Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Despre specificul national

in Limba romana

nationalism1

Am subliniat adeseori, si o mai facem inca o data, faptul ca cultura este un fenomen complex ce nu poate fi ”prins” intr-o definitie stricto sensu. De aceea am optat pentru un demers descriptiv in descifrarea ”fetelor culturii”, intreprindere nu facila, dar mult mai utila si eficace mai ales pentru mintile care nu se multumesc cu putin si cu lucruri gata facute. Continuam, asadar, demersul nostru incercand sa raspundem la alte intrebari: Ca fapt uman, este cultura un fenomen omogen? Ce individualizeaza o cultura de alta? Cum se pune problema specificului national in cultura?
Pusa in evidenta de mai multe secole, astazi, pentru cei mai multi dintre noi constituind o evidenta si certitudine, problema lipsei de omogenitate a culturii necesita macar o zabovire, daca nu un studiu mai larg.
Din timpurile antice, oamenii au constatat puternice diferente de manifestare culturala intre diverse comunitati etnice, sau in interiorul acestora, fie ca era vorba de limba, de manifestari religioase , morale, tot felul de obiceiuri etc. Acest lucru i-a determinat, cu timpul, pe unii sa se defineasca (sa fie numiti) eleni, altii romani, altii sa fie numiti ”barbari” etc. Si astazi daca inca mai vorbim despre greci, romani, egipteni, geto-daci etc., cu referire evidenta la antichitate, ii numim asa tocmai datorita manifestarilor lor culturale oarecum specifice. Pentru ca ceea ce individualizeaza un popor fata de altul este in primul rand manifestarea sa culturala.
Despre abordari teoretice consistente cu privire la elementele constitutive care confera consistenta, personalitate si demnitate culturala unui act spiritual uman, dar indeosebi individualitate, nu credem ca se poate vorbi, la scara istoriei, inainte de epoca moderna. Marea achizitie a vremurilor moderne in explicarea individualitatii manifestarilor culturale este problematica stilului in cultura. Istoria artelor, mai intai, a culturii in general, etnografia, mai apoi, dar indeosebi reflectiile dinspre filosofie, au dovedit ca stilul reprezinta o ”implicatie” in actul cultural. El, stilul, mai degraba cadrul stilistic, ”matricea stilistica”, cum o numeste Blaga, marcheaza existenta si constiinta creatoare a omului. Omul nu se poate manifesta creator decat intr-un astfel de cadru stilistic. El ne marcheaza cu puterea unei fatalitati adeseori ascunse. ”Stilul, spune Blaga, e ca un jug suprem, in robia caruia traim, dar pe care nu-l simtim decat arareori ca atare”. Insa, spune Blaga mai departe, ”omului i-a trebuit timp indelungat pana sa bage de seama ca traieste necurmat in cadru stilistic”.
Nu intram aici in analiza amplei discutii care s-a purtat in filosofia culturii in legatura cu radacinile adanci si tainice ale stilului. Amintim doar faptul ca una dintre cele mai interesante si originale teorii cu privire la acest aspect al stilului o dezvolta filosoful roman Lucian Blaga. Pentru Blaga radacinile cele mai adanci ale stilului, ale matricei stilistice ale unei culturi, se afla in inconstient, care are un rol si statut psihic determinate in economia facultatilor sufletesti care participa la actul creator de cultura. Sunt prea frumoase cuvintele filosofului ardelean pentru a nu le cita: ”Fenomenul stilului, rasad de seve grele ca sangele, isi are radacinile implantate in cuiburi dincolo de lumina. Stilul se infiinteaza, ce-i drept, in legatura cu preocuparile constiente ale omului, dar formele, pe care le ia, nu tin decat prea putin de ordinea determinatiilor constiente. Pom liminar, cu radacinile in alta tara, stilul isi aduna sucurile de acolo, necontrolat si nevamuit. Stilul se infatiseaza, fara sa-l vrem, fara sa-l stim; el intra partial in conul de lumina al constiintei, ca un mesaj din imperiul supraluminii, sau ca o faptura magica din marele si intunecatul basm al vietii telurice”. Cat priveste factorii de modelare stilistica ce concura la instituirea si specificitatea valorilor culturale, Blaga ii prezinta ca un angrenaj, ce poarta denumirea de ”matrice stilistica”, angrenaj din care nu pot lipsi: orizontul spatial al inconstientului, orizontul temporal, accentul oxiologic, atitudinea anabasica si catabasica, nazuinta formativa, plasmuitoare de forme. La toate acestea se adauga rolul decisiv al metaforei, a celor revelatorii de mister. Atentionam asupra faptului ca ingemanarea acestor elemente constitutive si actiunea lor specifica dau ceea ce se pot numi tipurile de culturi, culturile cu specific sau culturile individualizate.
