Atentatele de la Bruxelles în care au murit, conform bilanţului oficial de până acum 34 de persoane, a revoltat o lume întreagă, iar la scurt timp de la producerea acestora a apărut prima imagine cu terorişii care au îndurerat numeroase persoane.
Astfel, în fotografia publicată pe reţelele de socializare, cei trei terorişti apar împingând nişte cărucioare, însă conform unor voci se pare că doi dintre ei au un comportament ciudat şi acoperă ceva cu mâna stângă şi anume detonatoarele bombelor relateaza spynews.ro
Bruxelles a fost astăzi ţinta mai multor atacuri. Două explozii au avut loc pe aeroportul Zaventem şi altele la staţii diferite de metrou, dintre care una în apropiere de instituţiile UE, scrie news.ro. Până acum sunt anunţaţi 34 de morţi şi peste 100 de răniţi.