Anul 2015 pare a fi anul divorţurilor la Hollywood, unde tot mai multe cupluri celebre au decis să-şi spună “Adio!”. Printre ele se pare că se numără Halle Berry şi francezul Olivier Martinez.
Deşi s-au căsătorit doar de doi ani, timp în care au devenit şi părinţii unui băieţel, Maceo, cei doi au decis să pună punct mariajului scrie fanatik.ro
Halle şi Olivier n-au mai fost văzuţi împreună încă din luna februarie, actriţa a renunţat să mai poarte verigheta şi deja trăiesc în case separate, potrivit prietenilor apropiaţi. Olivier stă în Malibu, iar Berry locuieşte la Hollywood.
Principalul motiv pentru care starul din “Gothika” a ales să se despartă de soţul ei ar fi comportamentul violent al acestuia, care i-ar pune în pericol copiii, Maceo şi Nahla, fetiţa din fosta căsătorie. Cei doi vor face în curând şi anunţul oficial al divorţului.