Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cum se traduce noua ordine mondială anunţată de Isărescu: Dacă un apartament de două camere în Militari va ajunge din nou la 20.000 de euro?

in Curiozitati

Cum se traduce noua ordine mondială anunţată de Isărescu: Dacă un apartament de două camere în Militari va ajunge din nou la 20.000 de euro?

Urmează o lume plină de restricţii şi reguli în lumea financiară. Aşa i-a avertizat guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu pe bancherii de vârf veniţi să-l vadă joi cum primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Româno- Americane şi să-l asculte cum vorbeşte despre ceea ce înseamnă macroprudenţialitate, noul concept mondial care va înlocui relaxarea şi dereglementarea financiară din ultimele decenii, ce a adus criza, cu restricţii globale şi naţionale în ceea ce priveşte mişcările de capital şi creditare. Iar BNR tocmai se pregăteşte să prezinte oficial noile reguli/restricţii pentru România în acordarea împrumuturilor.

„Probabil sunt restricţii faţă de anul 2002, dar faţă de 2020 sunt probabil relaxări”, le-a spus Mugur Isărescu bancherilor prezenţi, care probabil fiecare în mintea lui se gândea că aceste noi reguli vor însemna un portofoliu de credite mai sigur, dar vânzări şi apoi venituri mai mici, deci targeturi mai greu de atins. Şi adio bonusuri.

Nefiind în relaţie directă cu realitatea economică din teren, cu încasările companiilor, cu problemele fiecărui manager de a-şi găsi clienţi şi pieţe, de a-şi încasa facturile şi de a plăti TVA-ul, guvernatorul BNR nu a vorbit despre implicaţiile acestor noi reguli/restricţii asupra firmelor şi asupra populaţiei, asupra economiei şi asupra fiecărui cetăţean, salariat, antreprenor. Ştie cineva cum vor lovi restricţiile în economie, în consum, în preţul activelor, în preţul apartamentelor, în salarii, în locuri de muncă etc.?

Poate economia aşa singură, prin creştere organică, să înlocuiască într-un singur an impactul restricţiilor? Vor răsări peste noapte investiţii care să antreneze angajări, producţie, salarii mai mari, consum mai mare, impozite şi taxe mai mari la stat, majorări de salarii la bugetari etc.? Oricum, bancherii vor da vina pe BNR când vor fi întrebaţi de clienţi de ce dau bani aşa de greu acum, de ce a dispărut creditul cu buletinul, de ce iau în considerare pentru un credit numai 70% din venituri- că poate urmează o scădere a salariilor de 30%-, de ce se cer atât de multe garanţii/paragaranţii etc.

Totul va însemna bani mai puţini, finanţare mai scăzută a economiei, nu că băncile nu doresc să dea bani, ci clienţii nu se mai încadrează în a lua bani. Sau mai pot lua bani, dar mult mai puţini ca înainte.

Şi ca o consecinţă directă, se va vinde un calculator mai puţin, o maşină îşi va aştepta cumpărătorul mult mai mult timp, un spaţiu comercial va sta acoperit cu „FOR RENT” în geam luni bune, dacă nu ani, baxul de bere premium va fi înlocuit cu berea de mijloc, iar un Heineken va fi savurat mai rar, vor fi la fel de frumoşi şi buni pantofii la 400 lei dar parcă merg şi unii la 300 de lei, tricoul de firmă de 300- 800 lei va fi înlocuit cu unul de la reduceri sau cu o vizită la H&M, că sunt bune şi de acolo, vacanţa de 500 de euro se transformă într-una de 300 de euro, iar exemplele pot continua. Totul se va reduce pentru că o bună parte din banii pentru consum veneau din credite şi din aşteptări salariale în creştere.

Relaxarea banilor care a început din 2002 în România de care vorbeşte Mugur Isărescu a adus 6 ani de creştere economică susţinută. În viaţa reală – salariile au crescut cu mult peste cele mai optimiste aşteptări, o poziţie de 500 de euro s-a transformat într-una de 1.000 euro aşa peste noapte, iar un job considerat excepţional la 1.000 de euro a ajuns să fie unul de duzină, de refuzat, visul unei maşini bune, nouă, a devenit realitate, iar mai mult decât atât, nu numai „el” a ajuns să aibă maşina, ci şi „ea”. Iar să ai maşină după ce iei primul salariu a ajuns ceva banal.

