În cadrul ultimei întâlniri de la Guvern a liderilor sindicali din educație cu premierul Dacian Cioloș, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj şi vicepremierul Vasile Dîncu, premierul a propus o majorare, în medie, cu 10% a salariilor din învățământ din luna august 2017.
Sindicaliștii se arată nemulțumiți și cer majorarea mai devreme, una dintre soluțiile propuse de sindicat, fiind majorarea cu 5% din august și alți 5% din ianuarie. „Domnul prim-ministru a spus că dacă nu este în stare Guvernul, să vin eu, să devin ministru, secretar de stat la buget, să încerc eu să fac bugetarea pentru că nu există bani mai mult decât această propunere de 10% absolut nemulţumitoare pentru noi”, a declarat Anton Hadăr, președintele sindicatului Alma Mater.
La negocieri au fost prezenți și doi reprezentanți ai elevilor și de asemeni, reprezentanți ai părinților copiilor, care susțin cererile dascălilor. Pe de altă parte, s-a propus decontarea abonamentului de transport pentru elevii care fac naveta pentru a veni la școală, motivându-se că distanța între domiciliu și unitatea de învățământ este cauza principală a abandonului școlar, care a crescut cu 1,5% în ultimii doi ani.
Următoarele negocieri vor avea loc marți. Liderii sindicali amenință că dacă nu se vor găsi soluții mai bune, pe data de 1 iunie vor începe oficial, protestele. Elevii de asemeni, au afirmat că vor protesta și ei în pauzele dintre orele de curs.