu s-a îmbogăţit decât după ce a pierdut totul şi asta după vârsta de 60 de ani. Bill Gates a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume înainte de a împlini 30 de ani.

11. Fapta este întotdeauna mai de preţ decât pasivitatea. Cuvintele cele mai importante sunt “să faci” şi “a face”. Acţionaţi chiar acum!

================================================================================

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web