Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Deochiul la romani o superstitie sau o realitate?

in Articole

Ce este deochiul? Nimeni nu ştie cu siguranţă. Unii spun că este un furt de energie, provocat de privirea admirativă sau invidioasă a unor persoane despre care se crede că ar avea puteri magice. Primul semn că eşti deocheat constă în durerea de cap, secondată de căscat, chiar dacă nu eşti obosit. Există şi alte simptome ale deochiului

Potrivit sondajelor, 65% din români cred în puterea deochiului. Ca urmare, poporul român are un„arsenal” de superstiţii şi de leacuri pentru a combate „fenomenul”.

Una dintre cele mai bine înrădăcinate superstiţii româneşti (dar nu mai româneşti, căci este întâlnită la mai toate popoarele) este legată de puterea oamenilor de a produce rău celorlalţi prin admiraţia excesivă, pizmaşă. Nu este vorba (doar) despre tradiţionala capră a vecinului şi nici despre mentalismul spectacular al vremurilor moderne, ci despre ceva mult mai simplu: deochiul.

Românii cred în deochi mai tare decât în sfârşitul lumii Acum doi ani, cei de IRES au avut curiozitatea de a afla cât de mult cred românii în tot felul de concepte, cum ar fi deochiul, diavolii, fantomele, îngerii, blestemul şi alte lucruri pe care lumea modernă le numeşte generic „superstiţii”. Ei bine, nu mai puţin de 65% dintre respondenţi au declarat că sunt convinşi că deochiul este o certitudine, ceea ce înseamnă cu românii chiar cred în asta, nu-i doar o modă trecătoare. Spre comparaţie, în fantome cred în jur de 15% dintre români, în blesteme – sub 40%, iar în sfârşitul lumii 38%.

Care va să zică, deochiul este o superstiţie de top. De unde vine credinţa în deochi şi ce spun teologii Deşi există impresia că deochiul şi descântecul sunt o „moştenire culturală” recentă (mulţi asimilează cele două noţiuni cu rromii migratori), de fapt credinţa este foarte veche. Vine din negura vremurilor. Deochiul sau „ochiul rău” (ayin ha’ra) este menţionat în mai multe locuri atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui”, spune înţeleptul rege Solomon (Pildele lui Solomon, 23:6).

Credinta in deochi sub o forma inrudita cu cea existenta la noi dainuie din timpuri stravechi in tot spatiul mediteranean. In Grecia, in Turcia, in Spania si Italia, in tarile Orientului Mijlociu, teama de o privire malefica este atat de raspandita, incat a dat nastere unui intreg folclor, de la legende si explicatii paranormale, pana la tratamentele preventive si curative, cu gesturi si obiecte protectoare, descantece si vraji cu taciuni aprinsi.

Asa cum este el inteles in credintele populare, deochiul ar implica un transfer misterios de energii necunoscute intre cel ce deoache si victima sa. Unii il considera pur si simplu un fenomen paranormal – el exista, dar nu poate fi explicat in termenii cunosterii stiintifice actuale. Cel mult, poate fi explicat in termeni de magie. Altii, pozitivistii sceptici, il explica – fara dovezi stiintifice, dar intr-un spirit stiintific -, ca pe o influenta de natura energetica asupra organismului victimei si vorbesc despre unde cerebrale, despre curentii bioelectrici ai corpului sau ceva asemanator, incercand sa impace inca-necunoscutul cu ceea ce e deja cunoscut in oarecare masura. Realitatea este ca, deocamdata, nimeni nu stie ce este cu adevarat deochiul, dar multi cred in el, atribuind cu usurinta o stare de rau, aparuta subit, acestui enigmatic fenomen.

Prea vechi pentru a putea fi pe deplin explicat (deocamdata)

Aproape in toate regiunile unde exista credinta in deochi, el este privit ca un soi de efect secundar al unei priviri invidioase ori doar admirative si staruitoare sau al unei laude aduse de cineva. Chiar si azi, multe mamici pot spune povesti adevarate despre felul in care si-au scos la plimbare copilasul sanatos-tun; pe drum, cineva l-a admirat si laudat, iar la intoarcerea acasa, peste o ora-doua, copilul a inceput sa planga si sa vomite.

Oricum, credinta e foarte veche; deochiul sau ochiul rau (ayin ha’ra) este mentionat si in Vechiul si in Noul Testament, si nu numai o data. „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui.” (Pildele lui Solomon, 23:6) ; „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile; adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea – toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om”. (Marcu 7:21-23).

