Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Încrengătura Annelida

in Biologie/Enciclopedie

Încrengătura Annelida

Cuprinde specii la care corpul este alcătuit dintr-o succesiune liniară de inele (annulus – inel) dispuse în lungul axului principal al corpului. La exterior inelele sunt separate între ele prin şanţuri interinelare, iar la interior prin nişte pereţi transversal ice poartă numele de diafragme sau disepimente. Deci, prezenţa inelelor arată că, corpul în cazul anelidelor este împărţit transversal în părţi successive numite segmente, inele sau metamere (meta – după; meron – parte).

Fiecare metamer poate conţine câte o pereche de parapode, o pereche de branhii, o pereche de saci celomici, o pereche de metanefridii, o pereche de ganglioni nervoşi, o pereche de gonade, o pereche de orificii excretoare, vase şi muşchi proprii. Acest aspect, prin care corpul unui animal este împărţit în mai multe inele sau metamere, poartă numele de metamerie. Dacă segmentele din constituţia corpului sunt identice, atunci metameria este homonomă, iar dacă sunt diferite, metameria este heteronomă

În general, la anelide, corpul este alungit, viermiform, fiind constituit din următoarele regiuni:
-regiunea cefalică
-trunchiul (soma)
-pigidiul (telsonul, periproctul sau segmental anal)

Sistematică: încrengătura Annelida se împarte în următoarele clase:
1.Clasa Archiannelida – specii mici , cu parapode slab dezvoltate.
2.Clasa Polychaeta – specii mari, parapode bine dezvoltate, prevăzute cu numeroşi peri.
3.Clasa Oligochaeta – regiunea cefalică slab dezvoltată, parapodele lipsesc, corpul acoperit cu puţini peri.
4.Clasa Hirudinea – regiunea cefalică slab dezvoltată, parapodele lipsesc, perii lipsesc la majoritatea speciilor, prezintă ventuze de fixare.

Clasa Polychaeta:
Se caracterizează prin parapodele foarte bine dezvoltate, cât şi prin bogăţia lor de peri. Au dimensiuni cuprinse între 1mm (Spirorbis malardi) şi 3 m (Eunice gigantea).

Reprezentant caracteristic: Nereis diversicolor – are dimensiunile unei râme. Corpul uşor aplatizat dorso-ventral, alcătuit din cap, trunchi şi pigidiu.

Capul – este alcătuit din prostomiu şi din peristomiu.
Prostomiul – numit şi lob cephalic, este puţin mai îngust decât segmentele următoare, mai lung decât lat, având aspect trapezoidal. Pe partea dorsală prezintă 2 perehi de ochi, iar anterior 2 mici tentacule ce au rol senzitiv şi sunt cunoscute şi sub denumirea de antene. Antero-lateral, prostomiul prezintă 2 prelungiri mai lungi şi mai groase decât antenele, numite palpi, care, ca şi tentaculele, au rol senzitiv.

Peristomiul – reprezintă segmental bucal primitiv numit metastomiu, la care se sudează primul segment somatic. Pe partea ventrală a metastomiului se poate observa orificiul bucal. Parapodele primului segment somatic se alungesc, luând aspectul a 4 prelungiri cu aspect de tentacule numite ciri tentaculari.

Trunchiul sau soma – este alcătuit dintr-un mare număr de segmente homonome, delimitate la exterior prin şanţuri intersegmentare ce dau animalului un aspect tipic inelat.

Fiecare segment al trunchiului poartă pe laturile sale câte 2 parapode, unul stâng şi unul drept. Parapodele sunt expansiuni ale peretelui lateral al corpului în care intră şi porţiuni din cavitatea generală. Fiecare parapod este alcătuit dintr-un ram dorsal (notopod) şi un ram ventral (neuropod). Fiecare ram la râdul său este împărţit într-un lob dorsal şi un lob ventral.

La baza fiecărui parapod poate fi observat câte un cir dorsal şi un cir ventral, organe sensitive, tactile şi chemoreceptoare. Atât pe notopod cât şi pe neuropod există câte un smoc de peri bine dezvoltaţi. Fiecar smoc de peri este situate în câte un sac chetiger. Din cadrul fiecărui smoc de peri, un păr este mai bine dezvoltat, mai gros, are rol de susţinere şi este numit acicul.

