Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Gabriel Oprea, suspectat de plagiat

in Evenimente

Nici bine nu s-a stins scandalul plagiatului în cazul lui Victor Ponta, că şi premierul interimar Gabriel Oprea e acuzat de plagiat. Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti va examina suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, în urma unor dovezi apărute în presă.

gabriel_oprea-mana

Profesorul dr. Marian Popescu, preşedintele Comisiei a precizat joi: „Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti a decis, în urma unor dovezi apărute în media, să examineze suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a domnului Gabriel Oprea, examinare cerută, dar neprobată, de către autorul sesizării privind acest caz şi adresată Comisiei. Comisia procedează astfel conform regulamentului său care cere examinarea unei suspiciuni de plagiat numai atunci când sunt aduse dovezi în acest sens fie de către autorul unei sesizări, fie de către reprezentanţi ai media”.

În urmă cu câteva zile, la Universitatea Bucureşti a fost depusă o sesizare privind plagierea lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea. Premierul interimar se apără însă şi spune că el e un om corect, iar cel care a făcut plângerea este „principala sursă de zvonuri şi minciuni” îndreptate împotriva sa.

Oprea a transmis un comunicat în care precizează că: ” sunt un om corect, am respectat şi respect legile ţării. În privinţa parcursului meu academic, am cerut şi am primit din partea Ministerului Educaţiei, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât şi cel de conducător de doctorat au fost obţinute cu respectarea tuturor normelor legale şi a exigenţelor academice în vigoare la momentul respectiv”.

Premierul interimar spune că, prin răspunsul primit de la Ministerul Educaţiei în 23 iunie, „este atestată fiecare etapă a acestui parcurs, începând cu admiterea la doctorat în 01.10.1996, până în 19.02.2003”, când a devenit membru al comisiei de specialitate CNATDCU – Comisia de ştiinţe militare, ordine publică şi siguranţă naţională, redenumită ulterior Comisia de Securitate Naţională.

Potrivit lui Oprea, sesizarea de plagiat, ca şi sesizarea depusă la ANI pentru verificarea declaraţiilor sale de avere din ultimii 10 ani, precum şi „alte încercări” de a-l denigra îl au ca autor pe Ioan Sîrbu.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web