Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Încrengătura Mollusca

in Biologie/Enciclopedie

Încrengătura Mollusca

Cuprinde animale cunoscute sub diverse denumiri populare: melci, scoici, sepii, caracatiţe etc. caracteristica principală a acestor animale este corpul lor moale, de unde şi denumirea grupului (molluscus – moale).

Caractere generale:
– corpul prezintă simetrie bilaterală.
– corpul este alcătuit din 3 părţi principale: cap, picior şi masă viscerală; corpul este în mod secundar nesegmentat, la originea moluştelor fiind strămoşi segmentaţi.

– Capul este bine dezvoltat la majoritatea moluştelor, este slab dezvoltat la amfineure şi la scafopode, iar la scoici (bivalve) dispare în totalitate.

– Piciorul – se găseste de regulă pe partea ventrală a corpului, sub masa viscerală, fiind un organ musculos utilizat la deplasare. Forma piciorului diferă în funcţie de grupele de moluşte. Astfel la melci (gastropode), piciorul are aspect de talpă, la scoici (bivalve) are aspect de lamă de topor, la scafopode are aspect de ţăruş, iar la caracatiţă, sepie, etc., partea anterioară a piciorului se transformă într-un sifon, iar partea sa posterioară într-o coroană de braţe prevăzute cu ventuze, plasate în jurul orificiului bucal.

– Masa viscerală – are în general aspectul unui sac în care sunt adăpostite organele interne (atât cele de nutriţie cât şi cele de reproducere). Este acoperită de un pliu al tegumentului cunoscut sub denumirea de palium sau manta. Între manta şi peretele corpului se delimitează astfel un spaţiu cunoscut sub denumirea de camera mantalei sau cavitate paleală. În cavitatea paleală se găsesc branhiile, orificiile excretoare, orificiile genitale şi orificiul anal.

La exteriorul corpului, mantaua secretă cochilia de natură calcaroasă ce poate avea diverse forme. Astfel, la poliplacofore, cochilia este alcătuită din mai multe plăci, la aplacofore cochilia lipseşte, la melci cochilia este de formă columelară, la scoici este alcătuită din 2 valve, la sepie este mult redusă, acoperită de manta, iar la caracatiţă dispare.

În secţiune transversală, cochilia este alcătuită din 3 straturi dispuse de la exterior spre interior astfel: periostracum, ostracum şi hipostracum.
Periostracumul este subţire, alcătuit dintr-o substanţă organică numită conchiolină, înrudită cu chitina. Poate fi divers pigmentat, el fiind pătura care dă culoare cochiliei.

Ostracumul este alcătuit din conchiolină şi carbonat de calciu. Structural este alcătuit din numeroase prisme dispuse perpendicular pe suprafaţa cochiliei.

Hipostracumul – se sprijină direct pe manta. Este alcătuită din lamele calcaroase ce alternează cu lamele de conchiolină. Dispoziţia acestor lamele permite difracţia luminii, iar popular, hipostracumul este cunoscut şi sub denumirea de sidef.

Clasificarea moluştelor – se realizează după forma cochiliei. Astfel, în funcţie de acest criteriu, moluştele sunt grupate în următoarele clase:

1. Clasa Polyplacophora – prezintă cochilia alcătuită dintr-un şir longitudinal de plăci.

2. Clasa Monoplacophora – au cochilia alcătuită dintr-o singură placă.

3. Clasa Aplacophora – moluşte la care cochilia liseşte, iar aspectul general al corpului este acela al unui vierme.

4. Clasa Gastropoda – moluşte ce au cochilia rasucită în spirală şi piciorul sub formă de talpă.

5. Clasa Scaphopoda – piciorul are aspect de ţăruş, iar cochilia, aspectul unui dinte de elefant şi este deschisă la ambele capete.

6. Clasa Bivalvia – au cochilia alcătuită din 2 valve, iar respiraţia se realizeză cu ajutorul unor branhii alcătuite din lamele.

7. Clasa Cephalopoda – cochilia la cele primitive este bine dezvoltată, externă, iar la cele evoluate, cochilia, este redusă, internă sau dispare. Piciorul este transformat într-o coroană de braţe situate în jurul gurii.

