Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Empatia şi creaţia literară

in Enciclopedie

Nevoia de a delimita sub raport ştiinţific unele caracteristici proprii fenomenului empatic în directă dependenţă de specificul activităţii în care se implică nemijlocit, ne îndeamnă la o indirectă comparaţie între manifestările transpunerii psihologice în procesul creaţiei literare faţă de modalitatea creativă de natură scenică.

Comparaţia permite şi asemănări şi deosebiri, aşa încât putem constata mai ales din relatările unor prestigioşi oameni de litere că empatia, indiferent dacă este sau nu folosită ca termen ştiinţific, se instituie ca o trăsătură aptitudinală fundamentală prezentă cu necesitate în creaţia scriitorului.

Aşadar, ca şi în cazul activităţii scenice, şi în cazul activităţii scriitoriceşti, empatia se constituie ca o aptitudine, ca o trăsătură instrumental operaţională a personalităţii creatoru!ui de transpunere în psihologia personajului sau personajelor pe care le construieşte.

Cu privire la rolul empatiei în elaborarea romanului există numeroase trimiteri interesante aparţinând unor proeminenţi oameni de litere. Vom face doar câteva referiri convingătoare.
„Încântător lucru să scrii, să nu mai fi tu, ci să circuli prin toată creaţia despre care se vorbeşte.

Astăzi, de pildă, un bărbat şi o femeie în acelaşi timp, amant şi iubită totodată, m-am plimbat călare printr-o pădure într-o după amiază de toamnă, pe sub frunzele galbene şi eram caii, frunzele, vântul, cuvintele care-şi spuneau şi soarele roşu, care-l făcea să-şi închidă pe jumătate pleoapele scăldate în iubire” (G. Flaubert, Correspondance, II, p. 358).

“Iată adevărul despre această carte (romanul Leviathan): eu sunt toate personajele… Adevăratul romancier nu-şi domină romanul ci devine propriul său roman, se cufundă într-însul. Complicitatea dintre ei şi personajele sale este chiar mai profundă decât îşi închipuie şi acestea greşesc, greşeşte şi el într-un fel. El este tot ce-l cartea lui, când crede în ea, când se lasă absorbit” (Julien Green, Jurnal, 1982, p. 126-127);

„Să fii orice, asta e condiţia creaţiunii. Sufletul tău să fie în zăplazul prăvălit, pe care camioanele îl hurducă, în şinele care ţipă la curbe sub roţile locomotivei, sufletul tău să fie uliţa pe care ai copilărit, în biserica strâmbă, în zborul vulturului şi în fiorul de argint al greierului; şi sufletul tău sâ fie în umerii gârboviţi ai moşneagului, în paşii fetei care iubeşte şi în saltul copilului care se joacă. Această încarnaţie desăvârşită în creaturile închipuirii tale este suprema fericire, suprema răsplată a scriitorului” (Ionel Teodoreanu, Cum am scris „La Medeleni”, Manuscriptum, nr. 1 (2), 1971, p. 119-133).

Aşa cum reiese, conceptul de empatie la scriitori vizează o funcţie performanţială a reuşitei creatoare şi se extinde, mai mult sau mai puţin justificat, şi dincolo de personje, chiar şi faţă de obiecte inanimate, de fenomene ale naturii.

Mai mult chiar, transpunerea psihologică a scriitorului cochetează mai mult cu fenomenul identificării decât în cazul actorului dramatic.

O preocupare aparte în această perspectivă a cercetării fenomenului empatic s-a impus prin intermediul eseului ştiinţific intituşat „Empatia şi literatura” (S. Marcus şi Doina Săucan, 1994). Autorii îşi bazează argumentaţia în susţinerea ideii că empatia este o aptitudine proprie talentului scriitoricesc, recurgând, de această dată, la analiza punctelor de vedere exprimate de scriitori şi critici în jurnale şi interviuri, în eseuri sau opere literare.

Chiar dacă textele cu caracter introspecţionist nu ne dezvăluie şi o terminologie ştiinţifică adecvată problematicii cercetate, acestea relevă în esenţă, fără nici o îndoială, ponderea fenomenului empatic în structura de ansamblu a talentului şi a procesului creator ia scriitori.