Pigidiul – constituie extremitatea posterioară a corpului. Este mai îngust decât segmentele care-l preced. Poartă pe faţa ventrală orificiul anal. Nu prezintă parapode ci doar o pereche de ciri anali bine dezvoltaţi cu rol senzitiv, tactil.

Organizare internă:
Tegumentul – ectodermul alcătuit dintr-un singur strat de celule, acoperite la exterior de o cuticulă fină. Printre celulele epidermice se găsesc şi numeroase glande unicelulare, cu ajutorul cărora, speciile tubicole îşi secretă tubul in care locuiesc.

Musculatura – este reprezentată prin muşchi circulari, muşchi longitudinali şi muşchi oblici.
Musculatura circulară este situată chiar sub tegument; musculature longitudinală este reprezentată prin 4 muşchi longitudinali, 2 muşchi longitudinali dorsali şi 2 muşchi longitudinali ventrali. Aceştia nu sunt metamerizaţi ci se întind în tot lungul corpului.

În fiecare segment se mai găsesc şi câte 2 muşchi oblici. Aceştia se inseră cu un capăt pe linia medio- ventrală a corpului, iar cu celălalt capăt la baza superioară a parapodului. Acesti muşchi oblici delimitează în regiunea latero-ventrală a segmentelor câte un mic celom lateral.

Cavitatea generală acorpului este iniţial strict delimitată pentru fiecare segment prin diafragme (disepimente).

Aparatul digestiv: începe cu orificiul bucal, se continuă cu faringele apoi cu esofagul. La speciile care duc o viată liberă, faringele este exertil constituind o trompă. Partea anterioară a farngelui are pereţii puţin musculoşi, acoperiţi cu dinţi cornoşi numiţi paragnate. Partea posterioară a faringelui este foarte musculoasă şi prevăzută cu 2 fălci chitinoase puternice. Chiar la baza faringelui se deschid 2 glande salivare. Gura, faringele şi esofagul constituie intestinul anterior de origine ectodermică.

Esofagul se continuă cu intestinul mediu, de origine endodermică, mai larg decât esofagul. Intestinul mediu se întinde în tot lungul corpului, străbătând disepimentele care-I provoacă uşoare strangulaţii. Nu prezintă diverticule. La unele specii (Aphrodite), intestinul prezintă numeroase diverticule laterale. Intestinul mediu se continuă cu intestinul posterior sau ractul care este foarte scurt şi se deschide la exterior prin orificiul anal situate pe partea ventrală a pigidiului (telsonului).

Aparatul respirator – la Nereis nu este clar diferenţiat, schimbul de gaze respiratorii în acest caz are loc pe întrega suprafaţă a parapodelor şi la nivelul tegumentului de pe faţa dorsală a corpului. La alte specii, pentru a realize schimbul de gaze respiratorii apar branhii. Acestea sunt situate lângă cirii dorsali, sau chiar cirii dorsali se pot transforma în branhii.

Aparatul circulator: este închis, adică vasele care duc sângele la un organ numite vase aferente, comunică cu vasele care preiau sângele din organul respectiv, numite vase eferente, printr-un sistem de capilare. Partea principală a acestui sistem este alcătuită din două vase longitudinale – unul dorsal situat deasupra intestinului în mezenterul dorsal şi altul ventral, situat sub intestin.

Aceste 2 vase sunt unite între ele prin vase circulare segmentare. In zona cefalică, vasul dorsal se bifurcă în două ramuri bogat ramificate, care ocolesc tubul digestiv şi se reunesc în vasul ventral. In partea posterioară a corpului există de asemenea un inel (inelul periproctal) care reuneşte cele două vase longitudinale. Formele sedentare care au branhii au sistemul circulator bine dezvoltat în segmentele prevăzute cu branhii şi mai slab dezvoltat în restul corpului.

Sângele circulă în vasul sanguin dorsal spre cap iar în cel ventral spre coadă. La unele specii sângele este roşu datorită pigmentului hemoglobină, la alte specii, sângele este verde datorită pigmentului clorocluorină ce conţine cupru în loc de fier, iar la alte specii sângele este brun datorită pigmentului hemafeină

Aparatul excretor: este de tip metanefridian. In fiecare segment al corpului se găsesc câte două metanefridii, cu excepţia primelor şi ultimelor segmente. Metanefridiile sunt reprezentate de tuburi lungi, întortocheate, terminate la un capăt cu o pâlnie ciliată – nefrostomul, deschis în cavitatea celomică, iar la celălat capăt cu un por excretor deschis la exterior.