Dar evoluţia cea mai spectaculoasă a avut loc în domeniul preţului la apartamente. Dacă dăm puţin timpul înapoi, în 2001- 2002 în Militari, Bucureşti, un apartament de două camere, cam de 60 mp, aşa mai nou, de 15-20 de ani, era 11.000 dolari (10.000 euro). În 2007- 2008 ajunsese la 100.000 euro, adică 130.000 dolari şi proprietarii făceau mofturi, că e prea puţin, că poate mai creşte, că să mai stăm, că mai există şi altcineva care îl vrea şi dă un avans mai mare etc. Vă aduceţi aminte, nu? Iar acum acel apartament e 60.000-70.000 euro, cam 80.000-100.000 dolari. Iar cumpărătorii spun că şi aceste noi preţuri, în scădere cu 20-30%, sunt cam mari. S-a întors roata, e lumea lor.

În zece ani, multe s-au schimbat în România, mai mult în Bucureşti ce-i drept, dar impactul preţului caselor este cel mai violent. Iar rata la bancă pentru casă, achiziţionată la preţul ultimilor ani, mănâncă cel mai mult din venitul oamenilor. Mai ales că valoarea proprietăţii este în scădere. Să plăteşti şi dobânda, iar apartamentul să valoreze mai puţin, este criminal. Să plăteşti în final cu totul, cu dobândă, cu comisioane, cu taxe de administrare, cam 200.000 euro, iar cele două camere să facă la preţul pieţei 60.000 euro, doare foarte mult. Dar dacă lumea intră peste tot în austeritate, cum se spune, banii vor fi mult mai scumpi şi greu de obţinut, marjele de 30-40% profit vor fi o amintire, creşterile de salarii de două cifre pe an vor fi doar excepţii, concurenţa pentru un job va creşte dramatic?

Aşa cum a fost greu să credem în anul 2000, cu FNI-ul în stradă şi minerii încă fumegând, cum va arăta Bucureştiul peste 10 ani, cu 12 mall-uri, cu 100 de clădiri de birouri, cu atâtea maşini, cu atâtea cafenele, credeţi că va fi posibil ca acel apartament din Militari să coste nu 10.000 euro ca în 2001, ci numai 20.000-30.000 euro?

Un preşedinte de bancă îmi spunea că există cerere mare în Bucureşti de locuinţe. Aşa este, dar depinde unde se va regla preţul. Într-o lume cu noi reguli şi restricţii, pe care o anunţă Mugur Isărescu, reglarea s-ar putea să fie în jos. Dacă poţi să iei credit angajându-ţi numai 30-50% din venit şi ăla discountat cu 30%, preţul activului trebuie să se ducă către acest venit disponibil. Exact cum s-a dus în sus. Numai că vor fi două tabere.

S-a terminat epoca creditelor cu buletinul…bazandu-se pe lipsa de logica a romanilor, planul banicilor a invins, acel plan de a prinde in capcana multimea unui popor…odata intrati in capcana vor folosi strategii pt a face presiuni asupra guvernului, adica bancile (masonice austriece) se vor plange ca au pierdut bani si vor sa-i recupereze, Basescu ca nebunul le va rade in nas ( a mai facut-o inainte cand a refuzat imprumutul FMI spre care bancile aratau cu degetul,apoi a fost fortat sa accepte sau…patea ca Polonia) cand le va rade in nas va disparea de piata politica sau chiar de pe planeta..

Bancile vor avea nevoie de un guvern ca sa le sprijne in recuperarea ”banilor” vezi-doamne pierduti prin creditare si vor incerca sa forteze guvenrul sa suporte aceasta pierdere, pierdere care sa fie ulterior recuperata prin marirea de taxe si impozite , iar populatia va izbucni isteric! deci orice cetatean naiv care a cazut in capcana creditelor , crezand ca falsa imagine prezentata de mass-media…
Robert – 04 iulie 2011, 18:19

La bulgari se cere 25.000 euro 2 camere pe litoral superlux apartamente cu urmatoarele facilitati piscina,sala fitness,restaurant etc. in romania sunt foarte putine fiindca turismul este la pamant si pe acelea putine cu turism la pamant se cere 80.000-100.000 euro.
G_R&A – 04 iulie 2011, 17:59

Toata lumea analizeaza prezentul . Hai sa vedem si viitorul .

