Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Diferite ecosisteme

in Biologie/Enciclopedie

Ecosistemul de pădure de foioase cu frunze căzătoare

Pădurea de foioase cu frunze căzătoare este întâlnită în zone cu climat temperat, cu temperaturi oscilante între iarnă şi vară şi cu precipitaţii moderate. Biocenoza este bogată în specii şi are stabilitate mare. Producţia primară este de 13-15t /ha /an. Acest ecosistem controlează regimul hidric, protejează solurile şi atenuează amplitudinile macroclimatului. Este întâlnit în zone de şes, de altitudine joasă sau în etajul cu amestec de pe pantele munţilor.

Pădurea Bialowieza din Polonia se află la o altitudine de150-170, fiind un vestigiu al imenşilor codri seculari din câmpiile Europei Centrale. Vegetaţia lemnoasă este reprezentată de stejari, fagi, carpeni, tei, mesteceni, arini. Fauna este foarte bogată şi variată, fiind reprezentată de zimbrii sau bizoni europeni, elani, mistreţi, lupi, cerbi, căprioare, jderi, râşi, hermine, castori, marmote, vulturi, bufniţe, cocori, berze negre.

Pădurea Lopuşna din Bulgaria se află la o altitudine de 100-150m; este o pădure veche de stejar amestecat cu fag, Quercus hartwissiana, Rhododendron ponticum, Daphne pontica, Ilex aquifolia. Fauna conţine mistreţi, cerbi, jderi, bufniţe.

La frontiera dintre Germania şi Cehia se găseşte cea mai întinsă suprafaţă forestieră din Europa Centrală, pădurea Bavarezo-Boemiană. Situată la o altitudine de aproximativ 1000m, este formată dintr-un amestec de conifere şi foioase: fagi, arţari de munte, frasini, arbori înalţi de până la 40 m, cu vârste de până la 300-400 de ani, supravieţuitori ai pădurilor primare. În munţii Tatra din Slovacia, în etajul pădurilor de amestec predomină fagul şi arţarul în amestec cu bradul şi molidul., iar la poalele munţilor Retezat din Carpaţii Sudici, până la altitudinea de 1000m se întind codrii de fag, carpen, mesteacăn, mojdrean şi tei.

În munţii Great Smoky din S.U.A., pădurea de foioase situată la altitudini mijlocii şi mai joase conţine un număr foarte mare de specii: stejarul alb, castaniu, roşu şi negru (Quercus alba, Q. prinus, Q.rubra, Q. velutina), mesteacănul galben (Betula alleghaniensis), fagul american (Fagus grandiflora), arţarul dulce (Acer saccharum), vişinul negru (Prunus serotina).

Ecosistemul de pădure de conifere

Pădurea boreală este pădurea de conifere întâlnită în Emisfera nordică, în zonele de şes din partea de nord a Europei, Asiei şi Americii de Nord sau în etajul pădurilor alpine din zonele montane temperate. Precipitaţiile sunt abundente, dar climatul este rece, temperatura scade iarna sub -25oC, iar vara este scurtă. Producţia primară este scăzută, hrana este limitată pentru animalele ierbivore. Biocenoza este redusă la numai câteva specii de arbori de talie joasă, fiind compensată însă de numărul mare de indivizi din speciile adaptate acestor condiţii.

Acest ecosistem valorifică optim resursele din zonele cu climat rece. Animalele necesită supravieţuirea la iernile lungi şi friguroase. Hrana este alcătuită din insecte şi ciuperci, ace de conifere, omizi, dar şi seminţe de conifere scoase prin ros, ciugulit sau tăiat sau din scoarţa copacilor. Corpul este acoperit cu blană la jderi, nurci, samuri. Perii lungi asigură impermeabilitatea, iar puful păstrează căldura corpului. Pentru camuflaj, în timpul iernii blana unor animale este albă.

Pădurea de conifere din zona de şes din Siberia se numeşte taiga şi este întâlnită în jurul lacului Baikal şi pe versanţii joşi ai munţilor Barguzin. Este formată din arbori de larice (Larix dahurica şi L. sibirica), cedru siberian, pin (Pinus silvestris), Picea obovata. Fauna cuprinde animale rare, cum sunt zibelina sau hermelina (Mustela erminea), nurca siberiană, ursul brun, lupul, cerbul, elanul, renul, moscul (Moschus moschiferus), veveriţele (Tamais silvica, Pteromis volans), marmota (Ochotona hyperbarex), şi păsări: cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn.