1.Clasa Polyplacophora:

Grupează moluşte inferioare la care cochilia este alcătuită dintr-un şir longitudinal de plăci. Alături de monoplacofore şi aplacofore, aceste moluşte au constituit un grup cunoscut sub numele de Amphineura. Această denumire provine de la modul de organizare al sistemului nervos, care în acest caz este constituit dintr-un inel nervos periesofagian de la care pleacă cordoane nervoase în tot lungul corpului. Această constituţie a sistemului nervos aminteşte de sistemul nervos întâlnit la viermii inferiori.

Reprezentant caracteristic: Lepidochiton cinereus

– corpul este uşor aplatizat dorso-ventral, conturul corpului fiind oval. Dorsal, corpul este acoperit de o cochilie alcătuită din 8 plăci, articulate mobil între ele, imbricate. Fiecare placă, cu excepţia primei prezintă câte un vârf numit apex ce este orientat către partea posterioară. Cochilia nu acoperă în întregime partea dorsală a corpului, fiind mărginită de un pliu al mantalei cunoscut sub denumirea de perinotum (peri – în jur; notum – spate).

Pe partea ventrală a corpului poate fi remarcat capul la nivelul căruia se deschide la exterior orificiul bucal şi piciorul, limita dintre aceste 2 formaţiuni fiind marcată de un şanţ transversal. Piciorul are aspect de talpă. În partea posterioară a piciorului se deschide la exterior orificiul anal. În jurul piciorului se află un şanţ paleal. La nivelul acestui şanţ paleal se găsesc numeroase branhii, iar posterior câte un orificiu genital şi excretor pe fiecare parte a corpului.

După cum se poate remarca, corpul acestor animale reprezintă expresia adaptării la un mediu în care apa este în continuă mişcare. Astfel aceste animale se fixează puternic de stânci cu ajutorul piciorului şi al şanţului paleal care funcţionează ca nişte ventuze. Dacă totuşi animalele sunt desprinse de pe substrat, atunci ele se protejează strângându-se ghem, cu partea dorsală acoperită de plăci, la exterior.

Organizare internă:
Aparatul digestiv: alcătuit din tubul digestiv şi din glandele anexe (glandele salivare şi hepatopancreasul).

Tubul digestiv începe cu orificiul bucal situat pe partea ventrală a capului. Acesta comunică cu un scurt faringe. Pe planşeul faringelui se găseşte limba, numită şi odontofor. Pe suprafaţa limbii există o pătură cornoasă prevăzută cu numeroşi dinţişori. Această pătură este cunoscută sub denumirea de radulă. Pe plafonul faringelui, opus radulei există câţiva dinţi chitinoşi mai puternici ce ajută la triturarea hranei. Tot la nivelul faringelui se deschid 2 glande salivare. Faringele se continuă cu esofagul care este scurt, iar la limita dintre faringe şi esofag se găsesc orificiile a 2 glande zaharoase a căror secreţie transformă substanţele amilacee în glucoză.

După esofag urmează stomacul scurt şi lat, la nivelul căruia se deschid cei 2 lobi ai hepatopancreasului prin mai multe orificii. Stomacul se continuă cu intestinul, care datorită regimului de viată ierbivor al animalului este foarte lung (de aproximativ 4X mai lung decât corpul animalului), formând numeroase anse. Partea terminală a intestinului constituie rectul care se deschide la exterior prin orificiul anal.
Aparatul respirator – reprezentat prin branhii bipectinate situate în şanţul paleal din jurul piciorului. Numărul de branhii variază între 3 – 80 perechi.

Aparatul circulator – este deschis. Inima este situată în partea posterioară a corpului, deasupra intestinului, înconjurată de pericard, fiind alcătuită dintr-un ventricul şi 2 auricule. Sângele oxigenat de la branhii vine în auricule prin venele branhiale. Din auricule sangele ajunge în ventricul de unde este pompat într-o aortă ce pleacă spre partea anterioară a corpului. Aorta se deschide în câteva sinusuri formate în jurul principalelor organe, scăldând aceste organe. Din sinusuri, sângele ajunge la rinichi (organul lui Bojanus) apoi la branhii prin 2 artere branhiale.

Aparatul excretor: reprezentat prin 2 metanefridii foarte bine dezvoltate, cu aspect de sac situate pe părţile laterale ale corpului. Fiecare metanefridie comunică cu exteriorul prin câte un orificiu excretor, orificii situate în şanţul paleal pe laturile corpului, în dreptul plăcii cu numărul 7, iar cu pericardul prin câte un orificiu reno-pericardic.

