De ce este importantă existența acestui dosar?
Un diagnostic corect, nu poate să fie pus de medic, decât cunoscând trecutul medical al pacientului. În dosarul electronic de sănătate al pacientului or să apară: grupa de sânge, rh-ul sanguin, alergiile, bolile cronice, intervențiile chirurgicale, dar și tratamentele curente și internările recente.
Acest dosar electronic de sănătate al pacientului este locul din spațiul virtual în care fiecare om trebuie să găsească toate informațiile medicale din trecut dar și din prezent.
Sistemul informatic este gata de doi ani, dar până în prezent, doar o treime(aproximativ 6 milioane de români) din populație are un astfel de dosar. Medicii specialiști spun că este foarte util un astfel de dosar, iar cei care ar trebui să îl completeze cu datele din trecutul pacientului sunt medicii de familie(dar nu au făcut-o din lipsă de timp).
Dosarul de sănătate al pacientului va fi accesat prin intermediul cardului de sănătate.
Un reprezentant al CNAS precizează că :”Ordinul de introducere a obligativității dosarul electronic de sănătate a fost inițiat încă din 2015 dar s-a întârziat din diferite motive”.
Dușmanul acestui dosar este însăși sistemul în care apar frecvent numeroase erori și blocaje. Să sperăm că temerile unor doctori ca datele pacientului să ajungă în spațiul public să fie doar niște temeri și sistemul să fie unul închis, după cum asigură cei de la Casa Naționala de Asigurări de Sănătate.

755 views
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:
Dragi prieteni,
Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.
Vă mulțumim cu drag, Echipa CYD
- Facebook
- Google
- Pinterest