În nordul Finlandei, în parcul naţional Lemmenjoki, la altitudinea de 123-601m predomină pădurea de conifere cu pini, brazi şi molizi. Fauna cuprinde specii de animale şi păsări: renul, ursul, lupul, lemingul, lutra, pietrarul, presura de zăpadă, vulturul.

În Canada, în parcul naţional Wood Buffalo situat la o altitudine de 200-700m, este întâlnită pădurea de molid, în care predomină animale rare ca bizonul, elanul american, cerbul wapiti, cerbul de Virginia cu coadă albă, lupul de prerie, castorul, dar şi cocorul alb american.

În munţii Retezat, pădurea de conifere formată în special de molid cuprinde un etaj situat între 1.000 şi 1.800-1.900 m, iar până la 2.200 m cresc jneapănul şi zimbrul (Pinus cembra). În Alpii italieni, în masivul Gran Paradiso, vegetaţia de conifere este reprezentată de molid, brad, pin silvestru, larice, zâmbru, urmate în zona subalpină de jneapăn şi ienupăr. Fauna acestor zone este reprezentată de capra neagră (Rupicapra rupicapra), marmota (Marmota marmota), vulpea, jderul, dihorul, nevăstuica.şi păsări rare ca acvila regală (Aquila chrysaetos), cocoşul de munte (Tetrao urogalus), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix).

În munţii Great Smoky din S.U.A., la altitudini înalte, pe pantele reci şi umede se extind păduri neîntrerupte de molid roşu (Picea rubens), pin Fraser (Abies fraseri), pin de Virginia (Pinus virginiana), pini americani (P.rigida) şi pini de platou (P. pungens).

În aceste păduri trăiesc ursul negru (Ursus americanus), cerbul de Virginia cu coadă albă (Odocoileus virginianus), râsul (Lynx rufus), veveriţele roşii, cenuşii şi zburătoare (Tamisciurus hudsonicus, Sciurus carolinensis, Glaucomys volans).

Pădurea australă este pădurea de conifere în amestec cu păduri de fag veşnic verzi întâlnită în Emisfera Sudică, în zone subtropicale montane umede, dar cu temperaturi blânde tot timpul anului din America de Sud- Chile şi Argentina, Australia şi Noua Zeelandă. Datorită climatului favorabil, arborii au talie foarte înaltă.

În Chile, în parcul naţional Nahuelbuta există păduri de conifere în care predomină Araucaria araucana, Podocarpus, Dacrydium, dar şi fagul antarctic (Nothofagus sp.). În faună sunt specifice: cerbul pudu (Pudu pudu), huemul (Hippocamelus bisculus), ursul cu ochelari (Tremarctos ornatus).

În Argentina, zona Anzilor patagonezi este acoperită cu păduri de fag antarctic şi fag în amestec cu specii de Sequoia, Libocedrus chiliensis , Myrceugenia apiculata. Fauna este reprezentată de puma, cerbi chilieni şi andini.

În Australia de Est, în parcul naţional Lamington, în zonele mai înalte, pădurea este formată din fagi australieni (Nothofagus moorei), iar în munţii Bunya din araucarii (Araucaria bidwelli).

În Alpii sudici din Noua Zeelandă există păduri de amestec de tip umed de fag cu conifere subtropicale cum sunt Podocarpus, Dacrydium, Libocedrus.

Un tip special de pădure de conifere este pădurea subtropicală umedă întâlnită în zonele de coastă din California, din S.U.A. unde cresc cei mai înalţi arbori de pe planetă, cu frunze sempervirescente, şi anume Sequoia gigantea şi S. sempervirens; aceşti arbori ating o înălţime de până la 90m şi o vechime de 3.500 ani.

Ecosistemul de pădure subtropicală xerofilă

Pădurea xerofilă este răspândită în zone subtropicale cu două anotimpuri: unul cald şi umed, iar altul cald şi secetos. Plantele sunt adaptate la sezonul secetos printr-un caracter sclerofil, care are rolul de a reduce pierderea apei prin transpiraţie. Principala adaptare morfologică este dată de cutinizarea şi cerificarea pereţilor celulari la nivelul ţesutului epidermic al frunzelor. O altă adaptare cu rol în reducerea transpiraţiei este secreţia de uleiuri volatile.