Organele de simţ: datorită modului de viată semifixat, ochii, statocistele şi tentaculele dispar. Pe suprafaţa dorsală a corpului se întâlnesc numeroşi muguri epiteliali cunoscuţi sub numele de estete. Acestia au un rol tactil important percepând mişcarea valurilor.

Sistemul nervos: format dintr-un inel nervos perifaringian de la care pleacă 4 cordoane nervoase longitudinale ce se întind în tot lungul corpului. Dintre aceste 4 cordoane, 2 sunt situate deasupra şanţului paleal şi sunt numite cordoane paleoviscerale, iar 2 sunt situate în picior fiind numite cordoane pedioase. Cordoanele paleoviscerale se unesc unul cu altul într-o buclă deasupra orificiului anal.

Aparatul reproducător: sexele sunt separate. Glanda genitală (ovarul sau testiculul) este unică provenită din contopirea a 2 glande simetrice. De la această glandă pleacă 2 conducte genitale (oviducte sau spermiducte) care se deschid la exterior în şanţul paleal pe laturile corpului, în dreptul placii 6 a cochiliei.

Dezvoltarea: din ouă ies nişte larve prevăzute cu 2 coroane ecuatoriale de cili, numite larve trocofore. După o scurtă viaţă pelagică aceste cad la fundul apei unde se transformă în adulţi.

Clasa Monoplacophora:

Grupeaza moluste la care cochilia este alcatuita dintr-o singura placa. Sunt considerate fosile vii.
Reprezentant caracteristic: Neopilina galathaea

Morfologie externa:
Corpul este usor aplatizat dorsoventral acoperit in intregime cu o cochilie cu aspect de palarie chinezeasca cu dimensiuni cuprinse intre 3-4 cm in diametru. Varful cochiliei se numeste apex si este situat excentric către marginea anterioară a cochiliei. De la apex şi până la marginea cochiliei pot fi remarcate numeroase striuri de creştere dispuse concentric. Pe faţa ventrală a corpului poate fi observat piciorul care are aspect de talpă şi este înconjurat de un şanţ paleal circular. În acest şanţ înaintea piciorului se găseşte gura, iar în urma lui orificiul anal. Gura este mărginită de o buză anterioară şi de una posterioară.

Înaintea buzei anterioare pot fi remarcate 2 tentacule preorale cu rol senzitiv. De la buza anterioară, lateral, pleacă 2 lobi foarte bine dezvoltaţi ce constituie velumul. De la buza posterioară tot lateral pleacă 2 tufe de tentacule prehensile. Acestea împreună cu velumul constituie un aparat de adunat particule mărunte de hrană. Pe laturile corpului în şanţul paleal pot fi observate 5 perechi de branhii.
Organizarea interna

Aparatul digestiv-incepe cu orificiul bucal, se continua cu faringele la nivelul caruia exista o radula foarte bine dezvoltata. Ca si in cazul grupului precedent la nivelul faringelui se deschid doua glande salivare. Faringele formeaza si 2 mici diverticule care se pare ca au acelasi rol cu glandele zaharoase. Urmeaza esofagul, apoi stomacul si intestinul care este foarte lung formand numeroase anse. Intre stomac si intestin se formeaza un cec dorsal in care se gaseste stiletul cristalin (formatiune cu un rol important in digestie sub forma de bastonas de consistenta gelatinoasa care contine fermenti digestivi). Intestinul se continuă cu rectul ce se deschide la exterior prin orificiul anal.

Aparatul respirator – reprezentat prin 5 perechi de branhii.
Aparatul circulator – este deschis. Inima alcătuită din 5 perechi auricule şi din 2 ventricule dispuse simetric.
Aparatul excretor: este reprezentat prin 6 perechi de metanefridii dispuse metameric.
Aparatul reproducător: sexele sunt separate. Gonadele sunt în număr de 2 perechi, caz unic în lumea moluştelor.

Clasa Aplacophora

Corpul este total lipsit de cochilie, cu aspect viermiform, nesegmentat. Capul este slab schiţat, limita dintre cap şi picior fiind reprezentată printr-un şanţ transversal puţin adânc. Datorită aspectului pe care-l are corpul, acest grup este cunoscut şi sub denumirea de Solenogastra (solen – cilindru; gaster – abdomen).

