Influenţa factorilor de creştere asupra dezvoltării mătcilor

in Agronomie

Calitatea mătcii este determinată de origine şi de modul în care a fost crescută. Ne vom ocupa de creştere. O creştere optimă presupune condiţii optime în timpul dezvoltării larvelor şi pupelor.

Deoarece matca şi lucrătoarele provin din material germinativ ontogenetic similar iar dezvoltarea deosebită a celor două caste este determinată exclusiv de factori nutritivi, se poate presupune că factorii care influenţează direct sau indirect hrănirea larvelor influenţează totodată şi dezvoltarea lor. Ceea ce poate să fie deosebit de însemnat mai ales pentru creşterea artificială a mătcilor, unde la variaţiile naturale ale condiţiilor de dezvoltare în colonia de albine se adaugă şi urmările intervenţiilor apicultorului. Trebuie să ne aşteptăm că, în conformitate cu condiţiile de creştere,  vor apărea femele sexual normale sau malformate — femele care în ce priveşte caracteristicile şi proprietăţile lor pot fi considerate mătci „optime” şi altele care deviază mai mult sau mai puţin de la această imagine ideală.

Definiţia unei mătci optime însă nu este atât de simplă. Pe de o parte şi la mătcile de roire, care se cresc în colonia de albine în condiţii perfect naturale, apar variaţii destul de pronunţate ale caracteristicilor; iar pe de altă parte există deosebiri importante, care se bazează pe provenienţa mătcilor. După KOMAROV şi ALPATOV (1934) mătcile provenind din sudul Rusiei sunt mai mici decât cele din Rusia Centrală. HOO-PINGARNElR şi FARRAR (1959) au constatat deosebiri certe între greutatea mătcilor diferitelor linii consangvinizate şi cea a produşilor lor de încrucişare. KOMAROV şi ALPATOV (1934), ECKERT (1934) şi BUR-MISTROVA (1965) au constatat un număr mediu diferit de ovariole la diferite rase şi suşe. În creşteri repetate continuu în colonii crescătoare neîntinerite cu material de creştere, dintr-o colonie mellifica şi una carnica, eu am obţinut deosebiri statistici semnificative în privinţa numărului de ovariole, a lăţimii capului, a lungimii tarsului şi a duratei dezvoltării larvelor şi a pupelor (WEISS 1972). Nu este deci de mirare că şi activitatea de pontă a mătcilor diferitelor rase şi linii este diferită (BOZINA 1968, PANKIW 1969, GADELIA şi AVETISIAN, 1968).

Pentru a aprecia cu exactitate efectul diferiţilor factori de creştere asupra dezvoltării mătcilor trebuie făcute încercări de creştere comparativ.

Influenţele posibile asupra dezvoltării mătcilor pot fi împărţite în 4 domenii principale:

o       Materialul de creştere.

o       Organizarea creşterii.

o       Creşterea mătcilor şi

o       Mediu.

