Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Despre dreptul istoric al evreilor si palestinienilor

in Istorie

temple-mount_92672900

Venirea unui popor pe acelasi teritoriu da acestuia mandrie, siguranta, demnitate, o anumita atitudine psihologica, o psihologie sociala, mai exact spus, si dreptul de proprietate datorata muncii oamenilor de transformare a naturii inconjuratoare.

Dupa multi ani de locuire pe acelasi teritoriu, un popor creaza avutie nationala, avutie care ii apartine. Realitatea sociala ne prezinta situatii cand si alte popoare au venit sa se aseze pe acelasi teritoriu, fie pasnic, fie prin forta urmand sa munceasca apoi impreuna cu acei pe care i-a gasit acolo. Firesc se pune intrebarea: cine are dreptul peste veacuri asupra acelui teritoriu?
Aceasta este situatia poporului evreu si a celui palestinian. In sinteza o privire istorica asupra celor doua popoare se prezinta astfel: cu 2000 de ani I.Hr., evreii erau un popor de pastori, situatie des intalnita in acea perioada. Se deplasau din loc in loc, se asezau pentru o perioada, fara asi construi locuinte si apoi plecau in alta parte. In aceasta situatie generala, in secolul al XIX-lea I.Hr. treburile de pastori ale evreilor ajung in provincia Canaan care era o oaza frumoasa intr-un desert mare si se stabilesc aici. Deci pe aceste teritorii intalnim poporul evreu de aproximativ 4000 de ani. In ordine cronologica istoria lor s-a derulat astfel: timp de peste 500 de ani nu au fost atacati de nimeni dar in 1468 I.Hr. sunt cuceriti de Egipt. Dupa 32 de ani de ocupatie se razvratesc si in 1300 I.Hr. isi redobandesc teritoriul. Dupa inca 100 de ani, in anul 1200 I.Hr., ajung pe coasta mediteraniana filistinii care devin vecini cu evreii. In perioada 1300-1000 I.Hr. se stabilesc tot in provincia Canaan, dar in zona colinara, triburile de israeliti inrudite cu evreii. Deci israelitii se aseaza in Canaan dupa 700 de ani de la sosirea evreilor. Convetuiau, deci, doua popoare: evreu si israelit.

In fata pericolului filistin, israelitii isi unesc triburile sub SAUL(1029-1004), sub DAVID(1004-965), si sub SOLOMON (965-928). In cei 1000 de ani in care s-au asezat in aceasta zona triburi de evrei si de israeliti si-au construit case, asezari umane, lacasuri de cult etc., printre acestea si cetatea IERUSALIMULUI care este cucerita in 1004 de regele DAVID(cei 3 regi amintiti sunt personaje biblice). Regatul lui SOLOMON, care unea triburile de israeliti, se imparte dupa moartea sa in doua state: la nord ISRAELUL si la sud IUDEEA. A treia grupare de triburi si cea mai veche- evreii raman neconstituiti in formatiune statala. Cele trei neamuri – evreii, israelitii si iudeii – sunt totusi unite sub acelasi sceptru, atunci cand sunt cucerite de regale Cyrus al Persiei in anul 539 dupa ce au mai stat temporar sub ocupatia asiriana si babiloniana. Dupa 200 de ani de stapanire persana cele trei entitati sunt cucerite de Alexandru cel Mare al Macedoniei (in anul 333 I. Hr.).

Dupa 165 de ani de stapanire macedoneana apare in aceste teritorii miscarea macabeilor care reuseste sa cucereasca independenta politica si sa formeze un stat al evreilor, iudeilor si israelitilor, numit PALESTINA. Acest stat rezista 79 de ani(142-631 I.Hr.) dupa care este cucerit de romani pe timpul imparatului Pompei si transformat in provincie romana propriuzisa in anul 44 I.Hr. In anul 70 d.Hr. are loc revolutia evreilor impotriva romanilor, motiv pentru care imparatul Titus le distruge templul. In 132 populatia din provincia Iudeea este expulzata de romani. In anul 395 PALESTINA intra in componenta imperiului Bizantin iar in 614 sunt cuceriti de persani.

