Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Imperiul Roman tarziu

in Istorie

romans1

  1. Ani de criză în care Imperiul se află sub

presiunea continuă a triburilor germanice şi a Imperiului Sasanid. Se constată succesiunea rapidă a Împăraţilor.

  1. Trupele din Pannonia se revoltă împotriva

lui Alexander care încercase să cumpere pacea (Herodian vorbea de o ofertă în aur către germanici) şi îl aclamă pe Maximinus ,praefectus tironum de origine tracică. Alexander este ucis la Moguntiacum, împreună cu Iulia Mamea. Maximinus este confirmat împărat de către senat; campania lui Maximinus împotriva alamanilor.

  1. Maximinus Thrax

  1. Campanii împotriva sarmaţilor şi dacilor.

  2. În Africa proconsulară, recţiunea

senatorială împotriva împăratului duce la proclamarea ca princeps a proconsului Africii: Sempronius Gordianus (Gordian I) care-şi asociază pe postul de Caesar pe fiul său, Gordian II care însă sunt înfrânţi la Cartagina de trupele fidele lui Maximinus. Acesta, fiind declarat hostis de către senat, pătrunde în Italia, dar este ucis la Aquileia. Senatul numeşte imperatori pe Decimus Celius Calvinus Balbinus şi pe Marcus Clodius Pupienus în timp ce pretorienii îl impun ca şi caesar pe tânărul nepot al lui Gordian I, Marcus Antoninius Gordianus (Gordian III). Balbinus şi Pupienus sunt ucişi de pretorieni care-I aclamă Augustus pe Gordian III. Incursiuni ale goţilor şi carpilor în Moesia inferior. Înfrângeri ale perşilor în Mesopotamia. Dizolvarea legiunii III Augusta (pedepsită pentru fidelitatea faţă de Maximinus).

  1. Gordian III

  1. Timetseus este numit prefect al pretoriului.

Shahpur I îi succede lui Ardashir şi ocupă Mesopotamia (ocupând fortăreţele Hatra, Nisibis şi Carre) şi întră în Syria. Noi devastări produse de daci şi carpi în Moesia, Tracia şi Dacia.

  1. Începe campania antipersană a lui Gordian

III şi Timetiseus.

  1. Victoria lui Timetiseus la Reaslia, nod rutier

între Carre şi Nisibi, soldat cu reocuparea romană a Mesopotamiei. Timetiseus moare în timpul înaintării către Clasifont. Gordian îl numeşte prefect al pretoriului pe Iulius Filipus zis Arabul.

  1. Filip Arabul.

  1. Gordian III este ucis în timpul unei revolte

militare. Filip Arabul este aclamat împărat; noul princeps încheie (cumpărând) pacea cu Shahpur, păstrând Mesopotamia. Plotin se stabileşte la Roma. Foloseşte ideile lui Platon ca bază a neoplatonismului.

  1. Lung război la frontiera dunăreană

împotriva germanilor şi carpilor.

  1. Legiunile danubiene se răscoală şi îl

proclamă împărat pe senatorul Tiberius

Maximus Pacatianus.

  1. Celebrarea sărbătoririi a o mie de ani de la

fondarea Romei .Uzurpatorul Pacatianus este ucis de soldaţi. Au loc încă două uzurpăr: Ipatianus din Cappadocia şi Uranianus Antoninus la Emesa.Filip îl trimite pe Messius Decius, de origine pannonică, să-I înfrunte pe goţi în Moesia şi Pannonia; victorii ale lui Decius . “contra Celsum” elaborat de Origene.(248-249) Ciprian e numit episcop al Cartaginei.

  1. Decius.

  1. Decius este aclamat împărat de trupe. În

Septembrie îl învinge pe Filip la Verona, acesta cazând pe câmpul de luptă.

  1. Goţii conduşi de Cniva intră în Moesia şi

Tracia îi înving pe romani la Beroea şi ocupă Filipopoli, capitala Traciei. Încep persecuţiile anticreştine: toţi cei care prestează sacrificii pentru zeii romani şi pentru împărat primeau un atestat (libellus) fără de care cetăţenii puteau fi închişi, torturaţi iar averile confiscate. Izbucneşte o nouă epidemie de ciumă în Imperiu.