Gura şi anusul se găsesc la cele 2 extremităţi ale corpului, terminal sau uşor subterminal pe faţa ventrală a corpului. Şanţul paleal poate fi întâlnit în diverse grade de dezvoltare. Astfel la unele specii acest şanţ poate fi remarcat pe partea ventrală a corpului întinzându-se între gură şi orificiul anal (Proneomenia). La alte specii şanţul paleal este mai slab dezvoltat putând fi observat doar în regiunea posterioară a corpului, iar în unele cazuri, şanţul poate să dispară în totalitate (Chaetoderma).

La speciile unde şanţul paleal este bine dezvoltat, piciorul poate fi observat sub forma unui pliu ca o creastă situată pe fundul şanţului paleal. La speciile unde şanţul paleal a dispărut, dispare şi piciorul.

La extremitatea posterioară a corpului şanţul paleal este uşor lărgit formând un cloac branhial la nivelul căruia se găsesc branhiile şi se deschid orificiile excretoare şi orificiul anal. Epiteliul şanţului paleal este ciliat.

Organizare internă:
Aparatul digestiv: este drept, începând cu orificiul bucal şi terminându-se cu cel anal. În multe cazuri intestinul prezintă buzunare laterale dispuse regulat.

Aparatul respirator: slab dezvoltat, deseori lipseşte, schimbul de gaze fiind realizat la nivelul tegumentului. Atunci când există, branhiile sunt localizate la nivelul cloacului branhial şi sunt reprezentate fie prin simple pliuri tegumentare sau prin tufe de filamente respiratorii. La Chaetoderma se găsesc 2 ctenidii situate de o parte şi de cealaltă a orificiului anal.

Aparatul circulator – slab dezvoltat în corelaţie cu aparatul respirator. Inima este situată lângă cloac, fiind alcătuită dintr-un ventricul şi un auricul.

Aparatul excretor – reprezentat prin 2 metanefridii care însă s-au specializat la eliminarea produselor genitale, funcţionând deci ca nişte gonoducte.

Sistemul nervos – are aceeaşi constituţie ca şi în cazul grupelor precedente cu deosebirea că pe inelul nervos şi pe connective apar ganglioni: ganglioni cerebroizi, ganglioni pedioşi şi mai multe perechi de ganglioni viscerali.

Aparatul reproducător – sunt specii hermafrodite. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză: din ouă ies larve trocofore. La un moment dat aceste larve îşi schiţează 7 plăci calcaroase, apoi îşi pierd aceste plăci şi se transformă în adulţi.

Clasa Gastropoda: grupează moluşte cunoscute sub denumirea populară de melci.
Cea mai importantă caracteristică a acestui grup de moluşte o constituie asimetria corpului. Această asimetrie constituie o alterare a simetriei bilaterale primare ce se datorează unui process numit torsiune prin care masa viscerală se răsuceşte cu 180 grade de la dreapta la stânga. Concomitent cu procesul de torsiune, masa viscerală se răsuceşte în spirală fie de la stânga la dreapta, fie de la dreapta la stânga, accentuând astfel asimetria.

În urma procesului de torsiune, cavitatea paleală, branhiile, orificiile genitale, orificiile excretoare şi orificiul anal, ajung să fie plasate înaintea masei viscerale. În interiorul masei viscerale, datorită torsiunii, tubul digestiv ia aspectul literei “U”, iar cordoanele nervoase se încrucişează luând aspectul literei “X” fenomen cunoscut sub numele de streptoneurie sau chiastoneurie.
Reprezentant caracteristic: Helix pomatia (melcul de livadă) – specie comună în România, întâlnită în special în locuri umbroase şi umede cu solurile bogate în calcar.

Corpul este alcătuit ca şi la restul moluştelor din cap, picior şi masă viscerală.
Capul este situat anterior, fără a fi clar delimitat de picior. Limita dintre cap şi picior este marcată pe partea ventrală de poziţia orificiului glandei pedioase, iar pe partea laterală-dreaptă, de poziţia orificiului genital hermafrodit.

Anterior, uşor ventral, se deschide la exterior orificiul bucal înconjurat de 3 buze din care 1 este ventrală şi 2 latero-dorsale. Chiar deasupra buzelor latero-dorsale pot fi remarcate 2 tentacule mai mici numite şi tentacule labiale, iar în spatele lor 2 tentacule mai bine dezvoltate, în vârful cărora se găsesc ochii. Din acest motiv aceste tentacule se numesc tentacule oculare.