Anul de rascruce care va marca pana azi relatiile dintre evrei si arabi este 636 cand arabii cuceresc PALESTINA. Deci arabii cuceresc acest teritoriu dupa ce evreii il stapaneau de 1300 de ani iar israelitii de 700 de ani.

Istoria PALESTINEI dupa asezarea arabilor alaturi de evrei si israeliti se prezinta astfel: intre 1291-1516 este stapanita de mameluci, in 1516 este cucerita de otomani in 1799 de Franta lui Napoleon, in perioada 1831-1840 este ocupata de egipteni iar in 1917-1918 de britanici.

Declaratia Balfour din 1917 stabileste faptul ca PALESTINA este camin al evreilor, fapt care ii nemultumesc profund pe arabi. Dupa 1930, creste imigratia evreilor din Europa spre PALESTINA, iar in 1947 ONU hotaraste ca PALESTINA sa fie impartita in doua state: unul arab si unul israelian, situatie in care la 14 mai 1948 se declara independenta statului ISRAEL. Arabii nu-si formeaza si ei un stat, ci sunt impartiti intre GAZA si IORDANIA, care ia partea din vestul Iordanului(Cisiordania).

Ce a urmat este cunoscut, autorul articolului dorind sa arate ca din acest moment conflictele dintre arabi si israelieni se indesesc si miscarile palestinienilor sunt denumite de ei insusi miscari de eliberare nationala iar de evrei acte de terorism. Am prezentat acest scurt istoric pentru a emite o parere personala bazata, totusi pe fapte, argumente si evenimente: SE IMPUNE CRED, EXISTEN}A A DOUA STATE – UNUL ISRAELIAN {I UNUL PALESTINIAN, asa cum a hotarat ONU in anul 1947.

Comandor(r)dr.Vasile FLOREA

Istoric vorbind, poziţia musulmanilor asupra Ierusalmiului a alunecat şi s-a modificat in concordanţa cu circumstanţele politice. In mod consistent şi previzibil, ciclu repetat de 6 ori de-a lungul a 14 secole, musulmanii s-au concentrat asupra oraşului cand le-a folosit şi l-au ignorat in caz contrar.

S-a vazut foarte clar acest contrast in timpul ultimului secol. Guvernarea britanicǎ a oraşului, intre 1917-1948 a galvanizat o anumitǎ pasiune asupra Ierusalimului , absentǎ de-a lungul a 400 de ani sub controlul otoman. Pe intreaga perioadǎ de sub controlul Iordanian asupra oraşului dintre ziduri, intre 1948-67 insǎ, arabii in general l-au ignorat. De exemplu , chemarea la rugaciune efectuata vineri de cǎtre postul de radio iordanian, era transmisǎ nu din moscheia Al-Aqsa ci dintr-o moscheie oarecare locatǎ in Amman. Documentul fondator al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Acordul Naţional Palestinian datand din 1964, nici nu menţioneaza Ierusalimul.

Interesul musulman pentru oraş a renǎscut numai odatǎ cu cucerirea Ierusalimului in 1967. Ierusalimul a devenit atunci punctul focal al politicii arabe, servind la unificarea elementelor sale fracţionare. In 1968, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi-a modificat platforma, numind Ierusalimul “ capitala Organizaţiei”. Insuşi regele Arabiei Saudite a declarat oraşul din punct de vedere religios “exact ca” Mecca – o idee nouǎ, daca nu chiar o blasfemie.

In 1990, focalizarea islamicǎ asupra Ierusalimului a atins un asemenea nivel ireal incat arabii palestinieni au evoluat de la a sǎrbatori Ierusalimului panǎ la negarea calitǎţilor lui sacre si istorice pentru evrei. Organizaţia officialǎ de arabi palestinieni – oameni de culturǎ, clerici şi politicieni – au promovat aceastǎ noţiune dubioasǎ construind un edificiu revizionist clǎdit in cantitǎţi egale pe invenţii, falsitǎţi, ficţiune şi fraudǎ. Ei şterg toate legǎturile evreilor cu pǎmantul Israelului, inlocuindu-le prin conexiuni amǎgitoare cu arabii palestinieni.