Te ,,bagi ,, la un credit si suntem ,, imprumutati pe 60 de ani pt 4 pereti ,, ( conform Ray ) dar .. asta reprezinta in cele mai multe cazuri averea pe care un roman o poate lasa urmasilor . Iar istoria ne arata ca acestea ( imobiliarele ) au fost averile palpabile.
Aproape toti romanii care au un credit pentru o casa s-au gandit mai degraba la copii lor decit la ei .
@david – daca ai doi copii este tare greu te muti din 2 in 2 ani in alt apartament . Este usor doar sa vorbesti . In Romania nu au aparul inca acei investitori care cumpara/construiesc un bloc de 50 apartamente pe care sa le inchirieze .pentru o chirie suportabila . Si nici legislatia din Romania nu te ajuta .
marius – 04 iulie 2011, 17:06

Vom vedea reducerea puterii de cumparare si restrangerea consumului in continuare, asta e clar. Toata lumea s-a intins mai mult decat era plapuma si la noi si in Europa si America de N.
In imobiliare se vede mai incet ca nu avem impozite normale pe proprietati, cele de acum fiind o gluma si speculatorii inca isi permit sa stea cu stocurile de locuinte la preturi mari si sa astepte fraierii. Dar nu scapa nici imobiliarele, nu au cum.
melcu81 – 04 iulie 2011, 16:34

Apartamentele vechi din Militari de 10.000 – 12.000 dolari din 2001 sunt ma vechi cu 10 ani acum, dar costa vreo 50.000 de euro, adica sunt cam de 8-9 ori mai scumpe, desi sunt mai vechi cu 10 ani fata de acel moment. Conditiile pentru a obtine un credit vor fi din ce in ce mai restrictive. Puterea de cumparare a scazut mult in ultima perioada, scaderi de salarii si in privat si la stat, inflatie de vreo 8%, euro mai scump fata de 2008, rate mai mari in termeni reali de platit la creditele deja acontate. Cerere de locuinte va fi intotdeauna, pentru ca mereu vor exista copii ce se vor face mari si vor dori sa se mute, dar de la a dori pana la a putea, e o diferenta majora. Daca un apartament, fie nou, fie vechi costa vreo 50.000-60.000 euro, si ai nevoie de un credit pentru a-l putea cumpara, cu noile conditii de creditare, cu avans de 25-30% sau chiar mai mult in unele cazuri, cati romani isi mai permit o casa?? Cu un avans de 15.000-20.000 euro, cand foarte multa lume isi face pana si…
Catalin – 04 iulie 2011, 16:34

Ideea este ca nu mai putem sa afisam o bogatie de carton, cladita pe datorie. Orice calcul economic arata ca ideea de a consuma in avans si de a plati dupa este mult mai costisitoare decat a economisi ceva si apoi sa vina consumul. Dar suntem prea lacomi si nu avem rabdarea si vointa de a strange bani. Nu vorbesc de firme aici, doar de persoanele fizice. Cred ca daca am adopta la nivelul famiilor sistemul comunist 70% consum, 30% economisire ne-ar fi mult mai bine. Dar daca nu v-ati saturat inca de credite, bancile va asteapta cu oferte promotionale cu DAE de 15% ……
cuibus – 04 iulie 2011, 16:21

Nu e prost cine ccere..daca lumea da 80.000 pe un jaf norocul vanzatorului..dar romanii nu gandesc inainte sa cumpere ceva..se arunca dupa cum merge turma. De aceea s-a ajuns ca la noi preturile la apartamente sa ajunga la nivelul vilelor de lux din Franta, Italia, Spania etc.. Prostia si mandria distruge Rromania!
Pana nu e constient romanul de ce face nu se va intampla nimic bine in tara asta.
radu.sabin – 04 iulie 2011, 16:06