  1. Decius şi fiul său mare Erenius Etruscus

Îi înfruntă pe goţi: Erennius îi învinge la Nicopole în timp ce Decius este înfrânt în bătălia de la Abritto. Trebonianus Gallus este aclamat împărat de trupe şi încheie o pace de compromis cu goţii. Ostilianus, fiul lui Decius şi succesorukl desemnat moare de ciumă. Ciprianus elaborează ”De lapsis” şi “De catholicae ecclesiae unitate” în care declară că episcopii ar trebui să fie în consens în ceea ce priveşte elaborarea doctrinei.

  1. Trebonianus Gallus.

  • În Occident, goţii ameninţă frontierele şi se

  • revarsă în Crimeea, în alianţă cu sarmaţii

    burgunzii şi carpii. În Orient, Sahpur îl îndepărtează de la tron pe regele filoroman al Armeniei Tiridates şi intră în Mesopotamia.

    1. Înfrângerea goţilor la Dunăre de către legatul Moesiei Inferior, M. Emilius Emilianus care, va fi aclamat împărat. Ciocnire armată între Emilianus şi Trebonianus la Interamo (Terni). Trebonianus este înfrânt, şi este ucis de proprii soldaţi iar emilianus e recunoscut de senat. Trupele de pe Rin îl aclamă pe Publius Licinus Valerianus. Emilianus e ucis la Spoleto, iar Valerian recunoscut de senat. Valerian şi fiul său Publius Licinius Valerianus sunt asociaţi la putere: Gallienus în Occident iar Valerianus în Orient .Reconstituirea legiunii III Augusta. Persanii lui Shiagpur ajung la Anitohia o jefiuesc şi se retrag.

    1. Valerianus şi Gallienus.

    1. (254) invazia marcomanilor în Pannonia şi a goţilor în Tracia. (255) borani cucueresc Pitiunt şi Trapezunt.

  • Goţii se revarsă în peninisule Balcanică şi

  • ajung în Asia Mică, până în bitina unde sunt respinşi de Valerian.

    1. O nouă persecuţie anticreştină prin Edictul

    lui Valerianus şi Gallienus prin care li se confiscau bunurile şi li-se interzicea dreptul de reuniune.

    1. Al doilea Edict a lui Valerian şi Gallienus;

    martririul lui Origene, Ciprian, episcopul Cartaginei şi al lui Sixtus II, episcopul Romei (258-259). Gallienus îi respinge pe franci care se infiltraseră în Gallia şi Spania şi pe alamani (259-260) care invadaseră Raetia, ajungând până la Mediolanum.

    1. În Orient, Valerianus este înfrânt de persani

    La Edessa şi este luat prizonier lângă Osroene; Mesopotamia este abandonată. Gallienus, rămas singur la putere pune capăt persecuţiilor anticreştine. Rebeliune şi secesiune în Gallia, condus de M.Cassianus Postumus, care este aclamat imperator şi se constituie Imperium Galliarum (260-274) a cărui autoritate se întinde până în Britannia şi Hispania. În Illyricum are loc o rebeliune condusă de Ingenuus şi Regalianus înfrânţi de Gallienus şi Aurelian. Marcianus şi Quietus sunt proclamaţi Augusti şi recunoscuţi în provinciile orientale ale Imperiului.

    1. Gallienus.

  • Macrianus este înfrânt de Aurelian în Illyricum iar Quietus e învins la Emesa de Septimius Odenatus, regele Palmyrei.

  • Odenatus îi opreşte pe preşi şi primeşte

  • titlul de dux Romanorum şi corrector totius Orientis.I

    1. Expediţia lui Odenatus în Persia şi recuperarea unei mari părţi din Mesopotamia. Incursiune a goţilor la Marea Neagră.

    2. Asasinarea lui Odenatus. Infrângerea armatei conduse de prefectul pretoriului Heraclianus, trimise de Gallienus împotriva văduvei lui Odenatus, Zenobia care şi a asumat conducerea, asociindu-si fiul Vallabatus la conducere. Un nou val de goţi este oprit de Gallienus în regiunea balcanică .

