Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Familia persana

in Istorie

Familia persana

Asemenea cruzimi şi barbarii autorizate de dreptul persan contrastau cu frumoasele calităţi morale ale poporului. Persanii erau cunoscuţi ca oameni blajini, generoşi, ospitalieri, politicoşi, chiar ceremonioşi.

Regimul familial şi viaţa de fiecare zi a familiei erau în multe privinţe la un nivel moral superior celui al altor popoare din Orientul Antic. Se menţinuse, fireşte, şi în Persia poligamia – dar de consideraţie şi de drepturile de stăpână a casei se bucura numai una din soţii, numită “privilegiata”. În familia regală şi în familiile nobililor căsătoriile între frate şi sora erau – ca în Egipt – frecvente. Căsătoria se contracta prin plata unei suma de bani părinţilor logodnice.

Femeia datora ascultare absolută bărbatului ei. Pe de altă parte, ea putea să posede bunuri materiale şi să dispună liber de ele; putea să conducă treburile soţului în numele lui; putea să circule în public cu faţa neacoperită de văl. De aceste libertăţi se bucurau mai mult femeile sărace. Femeile din rândurile aristocraţiei duceau o viaţă în izolare, puteau ieşi numai cu faţa acoperită, nu aveau voie să se întâlnească în public cu bărbaţi, iar după ce se căsătoreau nu puteau avea nici un fel de relaţii nici cu rudele lor cele mai apropiate de sex masculin. Un regim de o severitate care explică de ce niciodată femeile nu erau reprezentate nici în arta plastică, nici menţionate în inscripţii.

Se păstra în Persia, ca la evrei, obiceiul leviratului: dacă soţul deceda fără să fi avut copii de sex masculin, văduva se căsătorea cu ruda cea mai apropiată. Dacă însă soţul rămânea văduv fără să aibă băieţi (care totdeauna erau preferaţi fetelor), ruda lui mai apropiată lua în căsătorie pe una din fetele sau nepoatele lui: iar copilul de sex masculin născut din această căsătorie era considerat fiul şi deci moştenitorul văduvului după ce acesta deceda. Dacă soţul deceda fără să fi avut o fată, cu o parte din moştenirea lui se înzestra – se “cumpăra” – o fată pentru a o mărita cu o rudă apropiată a defunctului.

Dacă tatăl deceda şi copiii lui nu ajunseseră încă la vârsta maturităţii, aceştia erau puşi în tutela văduvei. Respectarea întocmai a acestor uzanţe era sever controlată de preoţi. Aceştia procedau la împărţirea moştenirii (modalităţile partajului erau foarte complicate); iar dacă defunctul nu lăsase nici o avere, preoţii erau cei care se îngrijeau de funerarii şi de soarta orfanilor săi minori.

Naşterea unui copil de sex masculin era întâmpinată cu mare bucurie. Părinţilor li se aduceau daruri; chiar regele făcea în fiecare an daruri părinţilor cu mulţi copii. Dacă se dovedea că copilul nu dăduse ascultarea cuvenită tatălui, o parte din moştenirea ce îi revenea de drept de la tatăl său îi rămânea mamei. De educaţia copilului se ocupa mama; iar de la vârsta de cinci până la şapte ani, tatăl.

Apoi copiii (celor bogaţi) urmau şcoala, care era ţinută de preoţi fie în incinta templelor, fie la locuinţa lor. În aceste şcoli studiile durau până la vârsta de 20, chiar 24 de ani. Se studiau texte din Avesta, cu respectivele comentarii; elevii învăţau scrierea cuneiformă, învăţau legendele şi tradiţiile referitoare la zeii şi la eroii iranieni căpătau noţiuni de religie, de medicină şi de drept; în fine, erau iniţiaţi în treburile publice şi în practicile cancelariei regale.

Educaţia astfel dirijată urmărea în principal să le asigure tinerilor pregătirea necesară în vederea viitoarelor funcţii administrative sau militare care îi aşteptau. Iar pentru a-l obişnui pe tânăr cu viaţa grea a soldatului, exerciţiile şi instrucţia la care erau supuşi erau foarte dure: tinerii executau lucrări agricole istovitoare, făceau marşuri lungi pe arşiţă şi pe ger, călăreau pe cai nărăvaşi, erau alimentaţi foarte prost; sau erau puşi să treacă înot un fluviu, cu tot echipamentul şi armamentul personal. Grecii admirau educaţia dată tinerilor persani, despre care Herodot (simplificând însă lucrurile) spune: “Tinerii perşi sunt învăţaţi trei lucruri: să citească, să tragă cu arcul şi să spună totdeauna adevărul”.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web