Teoretic s-ar putea sa aveti dreptate . Urmarile acestui calcul teoretic sunt etichetabile cu sfarsitul lumii… Domnul Isarescu este ultimul care ar dori o Romanie in deflatie. Romania fiind insa un stat conectat la lume ,si nu relativ izolat si usor autarhic (vezi istoria recenta a Romaniei pana in 1989) ,exista sanse foarte mici ca acest scenariu (de bun simt de altfel) sa aiba un corespondent in lumea reala. Pe termen scurt mai putem asista la unele corectii de preturi la imobilele, indeosebi vechi, dar viata trebuie sa mearga inainte. Romania, cu sau fara manevrele anti-Schengen, cu sau fara ciorovaielile interne sau externe, are drumul ei clar catre o uniune europeana tot mai integrata.V-as sugera , cu respect pentru analiza Dvs, sa rescrieti articolul in varianta in care Romania NU este izolata in cadrul economiei globale. Romania are mult prea multi proprietari imobiliari acum. pentru gradul de mobilitate in economie sugeram ca foarte plauzibila ipoteza ca numarul acestora sa scada…
Danut – 04 iulie 2011, 16:03

Nu confirma nici o tara din Europa cele spuse mai sus. Situatia nu este cea mai roza in Romania in momentul asta, dar daca un apartament, cum scrie domnul mai sus va ajunge sa coste 20000 de E, inseamna ca Romania va fii la egalitate cu Etiopia ca nivel de trai. O garsoniera in bucuresti ar fii mai ieftina decat un Logan. O garsioniera in alt oras din Romania va fii cat un Logan la mana a doua. Chiar putem sa credem asa ceva? Populatia planetei creste de la zi la zi si noi credem in locuinte de 20000 de E?
radu – 04 iulie 2011, 15:34

e un articol fals, cineva dintre cei care vati dat cu parerea a construit o casa ca sa nu vorbim de blocuri sa vedeti si voi care sunt costurile taxe etc,.,vindeteo si vedeti cu ce mai ramineti
tibi – 04 iulie 2011, 15:05

„Nefiind în relaţie directă cu realitatea economică din teren (…), guvernatorul BNR nu a vorbit despre implicaţiile acestor noi reguli/restricţii asupra firmelor (…)”.
Isarescu nu e chiar asa rupt de realitate. Familia sa detine o podgorie, unde se confrunta cu problemele reale ale economiei. Mai scapa, e doar un amanunt…
david – 04 iulie 2011, 14:21

In occident marea majoritate a oamenilor sunt chiriasi, dar acest lucru nu ii deranjeaza, fiinca le asigura o mobilitate crescuta in gasirea unui loc de munca.
Daca preturile apartamentelor vor scade, proprietarii nu vor mai vinde si vor prefera sa inchirieze.
Si sa nu uitam ca la New York, pretul la care s-au vandut apartamente cu vedere la Central Park a crescut chiar in criza. Deci luxul de cele mai multe ori nu este afectat de criza
sonibaci – 04 iulie 2011, 14:07

Din experienta – pretul real de constructie la gata 200-300 Euro/mp la finisaje normale si am facut 2 case una intre 1997-2000 si alta intre 2002-2004. Deci 60mp*350 (mai mult decat rezonabil) = 21.000 Euro constructie noua. Plus un adaos comercial normal al firmei de constructii 20% = aprox 25.000 Euro apartament sau garsoniera. Si am pastrat paritatea materialelor de constructii. Puteti incerca singuri pe un teren in afara orasuli si sigur nu veti ajunge la un cost mai mare de 35.000 Euro pentru ceva de 60mp dar constructie noua.
juk – 04 iulie 2011, 13:34

Oricum creditul imobiliar practic a dispărut de vreo 3 ani, aşa că noile restricţii nu prea pot avea mare efect. Veniturile nu s-au micşorat semnificativ. Deci scăderile de preţuri ar trebui să fie mici.
Mai degrabă se poate spune că preţurile imobiliare vor stagna multă vreme de acum înainte, vreo 15-20 de ani.
punctul pe i – 04 iulie 2011, 12:36

