BALANŢĂ: E posibil să vă tenteze cineva cu un job şi să daţi curs ofertei pentru că se nimereşte la fix, c-aveţi nevoie de ceva nou şi de bani.
SCORPION: Poate vă faceţi timp să daţi pe la o sală de sport, să faceţi mişcare, vă mai interesaţi şi de lucrurile care vă fac plăcere, nişte activităţi care să vă elibereze de tensiuni.
SĂGETĂTOR: Vă invită cineva diseară la un eveniment monden, şi va fi un prilej să reactualizaţi vechile relaţii şi totodată să vedeţi cu cine vă mai puteţi asocia pe viitor.
CAPRICORN: O să trebuiască să insistaţi mai mult ca să luaţi o semnătură, să vi se aprobe o învoire sau să beneficiaţi de nişte facilităţi – şefii par inflexibili.
VĂRSĂTOR: Poate vă găsiţi cumpărător pentru locuinţa, ori pentru maşină pe care le-aţi pus în vânzare şi o să aveţi de lucru cu actele, cu banca, e de umblat peste tot.
PEŞTI: Poate-abia acum vi se dau acei bani pentru ce-aţi muncit cândva şi o să aveţi de cheltuială, să daţi şi o fugă în week-end pe undeva, la relax.
BERBEC: E posibil să treacă diseară cineva pe la voi şi să puneţi la punct detaliile unei afaceri, sau ale unei petreceri care va avea loc în week-end.
TAUR: O să fiţi deschişi la toate ofertele primite din partea şefilor şi o să alegeţi doar o varianta de lucru, care să fie cea mai convenabilă.
GEMENI: Un nou proiect incitant la serviciu, cu volum mare de lucru şi cu şanse mari de promovare – vedeţi ce se-ntâmplă, care-i atmosfera.
RAC: E posibil să luaţi nişte bani şi să cumpăraţi diverse mărunţişuri pentru casă şi pentru musafirii care s-ar putea să treacă diseară pe la voi.
LEU: O să luaţi un examen, o să faceţi impresie bună la un interviu şi o să v-alegeţi cu un job care să vă ungă la suflet.
FECIOARĂ: Aţi putea semna un contract de muncă, ba chiar şi o colaborare şi să v-alegeţi cu o creştere salarială, să faceţi față cheltuielilor din perioada asta.
Sursa: stirileprotv.ro