Echinacea

in Agronomie

Importanţă. Speciile medicinale din genul Echinacea (cu frunza îngustă şi cu frunza purpurie) se cultivă pentru rădăcini (Echinacea pallida radix, Echinacea purpurea radix) şi partea aeriană (Echinacea pallida herba, Echinacea purpurea herba). Materia primă vegetală conţine, în proporţii diferite, în funcţie de specie şi partea plantei: polizaharide, ulei volatil, fitosterine, pentozani, echinaceina, echinolonă, echinacină, echinacea B etc.

 

Polizaharidele inulina şi altele cu masa moleculară mare cum ar fi heteroxilanul, arabinogalactan şi fucogalactoxiloglucan, stimulează macrofagele şi au o activitate antiinflamatoare. Alchilamidele echinaceina şi câteva izobutilamide induc efect anestezic local şi activitate antiinflamatoare. Humulenul, echinolona, vanilina, germacrena şi borneolul prezintă activităţi insecticide. Multe studii, efectuate înGermania, au utilizat preparate de echinaceaadministrate oral şi injectabil. Acestea au prezentat o eficacitate terapeutică crescută. În Germania echinacea a fost aprobată pentru terapii împotriva agenţilor antimicrobieni standard din infecţiile tractului respirator şi urinar. A redus dezvoltarea populaţiilor de Trichomonas vaginalis şi scăderea ratei de apariţie pentru Candida albicans. Extractul proaspăt de E. purpurea creşte eficacitatea agentului antimicotic. Econazol-nitratul scade incidenţa de apariţie a infecţiei de la 60,5% la 5-17 %. Polizaharidele purificate din culturile celulare de E. purpurea mediază protecţia împotriva infecţiilor sistemice cu Listeria monocytogenes şi Candida albicans la şoareci.

În studii recente, extractele de E. purpurea au stimulat activitatea celulelor killer şi citotoxicitatea celulară, dependentă de anticorp, împotriva virusului Herpes uman. Efectul de vindecare a rănii cu echinacea a fost recunoscut de când s-a folosit în tratamentul muşcăturilor de animale şi a rănilor provocate de împuşcături, prin inhibiţia hialuronidazei de polizaharid şi alchilamida, din rădăcinile de echinacea. Activitatea antiinflamatoare este datorată schimbărilor rezultate în ţesuturile inflamate şi prevenirii răspândirii infecţiei.

 

Echinacea s-a utilizat de către băştinaşii din zonele de origine (America de Nord) prin aplicare exterioară pe răni, arsuri, înţepături de insecte, inflamaţii ale glandelor limfatice (oreion), prin mestecarea în dureri de măsele şi de gât, precum şi ingerarea în caz de dureri de cap, crampe stomacale, tuse, răceli, varicelă, gonoree sau în cazuri de muşcătură de şarpe şi alte otrăviri (Vârban şi col., 2005). S-au utilizat zeama sau opăritura din plante proaspete zdrobite şi/sau din rădăcini. Acestea s-au utilizat şi pentru tratarea animalelor.

Complexul de substanţe din părţile recoltate de la aceste specii determină creşterea sistemului de autoapărare a organismului (prin mobilizarea leucocitelor şi mărirea activităţii fagocitozei) şi inhibă multiplicarea virusurilor. Extractele din echinacea se folosesc la obţinerea unor preparate antivirale, antitumorale, imunostimulente, cicatrizante, antiinflamatoare, diuretice etc. Este utilă în urologie (cistite, prostatite), în ginecologie (boli inflamatoare cronice, anexite), în medicina internă (infecţii gripale, infecţii ale căilor respiratorii superioare, poliartrite).

Cercetarea acţiunii fiziologice a preparatelor din echinacea a urmărit efectele în:

–          creşterea sistemului de autoapărare a organismului;

–          inhibarea multiplicării virusurilor;

–          tratamentul local al rănilor;

–          acţiunea antitumorală.

