De la schimbul în natură la economia monetară

in Burse - Banci

Agenţii economici care intră în relaţii de schimb pot alege între diferite posibilităţi de organizare a pieţelor. Dintre acestea cea mai simplă este schimbul în natură cunoscut, mai ales, sub denumirea de troc, iar cea mai complexă economia monetară.

Într-o economie de troc pur, agenţii economici suportă costuri de tranzacţie importante. Ei sunt obligaţi, pe de o parte, să asigure dubla coincidenţă între dorinţele lor de schimb, iar pe de altă parte, să stabilească pentru fiecare tranzacţie termenul schimbului. A schimba un bun pe altul implică un risc semnificativ, acela de a achiziţiona un obiect a cărui valoare se schimbă la fiecare nouă tranzacţie. Agenţii economici vor ezita deci să opereze schimburi înainte de a avea certitudinea că termenii schimbului sunt suficient de stabili pentru a fi corecţi.

Într-o economie de schimb incipientă, caracterizată prin existenţa târgurilor, situaţia agenţilor economici se îmbunătăţeşte. În acest stadiu cei ce schimbă mărfuri se adună într-un loc precis, piaţa, unde sunt centralizate cererile şi ofertele. Dubla coincidenţă şi determinarea preţurilor de echilibru devin mai uşor de realizat. Schimburile ar fi şi mai mult uşurate dacă s-ar organiza un post de vânzare pentru fiecare cuplu de bunuri, fiecare dintre ele devenind, la rândul său, etalon. Într-o economie cu n bunuri ar exista 1/2n(n-1) posturi de acest fel şi tot atâtea preţuri reale sau relative, exprimate în termen de n bunuri.

O îmbunătăţire considerabilă ar fi posbilă în condiţiile alegerii unui bun care prezintă calităţi intrinseci atât de evidente, încât fiecare agent l-ar accepta ca şi contrapartidă în tranzacţiile sale. Această monedă-marfă ar deveni concomitent, instrument curent de schimb şi etalon ce ar conduce la simplificarea sistemului de preţuri. Pentru n bunuri dintre care unul ar întruchipa moneda, nu ar mai exista decât n-1 preţuri. În mod cert, nu ar putea fi utilizat ca monedă decât un bun a cărui valoare este suficient de stabilă pentru ca agenţii economici să îl accepte continuu ca intermediar al schimbului. Moneda-marfă ar trebui să fie capabilă să-şi păstreze puterea de cumpărare între două schimburi. De fapt, această etapă este cea a trecerii la economia monetară.

În fine, bunul ales ca monedă nu ar mai fi dorit pentru utilitatea sa, ci pentru utilitatea pe care ar reprezenta-o funcţiile sale pentru utilizatorii săi. Drept urmare, este posibil, ca la un moment dat, utilizatorii de monedă să aleagă un bun fără valoare intrinsecă, ce le poate servi drept instrument de mijlocire a tranzacţiilor, acesta relevând trecerea în stadiul monedei fiduciare.

Acestea relevă că un agent raţional, care vrea să facă schimb de bunuri, trebuie să utilizeze moneda, deoarece aceasta reduce costurile de tranzacţie, economiseşte timp, face economia mai productivă, timpul economisit fiind realocat unor activităţi productive şi permite o satisfacere mai rapidă a nevoilor, minimalizând costurile de aşteptare. Totodată fiecărei etape îi corespund costuri de tranzacţie tot mai scăzute.

În concluzie, apariţia monedei constituie actul care minimizează costurile schimbului şi reduce periodicitatea acestora.

Utilizarea monedei nu constituie deci, momentul care marchează coagularea economiei de schimb, ci geneza unei etape esenţiale a organizarii schimbului şi, implicit, a minimizării costurilor.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.