În zona Circeo din Italia există ecosisteme de vegetaţie xerofilă, mediteraneană. Vegetaţia este reprezentată de stejarul de stâncă (Quercus ilex), stejarul de plută (Q. suber), fisticul (Pistacia lentiscus), mirtul, rosmarinul, Olea oleaster, Juniperus phoenicea, palmierul pitic (Chamaerops humilis), Euphorbia dendroides şi specia endemică Centaurea circae. Fauna cuprinde mistreţi, vulpi, jderi şi nevăstuici.

În nordul Algeriei, pădure Akfadou este alcătuită din specii de Quercus, din arbori uriaşi de castan bun (Castanea sativa), dar şi din arbuşti: fistic, mirt şi lavandă. Fauna cuprinde leoparzi berberi, maimuţe, şacali, pisici sălbatice, lincşi. În Munţii Atlas, pe pantele împădurite există păduri subtropicale de stejar de plută şi stejar de stâncă, iar peste 1220m se întind cedrii de Atlas (Cedrus libanotica).

Fauna cuprinde mistreţi, porci spinoşi, manguste, leoparzi, maimuţe berberiene (Innus eucaudratus). În zona Ouarsenis există păduri de cedri de Atlas, pini de Alep (Pinus halepensis phoenicea), stejar sempervirescent (Quercus chrysolepis), în asociaţie cu fisticul, rosmarinul şi drobiţa (Genista acanthoclada). Fauna cuprinde hiene, râşi, şacali, păsări răpitoare şi şerpi.

În Brazilia, pe malurile râului Sao Francisco, există o vegetaţie tipică caatinga, de pădure xerofilă, care prezintă arbori butoi (Chorisia, Cavanilesia), palmieri de ceară (Copernicia cerifeia), Ceiba pentandra şi cactuşi arborescenţi sau sferici (Cereus catingicola, Pilocereus setosus, Melocactus, Opuntia).

Ecosistemul de preerie

Preeria este o păşune naturală din Emisfera nordică. Este o câmpie cu ierburi joase întâlnită în zonele continentale depărtate de mări şi oceane.Este denumită stepă în Europa şi Asia Centrală şi preerie propriu-zisă în America de Nord. Climatul zonei este excesiv continental, caracterizat prin veri călduroase, cu precipitaţii reduse şi ierni lungi şi reci.

Vegetaţia ierboasă prezintă o masă aeriană redusă, cea mai mare parte a masei vegetale fiind în pământ, rezultată din creşterea rădăcinilor. Acestea formează un adevărat covor de rădăcini, care asigură supravieţuirea plantelor la secetă şi ger.

Sursa de apă este reprezentată de zăpada topită şi ploile de primăvarră; vara iarba se usucă, toamna plantele formează seminţe,iar iarna hrana animalelor este sub zăpadă.

Cel mai reprezentativ ecosistem de preerie este întâlnit în Ţinutul Preeriilor Grassland din Canada, cea mai mare suprafaţă de preerie din continentul american.

Vegetaţia este reprezentată de ierburi graminee şi ciperacee:

-cu tulpină înaltă: Andropogon gerardi, Stipa spartea, Festuca scarbella;
-cu tulpina de înălţime mijlocie: Stipa comata, Andropogon smithii, A. dasystachium, Carex filifolia, Koeleria cristata, Stipa spartea curtiseta;
-cu tulpina scundă: Boutelona gracilis, Carex eleocaris.

Fauna este reprezentată de bizon (Bison bison), cerbul wapiti (Cervus canadensis), căprioara cu coadă albă (Odocoileus virginianus ), cerbul catâr (O. hemionus), proghornul (Antilocapra americana), iepurele Jack (Lepus towsendi), coiotul (Canis latrans), bursucul (Taxidea taxus), veveriţa (Citellus richardsonii), câinele preeriei (Cynomus ludovicianus), vulpea (Vulpes velox), şobolanul cu buzunare (Geomys bussarius), şarpele Crotalus viridis.

Animalele mari migrează în timpul iernii spre zone mai calde, iar animalele mici se ascund în vizuini, unde şi-au pregătit provizii de hrană.

Pusta Hortobagy din Ungaria este cea mai mare stepă europeană , în afara celei din Rusia. În păşunile de pustă cu graminee cresc albăstriţa (Centaurea cyanus), macul
(Papaver rhoeas), muşeţelul (Matricaria chamomilla), Xeranthemum sp.

Fauna este caracterizată prin prezenţa dropiei şi a unor rase de animale ierbivore specific maghiare: rasa de vite Sura maghiară, caii Nonius şi oaia Raţcă.

