Etapele hipnoterapiei

in Diverse

Hipnoterapia reprezintă tratamentul realizat cu ajutorul hipnozei. Hipnoza poate fi o metodă independentă sau poate fi utilizată în combinaţie cu alte tehnici specifice terapiilor scurte.

  1. Prima etapă a hipnozei priveşte stabilirea nivelului de hipnotizabilitate, care arată dacă subiectul se potriveşte sau nu pentru hipnoză. Există aşa-numite teste de hipnotizabilitate; cele mai cunoscute sunt Scalele Stanford (A, B şi C), scala Harvard şi scala Barber. În practică, aplicarea lor este greoaie şi consumatoare de timp. De aceea, rareori un clinician va aplica scalele în întregime. De regulă, se aplică itemi izolaţi. Exemple de itemi:
  • testul încleştării degetelor;
  • testul rigidităţii braţului;
  • testul oscilaţiei corpului;
  • testul catalepsiei pleoapelor;
  • testul lămâii (dă nivelul sugestibilităţii generale): subiectului i se povesteşte, cu detalii plastice, că mănâncă o lămâie.

Aceste teste au o notă de teatralism, care poate îndepărta o anumită categorie de clienţi, fiindcă se face asocierea cu hipnoza de estradă. Ele pot fi înlocuite cu observarea comportamentului nonverbal al clientului în relaxare.

  1. Inducţia hipnotică. Subiectului i se poate cere să-şi concentreze atenţia pe:
  • un punct, de dorit strălucitor, asociat cu sugestii de concentrare asupra ţintei şi de greutate a pleoapelor;
  • degetele terapeutului, prezentate în V;
  • punctul dintre sprâncene (aşa-numita Ajna chakra);
  • pe un punct banal din faţa lui;
  • o parte a corpului propriu (se foloseşte la copii).

Se poate utiliza stilul autoritar, directiv (hipnoza paternă) sau stilul blând, persuasiv (hipnoza maternă). Se poate face inducţia hipnotică direct din relaxare.

Există şi tehnici de inducţie metaforice, în care se sugerează clientului o poveste sau un scenariu care presupune multă vizualizare; este vorba despre tehnica indirectă, folosită de Milton Erickson. Pentru persoanele care preferă o tehnică indirectă, metafora este un bun pretext pentru alunecarea în hipnoză.

Erickson utiliza şi aşa-numita inducţie „fără voia pacientului“. Tehnica este utilă pentru cei care se opun conştient, dar doresc inconştient hipnoza. Se lucrează cu un coterapeut şi i se cere subiectului să asiste la şedinţa de hipnotizare a coterapeutului. Este indicat ca acest coterapeut să aibă caracteristici de sex, vârstă şi preocupări comune cu subiectul şi, dacă se poate, să existe şi o relaţie afectivă între coterapeut şi subiect. Cei doi se aşează în poziţii simetrice; terapeutul începe să dea sugestii coterapeutului şi, prin contagiune emoţională, intră şi subiectul în transă.

Există şi tehnici mai sofisticate, între care tehnica levitaţiei braţului; cu un subiect care răspunde la această tehnică se poate ajunge în transă profundă.

III. Procesul de adâncire a transei. Se realizează prin intermediul tehnicii numărării, asociată cu imagini şi cu sugestii de relaxare profundă. Trebuie avut grijă să nu se dea imagini de coborâre subiecţilor anxioşi sau celor care asociază coborârea cu eşec, pierdere, cădere; în astfel de cazuri se poate sugera urcarea sau deplasarea pe orizontală. Cu cât adânceşti mai mult, cu atât creşte posibilitatea ca subiectul să intre într-o transă hipnotică mai profundă; depinde de scop (anestezia şi hipnoanaliza cer transă profundă).

Când se consideră că subiectul a ajuns unde se dorea, se pune problema verificării: este transa autentică, simulată sau simplă relaxare? Pentru verificare, subiectului i se poate sugera să menţină o poziţie mai incomodă timp mai îndelungat şi terapeutul îl observă de undeva, astfel încât subiectul să nu-şi poată da seama de acest lucru. De asemenea, se poate da sugestia de greutate a braţului dominant şi să i se ceară apoi să ţină un obiect.

  1. Procesarea terapeutică. Cuprinde câteva strategii:

Sugestii. În hipnoză se dau mai multe tipuri de sugestii:

  • de întărire a eului – au caracter general, sunt valabile pentru aproape orice persoană; ponderea lor scade pe măsură ce terapia progresează;
  • centrate pe simptom sau pe problemă – sunt menite să reducă sau să înlăture un simptom; foarte utilă este transformarea gândurilor realiste alternative (obţinute în stare de veghe) în sugestii hipnotice.
  • sugestii posthipnotice – se administrează în stare de hipnoză şi sunt menite să declanşeze comportamente în afara hipnozei; ele nu trebuie să aibă conţinut bizar sau care ar putea afecta subiectul în afara hipnozei!

Este important ca, înainte de încheierea şedinţei, să se anuleze toate sugestiile care nu se referă la simptom.

  • Metaforele terapeutice; pot fi utilizate nu doar pentru inducţie, ci şi pentru rezolvarea problemelor terapeutice. Sunt povestiri sau imagini care trebuie să aibă ca efect soluţionarea problemei. Se construiesc „cu materialul clientului“.
  • Tehnica imageriei dirijate sau a antrenamentului dirijat în stare de hipnoză. Se poate cere clientului să repete o anumită situaţie; poate fi utilizată pentru desensibilizare.
  • Hipnoanaliza – reprezintă o combinaţie de hipnoză şi psihanaliză.
  1. Dehipnotizarea. Se face, de regulă, prin tehnica numărării inverse. Important este să nu fie bruscat subiectul; dacă se observă rezistenţă la revenire, nu trebuie recurs la stimuli bruşti. Există tehnici speciale; se interoghează clientul în legătură cu motivele care îl împiedică să iasă repede sau se repetă procedura: subiectul este rehipnotizat şi, înainte de etapa a cincea, se dau sugestii clare de revenire la comandă.

Clientul nu trebuie lăsat să plece până nu există certitudinea că este pe deplin vigilent.

Foarte rar pot apărea mici efecte secundare – cefalee, senzaţie uşoară de ameţeală sau de vomă. În această situaţie, se recurge la rehipnotizare şi i se dau sugestii de anulare a acestor efecte negative. De regulă, ele reprezintă indicii de conflicte mai profunde, care ar trebui abordate printr-o terapie de mai mare profunzime.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.