Declaratie oficiala BOR în contextul tragediei din clubul Colectiv „Preotul nu merge neinvitat să ţină slujbe oriunde”

in Evenimente

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a declarat pentru B1Tv că preotul nu merge neinvitat să ţină slujbe oriunde. Declaraţia acestuia vine în contextul tragediei din clubul Colectiv, în care 30 de tineri au murit arşi de vii.

bor-465x390

”În primul rând acuzațiile vin din partea unor persoane care au rupt legătura cu Biserica. În astfel de situații, când semeni de-ai noștri pleacă la Domnul, slujbele se fac la biserică, în timpul Sfintei Liturghii. S-au și făcut rugăciuni specifice. Apoi se fac la casele celor în necaz și la troițele celor decedați.
Preotul nu putea veni neinvitat. Cei care doreau, puteau să meargă la biserică și să ceară unui preot să se deplaseze pentru a ține o mică slujbă. Preoți au trecut în acea noapte pe acolo, dar nu se face rugăciune în context de haos și de situație emoționantă.

Nu putem sfinți ceva ce nu există. Nu se face slujbă într-un local. Rugăciunea se face într-un context, se face în biserică la Sfânta Liturghie.”, a susținut Stoica.

Întrebat cum se face atunci că preoții ajung să sfințească mașini, reprezentantul BOR a susținut că acesta este un lucru normal pentru că se face la cererea proprietarului: ”Mașina se sfințește la solicitarea posesorului și lângă locașul de cult. Nu se autopropune preotul”.

”A fost rugăciune în toate bisericile la Sfânta Liturghie. La fiecare slujbă se trag clopote. Cei care ne-au acuzat nu știu care e rânduiala. Eu explic care e practica Bisericii.

În cele zece spitale, toți preoții asigură consiliere spirituală mai ales familiilor celor care au copii în spitale. În fiecare parohie unde vor ajunge cei care au pierit preoții au preluat rugăciunea, asistența religioasă și socială. Preoții de spitale sunt mobilizați de sâmbătă în spitalele pe care le deservesc și ajută alături de psihologi și restul. Ei au capele în spitale. Rudele primesc asistență”, a insistat preotul.

Replica vine după ce o jurnalista i-a adresat o scrisoare publică Preafericitului Daniel, în care povestea că i-ar fi plăcut să vadă un minim de implicare din partea lui, o vorbă bună pentru părinţii care şi-au pierdut copiii atât de tineri şi, mulţi dintre ei, nu au bani pentru înmormântare.

Jurnalista Voicu Mirela a scris o scrisoare pentru Preafericitul Daniel, liderul BOR, în care îi reproşează faptul că nu s-a implicat în ajutorarea familiilor victimelor incendiului de vineri seară de la clubul Colectiv, în care 29 de persoane au murit. Mesajul ei a devenit viral în reţele sociale.

Cât despre absenţa patriarhului Daniel acolo, părintele Costel Stoica a precizat că acesta s-a rugat la Sfânta Liturghie şi nu a umblat după imagine. El a adăugat că informațiile apărute pe internet nu fac nimic altceva decât să denigreze imaginea Bisericii. Purtătorul de cuvânt al BOR spune că mai mulţi preoţi vor merge de joi la Centrul de Hematologie pentru a dona sânge.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.