    268 Galienus este ucist de soldaţii săi în timpul asediului oraşului Milano. Succesor desemnat va fi Marcus Aurelius Claudius. Aurelian va fi eliminat. Victoria lui Claudius asupra alamanilor.

    1. Claudius Goticus

  • Claudius îi învinge pe goţi în Macedonia şi

  • la Naissus în Moesia Superior. (268-269) Incursiuni ai herulilor şi goţilor spre insula Cipru, Creta şi Rodos. Moartea rebelului Postumus (268 sau 269) căruia îi succed Marius şi Victorinus; Marius va fi eliminat; Victorinus jefuieşti Augustodunum (Autun). Recuprearea Spaniei de la imperiul Gallic.

    1. Claudius Goticul moare la Sirmium de

    ciumă; fratele său Quintilanus este recunoscut de senat ca succesor dar rămâne la putere numai câteva luni pentru că trupele îl aclamă ca împărat pe L.Domitianus Aurelianus un comandant de cavalerie de origine pannonică. Aurelian îi învinge pe vandali şi iazigi în Pannonia. În Gallia Tetricus îi succede lui Victorinus care a fost asasinat. Iutungi invadează Italia şi îl înving pe Aurelian la Piacenţa (270-271).Reprimarea revoltei monetrarii-lor din monetăriile Romei conduşi de Fellicisimus şi suspendarea pentru câţiva ani emisiunilor monetare. Iutungi sunt înfrânţi la Fano şi Ticinium (Pavia).

    270-275 Aurelianus.

    1. Începe la Roma construcţia zidului lui

    Aurelian. (271-273). Expediţia în Orient împotriva Zenobiei. Reglarea problemei limesului dacic: Aurelianus goleşte Dacia transdanubiană, creând o nouă Dacie (constituită din două provincii Daica ripensis, Dacia Mediteraneea) la sud de Dunăre cu părţi din teritoriile Moesiei şi Traciei, transferând cetăţenii romani.

    1. Ciocnire cu trupele plamirene care sunt

    înfrânte la Antiochia , pe Oronte şi la Emesa; Palmira este asediată şi se predă, regina Zenobie şi fiii ei sunt capturaţi. Victorie asuprea carpilor la Dunăre. Moare regele Shiapur, urmat de Hormizd I. Respingerea alamanilor. Distrugerea Palmirei .Pe tronul persan Vahram îi succede lui Hormizd I . Aurelian se întoarce în Occident.

    1. Prăbuşirea Imperium Gallinarum predarea

    lui Tetricus lui Aurelian. Templu dedicat lui Sol Invictus Cultul solar devine oficial. Reforme monetare printre care introducerea aurelianianus-ului şi întoarcerea la unitatea ponderală adoptată de Caracalla. Pregătiri împotriva unei alte expediţii antipersane

    1. Uciderea lui Aurelian lângă Bizantium.

    Alegerea oficialilor cade pe M. Claudius Tacitus care va fi aclamat imperator.

    1. Tacitus

    2. Tacitus şi Florianus prefectul pretoriului în

    înfrâng pe goţi care au invadat Asia Mică . Mare incursiune alamanică şi francă, care pleacă de pe rin ajungând până în Spania. Moartea lui Tacitus la Tiana. M. Aurelius Probus, dux Orientis îi succede lui Floranus cu care are o confruntare militară la Tarsus. În Persia urcă pe tron Vahram II.

    1. Probus.

    1. Victorii contra alamanilor şi francilor

    urmăriţi prin toată Gallia. Vandalii sunt înfrânţi pe Dunăre (279) iar blemii sunt respinşi din Egiptul de Sus(280). Triumful lui Probus. Probus este ucis de soldaţi la Sirmium;M. Aurelius Carus este aclamat împărat şi îşi asociază la putere pe fii Carinus şi Numerianus şi anunţă în acest sens senatul fără să ceară ratificarea acestuia.

