Echipamentul de protecţie

in Agronomie

Se compune din:

– halat/salopetă de protecţie;

– mască apicolă;

– mănuşi apicole.

Halatul sau salopeta trebuie să fie de culoare deschisă, preferabil albă, deoarece culorile închise irită albinele. Trebuie să fie închise sub bărbie, iar mânecile să fie prevăzute cu elastic pentru a preveni pătrunderea albinelor.

Măştile au rolul de a proteja faţa şi gâtul. Condiţiile ca o mască să fie de calitate se referă la: asigurarea unei bune vizibilităţi, motiv pentru care plasa va fi de culoare neagră, să nu permită pătrunderea albinelor şi să asigure o bună ventilaţie, mai ales în zilele călduroase de vară.

Afumătorul serveşte la producerea fumului care determină albinele să se retragă în spaţiile dintre rame, evitându-se în felul acesta agresivitatea lor.

Acest afumător este format dintr-un corp metalic de formă cilindrică, prevăzut cu capac şi burduf. Corpul conţine în interior un al doilea cilindru metalic detaşabil, cu fundul perforat pentru libera circulaţie a aerului, în care se introduce combustibilul. Burduful are rolul de a alimenta cu aer corpul afumătorului, dirijând fumul prin orificiul capacului, situat la partea superioară.

Dalta apicolă reprezintă unealta cu utilizare frecventă în stup, folosită la fiecare intervenţie în cuibul familiilor de albine. Este confecţionată din oţel şi are forma literei L. Este utilizată pentru desprinderea podişorului, a ramelor şi corpurilor de stup, iar capătul îndoit serveşte la răzuirea ramelor şi pereţilor stupului de ceară sau alte impurităţi.

Peria apicolă este utilizată la îndepărtarea albinelor de pe faguri, mai ales când aceştia se recoltează pentru extracţia mierii.

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play