Fumători care nu fumează, sinucigaşi care nu se sinucid

Andrei Kurkov a scris Prieten drag, tovarăş al răposatului, o carte care vorbește despre (re)programarea morții, disponibilă la Curtea Veche, în traducerea Antoanetei Olteanu.

Fără soție, deși însurat, fără job, deși cu studii superioare, Tolia, un bărbat de 30 de ani, vede în jurul lui numai destrămare și prăbușire. Prin urmare, ia decizia să moară, doar că nu se pricepe la sinucidere. Așa apelează la Kostia, killer profesionist, pe care îl plătește cu o sumă modică pentru a-l omorî: o viață simplă, fără apariții în presă sau bodyguarzi nu costă prea mult.

Joi, 12 octombrie, ora 18:00, o cafenea sunt coordonatele alese de Tolia pentru propria moarte. Ce alegi să faci când știi că mai ai fix 48 de ore până să fii împușcat în cap?

„Miercuri dimineața pe geam se vede plutind ceața. Trebuie să-mi umplu cumva această zi de la sfârșitul vieții mele. În bucătărie pun ceainicul pe aragaz și mă așez la masă: Uite, se termină și viața.”

Urmează secvențe ale ultimelor clipe dinainte morții programate, la care am râs cât am citit cele 119 de pagini cehoviene, în ceainăria Cărturești. Treptat, treci prin suspans, umor, empatizezi și gândești proprii scenarii ale asasinatului. Apoi, killer-ul nu mai apare la locul crimei și totul începe să devină hilar. Un scenariu în care parcă nimeni nu are curajul sau interesul să ducă o moarte la bun sfârșit.

„Joi, 12 octombrie, ora 18:20: Au trecut primele douăzeci de minute ale vieții mele neplanificate.”

Kurkov își pune personajul să trăiască o viață la care renunțase aproape ușor, aproape din proprie dorință. Fals sinucigas și fals ucis, Tolia găsește între timp noi motive să evite moartea și angajează un killer să-și omoare propriul killer. Și de aici încolo apar o serie de lucruri pe care, tot citindu-le, mi-a venit de multe ori să-mi aprind o țigară. Doar că eu nu sunt fumătoare și dacă aş începe să fumez la douăzeci și patru de ani, ar fi tocmai un semn de copilărie sau de prostie.