Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

I-a cerut sotiei ca economiile sale să intre în pământ cu el. Ce solutie a gasit femeia pentru a pastra banii

in Articole

Din câte am auzit prin popor, cică extremele s-ar atrage, iar asta e o ipoteză care s-ar aplica în mai toate domeniile.

ingropat-cu-bani_f_improf_670x343

Aşadar, ar trebui să se aplice şi când vine vorba de dragoste…

Se spune că persoanele care se aseamănă nu rezistă foarte mult într-o relaţie. Totuşi, când vezi câte un cuplu care este într-un contrast total când vine vorba de personalitate şi obiceiuri, te întrebi cum naiba de au reuşit să ajungă până la punctul respectiv al relaţiei.

La fel se întâmplă şi în cazul unui cuplu cu o istorie destul de lungă. Femeia darnică, bărbatul zgârcit. Bine, bărbatul a muncit mult pentru banii săi, pe care i-a strâns cu dârzenie, însă era atât de zgârcit, încât i-a cerut soţiei sale ca după moarte să-i îngroape banii cu el, pentru a-i avea şi pe lumea cealaltă. Deşi sunt atâtea zicale cu privire la momentul morţii şi la faptul că nimeni nu ia nimic cu el după ce crapă, omul s-a gândit totuşi să nu rişte. Cine ştie ce moş senil era…

Oricum, moşul a murit, iar ultima sa dorinţă a fost ca toate economiile sale să intre în pământ cu el. Femeia, probabil încă lucidă, a fost pusă într-o situaţie destul de dificilă. Aşa că a avut de ales: ori intra în jocul moşului senil şi îngropa banii, gândindu-se apoi la cât de proastă este, ori păstra banii şi nu respecta ultima dorinţă a iubitului său soţ, caz în care era o nesimţită fără suflet.

Din acest motiv, femeia a stat şi s-a gândit la o soluţie de mijloc. Şi i-a cam ieşit.

Înmormântarea a avut loc, iar femeia a decis să respecte dorinţa soţului. Într-un fel. Odată cu sicriul, femeia a pus o cutiuţă în groapă. Membrii familiei ştiau despre dorinţa tâmpită a moşului şi au fost curioşi dacă femeia chiar a pus banii în mormânt.

“A muncit mult pentru banii săi, iar asta a fost ultima lui dorinţă. Trebuia să i-o respect!” a zis femeia.

Cei adunaţi la înmormântare au rămas cu gura căscată, ştiind că moşul adunase ceva bani în perioada lui de senilitate. Probabil câtorva le-a trecut prin cap şi vreun gând mai puţin ortodox… Dar femeia a rezolvat situaţia imediat:

“Am pus toţi banii în contul meu de la bancă şi i-am scris soţului meu un cec, pe care l-am pus în groapă. Are timp 6 luni să-l încaseze în viaţă de apoi. Dar, cine ştie, poate se răzgândeşte…”

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web