Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Cutremur în justiţie! Decizia luata de Liviu Dragnea anunta o schimbare a întregului sistem

in Evenimente

Liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţă un adevărat cutremur în justiţie. El a spus că vor fi aduşi specialişti din străinătate pentru a lucra la o lege a răspunderii magistraţilor, dar nu numai la acest capitol. Dragnea a spus că trebuie regândit întreg sistemul, pentru că există probleme majore.

Legea răspunderii magistraţilor este o prioritate pentru toată lumea, atât pentru PSD, cât şi pentru ceilalţi (…) Pe mine mă interesează în primul rând să identificăm un pachet de măsuri legale prin care judecătorii să se simtă mult mai protejaţi. Eu, ca cetăţean român, îmi doresc ca atunci când merg în faţa unei instanţe, judecătorul să judece doar din punct de vedere al legii şi să nu ţină cont de alte elemente (…) Trebuie să găsim cele mai bune soluţii pentru o schimbare profundă în acest sistem”, a spus Liviu Dragnea, la Radio România.

Liviu Dragnea a spus că vor fi aduşi experţi din străinătate precum cei de la Comisia de la Veneţia sau specialişti reputaţi în domeniul justiţiei pentru a oferi consultanţă, în aşa fel încât să se gândească un pachet de măsuri prin care se va reforma sistemul de justiţiei.

„S-a tot discutat în ultima perioadă în presă despre tot felul de influenţe asupra judecătorilor, asupra oamenilor din sistemul de justiţiei. Noi considerăm că trebuie să găsim cele mai bune măsuri prin care să nu se mai poată ajunge cu presiuni asupra judecătorilor.

Aseară am înţeles că au fost prezentate nişte înregistrări cu un procuror. Eu nu am urmărit, dar aceste înregistrări nu lovesc numai în credibilitatea domnei Kovesi şi a DNA, ci în tot sistemul, pentru că ne arată că inclusiv în acest sistem există corupţie”, a mai spus Liviu Dragnea relateaza stiripesurse.ro

Liviu Dragnea la Radio Romania

Posted by stiripesurse.ro on 15 Februarie 2017

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web