Preparate: Ceaiul obţinut din rădăcini pudră sau frunze uscate poate constitui un preparat de echinacea ieftin. Rădăcinile şi frunzele uscate de echinacea pot fi comercializate sub formă de capsule sau tablete. Capsulele sunt mai puţin stabile decât tabletele datorită suprafeţei extinse expuse la oxidare. Extractele alcoolice sau tincturile sunt preparatele cel mai des utilizate în SUA. Acestea sunt stabile mai mult de trei ani dacă sunt ferite de lumină şi temperaturi extreme. Unguentele şi cremele ce conţin extracte din rădăcină sau frunză sunt de asemenea disponibile pentru tratamentul rănilor şi a bolilor de piele. În ţara noastră extractele din echinacea sunt la baza unor preparate medicamentoase ca: Novastim, Echinacin, Pascotox, Esberitox, Imunogrip ş.a.

În mod obişnuit E. pallida se cultivă pentru rădăcini, iar E. purpurea pentru partea aeriană (herba).

 

Astăzi în industria farmaceutică şi parafarmaceutică există peste 800 de produse pe bază de Echinacea care folosesc floarea, tulpina sau rădăcina acestei plante. Aceste preparate sunt pentru uz intern şi extern şi se prezintă sub formă de capsule, tablete, tinctură, sirop, ceai, gel. În comunitatea europeană sunt înregistrate ca materie primă produse din echinacea cu codurile: 84696-11-7 | 283-631-6 (Echinacea Angustifolia Extract); 84696-11-7 | 283-631-6 (Echinacea Angustifolia Leaf Extract); 97281-15-7 | 306-513-9 (Echinacea Pallida Extract) şi 90028-20-9 | 289-808-4 (Echinacea Purpurea Extract). Acestea se folosesc ca tonic / calmant  şi agent de întreţinere a pielii, precum şi agent de hidratare. S-au determinat un număr de 570 activităţi specifice ale echinaceei.

Biologie. Din genul Echinacea se cultivă în scop medicinal trei specii: E. angustifolia, E. purpurea şi E. pallida. În total se cunosc nouă specii de echinacea care pot fi întâlnite din Canada, până în sudul Texasului. E. purpurea(L.) Moench este prefetată deoarece nu este pretenţioasă la condiţiile de mediu, are talia mare (până la 1,5 m) şi florile mari, purpurii. Conţine compuşi bioactivi prezenţi în diferite cantităţi în rădăcini şi frunze.

În ţara noastră din genul Echinacea, au fost aclimatizate doar E. pallida şi E. purpurea (fig. ….).

E. pallida Nutt., (echinacea cu frunza îngustă) este plantă perenă, cu aspect de tufă, cu înălţimea de până la 120-140 cm. Rădăcina este pivotantă, de cca. 10-15 cm în lungime şi 0,5-1 cm grosime, în zona mediană, de culoare gri-brună. La exterior, rădăcina este acoperită cu un strat de suber roşu-brun. Partea aeriană este acoperită cu peri tectori, formaţi din 2-5 celule, aspri, lungi de 1,8-2 mm, cu baza umflată şi cu vârful ascuţit. Prezenţa lor imprimă plantei rigiditate. Tulpina este ramificată de la bază în 8-10 ramuri, brăzdate cu şanţuri longitudinale superficiale şi maculată cu puncte vişinii. Frunzele sunt lung peţiolate, cu limbul liniar lanceolat, lung de 10-15 cm şi lat de 3-6 cm, cu trei nervuri arcuite pe partea inferioară. Florile sunt grupate în antodii ovoidale, ţepoase după uscare, prevăzute la bază cu foliole involucrale, dispuse pe două rânduri. Receptaculul este conic, înalt de 1,5-2 cm şi cu diametrul de 2-3 cm. Florile tubuloase au culoarea galbenă-portocalie, 4-6 mm înălţime, iar cele ligulate sunt trei-dinţate, roz-violacee. Fructul este o achenă muchiată, albicioasă, cu papus rudimentar în formă de coronulă, lungimea de 2-4 mm, MMB este de 5,6-6 g (Muntean, 1991, citat de Vârban, 2000).