Atunci, care mai este rostul etnicului in cultura? De ce aducem in discutie aici un astfel de subiect?
Problematica etnicului in cultura o supunem atentiei cititorului, pe de o parte, datorita faptului ca ideea acestei carti o cere     – anume cum se manifesta cultura si civilizatia in procesul constituirii si evolutiei poporului nostru, iar pe de alta parte, dintr-o evidenta ”presiune a cotidianului”, ca sa-i spunem asa. Sa ne explicam.
In cele mai multe din cazuri, stiintele culturii, sociologia si etnologia exceland, ca si istoria, de altfel, privesc cultura in stransa legatura cu factorul etnic, adica asa cum ea se infatiseaza, in timp, sau intr-un anumit timp, la nivelul unui popor. Adeseori se vorbeste despre ”cultura franceza”, ”cultura germana”, ”cultura romaneasca”, ”cultura moderna” sau ”cultura feudala” (si foarte rar despre ”cultura europeana”, ”cultura islamica”, ”cultura asiatica”), inducandu-se astfel in mintea noastra ideea dependentei totale a culturii de o etnie sau alta. Iar ca un derivat al acestui punct de vedere este asa-zisa problema a ”specificului national”.
Ce sustine, in esenta sa, conceptia etnica (a ”specificului national”)?
Potrivit acestei conceptii, un complex de factori fizici, biologici si psihici, proprii fiecarui popor, actioneaza ca un element de capetenie, daca nu cumva ca un factor exclusiv, in geneza diferitelor manifestari culturale ale acestuia. Cu alte cuvinte, se sustine ca culturile se individualizeaza dupa popoare (avem in vedere acum intelesul mai larg al termenului de ”popor”, nu cel politic-comunitate delimitata prin frontiere) si ca un element sau altul din configuratia poporului are rol determinant. Ca atare, culturile sunt ”nationale”, sau numai ”nationale”. Din perspectiva ideilor de mai sus, in peisajul gandirii europene s-au conturat cateva teorii, de acum clasice. Amintim aici ”teoria rasiala”, cu variantele sale, avandu-l, ca exponenti de marca, pe Gobineau , ”teoria psihologista”, cu Alfred Fouillée si Wundt, si ”teoria biologista”, avandu-l ca reprezentant de seama pe Charles Nicolle.
Fata de astfel de puncte de vedere se impun cateva observatii.
In primul rand, influenta etnica, daca o consideram in principiu (sau ca principiu) si in liniile ei generale, trebuie sa fie reala. Desi nu se poate nega influenta factorului etnic in cultura, nu putem insa absolutiza si nu putem sa o ”prindem” in formule pe care sa le aplicam fara teama de a gresi.
In al doilea rand, atata timp cat acest ”specific national” este un principiu explicativ nu savarsim nici un atentat major la adresa culturii. Transformandu-l insa intr-un principiu normativ, pacatuim grav. Cand rolul lui nu mai este acela de a ne ajuta sa ne explicam de ce manifestarile culturale ale unui popor oarecare au fost, in trecut, asa cum au fost sau sunt, astazi, asa cum sunt, ci unul care sa indice sau chiar sa prescrie si cum trebuie sa fie acele manifestari in viitor, in acest moment ne indreptam spre ”dictatul cultural”.
In al treilea rand, unitatea si omogenitatea culturilor asa-zis ”etnice” tind sa se piarda. ”Daca aceste insusiri au fost niste atribute ale culturilor trecute, ele au fost numai ale acelora sustinute de grupuri sociale relativ restranse, in care … traditia fiind puternica, ea lucra ca un factor permanent de unificare a vietii culturale”, sublinia Tudor Vianu. Spune Vianu mai departe: ”sensul desfasurarii istorice merge impotriva culturilor compacte, omogene si unitare, catre culturi diferentiale si catre ansambluri multiple”. ”Este zadarnic, asadar, sa ne ostenim intrebandu-ne cine suntem; este mai potrivit sa fim activi, pentru ca prin operele si faptele noastre sa vedem cine suntem cu adevarat”, conchide autorul.
Sa concluzionam folosind cuvintele lui Blaga, cu speranta ca cititorul ne va ierta pentru abuzul de citate: ”Matricea stilistica colaboreaza la definirea unui popor tot asa de mult ca sangele si graiul. Ea poate sa creasca sau sa scada, dar cand se stinge, se stinge si poporul”.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web