Analiza se bazează pe exprimarea cu claritate a unor puncte de vedere emise de G. Flaubert, George Sand, Honore de Balzac, Stendhal, Julien Green, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Marin Preda, Augustin Buzura ş.a., dar şi pe unele concluzii rezultate din viziunile ştiinţifice ale unor prestigioşi psihologi (S. Freud, G. Allport, M. Ralea, V. Pavelcu, T. Herseni ş.a.).

Demonstraţia priveşte, între altele, situarea fenomenului empatic într-un loc central şi cu un rol determinant în săvârşirea actului creator literar. Vom menţiona doar una dintre referirile convingătoare pe care ne bazăm argumentarea şi care aparţine scriitorului român Ionel Teodoreanu (cf. Manuscriptum, nr. 1, 1971). Potrivit acestuia, în creaţia unui personaj literar se disting trei momente:

1) creaţia tipului fizic;

2) stăpânirea pe care o pune acest tip fizic, fiziologiceşte asupra ta – intră în tine dându-ţi ritmul lui fiziologic; şi

3) al treilea şi supremul moment, acela când sufletul scriitorullui devine sufletul personajului”.

Scriitorul Ionel Teodoreanu se referă la aşa zisul „proteism psihologic” ca o condiţie a creaţiei prin care „materialul brut al omului conţine totul: şi bărbat şi femeie, şi bun şi rău, şi rafinat şi frust” care se simplifică, dispar la scriitor, dar „rămân ca nişte virtualităţi declanşabile”.

Scriitorul ambiţionează chiar să surprindă un anume mecanism psihologic al transpunerii în sufletul altuia: „Compozitez un personaj cu trăsături luate de la sute. Aceasta este ea însăşi creatoare de viaţă. O faci sub imperiul unui ritm unitar, graţie căruia însuşirile luate de la personajele felurite sunt convergente şi totalizarea lor îţi dă aparenţa unui personaj nou.

Condiţia ca personajul să existe pentru lector, e să existe pentru tine. Să-I simţi prin toate simţurile. Să-i vezi toate particularităţile. Concret. Altminteri îl descrii rece. În al doilea moment, după ce a apărut (personajul), după ce ţi-a apărut, să intre în trupul tău, în sângele tău, ritmul fiinţei lui fiziologice. Să te constrângă să schiţezi tu însuţi mişcările pe care le faci. Să te constrângă să-l imiţi ca pe cineva.

Acest al doilea moment îl voi intitula luarea în posesie de către, personajul creat a propriei tale fiinţe fizice. Al treilea moment – cel mai emoţionant moment al creaţiunii: clipa când sufletul tău, în dispreţul legilor firii care te condamnă la unicitate, se încarnează într-un suflet nou, altul decât al tău.

Această posibilitate de a-şi încarna sufletul în individualitate nouă, opusă chiar individualităţii creatorului, este marea însuşire a creatorului literar”.

Empatia pare să fie o însuşire bazală pe care se sprijină creaţia literară, fireşte, însă, nu singura, dar evident importantă, alături de altele, fără de care procesul de creaţie în literatură şi mai ales redarea cu autenticitate a vieţii interioare a personajelor ar fi imposibilă.

Empatia în structura creativităţii scriitoriceşti capătă funcţie aptitudinală, conferindu-i acestui fenomen psihic modalităţi de manifestare cu un volum şi o intensitate specială, asigurându-l în procesul de creaţie un nivel puţin obişnuit.

Valenţa aptitudinală a empatiei scriitorului se obiectivează în operă în ale cărei pagini autorul fixează „eternul omenesc” – aşa cum o caractetizează Eugeniu Speranţia: „Primul resort psihologic care intră în joc atunci când cartea se zămisleşte şi când începe germinaţia trebuie să fie aptitudinea evadării din concretul imediat şi voinţa acestei evadări…

Evadarea aceasta e impusă şi de faptul că autorul, construind cartea, o construieşte pentru uzul altora, el trebuie să opereze acea « transpoziţie» a «Eului» său în «Eul celuilalt». E condiţia imperioasă, condiţia sine qua non a întrepătrunderii simpatetice, a înţelepciunii reciproce. Când vrei să iei înţeleagă alţii, trebuie să-ţi părăseşti, virtual, inferioritatea îngustă şi săracă, străbătută de meschine accidente, subiective, care adesea pot lua proporţii amăgitoare şi să te substitui cugetului celorlalţi, vorbind limba care vă este comună şi vă conciliază, limba care face concesii”.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Enciclopedie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web