Piciorul – are aspect de talpă fiind alcătuit aproape în întregime din muşchi.
Masa viscerală: situată deasupra piciorului are aspectul unui con răsucit în spirală.

Mantaua acoperă în întregime masa viscerală. Marginea mantalei este indicată printr-o porţiune mai îngroşată numită brâul mantalei. La nivelul brâului mantalei, pe partea dreaptă a corpului se poate remarca un orificiu prin care camera mantalei comunică cu exteriorul. Acest orificiu e cunoscut sub numele de pneumostom.

Mantaua secretă la exterior cochilia.
Cochilia este alcătuită din 4,5 ture de spiră. Toate turele de spiră sunt vizibile la exterior, acest tip de cochilie fiind numit – cochilie evolută. În unele cazuri (ex. ghiocul – Cypraea tygris), ultima tură de spiră a cochiliei este foarte bine dezvoltată, astfel încât această tură acoperă în întregime celelalte ture de spiră, la exterior fiind vizibilă doar ea; acest tip de cochilie – cochilie involută.

Spiralizarea cochiliei se realizează în jurul unui ax numit columelă şi are loc de la stânga la dreapta – acest tip de cochilie este numită dextră. La unele specii (ex. Planorbis), spiralizarea cochiliei poate avea loc de la dreapta la stânga, acest tip de cochilie fiind numită senestră. Liniile dintre turele de spiră se numesc linii de sutură.

Deschiderea cochiliei poartă numele de peristom sau apertură. În cazul melcului de livadă, marginea peristomului este întreagă, acest tip de peristom fiind numit holostom. În alte situaţii (ex. Murex), marginea peristomului se prelungeşte într-un sifon, acest tip de peristom fiind numit sifonostom. Chiar la baza peristomului poate fi remarcat un mic orificiu numit ombilic.

Formarea cochiliei: la marginea mantalei există un şanţ numit şanţul mantalei, alături de un brâu glandular. Epiteliul şanţului mantalei secretă periostracumul, iar epiteliul brâului glandular ostracumul. Hipostracumul este secretat de întreaga suprafaţă a mantalei.

Organizarea internă:
Aparatul digestiv: – începe cu orificiul bucal care se continuă cu faringele. Acesta este musculos, bine dezvoltat, cunoscut şi sub denumirea de bulb faringian. Pe planşeul bulbului faringian (ventral) se găseşte limba numită şi odontofor, acoperită de o formaţiune cornoasă cu numeroşi dinţişori, cu aspect de pilă, cunoscută sub denumirea de radulă.

Opus radulei, deci pe plafonul faringelui (dorsal) poate fi remarcată o falcă cornoasă cu aspect de semilună, pe suprafaţa căreia pot fi observate 5 – 7 coaste transversale. Această falcă cornoasă, împreună cu radula serveşte la mărunţirea hranei. După faringe urmează esofagul, lung, foarte bine dezvoltat, dilatat în regiunea mediană, având deci aspect fusiform.

Pe laturile esofagului se găsesc 2 glade salivare foarte bine dezvoltate, cu un aspect dantelat, dar care nu se deschid în esofag, ci în faringe. Aceste glade secretă mucus şi amilază. Esofagul se deschide într-un stomac nu foarte dezvoltat, de formă rotundă, considerat de unii drept un cec intestinal. La nivelul stomacului se deschide hepatopancreasul prin 2 canale excretoare. Hepatopancreasul este foarte bine dezvoltat, ocupând aproape în întregime masa viscerală, reprezentat prin 4 lobi.

Secreţia sa are proprietatea de a digera toate categoriile de alimente. Melcul se numără printre puţinele animale care secretă celulază, deci care poate digera celuloza. După stomac urmează intestinul, care se întoarce spre partea anterioară şi se deschide la exterior prin orificiul anal situat chiar lângă pneumostom. Partea terminală a intestinului este rectul. Digestia este în mare parte intracelulară, având loc la nivelul celulelor hepatopancreasului.

Aparatul respirator – schimbul de gaze are loc la nivelul unei porţiuni puternic vascularizată de la nivelul mantalei, porţiune numită plămân. Mişcarea de respiraţie este dată de mişcarea ritmică a planşeului pulmonar reprezentat de peretele musculos al masei viscerale.
La gastropodele primar acvatice respiraţia se realizează cu ajutorul branhiilor, iar în cazul gastropodelor secundar acvatice, respiraţia are loc fie cu ajutorul branhiilor secundare, fie prin tentaculele lăţite.