Arabii palestinieni pretind cǎ Templul lui Solomon a fost construit de cǎtre Canaaniţi, cǎ vechii evrei erau membrii ai triburilor de beduini, ca Biblia provine din Arabia, cǎ Templul Evreiesc “se aflǎ in Nablus sau poate in Bethlehem”, cǎ prezenţa evreilor in Palestina a luat sfarşit in anul 70 al erei noastre şi ca evreii de azi sunt descendenţi din Khazarii Turci. Yasser Arafat insuşi a creeat din vǎzduh un inexistent Rege Canaanit , regele Salem, vorbind in chip mişcǎtor despre acest fantezist “strǎbun” al arabilor palestinieni.

Palestinian Media Watch trage concluzia acestui process : Transformandu-i pe Canaaniţii şi pe Israeliţii in arabi ca şi vechiul Iudaism din Israelul antic in Islam, Autoritatea Palestinianǎ “ preia autentica istorie evreiascǎ, documentatǎ in mii de ani de literaturǎ continuǎ, taie cuvantul “evreiesc” şi-l inlocuieste cu cuvantul “arab”.

Implicaţia politicǎ este clarǎ : Evreii nu au nici un drept asupra Ierusalimului. Dupǎ cum se poate citi pe o lozincǎ de stradǎ : “Ierusalimul este arab”. Evreii nu sunt bineveniţi.

Trei evenimente cheie , susţine Yitzhak Reiter de la Hebrew University , au transformat aceastǎ mitologie auto-indulgenta intr-o ideologie oficialǎ:

  • Incidentul de la Temple Mount Faithful din octombrie 1990 unde efortul nerealizat al unui grup evreiesc de a pune bazele celui de-al treilea Templu a dus la o revoltǎ musulmanǎ in care 17 dintre revoltaţi şi-au pierdut vieţile. Acest episod a mǎrit teama arabilor palestinieni asupra demolǎrii sanctitǎţilor islamice, provocand o acţiune cu scopul de a demonstra faptul ca Ierusalimul a fost intotdeauna un oraş musulman şi arab.
  • Acordul de la Oslo din Septembrie 1993 a pus pentru prima oarǎ Ierusalimul pe masa de negocieri. Arabii palestinieni au rǎspuns incercand sǎ discrediteze legǎturile evreieşti cu oraşul.
  • Intalnirea la nivel inalt de la Camp David din Iulie 2000 a arǎtat lumii , tot pentru prima oarǎ , un guvern israelian, inaintand o cerere de suveranitate asupra unor pǎrţi din Temple Mount. Dupǎ cum pune problema in mod astringent Dennis Ross, un diplomat American prezent la intalnire , Arafat “nu a oferit nici o idee substanţialǎ, niciodata “ la aceste convorbiri. Totuşi “ el a oferit o idee nouǎ, şi anume ca Templul nu a existat in Ierusalim, ci in Nablus”. Şi astfel, pseudo istoria Ierusalimului a devenit politca oficialǎ a Autoritǎţii Palestiniene.

Refuzul arabilor palestinieni de a accepta conexiunea evreiascǎ cu Ierusalimul are douǎ implicaţii de lungǎ duratǎ. Prima sugereazǎ cǎ focalizarea arabilor palestinieni asupra Ierusalimului a atins aşa o fervoare cǎ se poate auto susţine indiferent de politicǎ, despǎrţindu-se astfel de un tipar ce dureazǎ de 14 secole. Ierusalimul apare sǎ se fi dezvoltat intr-un interes musulman permanent, interes care genereazǎ sentimente de drept ce nu mai sunt legate de consideraţii utilitare.

A doua implicaţie este cǎ acest refuz diminueazǎ in mod drastic perspectiva unei rezoluţii diplomatice. Auto evidenţierea unei false istorii de cǎtre arabii palestinieni alieneazǎ pe interlocutorii israelieni fie numai prin pretenţiile de exclusivitate a drepturilor asupra intregului oraş. Ca rezultat, viitoarele negocieri pentru Ierusalim sunt pe cale sǎ devina incǎ mai emoţionale , mai divergente şi mai dificile decat cele din trecut.

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web