Dorinţa de a face ordine în multitudinea de cazuri, ce pot fi întâlnite în vastul domeniu în care s-a implicat designul, i-a determinat pe investigatori să propună anumite “clasificări”. Sunt recunoscute trei asemenea direcţii : designul ambiental, designul formelor vizuale comunicante, designul de obiecte.
Designul ambiental
Unii autori sunt de părere că designul ambiental are cu totul alt câmp de manifestare decât arhitectura care, chiar atunci când îşi propune să fie prin excelenţă funcţională, rămâne un domeniu al artei. Designul ambiental ar îngloba : acţiunile privind amenajarea şi ordonarea spaţiilor arhitecturale, a instalaţiilor industriale, sistematizarea circulaţiei, gruparea punctelor de interes social, administrativ, cultural, cu tot “inventarul” necesar: mobilier de interior şi exterior, dotări aferente vieţii cotidiene (cabine telefonice, refugii şi adăposturi din staţiile mijloacelor de transport în comun, spaţiile de joacă şi agrement, corpurile de iluminat publice etc).
Designul formelor vizuale comunicante, ce s-ar identifica cu:
-domeniul graficii de carte ;
-domeniul graficii publicitare ;
-domeniul semnelor de orientare şi al serviciilor.
Designul graficii de carte nu mai concepe cartea doar în funcţie de “capriciile” creatorului, ale
fanteziei lui, ci şi în funcţie de scopul pentru care aceasta urmează să fie tipărită.
Designerul este cel care stabileşte formatul volumului, coperta, punerea în pagină a textului, realizarea compoziţiei armonioase cu elemente de text şi ilustraţie, care să facă uşor transmisibilă o informaţie utilă.
Afişul, reclama, emblema, eticheta, pot fi înţelese ca forme grafice prin excelenţă funcţionale.
Forma estetică este condiţionată aici de nevoia transmiterii unei anumite informaţii utile.
În categoria semnelor de orientare şi a serviciilor sunt incluse:
– toate semnele indicând direcţiile ce trebuie urmate pentru a se ajunge într-un punct
determinat;
– mişcările ce trebuie făcute pentru a declanşa un anumit dispozitiv;
– poziţia necesară într-o anumită împrejurare; serviciile de care cineva se poate folosi într-un spaţiu public oarecare;
– manifestările la care se poate participa; accidentele care pot surveni.
Pentru o mai uşoară decodare a informaţiei se apelează, de obicei, la reprezentarea stilizată, fie a atitudinilor, poziţiilor sau gesturilor umane, fie a diverselor obiecte caracteristice pentru situaţiile, activităţile sau serviciile indicate.
Designul de obiecte cunoaşte cea mai mare diversitate de cazuri, din care reţinem, sub formă de enumerare, câteva subdiviziuni: designul maşinilor şi aparaturii necesare în activităţile productive; designul maşinilor şi aparaturii folosite în activităţile de cercetare sau învăţământ; designul mijloacelor de transport; designul uneltelor de lucru; designul instrumentelor muzicale; designul instrumentelor optice; designul echipamentului sportiv; designul armamentului; designul jucăriilor; designul bunurilor de uz gospodăresc; designul mobilierului; designul ambalajelor etc