Aparatul circulator: – este deschis. Inima este înconjurată de pericard, fiind alcătuită dintr-un ventricul şi un auricul. Din ventricul pleacă o scurtă aortă care se bifurcă într-o arteră viscerală şi o arteră cefalică. Aceste 2 artere se ramifică puternic, ultimile lor ramificaţii deschizându-se în lacunele organelor, cât şi în lacunele din jurul organelor interne. Sângele scaldă organele interne, iar apoi este captat de vene şi vărsat într-o venă circulară situată la marginea plamânului.

De la această venă circulară pleacă o bogată reţea de vase în peretele plămânului unde are loc oxigenarea sângelui, apoi vasele din această reţea se deschid într-o venă pulmonară ce se deschide la rândul ei în auricul.

Aparatul excretor: reprezentat printr-o singură metanefridie cunoscută sub numele de organul lui Bojanus. Acesta comunică cu pericardul prin orificiul reno-pericardic şi cu exteriorul prin orificiul excretor situat lângă orificiul anal şi pneumostom.

Sistemul nervos – se caracterizează printr-o puternică concentrare a ganglionilor nervoşi. Aceşti ganglioni formează un inel în jurul esofagului. Pe partea dorsală a acestui inel se găsesc ganglionii cerebroizi, uniţi între ei printr-o comisură cerebroidă, iar pe partea ventrală, ganglionii pedioşi, pleurali, parietali şi viscerali, uniţi într-o singură masă nervoasă. Părţile laterale ale inelului nervos sunt reprezentate prin 2 cordoane nervoase: cerebropedios şi cerebropleural.

Organele de simţ: sunt bine dezvoltate ca urmare a modului de viată liber pe care-l duce melcul de livadă. Sunt reprezentate prin ochi, tentacule, organe gustative, statociste etc.

Aparatul reproducător – melcul de livadă este hermafrodit. Aparatul reproducător este reprezentat de o glandă hermafrodită, puternic ramificată, situată în vârful masei viscerale. De la această glandă pleacă un scurt canal hermafrodit ce formează numeroase ondulaţii strânse. La un moment dat acest canal hermafrodit se uneşte cu canalul unei glande foarte mari, cu aspect de semilună numită glandă albuminipară.

La punctual de întâlnire dintre canalul hermafrodit şi canalul glandei albuminipare se formează şi un mic diverticul numit buzunar de fecundaţie.

Din acest punct, aspectu gonoductului se schimbă în totalitate, el devenind foarte larg şi alcătuit din 2 regiuni: o regiune îngustă cu marginea externă dreaptă şi o regiune largă, cu marginea liberă puternic ondulată. Porţiunea îngustă este reprezentată prin canalul deferent. La nivelul acestei regiuni se deschide şi prostata care are aspectul unei benzi longitudinale situată în lungul canalului deferent.

Porţiunea largă cu marginea ondulată este oviductul. Această porţiune a gonoductului în care oviductul şi spermiductul (canalul deferent) merg împreună poartă numele de ovospermiduct. Canalul deferent (spermiductul) se continuă cu penisul care se deschide la nivelul cloacului genital. Parte posterioară a penisului se continuă cu o formaţiune filamentoasă numită flagelul penisului. La nivelul acestei formaţiuni, spermatozoizii sunt dispuşi în pachete de spermatozoizi numite spermatofori.

Oviductul se continuă cu vaginul care se deschide la rândul său la nivelul cloacului genital. La nivelul vaginului se deschide canalul receptaculului seminal, alături de un sac musculos numit punga săgeţii. Pe laturile acestui sac musculos se deschid 2 glande puternic ramificate numite glande multifide. Punga săgeţii conţine un corp calcaros ascuţit ca un spin numit sageata dragostei. În momentul împerecherii săgeata dragostei este înfiptă în corpul partenerului excitându-l.

După împerechere, spermatozoizii ajung să fie depozitaţi la nivelul receptaculului seminal. În momentul formării ovulului, spermatozoizii migrează din receptaculul seminal până la nivelul buzunarului de fecundaţie, unde se întâlnesc cu ovulele. După fecundaţie, ouăle îşi continuă traseul de-a lungul oviductului, formându-şi coaja.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web