Firma de transport urban din Zaragoza, Spania se află în grevă, încă din data de 10 decembrie, anul trecut. Conducătorii de autobuze au inițiat greva pe termen nelimitat, din cauza tăierii salariilor cu 3,9%. În același timp cer mărirea salariului inițial cu 1%, mărire promisă încă din anul 2014. Zilnic, angajații protestează circulând cu doar 33% din numărul autobuzelor disponibile, între orele de vârf, 9:00-11:30 și 18:00-20:30.
Locuitorii zaragozani sunt revoltați, deoarece sunt obligați să plece de acasă cu o oră mai devreme decât normal, pentru a ajunge la destinație. În așteptarea autobuzelor, oamenii formează cozi enorme respectându-se, pe alocuri, timpul de așteptare, de până la o oră, al fiecărei persoane.
În vederea stopării grevei, oamenii au inițiat pe internet o campanie de strângere de semnături, promovată până astăzi de aproximativ 2000 de cetățeni.
În acest moment un conducător de autobuz, din Zaragoza, câștiga puțin peste 1000 de euro, net, fără a socoti vechimea, sporul de noapte sau zilele libere, legal declarate, în care acesta lucrează.