    1. Carus.

    Confruntare victorioasă dintre Carus şi Numerianus cu Persia: ocuparea Mesopotamiei şi cucuerirea oraşului Ctesifont. Moartea lui Carus. Îi succed fii lui Carinus (283-285) în Occident şi Numerianus (283-284) în Orient. Numerianus retrăgându-se din Orient este ucis la Perinto iar de moarte lui este acuzat socrul lui şi prefectul pretoriului Arrio Apro. Aclamat de trupe va fi oficialul dalmat
    Diocleţian.

    1. Diocleţian

    Reprimarea de Carinus rebeliunii lui Marcus Aurelius Iulanus Sabiuns, aclamat împărat de trupele pannonice la moartea lui Numrianus. Confruntare între Carinus şi Diocleţian în Moesia, moartea lui Carinus;Diocleţian obţine rarificarea senatului; Maximinanus, oficial de origine pannonică e numit Cesar. Conflict pe Dunăre între Diocleţian şi sarmaţi, cuazi, marcomani împinşi de vandali şi vizigoţi.

    1. Maximinaus reprimă în Gallia revolta

    Bagauzilor; primeşte titlul de Augustus pe Occident; operaţiuni militare ale lui Maximian împotriva alamanilor şi burgunzilor; Carausius prefectul flotei care trebuia să apere Britannia se auto-proclamă Augustus şi rupe regatul britanic incluzând Galliei septemptrionale (286-297).

    1. Diocleţian în Orient; recucerirea Mesopotamiei; acors cu Vahram I ; Tiridate III este repus pe tronul Armeniei. Diocleţian îşi asumă titlul sacral de Iovius iar Maximian cel de Herculius. Reforma fiscală diocleţiană (data este discutabilă).

    1. Campanii succesive ale Augusti-lor:(287-289) Maximianus contra germanilor în Raetia; (289 şi291) Diocleţian contra sarmaţilor pe Dunăre; (290) Diocleţian împotriva sarazinilor; (291-293) revolta de la Tebaida reprimată de Galerius; (292) Maximianus înfruntă pe alamani; între 291 şi 295 sunt redactate Codex Gregorianus şi Hermogenianus.

    1. Începutul primei Tetrarhii (1 martie ,Milano)

    Constans este numit Cesar în Occient (21 mai , Nicomedia), Gallerius, Cesar în Orient. Politici matrimoniale între Augusti ,respectiv Cesari. Constans e trimis în Gallia împotriva lui Carausius care va fi asasinat , urmându-I Alletus cu al său rationalis rei summae. În Persia urcă pe tron Narseh I.

    1. Constans îl înfrânge pe Alletus. Diocleţian înfruntă revolta lui Achilleus din Alexandria. Narseh I ocupă Mesopotamia, ciocnindu-se cu Gallerius la Carre şi îl înfrânge. Reforme monetare.

    2. Inăbuşirea revoltei lui Achilleus. (297-298)

    Revoltă în Egipt cu autoproclamarea lui Domitius Domitianus, reprimat de Diocleţian. Victorie al lui Gallerius asupra lui Narseh în Armenia. Maximianus îi înfruntă pe mauri în Africa. Edictul din Alexandria împotriva maniheenilor.

    1. Tratat de pace cu Narseh: controlul Romei asupra Mesopotamiei şi recunoaşterea protectoratului roman asupra Armeniei.

    1. Operaţiuni militare ale lui Galerius pe Dunăre.

    301 Reforma monetară ce intervine pe valoarea

    monedei în curs (note inscripţiei lui Afrodia

    de din Caria) şi edictum de pretiis rerum venalium .

    1. (20 noiembrie) celbrarea vinncenalia lui

    Diocleţian la Roma. (23 februarie) Edictul din Nicomedia care înseamnă începutul persecuţiilor anticreştine, urmată de alte două prevederi în acelaşi an şi în prima parte a anului 304.

    1. Constans, Gallerius, Severus şi Maximinus

    Daia –a doua Tetrarhie.