S-a vorbit deja de faptul că albinele care îşi cresc o matcă de salvare transformă de regulă în botce celule de lucrătoare conţinând larve, şi nu celule cu ouă. Şi nici o variaţie considerabilă în vârsta larvelor nu pare să le deranjeze. Chiar dacă în momentul orfanizării nu există decât larve de aceeaşi vârstă şi foarte tinere în colonie, albinele construiesc botce nu numai peste acestea ci şi peste larve care treptat îmbătrânesc. Când am introdus în mai multe colonii de creştere faguri cu ouă, în care fuseseră crescute mai multe generaţii de puiet, aproape jumătate din cupe au apărut abia la 1—2 zile după eclozionarea din ouă, iar 10% din totalul celulelor luate în creştere au fost transformate şi mai târziu, pe larve în vârstă de 2—3 zile (WEISS, 1962). Notând o experienţă asemănătoare OROSI PAL (1960) a obţinut botce şi din larve mai vârstnice, de 3—4; 4—5 şi 5—6 zile. Pe de altă parte am observat botce pornite pe faguri noi şi deasupra ouălor proaspăt depuse . Însă şi aici majoritatea apar abia mai târziu, pe larve mai în vârstă. Aceasta nu o schimbă nici folosirea „tăieturii în arc” din fagurele de puiet. Numai dacă celulele sunt introduse cu deschiderea în jos în colonia de creştere (creşterea din ou, după modelul Erlangen) primele botce apar fie pe ou, fie imediat după eclozionarea lui . Noi ne punem acum întrebarea: albinele nu au nici o preferinţă între larve de vârste diferite? Mulţi practicieni cred că albinele accepta cu prioritate larve mai vârstnice. Şi ZANDER (1925) scria că „larve de o zi sunt luate mereu în număr mult mai mare în creştere decât larvele de jumătate de zi. VUILLAUME (1959) în schimb, este de părere că vârsta larvei nu exercită o influenţă mare asupra acceptării, chiar dacă şi în experienţele lui larvele în vârstă de câteva ore au fost acceptate ceva mai prost decât cele de 2 şi de 3 zile. WAFA şi HANNA (1967) nu au constatat nici o deosebire în acceptarea larvelor de 1 sau de 2 zile. KOMAROV (1943) spune că ar fi constatat că albinele doici disting cu atât mai puţin vârsta larvelor cu cât sunt mai bătrâne, luând astfel în creştere multe larve mai vârstnice. Albinele tinere din stup dimpotrivă ar prefera larvele mai tinere. El susţine că vârsta calendaristică a albinelor doici nu ar trebui să coincidă cu cea biologică, ceea ce este valabil în special şi pentru vârsta larvei în raport cu dimensiunea acesteia.

Această din urmă constatare au făcut-o în repetate rânduri şi alţi cercetători. Motivul ar putea fi aprovizionarea diferită cu hrană, care — pentru a folosi expresia lui GONTARSKI (1953) — se bazează pe „principiul puştii cu alice”. Unele larve ar putea fi aprovizionate defectuos. Ocazional s-ar putea ca şi poziţia nefavorabilă a larvelor la marginea cuibului de puiet şi în acest context temperatura puţin prea scăzută în această zonă să joace un rol. Eu personal am constatat câteodată că în serii întregi de material de creştere de aceeaşi vârstă existau larve de dimensiuni diferite. Poate şi compoziţia de vârstă a coloniei de creştere este în acest sens importantă.

Experienţa mea în legătură cu acceptarea larvelor de diverse vârste nu m-a scutit de surprize. Între-o cercetare efectuată special în acest scop BOTTCHER şi WEISS (1962) au verificat primirea larvelor transvazate de diferite vârste, în 9 creşteri pornite în 5 colonii doici — dintre care 4 au fost folosite de două ori consecutiv pentru creştere. Stadiile de vârstă folosite de noi erau datate exact la jumătate de zi între ½ şi 3 ½ zile, fiind introduse alternativ în şir continuu în botcele de pe leaţurile de creştere. Din totalul de 236 larve oferite, albinele au acceptat 151. În aproape toate experienţele individuale primirea larvelor tinere şi a celor vârstnice era aproape echilibrată. Numai larvele foarte vârstnice, peste 3 zile, au fost acceptate mai prost. După acest rezultat experimental se părea că plângerile repetate ale apicultorului despre primirea slabă a larvelor foarte tinere ar fi legate de greutăţi de transvazare la acest material. Ce-i drept în experienţe de creştere ulterioare, am avut ocazia să constat şi eu preferinţa pentru larve mai vârstnice, nu mai mari de 2 zile! (WEISS, 1974 a). În aceste cazuri vârsta albinelor doici — cu un grad ridicat de siguranţă statistică — nu a fost de nici o importanţă. Ar fi posibilă însă o înclinaţie specifică a coloniilor de albine în acest sens.

În toate aceste experienţe albinele dispuneau spre alegere de larve de vârste diferite. Oferind larve de o singură vârstă per seria de creştere (cum se obişnuieşte în practică!), preferinţa în acceptarea unor anumite stadii de vârstă se va putea dovedi în măsură şi mai redusă decât aici. După numeroasele experienţe de creştere pe care le-am efectuat în decursul anilor nu mi se pare probabil să se poate influenţa rezultatul acceptării în practica de creştere folosind larve de anumite vârste. Mult mai importantă în schimb este problema dacă şi ce relaţie există între vârsta materialului de creştere şi calitatea mătcilor obţinute.

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play