Partea terminală a nefrostomului străbate disepimentul, porul excretor deschizându-se pe segmentul următor celui în care se află pâlnia nefrostomială. La unele polichete nu există metanefridii, ci nişte protonefridii speciale, numite solenocite. Solenocitele sunt protonefridii la care celulele terminale sunt prevăzute cu un lung peduncul ca un tub în interiorul căruia există un flagel. La alte specii, la nivelul solenocitelor poate fi remarcată o formaţiune ce se aseamănă cu pavilionul ciliat al unei metanefridii. Acest pavilion ciliat este de fapt un gonoduct, iar acest solenocit cu pavilion ciliat se numeşte nefromixie.

Sistemul nervos este de tip scalariform, reprezentat printr-o pereche de ganglioni cerebroizi şi un lanţ ganglionar ventral. Legătura dintre ganglionii cerebroizi şi lanţul ganglionar ventral este realizată printr-un inel nervos perifaringian. De la ganglionii cerebroizi pleacă nervi la toate formaţiunile senzoriale din zona capului – ochi, palpi, tentacule, ciri tentaculari. Lanţul ganglionar ventral este alcătuit din câte o pereche de ganglioni în fiecare segment.

Ganglionii din segmente diferite sunt legaţi între ei prin conective nervoase, iar ganglionii din aceeaşi pereche prin comisuri. In unele cazuri ganglionii din cadrul aceleiaşi perechi sunt foarte apropiaţi între ei, astfel încât comisurile dispar.

Organele de simţ sunt reprezentate de ochi de mai multe tipuri – converşi, inverşi sau complecşi, de organe nucale (fosete olfactive), statocişti – uneori în număr foarte mare la formele sedentare, iar la suprafaţa tegumentului se află numeroase terminaţii nervoase cu rol tactil.

Aparatul reproducător. Polichetele au sexele separate. Gonadele nu sunt permanente ci apar doar în perioada de reproducere. La unele specii, produsele genitale ajung în mediul extern prin ruperea peretelui corpului, în timp ce la alte specii, eliminarea produselor genitale are loc prin intermediul nefromixiilor. Fecundarea are loc în apă. Larva caracteristică este larva trocoforă.

De regulă, gonadele nu se dezvoltă în toate segmentele corpului. Regiunea în care gonadele sunt dezvoltate se numeşte epitocă, iar regiunea lipsită de gonade – regiune atocă. In unele cazuri, regiunea epitocă se desprinde de regiunea atocă şi înoată liber o perioadă apoi plesneşte, eliberând produse genitale şi moare.

Sistematică: după modul de viaţă, polichetele se impart în 2 ordine:
Ordinul Errantia – cuprinde specii libere (errare – a vagabonda). Corpul segmentat homonom, faringele exertil, prevăzut cu fălci chitinoase.

Reprezentanţi:
Nereis diversicolor

Aphrodite aculeata – şoarecele de mare. Corpul are contur oval, este uşor aplatizat dorso-ventral. Pe laturile corpului se găsesc peri groşi bine dezvoltaţi, divers irizaţi. Pe suprafaţa dorsală a corpului există o pâslă fină de peri. Cirii dorsali se lăţesc puternic rezultând nişte formaţiuni ce au aspectul unor plăcuţe şi sunt denumite elitre. Aceste elitre delimitează pe partea ventrală a corpului o cameră în care sunt adăpostite branhiile.

Ordinul Sedentaria: cuprinde specii ce duc o viaţă fixată, trăind în tuburi pe care fie le sapă în nisip, fie le secretă cu ajutorul formaţiunilor glandulare de la nivelul tegumentului. Faringele în acest caz nu este exertil şi nu este prevăzut cu fălci chitinoase.

Reprezentanţi:
Arenicola marina – trăieşte în zona de flux – reflux în tuburi săpate în nisip ce au aspectul literei “U”. Corpul este alcătuit din 3 regiuni: regiunea cefalică, regiunea branhială şi regiunea codală. Regiunea branhială este alcătuită din 13 segmente, fiecare segment fiind prevăzut cu câte o pereche de branhii.