    1. Abdicarea lui Diocleţian şi Maximian;

    Constans şi Galleriu sunt noii Augustii, Severus şi Maximinus Daia sunt numiţi Cesari; sunt excluşi de la succesiune Maxentius, fiul lui Maximian şi Constantin fiul lui Constantius Clorus. Arii de competenţă: Constans în Gallia, Spania şi Britannia (unde în 305-306 îi înfruntă pe picţi). Lui Severus îi revine Italia, Africa şi Pannonia; lui Gallerius Illyricum şi restului Maximinus. Încep luptele pentru succesiune.

    1. Constantin.

    1. (25 iulie) Moartea lui Constant la Eburacum

    în Britannia; Constantin e aclamat de trupele lui Constans; Gallerius îi recunoaşte numai titlul de Cesar şi numeşte Augustus pe Severus. (28 octombrie) Maxentius, cu suportul tatălui său Maxinian este proclamat princeps la Roma.

    1. Severus este înfrânt şi ucis. Gallierus se

    Înfruntă cu Maxentius şi Maximian, cel din urmă îl recunoaşte pe Constantin Augustus. Edict împotriva creştinilor.

    1. Întâlnirea împăraţilor la Carnutum, la care

    Participă şi Diocleţian ca arbitru; Licinius e numit Augustus pe Occident, iar Cesari cu titlul de filii Augustorum, Constantin în Occident şi Maximinus în Orient. În Africa are loc uzurparea lui Lucius Domitianus Alexandrus.

    1. Gallerius, Licinus, Maximiuns Daia şi Constantin.

  • Moarte lui Hormizd II care în 302 îi succedase lui Narseh. În Orient un al doilea edict anticreştin.

  • Moartea lui Maximian.Maxentius se proclamă Augustus.

  • Reprimarea rebeliunii din Africa. Galerius

  • elaborează edictul de toleranţă ce înseamnă încheierea persecuţiilor anticreştine. Gallrius moare la Serdica. Maximinus Daia se proclamă Augustus.

    1. Constantin, Licinius şi Maximinus Daia

  • Constantin ocupă Italia şi înfrânge pe

  • Maxentius la Torino, la Verona şi în cele din urmă la Pons Milvius. Moartea lui Maxentius. Constantin este recunoscut de senat ca prim Augustus.

    1. Întâlnire între Constantin şi Licinius la

    Milano şi elaborarea comună a edictului de toleranţă religioasă, a libertăţii cultului şi restituirea bunurilor confiscate de la creştini(integrarea edictului lui Gallerius). Germanii şi francii sunt respinşi de Constantin la frontiera renană. Licinus îl învinge pe Maximinus in apropriere de Aprianopole. Moartea lui Maximinus la Tarsus. La Salonic moare Diocleţian.

    1. Constantin şi Licinius.

  • Conciliul de la Arles unde donatiştii sunt

  • condamnaţi.(314-315) ciocnire între Constantin şi Licinius pentru regiunea danubiană.

    1. (1 martie) Fii lui Constanti , Crispus şi

    Constantin junior dar şi fiul lui Licinius, Licinius cel tânăr sunt nominalizaţi Cesari.

    1. Constantin, Licinius, Crispus, Constantin II

    şi Licinius II

    1. Interzicerea sacrificiilor private ale păgânilor

    1. Creşte ostilitatea între cei doi Augusti. În

    Orient, Licinius reîncepe persecuţiile anticreştine.

    1. Constantin îi respinge pe vizigoţi.

  • Victoria lui Constantin asupra lui Licinus

  • La Adrianopole (3 iulie) şi la Crisopolis (3 septembrie). Reforme administrative şi financiare. Celebrarea vinncenalia la Nicomedia. Scrisoarea lui Constantin către provinicali privind libertatea cultului la păgâni. Sinodul din Alexandria: condamnarea lui Arius. Întemeierea Tabenesei de către Sfântul Pahomie.

    1. Constanin îşi ucide fiul pe Crispus şi soţia acestuia Fausta.

    1. Athanasius episcop al Alexandriei.Constantin îi înfrânge pe alamani pe Rin.

    2. (11 mai) inaugurarea noii capitale Constantinopol.

    1. Constantin îi învinge pe goţi care trec la creştinism.

    1. Victorie asupra sarmaţilor şi stabilirea lor.

    În Tracia, Sciţia, Macedonia şi Italia cu Numele de laeti.