Stepele ucrainene conţin vegetaţie de stepă cu păiuş (Festuca sp.) şi Stipa sp., iar animalul caracteristic este bobacul (Marmota bobac).

Ecosistemul de savană

Savana este o păşune naturală din Emisfera sudică, întâlnită în Africa de Est, America de Sud şi Australia. Este o câmpie cu ierburi înalte, dar şi cu arbuşti şi copaci rari, cu vârful plat, de obicei acacii întâlnită pe platouri relativ înalte din zonele tropicale şi subtropicale.

Fiind de obicei situată în apropierea Ecuatorului, climatul este deosebit de cald, dar prezintă două anotimpuri: unul secetos, nefavorabil şi altul ploios, care determină o explozie a vegetaţiei. De asemenea, profită de surse de umiditate datorate vecinătăţii oceanelor, munţilor sau unor alte surse de pe continent.

În sezonul secetos are loc migraţia animalelor spre alte zone cu hrană, iar în sezonul ploios are loc revenirea în zonele pline de vegetaţie. Caracteristicile faunei sunt:

-adunarea în turmă, formând cele mai mari cirezi: în savanele Africii, antilopele gnu ajung la turme de 250.000 exemplare, iar Antidorcas marsupialis la 10.000.000 exemplare; în America de Nord este cunoscută migraţia turmelor de bizoni;

-viteza de mişcare: cele mai rapide animale sunt ghepardul şi proghornul, iar struţul, păsările nandu şi emu ajung la viteze de 70 km pe oră;

-înălţimea mare, pentru a ajunge sursa de hrană din vârful copacilor: girafa geremuk ajunge până la 2m;

-mamifere ierbivore sunt rumegătoare, cu organisme celulolitice.

Prezenţa vegetaţiei ierboase, a arbuştilor şi a copacilor asigură o mare varietate de hrană pentru ierbivore. Există însă şi animale carnivore, animale de ecarisaj: coioţi, şacali, hiene sau păsări necrofage:vulturii, barza marabu, condorul andin.

Cel mai reprezentativ ecosistem de savană se găseşte în parcul naţional Serengeti din Tanzania, situat puţin mai la sud de Ecuator, în vecinătatea muntelui Kilimanjaro, pe un platou cu altitudinea de 1200m.

Serengeti este considerat sanctuarul celei mai mari concentraţii de animale sălbatice din lume. Fauna este reprezentată de elefanţi, lei, gheparzi, antilope, rinoceri, hipopotami, bivoli sălbatici, girafe, zebre, struţi, şacali, servali (Leotailurus serval), crocodili, cocostârci, flamingi etc. În anul 1890, parcul naţional Serengeti a fost inclus pe lista obiectivelor de patrimoniu natural mondial.

Parcul naţional Tsavo este cel mai mare sanctuar faunistic al Kenyei, amplasat într-o regiune muntoasă, de coastă. Vegetaţia de savană conţine şi specii de Euphorbia şi baobabi (Adansonia digitata).

Fauna este reprezentată de turme de elefanţi, bivoli, zimbrii (Bonus bonasus), rinocerul negru (Diceros bicornis), lei, leoparzi (Panthera pardus), hipopotamul, antilope: kudu (Strepsiceros strepsiceros), beisa (Oryx gazella), oryxul de Arabia (O. leucoryx), ţapul de tufiş (Tragelaphus imberbis).

Habitatele cu ecosisteme de savană din Africa, care deţin cea mai mare bogăţie faunistică a Terrei sunt protejate prin amenajarea unui număr foarte mare de parcuri naţionale şi rezervaţii naturale, cu cele mai mari suprafeţe de pe glob.

Ecosistemul arid-semideşert şi deşert

Semideşertul este o câmpie aridă în care cade o cantitate de precipitaţii de 40l/m2 anual primăvara. În semideşert, vara este foarte călduroasă, iar iarna este foarte rece, până la -30oC. Preciptaţiile reduse sunt însă foarte eficiente. Vegetaţia conţine specii care depozitează apa în rădăcini sau în frunze şi pot fi protejate de animalele ierbivore prin ţepi sau latex otrăvitor. Majoritatea plantelor sunt efemeride ce răsar după ploaie, înfloresc, lasă seminţe şi mor în scurt timp. Consumul de către animale favorizează răspândirea.