Chaetopterus variopedatus – ca si specia precedentă trăieşte în tuburi săpate în nisip ce au aspectul literei “U”,ce sunt căptuşite cu o secreţie pergamentoasă. Parapodele din regiunea mijlocie a corpului au aspectul unor pâlnii prin mişcarea cărora se crează un curent de apă prin tub. Animalul secretă o vârşă pe care o plasează în calea curentului. Când această vârşă se umple cu particule nutritive, animalul o mănâncă şi secretă alta.

Spirographis spallanzani – trăieşte în tuburi pergamentoase drepte. Prezintă o coroană alcătuită din aproximativ 300 de tentacule, dispuse pe 2 prelungiri laterale ale capului, spiralizate între ele. Aceste 2 prelungiri laterale provin din modificarea palpilor. Excrementele din tub sunt eliminate la exterior printr-un şanţ ventral, care în apropierea părţii anterioare a corpului trece pe partea dorsală.

Clasa Oligochaeta
Include anelide dulcicole, marine şi terestre, lipsite de parapode şi cu puţini peri, iar organele de simţ sunt slab dezvoltate. Regiunea cefalică este lipsită de apendice de orice fel, iar prostomiul şi peristomiul sunt reduse, datorită modului de hrănire. Dimensiunile corpului variază, de la câţiva milimetri la peste 3 metri, cât atinge Megascolides australis. Cea mai mare specie din România este Allolobophora robusta ce depăşeşte 1m.

Reprezentant caracteristic: Lumbricus terrestris – râma obişnuită. Are dimensiuni cuprinse între 10 – 30 cm. Partea anterioară a corpului este ascuţită, iar partea posterioară, uşor rotunjită. Treimea anterioară a corpului aproximativ cilindrică, iar ultimile 2/3 uşor aplatizate dorso-ventral. In alcătuirea corpului intră între 110 – 180 segmente.

Prostomiul şi peristomiul sunt mici şi lipsite de orice diferenţieri morfologice. Ventral, pe peristomiu se află orificiul bucal. Pe fiecare segment se află patru perechi de cheţi – două latero-dorsale şi două latero-ventrale. Cheţii sunt mici, fixaţi într-o formaţiune tegumentare numită sac chetiger, iar vârfurile sunt recurbate înapoi. Incepând cu al 2-lea segment, fiecare segment prezintă dorsal câte un orificiu numit por dorsal, prin care animalul elimină la exterior lichid celomic. Acesta are rolul de a menţine tegumentul umed, favorizând astfel schimburile de gaze respiratorii, îndepărtează de pe tegument factorii iritanţi şi are şi un rol antimicrobian.

Intre segmentele 9 -10 ; 10 – 11 se deschid la exterior 2 perechi de orificii ce aparţin receptaculelor seminale. Pe segmetul 14 se găsesc orificiile genitale femele, iar pe segmentul 15, orificiile genitale mascule. Intre segmentele 32 – 37 pe părţile latero-dorsale ale corpului există o îngroşare a tegumentului cu aspect de samar, numită clitelum. Pe partea ventrală a clitelumului se găsesc 2 formaţiuni ce poartă numele de crestele pubertăţii. Intre segmentul 15 şi segmentul 32, pe partea ventrală a corpului pot fi observate 2 şanţuri seminale.
Toate segmentele corpului, cu excepţia primelor 3 – 4 şi a ultimului prezintă latero-ventral câte o pereche de orificii excretoare.

Organizaţie internă

Cavitatea celomică a fiecărui segment este izolată de cea a segmentelor vecine prin disepimente.
Aparatul digestiv este complet; orificiul bucal se continuă cu un faringe foarte musculos, ce se întinde în primele 7 segmente, apoi cu un esofag lung şi mai îngust, ce ocupă segmentele 8 – 13. La nivelul esofagului, între segmentele 11 – 12 se deschid trei perechi de glande, numite glandele calcifere sau glandele lui Morren.

Unii autori susţin că rolul acestor glande este de a fixa bioxidul de carbon din aerul din galerii, în acest mod evitându-se intoxicarea corpului, dar sunt şi păreri conform cărora, secreţia acestor glande ar neutraliza aciditatea acizilor humici din sol. Esofagul se continuă cu un stomac glandular, situat între segmentele 14 – 15 apoi cu un stomac musculos numit şi rânză, între segmentele 16 – 18. După stomac urmează un intestin lung, cu lumenul mai îngust decât stomacul, prevăzut dorsal cu un pliu adânc, denumit tiflosolis. Această formaţiune are rolul de a mări suprafaţa de absorbţie a intestinului.

