Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

EUROPA, mireasa Islamului

in Articole/Evenimente/Stiri online

Organizația care stă în spatele așa-zisului Stat Islamic își are originile încă din anul 1999, atunci când în Liban se constituia „Grupul pentru Monoteismul Islamic”, grup care urmărea, încă de atunci, propovăduirea unui singur Dumnezeu în lume, Allah. Muhammad, întemeietorul religiei islamice, a ordonat folosirea sabiei pentru înaintarea cauzei islamului și astfel toate acțiunile credincioșilor sunt închinate lui Allah și nu sunt considerate rezultate ale unor convingeri distructive.

În anul 2006, gruparea devine „Consiliul Mujahedinilor Suniți”, apoi se unește cu Al-Qaeda și încep să facă demersuri cu arme și tortură pentru proclamarea unui singur Stat Islamic, prin ocuparea de teritorii.
ISIS de astăzi, a înlocuit sabia cu mitraliere și bombe, controlând Siria și Irak cu ajutorul unui așa-zis guvern, în a cărui componență există un responsabil pentru prizonieri, un departament pentru recrutări și integrare, un șef financiar și un comandant militar. Cei mai mulți dintre comandanții militari sunt foști generali în armata lui Saddam Hussein.

Recrutarea militanților teroriști se face apelând la spălarea creierului, inducerii forțate a convingerii că „a fi terorist” este de fapt misiunea dată de Allah oamenilor, pe pământ. Jurnaliștii de la The Guardian au dezvăluit un manual de instrucțiuni publicat de ISIS, în care jihadiștii sunt învățați cum să își ascundă identitatea și despre tehnicile de organizare ale unui atentat. Învățăturile sunt foarte minuțioase, liderii jihadiștii oferă soluții optime de la problema rugăciunii în moschee, care trebuie evitată, până la chestiuni, pe care aproape nimeni nu le-ar folosi în detectarea unui terorist, și anume faptul că acesta, ca musulman, folosește parfum uleios, fără alcool.
„Dacă vreți să folosiți parfum, nu folosiți parfumul uleios, fără alcool, pe care îl folosesc musulmanii. Folosiți, în schimb, un parfum generic, alcoolic, la fel ca toată lumea.”

În căutarea de „personal terorist”, ISIS a ajuns să pună anunțuri pe internet, la care au răspuns mii de oameni din toată lumea. Este cunoscut cazul a două adolescente din Austria, care au fugit în Siria lăsându-le părinților un mesaj tulburător: ” Să nu ne căutați. O să îl slujim pe Allah și vom muri pentru el.”

Fetele au îmbrăcat burka și au îmbrățișat Islamul, pentru care într-adevărfete austria isis au murit. Au devenit sclave sexuale ale jihadiștilor și au fost ucise în timp ce încercau să evadeze.

Conștientizând nevoia de tehnologie și puterea mass-media, SI caută specialiști IT și lansează o revistă online „Kybernetiq”, exclusiv pentru a face cunoscute atrocitățile grupării și a tehnicile de hackuit sistemele revista isisțărilor „infidele”. Primul număr al revistei a fost publicat în limba germană.
ISIS evoluează, se mărește, îngrozește o lume întreagă, aceeași lume pe care vrea să o conducă. A început, de altfel, cu Europa. Cele mai importante și recente misiuni de distrugere au fost atentatele de la Paris din noiembrie anul trecut și Bruxelles, anul curent. ISIS vizează distrugerea a 60 de țări, care fac parte din „coaliția globală a diavolului” așa cum au numit-o ei, printre acestea și România.”Flăcările războiului vă vor arde în final. Aliatul nostru este cel mai mare. El este Allah și toată gloria este a lui.”coalitia

Celebra prezicătoare din Bulgaria, Baba Vanga, ale cărei previziuni s-au îndeplinit în proporție de 80%, printre care și atacul terorist de la 11 septembrie, a afirmat că până în anul 2043 musulmanii vor conduce Europa.

Dr. Anghel Andreescu, chestor general și prim-adjunct al ministrului Internelor și Reformei Administrative, face o afirmație care pare să descrie perfect scenariul filmului de groază regizat de jihadiști: „În lupta împotriva terorii suntem în ceasul al 12-lea fără câteva minute!” .

Psihologii consideră că un criminal în serie este imposibil de reabilitat, iar terorismul este forma cea mai groaznică a criminalității. Pornind de la această idee, Allah al jihadiștilor este de fapt o scuză pentru crimă și tortură a nevinovaților, iar sabia dreptății islamice devine marea minciună a lumii.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web