Deşertul primeşte mai puţin de 15l/m2 anual. Este un teritoriu arid de nisip, piatră sau prundiş, o zonă în care peisajul se află într-o stare de retroevoluţie ecologică. Supravieţuiesc puţine plante, numai cactuşii şi alte plante suculente şi animale active noaptea.

Ca o adaptare la economsirea apei, animalele pot să nu bea apă timp îndelungat, iau apa din hrană sau din apa metabolică. Animalele pierd puţină apă prin urină şi excremente; sunt rezistente la deshidratare, depozitând apa în grăsimea din cocoaşă-cămila sau din coadă-Smithopsis crassicaudata.

În urma aridizării climei, suprafeţele de deşert de pe Glob se extind continuu, în mare parte prin transformarea zonelor de semi deşert în deşert.

Deşertul Kara-Kum din Turkmenistan situat în Asia Centrală este acoperit de dune eoliene, semicirculare, numite barcane. Temperatura maximă poate atinge 50oC. Vegetaţia prezintă o specie de muşchi-Tortula desertorum, salcâmul de nisip (Ammodendron conollyi), arbuştii Ephedra strobilacea, saxaulul alb (Haloxylon persicum) şi negru (H. aphyllum) şi gramineele Aristidia karelinii şi A. pennata.

Fauna include peste 1.000 de specii de insecte şi arahnide, majoritatea endemice, 20 de specii de reptile: varanul (Varanus griseus), şopârla Crossobamon eversmanni şi şarpele Eryx militaris -specii endemice, broasca ţestoasă Testudo horsfieldi. Dintre păsări pot fi întâlnite vulturul indian (Neophron percnopterus), specii endemice-gaiţa endemică (Podoces panderi) sau bine adaptate-vrabia care nu bea apă (Paser simplex). Pot fi întâlnite şi specii de mamifere, ca pisica de barcană (Felis margarita) şi caracalul sau râsul de deşert (F.caracal).

Deşertul Kalahari din Africa este cea mai mare zonă neîntreruptă de nisip de pe Planetă. Vegetaţia săracă este tipică zonelor aride subtropicale, fiind formată din ierburi graminee-Aristidia sp., tufărişuri şi arbuşti de Welwitchia sp., Acacia sp. şi Rhigozum trichotomum. Fauna este reprezentată de leul de Kalahari, bivolul roşu, zebra (Equus burchelli antiquorum), antilopele springbok (Antidorcas marsupialis), gemsbok (Aryx gazella), impala (Aepyceros melanipus) şi struţi.

În centrul Sahareí, în Níger, există Deşertul Tenere, un ocean vălurit de dune de nisip ce pot atinge 300m înălţime, între care apar platouri acoperite cu pietriş, dar şi formaţiuni stâncoase de forme fantastice. Terenul este complet sterp, fiind numit deşertul din inima deşertului. Deşertul este străbătut de caravane de dromaderi-cămile cu o singură cocoaşă, iar unicul arbore pe care îl întâlnesc uneori este un fel de salcâm numit copacul din Tenere.

În vecinătate se află Masivul muntos Air, o adevărată oază de viaţă în care au fost identificate un număr de 350 specii de plante, 40 specii de mamifere şi 18 de reptile. Vegetaţia este favorizată de ploi torenţiale rare. Pe văi cresc salcâmul şi tamarixul, iar la altitudini de 1.000-1.5000m cresc smochini şi măslini sălbatici. Cele mai importante animale sunt antilopele Addax şi Mendes, precum şi gazelele Dorcas, maimuţele Patas şi babuinii de măslin.

Cele două zone de deşert formează teritoriul celei mai mari rezervaţii naturale din Africa (7.736.000ha), Air-Tenere.

Zona munţilor Air prezintă multe stânci cu picturi rupestre, imagini ale unor animale, de exemplu girafe. Într-o altă zonă a Saharei, şi anume în Munţii Tassilli din Algeria există picturi şi imagini gravate pe stânci şi peşteri. Cele mai vechi desene reprezintă oameni vânând elefanţi, lei, girafe, bivoli, hipopotami şi oi sălbatice. Al doilea grup reprezintă păstori care mână turme de vite, girafe şi struţi, iar cele mai recente desene prezintă numai cămile. Astfel, galeriile de desene rupestre sunt un veritabil manual de istorie naturală, care prezintă evoluţia vieţii din Sahara în conformitate cu modificarea condiţiilor naturale, şi anume deşertificarea zonei.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web