Aparatul respirator – lipseşte la L. terrestris, schimbul de gaze respiratorii, realizându-se la nivelul tegumentului. Există însă specii de oligochete acvatice care prezintă branhii.

Aparatul circulator este închis, alcătuit ca şi în cazul polichetelor dintr-un vas sangvin dorsal şi unul ventral, la care se mai adaugă încă 3 vase sangvine longitudinale (2 latero-neurale şi unul subneural). Intre segmentele 7 – 11, vasul sangvin dorsal se leagă de vasul sangvin ventral prin cinci vase circulare cu pereţii foarte musculoşi, a căror contracţie ritmică asigură circulaţia sângelui.

Aparatul excretor este de tip metanefridian, pavilionul ciliat deschizându-se într-un segment iar orificiul excretor în segmentul imediat următor. Rol în excreţie au şi celulele cloragogene situate în jurul intestinului.

Sistemul nervos este de tip scalariform, dar spre deosebire de cel de la polichete, este mai slab dezvoltat, aspect aflat în strânsă legătură cu modul de viaţă al oligochetelor. Ganglionii cerebroizi se află la nivelul segmentului 3.

Aparatul reproducător : Oligochetele sunt animale hermafrodite, proterandrice, cu fecundare încrucişată.
Aparatul reproducător femel este reprezentat de o pereche de ovare situate pe disepimentul anterior al segmentului 13. Fiecare ovar se continuă cu un oviduct ce comunică cu exteriorul prin câte un orificiu genital femel. Orificiile genitale femele sunt situate pe segmetul 14. De aparatul reproducător femel aparţin şi receptaculele seminale (o pereche în segmentul 9 şi o pereche în segmentul 10), ce au rolul de a înmagazina sperma provenită de la partener.

Aparatul reproducător mascul este reprezentat prin 2 perechi de testicule – o pereche în segmentul 10 şi o pereche în segmentul 11. de la fiecare testicul pleacă câte un scurt canal eferent. Canalele eferente de pe aceeaşi parte a corpului se unesc în 2 canale deferente, ce se deschid la exterior prin orificiile genitale mascule situate pe segmentul 15. De aparatul reproducător mascul aparţine şi vezicula seminală trilobată. Aceasta joacă un rol important în maturarea spermatozoizilor şi în depozitarea spermatozoizilor proprii.

In perioada de reproducere, 2 indivizi se aprropie unul de celălalt, astfel încât regiunea clitelumului la un individ să fie în dreptul regiunii receptaculelor seminale la celălalt individ. Cei 2 indivizi astfel acuplaţi sunt legaţi unul de altul prin 2 centuri secretate de glandele din regiunea celor 2 clitelumuri. Intre cele 2 centuri, corpul fiecărui individ este izolat într-un manşon propriu. In această situaţie, cei 2 indivizi fac schimb de lichid spermatic. După ce schimbul de spermă a luat sfârşit, cei 2 indivizi se desrin unul de celalalt.

In momentul în care ouălele ajung la maturitate, glandele din zona clitelumului secretă un cocon plin cu substanţe albuminoide. Acest cocon este apoi împins spre partea anterioară a corpului. In momentul în care coconul ajunge în dreptul orificiilor genitale femele (segmentul 14), în cocon sunt deversate ovulele. Coconul îşi continuă deplasarea spre partea anterioară a corpului, iar când ajunge în dreptul receptaculelor seminale (segmentele 9 -11), in cocon sunt vărsaţi spermatozoizii ce provin de la partener.

Apoi, râma îşi retrage corpul din cocon, care se închide la ambele capate şi se întăreşte. In interiorul coconului are loc fecundaţia. Din ouă ies larve care după ce consumă substanţele albuminoide se vor mânca între ele, la râmă, dintr-un cocon iese la exterior o singură râmă tânără.

