Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

FMI tocmai a vrut să rupă acordul cu România!

in Evenimente

FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană au fost la un pas să rupă acordul cu România.
Conform unor surse Digi24, motivul pentru care Fondul Monetar Internațional ar fi vrut să rupă acordul ar fi fost noul Cod fiscal, care ar duce la un deficit peste cel convenit cu creditorii.

Mai mult de atât, conform surselor citate,se pare că Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială ar fi intenţionat chiar să denunţe acordul cu România. Motivul pentru care au ales să nu facă deocamdată acest lucru pare a fi criza şi situaţia atât de tensionată cu Grecia.

Din evaluarea creditorilor internaţionali, măsurile din noul Cod fiscal, care urmează să intre în vigoare din 2016, vor duce la deficit excesiv. Astfel, România ar putea depăşi ţinta de deficit convenită cu creditorii internaţionali, de 3% din PIB. Asta în ciuda declaraţiilor şi asigurărilor repetate ale Guvernului Ponta că România se va descurca financiar cu noile măsuri aplicate.

De altfel, nu demult, după întâlnirea cu FMI,premierul Ponta explica presei că, din punctul său de vedere, România nu mai are deloc nevoie de un acord cu FMI. Totodată, Victor Ponta a precizat şi că relaţia cu FMI „este una slabă”, afirmând că România este foarte puţin influentă.

„Din punctul meu de vedere, nu e nevoie de un nou acord. Relaţia cu FMI este una slabă. Suntem foarte puţin influenţi dintr-un motiv care sper că se va schimba din Ianuarie. De exemplu, următorul consiliu e în ianuarie. Nu merge domnul Iohannis, care e cel care ne reprezintă acum, nu merg eu, care sunt prim-ministru şi cred că o să mai fiu, merge un domn care vine şi zice: am venit să vă spun la revedere şi pleacă. Dar în acest consiliu trebuie discutate probleme de deficit, mai multe chestiuni”, a declarat Ponta, invitat într-o emisiune la Antena3.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web