Cum se manifestă deochiul şi care-s „factorii agravanţi” Evident, aşa cum se obişnuieşte în majoritatea chestiunilor care ţin de credinţe cu rădăcini adânci în istorie, românii au şi superstiţii despre deochi care nu se prea potrivesc cu dogma creştină. Una dintre cele mai interesante cărţi româneşti despre superstiţiile populare – am numit aici lucrarea „Superstiţiile poporului român”, scrisă acum aproape un secol de către etnologul Gf. F. Ciauşanu, alocă un spaţiu generos deochiului. În esenţă, deochiul este privit ca un fel de „vampirism energetic”, chiar dacă termenul pare cumva ciudat, de domeniul SF. Iată cum se descrie în lucrarea amintită fenomenul: „Simptomele deochiului sunt: somn zbuciumat sau insomnie, dureri de cap, dureri de inimă, greaţă. Se pot deochia nu numia oamenii, ci şi vitele, care încep să tânjească. Păsările deochiate se ciupesc una pe alta, stupii se pustiiesc de albine, pomii se usucă, laptele nu mai dă unt”.

S-ar părea că deochiul este, la români, un fel de „Acar Păun” al tuturori necazurilor pentru care nu există o explicaţie logică. Ba chiar superstiţia merge şi mai departe, găsind „factorii agravanţi” ai problemei: deochetorii.   „Se crede că toţi cei care au ochii verzi şi sprâncenele îmbinate deoache nevoie mare când stau şi privesc mai mult sau un lucru şi nu zic «Să nu-i fie de deochi!», scuipând de trei ori. Se poate deochia tot ceea ce este frumos, atrăgător”, scrie Gh. F. Ciauşanu.   Este de remarcat că simpla privire nu-i destul. Trebuie să existe asociate şi nişte laude cu parfum de invidie, altfel deochiul nu se lipeşte. Cel puţin aşa afirmă etnologii, inclusiv cei moderni.

Cum să te fereşti de deochi Cum deochiul este un punct de interes major pentru români, este evident că şi interesul pentru leacuri, antidoturi şi dezlegări este unul major. Şi în superstiţia deochiului funcţionează principiul medical că „este mai uşor să previi decât să tratezi”. De altfel Gh. F. Ciauşanu concluzionează că ţăranii de acum 100 de ani priveau deochiul ca pe o boală cauzată, ca toate bolie de un spirit rău. Cel mai bun leac, în accepţiunea unanimă a experţilor, este firul roşu, tradiţie care vine de peste 3.000 de ani. „În satele Moldovei, se crede că tot copilul nebotezat trebuie să poarte la mână o aţă roşie, ca să-l apere de diavolescul deochi până când va primi taina botezului întru Hristos”, explică etonologul Adrian Romanescu.

Aţa roşie ar fi cam singura „amuletă” cumva tolerată de Biserică, care nu neagă deochiul, însă crede că acesta poate fi combătut mult mai eficient cu o cruciuliţă şi cu rugăciuni. Majoritatea preoţilor recomandă rugăciunea specială a Sfântului Ciprian, a cărui poveste de viaţă se potriveşte de minune în context: acesta a fost un mare vrăjitor care, apoi, a devenit episcop. În Oltenia, prevenţia în „cazuistica” de deochi este cea mai complexă de pe întreg teritoriul românesc.

Astfel, în Vâlcea exista obiceiul ca nou-născuţilor să li se pună scupat pe buric. În Mehedinţi era de neacceptat ca o persoană cu ochii albaştri (deci nu verzi!) să vadă un prunc înainte de a fi botezat. În Gorj, copiii nu trebuiau lăsaţi să se uite în oglindă până la vârsta de un an, fiindcă se credea că se pot deochea singuri! În zona de est a Ardealului şi în Moldova există credinţa că un copil nou-născut poate fi ferit de deochi dacă se face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatră, cu praful de pe talpă amestecat cu puţin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, făcut în mijlocul frunţii, sau la încheietura sprâncenelor, îl poate face doar mama copilului. Se pare că gestul este o moştenire evreiască, deşi este pomenit şi la vechii greci precum şi la arabii din Asia mică. În fine, dintre multiplele metode de prevenţie mai putem aminti purtarea podoabelor din aur (care se deoache ele în locul stăpânului), purtarea unui obiect de îmbrăcăminte pe dos sau să ai un căţel de usturoi în buzunar. Ultima metodă este chiar cu simbol multiplu, căci unii oameni cred că usturoiul te apără de moroi, de lupi şi chiar de holeră. Asta fără a pune la socoteală faptul că este un condiment excelent.

Citeste mai mult: adev.ro/nq2mds

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web