Sistematică: după poziţia orificiilor genitale mascule în raport cu segmentul testicular, oligochetele se împart în următoarele ordine:

1. Ordinul Prosopora – cuprinde specii la care orificiile genitale mascule sunt situate înaintea sau pe segmentul testicular. Ex. Branchiobdella parasita – trăieşte parazită pe branhiile de la raci. Modul de viată parazit determină o serie de convergenţe cu lipitorile.

2. Ordinul Plesiopora – cuprinde specii la care orificiile genitale mascule se găsesc pe segmentul imediat următor segmentului testicular. Ex. Tubifex tubifex – specie comună în apele dulci poluate cu substanţe organice. Stă cu partea anterioară a corpului înfiptă în mâl, iar partea posterioară liberă în masa apei în continuă agitaţie.

3. Ordinul Opisthopora – cuprinde specii la care orificiile genitale mascule se deschid mult în urma segmentului testicular. Ex. Lumbricus terrestris.

Clasa Hirudinea
Cuprinde anelide specializate pentru hematofagie şi ectoparazitism. Segmentarea externă nu corespunde cu cea internă – cuticula este fals inelată, iar numărul segmentelor veritabile este mult mai mic decât inelele care apar la exteriorul corpului. Clitellumul este slab evidenţiat, marcant doar în perioada de reproducere. La extremităţile corpului există două ventuze – una bucală, la nivelul căreia se deschide orificiul bucal – şi cealaltă anală, de fixare, situată ventral faţă de orificiul anal.

La unele specii, porţiunea anterioară este alungită, diferenţiată într-o trompă musculoasă, exertilă. La altele, faringele prezintă anterior fălci chitinoase cu rol de a perfora tegumentul gazdei.
Reprezentant caracteristic – Hirudo medicinalis – lipitoarea medicinală.

Are dimensiuni cuprinse între 6 – 15 cm. Corpul este alcătuit din 33 segmente la care se adaugă prostomiul. Peste aceste segmente, la exterior se suprapun 101 inele. Primele 4 segmente ale corpului se modifică formând o ventuză bucală (ventuză anterioară), iar din modificarea ultimilor 7 segmente rezultă o ventuză posterioară. Segmentelor 1, 2, 26 le corespund la exterior câte 1 inel, segmentelor 3, 24, 25, câte 2 inele, segmentelor 4, 5, 6, 23 câte 3 inele, iar segmentelor 7 – 22 câte 5 inele.

Dorsal, segmentele 1, 2, 3, 5, 8, prezintă câte o perece de ochi.
Ventral, între inelele 30 – 31 (segmental 10) se deschide la exterior orificiul genital mascul, urmat de cel femel, situate între inelele 35 – 36 (segmental 11). Pe laturile segmentelor 7 – 23 se pot observa 17 perechi de orificiii excretoare. Pe partea dorsală a ventuzei posterioare segăseşte orificiul anal.

Organizarea internă:
Cavitatea celomică este slab reprezentată la hirudinee. La formele primitive, celomul se aseamănă în linii mari cu cel de la oligochete, însă la formele evoluate, cavitatea celomică practic dispare, fiind invadată de musculatură şi de parenchim. La Hirudo medicinalis, cavitatea celomică este reprezentată de o lacună celomică dorsală, două lacune laterale şi o lacună ventrală.

Aparatul digestiv: începe cu orificiul bucal, situat în mijlocul ventuzei anterioare, înconjurat de 3 buze: 2 latero-dorsale şi una medio-ventrală. Alături de aceste buze pot fi remarcate şi 3 fălci chitinoase (una mediodorsală şi 2 latero-ventrale) prevăzute cu numeroşi dinţişori, între care se deschid glandele salivare ce secretă o substanţă anticoagulantă numită hirudină sau hemofilină. Cavitatea bucală se continuă cu un faringe musculos, cu lumenul triunghiular şi cu un esofag scurt.

Urmează stomacul, care ocupă aproape două treimi din lungimea corpului. Stomacul este foarte larg, prezentând 10 perechi de diverticule laterale, dispuse metameric, având rolul de a depozita sângele supt de lipitoare pe un timp destul de îndelungat. In acest timp, care poate atinge câteva luni, sângele nu se coagulează datorită amestecării sale cu hemofilina secretată de glandele salivare. Stomacul se continuă cu un intestin scurt, cilindric, după care urmează rectul ce se deschide la exterior prin orificiul anal situat pe partea dorsală a ventuzei posterioare.