E. purpurea (L.) Moench are talia mai mică decât precedenta, de cca. 80-140 cm. Planta are formă de tufă. Perii de pe tulpini şi frunze sunt mult mai scurţi, de cca. 0,25-0,3 mm, şi rari. Rădăcina este fibroasă, brun-deschisă. Tulpinile au baza şi vârfurile roşietice. Frunzele sunt oval-lanceolate, 5-nervate, cele bazale sunt lung peţiolate, cele dinspre vârf sunt sesile sau scurt peţiolate. Inflorescenţele sunt antodii, lăţite, cu involucrul format din trei rânduri de foliole. Florile ligulate sunt de culoare roşie intensă, mai închise decât la E. pallida Nutt. Iar cele tubuloase sunt portocalii, de 6-8 cm. Fructul este tot o achenă, muchiată, cu mărimea de 3-5 mm. MMB este de 4-4,4 g (Muntean, 1991, citat de Vârban, 2000).

 

Ecologie. Sunt originare din America de Nord. Cele două specii preferă clima mai blândă, cu insolaţie bună, pe soluri uşoare, drenate şi calde. E. purpurea este mai tolerantă la temperaturile scăzute de peste iarnă, de aceease poate cultiva în zona colinară, cu umiditate suficientă şi insolaţie bună, pe soluri cu textură mijlocie şi fertile.

Înfiinţarea culturii se poate face prin însămânţare directă dar, prin răsad, reuşita este mai sigură.

Producerea răsadului se poate face în răsadniţe sau sere, în pungi de polietilenă (diametrul de cca. 6 cm, înălţimea de 10 cm) umplute cu un amestec de sol obişnuit, ca şi pentru legume. În cca. Două luni răsadul ajunge la dimensiunile potrivite pentru plantare: la E. pallida Nutt. de 14-16 cm, cu 3-4 frunze iar la E. purpurea (L.) Moench, de 15-18 cm, cu 5-6 frunze. Se recomandă ca plantarea în câmp să se facă în prima decadă a lunii mai, la 50 cm între rânduri şi 20-40 cm între plante pe rând, la o desime de aprox. 5-10 plante/m2. Distanţele pe rând se stabilesc în funcţie de scopul culturii: pentru herba se plantează mai rar iar pentru radix, mai des.

Lucrările de îngrijire. În perioada de vegetaţie se fac praşile între rânduri şi pliviri pe rând, pentru menţinerea solului curat de buruieni şi afânat.

În ţara noastră încă nu s-au observat atacuri ale bolilor.

Recoltarea părţii aeriene la specia E. pallida se face la înflorire în primii doi (trei) ani de vegetaţie, urmând ca în anul trei să se recolteze partea subterană (cu plugul fără cormană sau cu dislocatorul). La E. purpurea se recoltează herba, an de an, la înflorire, iar la desfiinţarea culturii (după 5-6 ani) se pot valorifica, parţial, şi rădăcinile.

Condiţionarea. Din produsul recoltat se înlătură impurităţile, apoi se usucă pe cale naturală, în spaţii amenajate în acest scop, sau artificial la 35-40°C. Randamentul la uscare este de cca. 4 : 1 la herba şi 3 : 1 la radix.

 

 

Producţia de herba proaspătă la E. angustifolia şi E. pallida este de cca. 5 t/ha în anul doi de vegetaţie şi 10-12 t/ha în anul trei (eventual patru), iar cea de rădăcini proaspete este de cca. 5 t/ha. La E. purpurea se obţin cca. 10 t/ha herba proaspătă în anul doi de vegetaţie, iar în anii următori cca. 20 t/ha.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play