Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a răspuns dur acuzațiilor cu privire la interzicerea evenimentelor sportive pe străzile din București și afirmă că nu vede corectitudinea în faptul că pentru cinci sportivi trebuie să blocheze sute de persoane pe bulevardul Kiseleff.
„Sunt un om care s-a educat, s-a format 20 de ani într-o familie de sportivi. Fostul meu soț, Dumnezeu să-l odihnească, antrenor de atletism, profesor de sport, Răzvan Firea a pregătit talente în acest domeniu. Mama sa, Elena Firea, profesor, antrenor cunoscut de toată lumea sportivă. Fostul meu socru, Victor Firea — campion. Așa că cred nu trebuie să primesc lecții de la o firmă privată care se încăpățânează să țină cinci persoane care să joace ceva pe Kiseleff blocând sute de mii de oameni care merg poate chiar la activități sportive”, a declarat Firea în cadrul forumului ”Sportul-disciplină cheie pentru dezvoltarea personală”
La rândul ei, Gabriela Firea acuză organizatorii de evenimente sportive că nu găsesc soluții pentru problemele lor și depind în totalitate de un anumit spațiu. ”Când militezi pentru o activitate sportivă, găsești soluții pentru a desfășura acea activitate și nu te prevalezi doar de un spațiu sau altul. Dacă, în schimb, în spatele activității sportive sunt interese comerciale, intrăm într-o altă zonă”, a mai spus edilul Capitalei.
În urmă cu câteva zile, primarul Capitalei a interzis oficial organizarea de evenimente sportive pe bulevardul Kiseleff din București pe motiv că vor fi demarate lucrări edilitare. Organizatorii au trimis o cerere oficială la Registratura PMB prin care își exprimă nemulțumirea cu privire la decizia primăriei București, mai ales că timpul scurt nu le permite relocarea. ”Nu ne-am propus niciodată să facem un eveniment într-un parc, ci să închidem un bulevard al unei capitale europene și să-l redăm publicului pentru a se juca pe el sau pentru a se plimba pe el, așa cum se întâmplă și în alte capitale. Unul dintre sloganurile din anii trecuți a fost ”Stop trafic! Start joc!”, au explicat organizatorii.