    1. Constantin îşi numeşte nepotul pe

    Dalmatinus Cesar şi îl pune în fruntea prefecturii Illiricului. Un alt nepot Hannibalus aflat la comanda Cesareei, bază de pregătiri împotriva unei expediţii în Persia.Tâlhăria de la Tyr-Ierusalim. Destituirea lui Athanasie. Moartea lui Arius.

    1. Se ascut ostilităţile cu perşii pentru

    Armenia.

    1. Moartea lui Constantin (22 mai) la

    Nicomedia. La Constantinopol sunt asasinaţi rudele masculine ale împăratului defunct. (septembrie) sunt numiţi Constant (pe Ilyricum) Constantin II (în Occident) şi Constans II (în Orient).Shahpur II atacă Nisibis. Sarmaţii se agită la Dunăre

    1. (338-350)campania lui Constant împotriva

    Persiei lui Sahpur II; după un acord cu regele persan Arsacizii sunt din nou pe tronul Armeniei.

    1. Persecutarea creştinilor în Imperiul

    Sasanid.

    1. Constantin II este ucis la Aquileia într-un

    conflict cu Constant. Diviziunea Imperiului între Constant(Occidentul) şi Constans (Orientul). Moartea lui Eusebius episcop de Cesareea şi Palestina.

    1. Sinod imperial la Sardica.

    1. Constantin II înfruntă pe persani între 343-346 şi 348-350, bătălia de la Singara, în Mesopotamia.

    347 Persecutarea donatiştilor de către Constant.

    1. Persecuţiile împotriva arienilor. Ulfila, episcop din 341 cere azil de la Constans.

    2. Moare Constans în Gallia; Magnetius uzurpă titlul de Augustus şi ocupă Gallia şi Italia.

    1. Constantin II.

    1. Hilarius episcop de Poitiers.

    2. (15 martie) Contantius Gallus, nepotul lui Constantin, e nominalizat Cesar. Magnetius e înfrânt la Mursa.

    1. Atacuri ale alamanilor.

  • Sinuciderea lui Magnentius înfrânt de

  • Constans în Gallia. După moartea acestuia, Constans îl numeşte Cesar pe Flavius Claudius Iulanus.(355-357) lui Iulan este încredinţată apărarea Galliei.(357) bătălia de la Strasburg şi înfrângerea alamanilor, aceştia fiind expulzaţi din Gallia. Atacuri ale francilor.

    1. Cvazii şi sarmaţii sunt la Dunăre.

    1. Sinoadele de la Sirmium.

  • Shahpur începe o nouă ofensivă, invadând

  • Mesopotamia: Constans îi cere lui Iulian să trimită o parte din trupele sale în Orient.

    1. Trupele lui Iulian reacţionează negativ; are loc o revoltă militară la Paris unde Iulian e aclamat Augustus. În acelaşi timp el îi înfruntă cu succes pe alamani trimişi împotriva lui de către Constantius II.

    Conciliul homeean de la Constantinopol. Sfântul Martin la Liguge.

    1. (360-361) Constantius II şi Iulianus;(361-363) Iulianus.

    Marşul lui Iulian împotriva lui Constantius şi ocuparea oraşului Naissus. Constantius II moare la Cilicia (3 noiembrie). Iulian ocupă Constantinopole. Rescript prin care se ordonă restituirea bunurilor templelor păgâne şi rescriptul care interzice educaţia superioară tineretului creştin.

    (361) amnistie generală. (362) sinodul confesorilor (Alexandria).

    Expediţie împotriva lui Shahpur; Iulian moare în timpul retragerii (26 iunie). Flavius Iovianus, primicerius domesticorum este aclamat împărat de trupe şi se încheie o pace de compromis cu persanii; Roma cedează cinci satrapii cucerite de Diocleţian, renunţă la Nisibis şi Singara şi la protectoratul asupra Armeniei în schimbul unei păci de treizeci de ani.

    DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
    Aplicatie CYD Google Play

    Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

    Latest from Istorie

    LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
    Mergi la Sus

    Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
    Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web