Aparatul respirator – la Hirudo, schimbul de gaze respiratorii are loc la nivelul tegumentului.
Aparatul excretor – reprezentat prin 17 perechi de metanefridii situate între segmentele 7 – 23. în segmentele unde există şi testicule, metanefridiile prezintă nefrostomul ciliat în spaţiul peritesticular ce reprezintă un rest de celom. Metanefridiile au aspect de potcoavă. Una din ramurile metanefridiei se continuă cu nefrostomul ciliat. De pe acelaşi ram de unde pleacă nefrostomul ciliat, pleacă şi canaliculul excretor, care înainte de a se deschide la exterior prin orificiul excretor, formează o mică veziculă excretoare. Celălalt ram al metanefridiei se termină orb.

Sistemul nervos este slab dezvoltat. Ganglionii cerebroizi, destul de mici, sunt deplasaţi mult în urma prostomiului, iar ganglionii nervoşi ai lanţului ventral din anumite segmente ale corpului se contopesc. Acest proces de contopire a ganglionilor este în legătură cu formarea ventuzelor. Astfel, ganglionul subesofagian este foarte bine dezvoltat fiind rezultatul contopirii a 4 perechi de ganglioni (ganglioni ce inervau segmentele din constituţia ventuzei anterioare), iar ganglionul anal este rezultatul contopirii a 7 perechi de ganglioni (ganglioni ce inervau segmentele prin modificarea cărora a luat naştere ventuza posterioară).

Aparatul reproducător – lipitoarea este hermafrodită.
Aparatul reproducător femel – reprezentat prin două ovare aflate la nivelul segmentului 11. Ovarele se continuă cu două oviducte scurte, care se reunesc într-un vagin scurt ce se deschide la exterior prin orificiul genital femel, situat între inelele 30 – 31.

Aparatul reproducător mascul – reprezentat prin 9 – 10 perechi de testicule dispuse în segmentele 11 – 20. de la fiecare testicul pleacă un scurt canal eferent. Canalele eferente de pe aceeaşi parte a corpului se deschi într-un canal deferent. Sunt deci, 2 canale deferente simetrice. In dreptul segmentului 10, cele 2 canale deferente formează câte un ghem numit epididim, care se continuă cu câte un canal ejaculator. Canalele ejaculatoare se unesc într-un penis musculos şi exertil ce iese la exterior prin orificiul genital mascul, situat între inelele 35 – 36.

Sistematică:
Ordinul Acanthobdellida
Acanthobdelidele formează un grup primitiv, cu o singură specie (Acanthobdella peledina) parazită pe salmonide. Ventuza anterioară lipseşte. Corpul este format din 30 de segmente. Pe primele cinci segmente există cheţi dispuşi similar cu cheţii de la oligochete. Cavitatea celomică este bine dezvoltată, cu disepimente între segmente. Această organizare a celomului de la acantobdelide demonstrează legăturile filogenetice cu oligochetele şi polichetele.

Ordinul Rhynchobdellida

Cuprinde specii carea au trompă devaginabilă. Ventuza anterioară poate fi bine dezvoltată sau nu. Sistemul circulator este bine dezvoltat, persistând alături de cel lacunar.Tubul digestiv prezintă diverticule stomacale şi intestinale.

Piscicola geometra – specie dulcicolă-salmastricolă, ectoparazită pe peşti, în special pe crap. Corpul este cilindric, mai îngroşat posterior, de 2-5 cm, cu ventuza posterioară foarte mare, prevăzută cu ochi.
Pontobdella muricata este o specie marină, lungă de circa 20 cm, ectoparazită la selacieni.

Ordinul Gnathobdellida
Cuprinde specii la care la nivelul cavităţii bucale se găsesc 3 fălci chitinoase, prevăzute cu dinţişori ascuţiţi. Aparatul circulator este substituit de cel lacunar. Au doar diverticule stomacale, nu şi intestinale.
Ex : Hirudo medicinalis

Ordinul Pharyngobdellida

Cuprinde specii care nu au nici trompă, nici fălci, în schimb, faringele este foarte dezvoltat, musculos.
Herpobdella octoculata este o specie răpitoare, verzuie, de circa 6 cm. Prada este reprezentate de mici nevertebrate – moluşte sau turbelariate pe care le capturează în apă; alte specii ale genului se întâlnesc pe soluri umede.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web