stiu ca este greu de acceptat – mai ales pentru finantisti !! – care cred ca TOTUL se face cu bani !! DAR ADEVARUL este ca INCA ORICE LOCUINTA se face din ciment , agregate , zidarii , tamplarii exterioare si interioare , sarpante si invelitori .. plus o serie de instalatii si dotari OBLIGATORII .. care NU DEPIND nici de .. salariul minim pe economie , nici de rate bancare , nici de profitul mai nu stiu cui .. CI NUMAI SI NUMAI de legile staticii si dinamicii terenurilor pe care EXISTA APROBARILE de rigoare pentru a se construi ! Deci daca aceste CERINTE TEHNICE nu sunt satisfacute ( CANTITATIV si CALITATIV ..) nici TEHNIC si NICI LEGAL .. NU SE VA CONSTRUI NIMIC !! Asa ca .. astept sa vad in aceste conditii … CE SE VA VINDE .. si mai ales .. CUMPARA !!
un alt roman – 04 iulie 2011, 12:21

Nu cred ca stiu foarte multe in domeniul financiar, dar stiu ce vad 🙂 o natiune de datori la banca… asa ca… daca „Urmează o lume plină de restricţii şi reguli în lumea financiară” pe termen lung este mult mai benefic. Pana acum am fost invatati sa ne administram finantele de catre bancheri, cu buletinul si cardul de credit, am fost obijnuiti sa cheltuim bani care nu sunt ai nostrii, si nu in folosul nostru ci in folosul banciilor, zic ca ar fi cazul sa invatam sa economisim. Chiar daca va fi un pic mai greu, pentru inceput – este un pas bun pe termen lung. In plus, asa se construieste o tara, o economie solida – nu din cresteri artificiale economice si imprumuturi de la banca – cum am spus… cumparam lucruri de care nu avem absoluta nevoie cu bani care nu sunt ai nostri, avem masini scumpe, apartamente luxoase (nu ca ar fi gresit sa avem asa ceva) dar realitatea e ca tindem spre ceea ce nu ne permintem. Ce nu invatam de buna voie invatam din nevoie. Dezavantajul…
D – 04 iulie 2011, 12:06

@ Andrei daca imi zici tu o singura firma care mai ofera salarii de peste 400 Euro celor fara experienta, acum ma ducc si imi depun CV-ul.
Lucrez de 6 ani intr-o multinationala in care acum sunt dati afara oamenii vechi, cu salarii mai marisoare ca sa angajeze tineri absolventi care se multumesc cu salarii de 1500 RON. Ca sa nu mai spun ca celor vechi nu le-au mai crescut salariile de vreo 2-3 ani.
Tu pe ce planeta traiesi ? Sau esti unul dintre aia platiti sa manance cacao cu polonicu de cate ori mai are cineva curajul sa spuna adevarul ?
vecinu – 04 iulie 2011, 12:02

Mergand pe firul logic al articolului ar trebui sa ma astept ca atunci cand un apartament ajunge 20-30 mii eur si o masina sa scada la pret in consecinta si sa coste in loc de 15-20mii eur 7-10 mii eur. Deasemenea si alimentele si utilitatile sa aiba preturi mai mici proportionale cu veniturile si cu picajul pietei imobiliare. Banuiesc ca la o astfel de evolutie ma astept doar eu, om de rand ptr ca apartamentele vor fi la 20-30 mii eur, salariile de mizerie in schimb preturile la alimente si utilitati vor ramane in afara „crizei” si a „restrictiilor”. De fapt concluzia discursului dlui. Isarescu este una cat se poate de simpla” in viitorul imediat vom deveni sclavi, obligati sa muncim pana la moarte doar ptr un colt de paine.
Ray – 04 iulie 2011, 11:52

Daca piata imobiliara falsa si fitzele de masini ar fi mers asa dein 2007 pana acum, fara a se reglementa catre realitate situatia eram in situatia Greciei – imprumutati pe 60 de ani pt 4 pereti si o Dacie. Preturile vor mai scadea, deoarece locuinte s-au tot construit, cu investitiile de rigoare, iar rezultatele intarzie sa apara. banca cere banii… Si in domeniul auto era la fel. Romanul asteapta pretul corect, daca se arunca sa cumpere orice la prima oferta, Romania va merge din rau in rau.
@andrei – 04 iulie 2011, 11:39

crezi ca numai programatori sunt in tara asta? salariul mediu nu a crescut de 10-12 ori cat a crescut pretul apartamentelor. cresterea a fost artificiala, bazata numai pe credite. eu te inteleg ca ai de vandut apt…

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web